De ce adoptam copii?

 Imi doresc cu disperare un copil. Cat sa mai astept? Nu vreau sa imi spuneti ce sa fac, dar vreau sa-mi spuneti care este povestea voastra dinainte sa va hotarati sa adoptati. Cat v-ati luptat ca sa ramaneti gravide...cum ati renuntat la ideea asta? Pur si simplu vreau sa stiu cum v-ati hotarat sa adoptati bebele (silvy24)

Copiii care cresc in inima mamei

Cuplurile care adopta spun ca pe lume exista doua feluri de copii: cei crescuti in burtica mamei si cei ce cresc in inima ei. Se mai spune ca daca ti-e dat sa adopti, vei lua hotararea asta la momentul potrivit, adica exact atunci cand copilul care ti-este menit e gata sa fie adoptat.

Daca acceptam ideea ca inainte de a se naste copiii privesc de undeva de sus si isi aleg singuri cuplul care trebuie sa-i insoteasca in primii ani de viata, ne putem imagina ca stiu ei ce fac, daca atunci cand dam cu ochii de ei simtim cumva ca-s ai nostri.

Adoptia nu este impotriva singuratatii ci garantia ca poti darui dragoste unui copil

Adoptia nu este pentru cei ce nu si-au gasit linistea in viata, nu este pentru cei ce nu-s siguri daca vor sau nu un copil, nu este pentru cei ce o fac doar de dragul partenerului. Toti cei implicati in adoptie trebuie sa fie 100% siguri ca vor sa adopte.

Decizia de a adopta un copil este o adevarata aventura. Pentru cei ce nu stiu nimic despre adoptie, poate fi o experienta coplesitoare.  Sunt multe intrebari la care va trebui sa va raspundeti, veti trece prin emotii mari si veti avea foarte multe de facut inainte de a putea deveni parintii unui copilas.

Totul incepe cu o intrebare simpla: Sa adoptez un copil sau nu?

Prin adoptie, un copil va intra in familia dumneavoastra pentru totdeauna. Din punct de vedere legal veti fi parintele acelui copil, chiar daca nu l-ati nascut dumneavoastra sau nu ati participat fizic la aducerea lui pe lume.

Intrebari la care trebuie sa reflectati inainte de a va hotara sa adoptati un copil

• Raspundeti pentru acest copil din punct de vedere legal, financiar, emotional si fizic.
• Sunteti pregatit(a) pentru aceasta responsabilitate?
• Aveti capacitatea emotionala de un copil care e posibil sa  treaca prin mici crize emotionale?
• Sunteti pregatiti pentru cursa lunga? Va trebui sa aveti grija de acest copil pentru cel putin 18 ani, din care vreo opt se numesc “adolescenta”!
• Sunteti pregatiti sa va ajutati copilul sa treaca peste faptul ca familia lui l-a abandonat? Aceasta intrebare este valabila si daca va propuneti sa adoptati un bebelus, pentru ca discutia despre parintii biologici va avea loc, mai devreme sau mai tarziu….
• Daca aveti si alti copii, sunt dispusi sa accepte inca un frate sau inca o sora?
• Daca adoptati din motive de infertilitate, ati reusit sa va impacati cu gandul ca nu puteti ramane insarcinata si nu puteti naste un copil? V-ati acordat o perioada de “doliu”? Intelegeti faptul ca adoptand un copil, e posibil ca toate frustrarile legate de infertilitate vor iesi din nou la suprafata?
• Intelegeti optiunile pe care le aveti pentru a adopta un copil?
• Ati luat in considerare sa adoptati un copil de cativa anisori in loc de un bebelus?
• Ce parere aveti de adoptiile deschise (cele in care mama biologica isi poate vizita copilul?)
• Sunteti dispusi sa adoptati si un copil din strainatate sau va intereseaza doar un copil roman?
• Ati adopta un copil de alta etnie decat a dumneavoastra?
• Conteaza varsta parintilor adoptivi?
  Cereti opinia doctorului dumneavoastra inainte de a adopta.
  Luati in considerare cat de multa putere aveti, cat de agil(a) sunteti, ganditi-va daca nu cumva un copil mai mare ar fi mai usor de integrat in familia dumneavoastra. Un bebelus nu este tocmai indicat pentru cuplurile mai inaintate in varsta.
• Care sunt limitele dumneavoastra logistice?
• Este casa dumneavoastra destul de mare?
  Ar avea copilul o camera doar a lui sau ar trebui sa impartiti dormitorul conjugal (acest aspect este important doar in masura in care adoptati un bebelus care va va solicita atentia foarte des si in timpul noptii. Spatiul locativ conteaza insa sunt multi copii care cresc in apartamente de doua camere.)
• Aveti resursele financiare pentru a cumpara toate obiectele necesare unui copil (paradoxal, lucrurile pentru copii, hainutele, cosmeticele, incaltamintea – sunt mult mai scumpe decat cele pentru adulti).
  Daca ati raspuns deja la aceste intrebari si va puteti lua inima in dinti sa va inscrieti la cursurile de atestare ca parinti adoptivi, va uram succes! Iata si cateva dintre raspunsurile membrilor comunitatii noastre la intrebarea: cum m-am hotarat sa am un copil crescut in inima?

