Se poarta camerele mov

Se poarta camerele mov

Se poarta camerele mov

  • Renovarile se fac, de obicei, vara din motive care tin de confortul si de rapiditatea executarii unor lucrari care depind adesea si de temperatura de afara. Daca insa nu v-ati renovat recent apartamentul si v-ati hotarat sa o faceti acum, in prag de iarna, aruncati o privire peste tendintele actuale in ceea ce priveste decoratiunile.

Renovarile se fac, de obicei, vara din motive care tin de confortul si de rapiditatea executarii unor lucrari care depind adesea si de temperatura de afara. Daca insa nu v-ati renovat recent apartamentul si v-ati hotarat sa o faceti acum, in prag de iarna, aruncati o privire peste tendintele actuale in ceea ce priveste decoratiunile. Evident, fiecare trebuie sa isi aleaga culorile peretilor si ale decoratiunilor in functie de propriul stil, insa poate ca n-ar fi rau sa va armonizati propriile dorinte cu ceea ce se poarta, obtinand astfel idealul.

Daca in moda, nuantele de mov au creat o adevarata obsesie in ultimele sezoane, influenta acestei culori pare sa se simta si in felul in care specialistii ne recomanda sa ne amenajam casa. Patrunsa in cataloagele de decoratiuni interioare inca din iarna trecuta, culoarea prunei (cum le place zugravilor sa o numeasca) este o garantie a elegantei si a intimitatii. Efectele pe care le are asupra privirii nu sunt deloc intamplatoare. Movul combina eleganta benefica a rosului, cu raceala albastrului si cu misterul tonurilor intense. Este o culoare complexa care poate fi interpretata in diferite feluri, in ceea ce priveste efectele pe care le poate avea asupra celui care locuieste intr-o camera zugravita in tonuri ale acestei culori. In plus, are avantajul de a putea fi adaptata cu usurinta oricarui tip de incapere, inspirand deopotriva voluptate pentru un dormitor, pofta de mancare intr-o bucatarie sau eleganta intr-un salon.

Pentru a o armoniza perfect cu stilul obiectelor care decoreaza o camera, trebuie sa tineti cont de faptul ca movul este o culoare teatrala, potrivita mai ales stilului baroc, bogat ornamentat. De aceea, daca preferati un decor simplu, este indicat sa folositi movul doar prin pete de culoare – tapiseria unei canapele, obiecte de decor, un tablou etc. Pentru o camera mai indrazneata, nu ezitati sa vopsiti un singur perete in mov. Plasati apoi pe el o oglinda sau un corp de mobila pe care vreti sa il scoateti in evidenta.

In ceea ce priveste combinatiile cromatice, movul are avantajul de a se asorta practic cu toate celelalte culori, de la crem foarte deschis la maro inchis. Totul depinde de atmosfera pe care vreti sa o creati cu ajutorul culorilor.

Eleganta - Combinatia ideala, in cazul nuantelor inchise de mov, este cu nuantele pale sau neutre – roz, galben, bej, crem, alb.
Baroca - Pentru o tenta mai baroca, alegeti nuante de violet intens, in combinatie cu nuante deschise.
Calda - Combinatia ideala este cu nuantele intense de galben si acajou.
Design - Daca vreti sa obtineti o atmosfera ultra-moderna, nu ezitati sa asociati movul cu nuante de gri metalizat.
Indrazneata - Daca sunteti adepte ale decorurilor futuriste, puteti incerca o combinatie socanta cu rosu incandescent, mustar sau verde intens. Astfel de asocieri sunt insa destul de obositoare pentru o camera in care locuiti in permanenta.
Glamour – Daca anul trecut auriul era cel care dadea o nota glamour nuantelor de mov, in acest an sunt la moda petele de negru si crom.

Combinarea culorilor trebuie sa tina cont si de dimensiunile camerei si de efectele secundare pe care le poate avea alegerea anumitor nuante. Cand prioritatea o constituie luminozitatea camerei si incercarea de a crea iluzia unei incaperi mai spatioase, combinatia ideala este mov – alb. Daca vreti sa vopsiti toti peretii in nuante de mov, nu ezitati sa creati luminozitatea prin vopsirea tavanului si a ramelor ferestrelor in alb. O alta varianta pentru marirea efectului de luminozitate este adoptarea unor nuante in degrade, inchise in colturile camerei si din ce in ce mai deschise spre ferestre. Efectul este uimitor, insa trecerea de la o nuanta la alta trebuie facuta cu mare atentie. Aveti grija ca nuantele mai deschise sa acopere si suprafetele unde cade lumina, pentru a crea iluzia de spatiu.

Daca nu va decideti asupra nuantei potrivite de mov, vopsiti mai intai cateva bucati de carton mai mari si plimbati-le in diverse zone ale camerei pentru a vedea care dintre combinatii va place mai mult. Iar daca deja v-ati renovat casa si ati folosit alte culori, nu va ingrijorati! Puteti sa dati o tenta de mov oricarui decor, prin amplasarea in locuri strategice a unui scaun, a unei veioze, a unei vaze in nuante de mov. Nu aveti nevoie decat de imaginatie si de dorinta de a face din propriul camin un loc cat mai confortabil, din toate punctele de vedere.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII