Ce sã faci cånd micutul tãu e un „lenes“

M-a surprins odatã, când vizionam un documentar pe Discovery, imaginea unei insule cu mii si mii de pãsãri marine, cupluri de pãsãri care veneau sã-si depunã ouãle, sã le pãzeascã, sã-si creascã puii hrãnindu-i, dar si afirmatia cã fiecare pãrinte venea în acea mare gãlãgioasã direct la puiul lui, pe care îl recunostea dupã sunetele specifice emise. Atunci am avut revelatia a ceea ce citisem în cãrti si auzisem pe când debutam ca mamã. Fiecare pui este o fiintã unicã, cu felul ei specific de a fi, de a cere, a simti, a se dezvolta. Dincolo de regulile generale, fiecare copil are propriul lui ritm de dezvoltare, propriile sale momente în care sare peste jaloanele care marcheazã pasii pe drumul transformãrii din bebelus în pici, din pusti în adolescent. 

Desi, în mare, toti ajung sã treacã peste stachetã cam la aceleasi vârste, fiecare este un alergãtor independent care atinge, în acord cu propriile trãsãturi, bornele cu care este jalonat maratonul vietii lui.

Iatã câteva dintre aceste etape prin care trec copiii, fiecare în felul si la timpul lui propriu, si câteva moduri în care pot fi ajutati sã le parcurgã victorios.

Lectia statului în sezut

Unii bebelusi reusesc sã stea în poponet fãrã sprijin încã de la 5 luni, dar, de obicei, ne putem astepta ca în jurul vârstei de 7 luni, când spatele este destul de puternic si mogâldeata reuseste sã-si controleze muschii, sã poatã sta asezat, cu spatele drept, fãrã sã fie sprijinit. Dar sunt si copii care reusesc doar pe la 9 luni.

Cum poti tu sã-l ajuti

Poti sã-l pui sã stea într-un scaun care sã-i sprijine spatele. Va putea vedea mai bine în jurul sãu si îsi va dori sã aibã cât mai des aceastã nouã perspectivã asupra lumii. Sprijinit cu pernite, se va simti în centrul atentiei, va deveni curios si va dori sã exploreze.

Lectia mersului de-a busilea

Sunt copii care încep sã meargã de-a busilea încã de la 6 luni - destul de devreme, s-ar putea spune. Altii încep „cucerirea lumii“ abia pe la 10 luni. De obicei, ne putem astepta ca de la 8 luni sã porneascã în expeditie de-a busilea, mai întâi tatonând cu precautie si formându-si deprinderea de a-si tensiona musculatura corpului astfel încât gâtul si capul sã rãmânã sus, la distantã de podea. La fel ca si pentru pozitia în sezut, forta muscularã este elementul principal care intervine în mersul de-a busilea, dar tine de dorinta copilului de a atinge, vedea, experimenta în spatiul înconjurãtor, dincolo de ceea ce are la dispozitie când stã în poponet. Existã destui copii care preferã sã meargã cu scãunele cu rotile, care le oferã un grad de independentã sporit, fãrã sã le cearã însã o dozã mare de „eroism“.

Cum poti tu sã-l ajuti

Oferã-i cât mai multe posibilitãti sã exerseze. Lasã-l sã stea pe spate pe covor sau podea si sã aibã astfel prilejul sã se rostogoleascã, sã-si foloseascã genunchii si mâinile ca sprijin. Îl poti încuraja stând în fata lui cu o jucãrie favoritã si îndemnându-l sã vinã spre ea sã o prindã. Dar nu-l forta sã facã ceea ce, în acel moment, nu poate sau nu doreste, pentru a nu-i provoca o trãire de esec si incapacitate prea de timpuriu.

Lectia mersului în picioare

Unii pot porni la drum chiar de la vârsta de 9 luni, dar acest lucru este destul de rar, în general trebuind sã ne asteptãm sã facã primii pasi doar în jurul vârstei de 1 an si 2 luni.  De fapt, majoritatea merg de-a binelea pe la 1 an si jumãtate. Existã si situatii când nu pornesc decât pe la 2 ani.

Nu te îngrijora dacã se lasã greu si pare „lenes“, mai ales dacã nu apar întârzieri si din alte puncte de vedere.

Se poate întâmpla, de exemplu, ca bebelusul tãu sã aibã o îndemânare si o vitezã deosebite la mersul de-a busilea si astfel sã ajungã mai rapid la lucrurile din jur decât chinuindu-se sã meargã în picioare! Ceea ce înseamnã cã, pur si simplu, nu a avut prilejul sã exerseze suficient de mult ca sã se simtã sigur pe el.

Cum poti tu sã-l ajuti

Încurajeazã-l cu infinitã rãbdare, stârneste-i interesul sã se miste! Mersul trebuie învãtat treptat, pas cu pas - ca o lectie cu exercitii si teme pentru acasã. Pune-i jucãriile pe un scaun. Va fi astfel nevoit sã se ridice în picioare pentru a ajunge la ele. Mutã apoi jucãriile în alt colt al camerei, ca sã fie fortat sã se sprijine de mobilã pentru a merge la ele. Învatã-l sã meargã tinându-l de mânute si faceti împreunã primii pasi de… om mare! Simtindu-te lângã el, va fi mai sigur pe piciorusele lui si mai îndrãznet.