 “De 2 ani si jumatate imi doresc sa raman gravida si nu s-a intamplat minunea. Si eu si sotul meu ne-am facut analize. Inainte de a merge la doctor am citit pe acest site postarile fetelor care se chinuie sa ramana gravide si mi-am spus "eu vreau doar sa aflu diagnosticul si atat.... daca raman bine, daca nu adopt". Am plecat la drum cu aceasta idee deoarece ma gandeam ca este foarte chinuitor sa astept inca 1-2-3-5-10 ani sa raman gravida. Si nu numai sa astept....ci sa ma duc luna de luna la doctor.

Ei bine, diagnosticul este:  "Domnisoara, esti in regula, ovulezi, iar sotul are astenozoospermie moderata... dar puteti sa ramaneti gravida fara probleme cu diagnosticul sotului". Deci totul e ok... Si...de ce nu raman? Luna aceasta cele 3 zile dinainte sa-mi vina ciclul au fost infernale. Mi-am facut 3 teste de sarcina ca poate cine stie cum s-a intamplat minunea.

In momentul in care mi-a venit ciclul mi-am spus ca renunt la lupta asta. Asa ca intrebarea pe care mi-o pun este ce sa fac?

Ce spune Comunitatea Desprecopii despre adoptie?

 Imi doresc cu disperare un copil. Cat sa mai astept? Nu vreau sa imi spuneti ce sa fac, dar vreau sa-mi spuneti care este povestea voastra dinainte sa va hotarati sa adoptati. Cat v-ati luptat ca sa ramaneti gravide...cum ati renuntat la ideea asta? Pur si simplu vreau sa stiu cum v-ati hotarat sa adoptati bebele.” (silvy24)

  “Fiecare mamica are propria motivatie; a mea a fost ca nu am putut avea un copil nascut (datorita varstei si problemelor medicale), asa ca l-am asteptat pana a crescut in inima, asa cum spunea cineva atat de frumos intr-un alt topic, si a venit la mine. Eu cred ca toti copiii, inainte sa se intrupeze, sunt stelute pe cer si de acolo isi aleg mama; in cazul mamelor care nu-i pot naste, gasesc ei solutia sa vina la mamicile alese. Poate ca pentru tine, silvy, copilasul inca nu s-a hotarat sa vina (daca doctorul zice ca nu sunt probleme) sau vrea sa vina la tine ....atipic! In orice caz, cred ca ar trebui sa nu renunti la lupta pentru un bebelus,oricat de greu si de lung ar parea drumul, fie ca va fi ''produsul'' fizic al cuplului tau, fie ca va fi produsul crescut in inima voastra, mai intai.” (anaisanis)

 “Am incercat mai multi ani sa raman insarcinata (vreo 3-4 ani). Am inceput in cateva randuri sa fac analize, controale, tratamente etc. Niciodata nu am ajuns la final cu ele pentru ca, de fiecare data, mi se intampla ceva rau (ultima data am avut un accident de masina) astfel ca nu ajungeam sa aflu concluzia medicala. Asa ca pana la urma am luat-o ca pe un semn: ca nu e cazul sa aflu daca pot sau nu sa raman insarcinata. Apoi am inceput sa pun in balanta trairile si convingerile mele, sa ma lamuresc eu, daca vreau sau nu un copil. (Nu, nu fac parte din categoria celor care au stiut din prima clipa ca vor sa fie mame...). M-au ajutat sotul meu si prietenele mele, sustinandu-ma neconditionat. Si cand mi-am clarificat toate dubiile (legate de aspecte genetice, riscuri comportamentale, schimbarea definitiva a modului de viata etc) am depus actele pentru atestat. Acum sunt o mamica fericita. Cred ca toate care am purces pe drumul adoptiilor, in momentul in care am depus cererea la DPC am fost hotarate cel putin 200% pentru a face pasul asta. Daca ai cel mai mic dubiu, clarifica-l, pentru ca mai tarziu se poate transforma intr-un obstacol de netrecut.” (ioanaalice)

 “Am avut rabdare aproape 10 ani sa fac tratamente peste tratamente, eu cu mici probleme de ovulatie, sotul cu oligospermie, am facut si FIV, fara sa obtin sarcina, am ramas odata gravida prin inseminare (am facut si din astea vreo 5), dar s-a dus din pacate la 8 saptamani, am avut si o fetita in grija timp de 1,5 ani, care stiam ca sta doar temporar, si totusi ni s-a frint inima cind a plecat, si desi aveam mereu gindul adoptiei... acolo, undeva, nu am facut-o pina acum. In sfirsit, m-am hotarit, suntem in drum spre atestare, si speram sa devenim parinti. Poate am asteptat prea mult, poate asa a fost sa fie, nu stiu, dar stiu ca indur de ani de zile o suferinta cumplita pe care nimeni nu o poate intelege. Poate ca va veni soarele si pe stada mea, si pe a ta, si pe a altora.” (maimutzak)

 “Am facut investigatii la mai multi doctori cu acelasi rezultat: "Sunteti perfect sanatosi...o sa faceti copii, aveti rabdare!". Si am avut... un an, doi, zece. Pina am simtit ca nu mai pot! La insistentele sotului am facut inseminari... multe! Dar in tot acest timp m-am gindit la adoptie.Acum nu mai realizez exact daca ma gindeam ca la o ultima speranta. Dar acum STIU ca nu mi se nascuse inca fata! Nu venise inca timpul. Sint mii de familii care nu pot avea copii! Dar foarte putini se gindesc la adoptie. Faptul ca tu te-ai gindit...spune multe! Sa-ti ajute Dumnezeu! Oricum, nascut de tine sau adoptat, tot copilul tau va fi !Si tu tot MAMA! Succes” (Simona Dragusin)

 “Noi nu am facut prea multe investigatii. Am pierdut 3 sarcini mici, 2 de care nici nu stiam, si 1 la 3 luni. In urma ultimei m-am cam depresat, m-am simtit cumva pedepsita pentru indecizie (eram studenta inca si nu total sigura ca vreau acel copil). Au trecut apoi 8 ani in care luna de luna am sperat. Degeaba. Am avut cateva tentative de tratamente care nu mi-au adus decat stres si kilograme in plus. Am tot zis noi ca o sa adoptam, dar parca nu vorbeam serios. In 2004 de Anul nou asta a fost decizia noastra, ce ne doream pentru anul respectiv. Insa am lasat lunile sa treaca, 8 la numar si abia in august ne apucam de acte, veniti de la mare deprimati de singuratate. In septembrie se nastea pisoiul meu, in octombrie am gasit-o si in decembrie am adus-o acasa. Cum a spus cineva, hotararea am luat-o, sau am pus-o in miscare, atunci cand se nastea ea.... Pana atunci nu fusese momentul. ”(aissa)

 “Eu cred ca rabdarea pana vei avea un copil nascut de tine nu are de-a face cu decizia de a adopta. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg asta si recunosc ca m-au inspirat si fetele de la topicul "M-am hotarat, adoptie". Dupa trei ani si cateva sarcini pierdute pana in trei luni eram atat de amarata si disperata, nu stiam nici eu ce sa fac, sa adopt sau sa mai astept. M-am gandit ca nu are sens sa treaca alti ani, nu stiu cati, si eu sa jelesc, in loc sa am langa mine un pui mic si sa fiu fericita. In clipa aceea mi-a fost foarte simplu sa iau decizia. Ghindocul asta mic pe care-l avem de cateva luni acasa ne-a umplut viata si ne-a facut cei mai mandri parinti. Si coincidenta sau nu, are exact numele la care ma gandeam eu cu o luna inainte sa o cunosc. Si nu spune nimeni ca nu poti naste un copil dupa ce adopti, nu? (Daphnye)

 “Eu nu m-am gandit nicodata la adoptie inainte de 2004 . Am luat lucrurile firesc, cu investigatii, tratamente, spitalizari. Dar astea au dus la kilograme in plus (cum zicea si Aissa ), la un pas de lumea de dincolo, la compotamanete uneori inumane din partea personalului medical. In momentul in care am vazut ca medicul insista pe iseminari si FIV, am spus stop. Trecusem odata pe langa moarte din cauza unei greseli din timpul unei banale operatii laparoscopice. In acel moment am spus : Doamne, va fi asa cum vei vrea tu. In ianuarie 2004 i-am spus sotului meu gata , facem dosarul pentru adoptie. Datorita unor probleme legate de job, am ajuns sa obtinem atestatul pe 21 septembrie 2004, ziua de nastere a sotului meu. Nici un moment nu m-am gandi daca voi iubi sau nu acel copil ci mi-am pus intrebari daca voi fi o mama buna.
Dupa cateva incercari de a vedea cativa copii si niste “oferte" din partea anumitor persoane, am spus din nou: Doamne, va fi asa cum vei vrea tu. Si in 21 martie de aceasta data, am primit telefonul mult asteptat. Din ziua aceea si pana in 30 martie nu mai stiu exact ce si cum s-a intamplat. Eram ca intr-un vis, pluteam, cumparam lucrusoare fara sa ma gandesc daca sunt utile sau nu.

Ziua de 30 martie 2005 a fost pentru mine cea mai intensa zi. Nu pot descrie ce am simtit atunci. Parca o mare de dragoste s-a revarsat asupra mea. Au mai fost momente dificile pana la finalizare, care asa cum trebuia sa fie, a fost 20 septembrie. Asta ca tati sa primeasca iar un cadou superb de ziua lui. Au trecut aproape doi ani si desi nu am uitat toate greutatile intampinate, parca nu mi se mai pare drumul asa greu in comparatie cu ce am primmit in acesti doi ani. Atatea zambete, atatea mangaieri, atatea lucruri minunate. De 8 Martie baiatul meu drag mi-a spus: “Mami, ai degete moaaaase. Si ca o incheiere, nu am renuntat niciodata la gandul ca voi mai fi mama inca o data. Acum ma gandesc insa ca nu conteaza daca copilul va creste in burtica sau in inima mea . (Silvia Pui)

 “Am simtit ca o sa fac lucrul asta de cand eram copil. Cred ca am vazut un film ceva care m-a impresionat... tot ce stiu este ca plangeam la mama ca sa adopte un copil(cu toate ca aveam un frate), si cand m-am facut mare am zis ca o sa o sa fac cu siguranta acest lucru. Acum a venit momentul. Pot avea copii, dar nu vreau sa fac. Am mai zis eu lucrul asta - sunt prea multi copii si prea putini parinti. Ar trebui multi sa se gandeasca la asta. Dar din pacate...nu e primul lor gand...ci ultimul.” (andrada77)

 “Daca oamenii ar fi mai putin egoisti si si-ar da seama ce super este sa ai un copil, totii cei ce nu pot avea copii ar adopta. Eu am adoptat exact cand am fost diagnosticata cu carcirom mamar si nu a contat deloc boala nu ma interesa decat acea fetita care m-a fermecat de prima oara cand am vazut-o. Vreau sa stiti ca la tratament cu citostatice o luam cu mine la Fundeni si Doctorilor nu le venea sa creada. Ea a fost motivul meu sa lupt sa merg mai departe. Daca cea care a nascut-o a renuntat sa lupte eu deja cu cancer am avut mai mult curaj si dragoste de oferit. Nimic nu trebuie sa te impiedice daca iti doresti ceva din tot sufletul.” (Dana Vlasceanu)

 “Am 2 pui, unul crescut in inima, iar altul in burtica. Am hotarat sa adopt in momentul in care o prietena m-a intrebat de ce plang....I-am spus: nu mi se gasea nici o problema si nici nu ramaneam insarcinata... Intrebarea ei a fost “Vrei sa ramai insarcinata, sau vrei sa fii mama?”. In acel moment mi-am dat seama ca nu voiam altceva mai mult pe lumea asta, decat sa fiu MAMA” (Hazul)

autor: Andreea Demirgian si Comunitatea Desprecopii.com, 
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007