Lectia de vorbire

Dacã micutul vrea ceva - de exemplu, îti aratã biberonul sau o anume jucãrie - foloseste-te de prilej si ajutã-l sã-si exprime dorintele: „Vrei lapte?“ „Vrei ursuletul!!!“ Bucurã-te vizibil la gângurelile sale. Ascultã-l, chiar dacã nu-ti poti da seama încã ce spune pe limba lui, încearcã sã-i ghicesti dorintele exprimate stângaci prin gângureli. Existã copii care încep sã vorbeascã devreme pocind cuvintele si formându-si un limbaj propriu - pe cât de ciudat, pe atât de simpatic. Numai o mamã poate sã înteleagã cã apodobuzul este autobuzul, pataniul este tramvaiul, dar fii sigurã cã îti vei aduce aminte cu multã emotie de primele lui cuvinte. Nu râde de nereusite, aratã-i mereu si mereu cum se aude si cum se pronuntã un anume cuvânt... ai rãbdare si entuziasmeazã-te de fiecare reusitã a lui în încercarea de a învãta sã articuleze.

Ascultã-l, aprobã ce spune, întreabã-l ca sã-i mentii interesul pentru vorbirea în cuvinte ce pot fi recunoscute. Pentru copil, vorbirea se formeazã ascultând cuvinte, întelegând cum sunt rostite. Unii copii abia spre sfârsitul celui de-al doilea an de viatã îsi dau drumul sã pronunte, desi sensul cuvintelor l-au deprins demult, încã de un an înainte! Adesea întârzierea vorbirii se poate datora lipsei de stimulare din partea familiei.

Sunt si copii mai timizi, mai putin curajosi, care nu reusesc sã articuleze decât foarte târziu, când lumea din jur devine disperatã si îngrozitã de posibilitatea unui handicap definitiv. Ar trebui sã te îngrijoreze mai degrabã faptul cã pare a nu întelege ceea ce îi spui tu decât cã nu-i foarte vorbãret. Nici Lucian Blaga nu a vorbit foarte devreme, dar când s-a exprimat, a avut ce sã ne spunã! Regula generalã: la 1 an - cuvinte, la 2 ani - propozitii, la 3 ani - fraze.

Cum poti tu sã-l ajuti

Sfatul  meu este sã nu uiti sã-i vorbesti mereu, sã-i arãti cãrti cu ilustrate si sã-i spui ce reprezintã fiecare desen, repetând si repetând mereu aceleasi cuvinte. Mai târziu, trebuie sã începi ritualul povestilor dinainte de a adormi.

Lectia „cum pãpãm singur“

Pe la 9 luni poate de-acum sã prindã cu mâna o bucatã de fruct sau un biscuit, pe la 1 an poate sã tinã bine o linguritã, sã ducã la gurã o cescutã, sã bea singur dintr-un biberon.

Pe la 1 an si jumãtate majoritatea copiilor pot sã mãnânce singuri, ceea ce le dã un sentiment de independentã si sigurantã - lumea devine un loc pe care îl pot stãpâni tot mai mult! Dacã pare însã lenes, întârzierea, de cele mai multe ori, este cauzatã chiar de lipsa interesului si a ocaziilor în care ar putea sã mãnânce singur. Mai ales pentru cã existã si mame care, de dragul de a controla totul sau de a pãstra totul curat, uitã cã, uneori, este mai important sã lasi copilul sã învete singur, chiar dacã ar fi mai comod sã nu ai de curãtat un sfert de orã dupã „marea experientã“.

Cum poti tu sã-l ajuti

Lãsã-l sã mãnânce la masã cu ceilalti membri ai familiei. Va vedea astfel cum mâncati si va pune si el în practicã ceea ce învatã. Poti folosi desigur bavetica si un sortulet din plastic sau un scaun special în care sã stea la nivelul mesei voastre, alãturi de tine. Dã-i, pe mãsurã ce creste, o varietate tot mai mare de mâncãruri. Foloseste-te de boluri destul de largi în care sã poatã manevra - stângaci, ca orice începãtor - lingurita. Nu tipa la el de fiecare datã când greseste. Nu-l certa si nu te enerva de fiecare datã când dã pe jos. Dar, din când în când, aminteste-i calmã cã papa se duce la guritã, nu se aruncã pe jos!

Stiai cã...

• Dacã bebelusul tãu este prematur sau prea mic pentru vârsta lui din cauza imaturitãtii neurofiziologice, unele functii motorii vor apãrea mai târziu? Trebuie totusi sã stii cã existã o capacitate foarte mare a organismului de a recupera rapid întârzierile si mogâldeata ta va ajunge, cam pe la vârsta intrãrii în scoalã, la fel de vioi si dispus sã se aseze pe linia de start ca si ceilalti copii de 6-7 ani.
• Cercetãrile au demonstrat cã în cresele unde copiii nu sunt lãsati sã se joace si nu sunt stimulati spre independentã, micutii ating abilitãtile de coordonare normale pentru anumite perioade de vârstã mult mai târziu.

mami - Reguli de aur

• Nu-l forta si nu-i cere sã facã ceva pentru care nu este încã pregãtit.
• Dã-i posibilitatea sã exerseze noul pas, noua deprindere, noul cuvânt.
• Acordã-i si timpul necesar, fãrã sã-l stresezi grãbindu-l sau descurajându-l cu remarci de genul: „nu esti în stare de nimic“, „esti un prost“.
• Dacã nu reuseste sã facã acum, pe loc, ceea ce vrei tu, nu-l speria spunându-i cã nu-l mai iubesti sau cã-l dai la strãini...
• Foloseste-te de cãrti cu imagini colorate, în care personajele, copii sau animale, fac ceea ce tu îi ceri lui, aratã-i pozele si spune-i: „Uite, iepurasul stã pe olitã!“. Astfel, va ajunge sã asocieze cuvintele tale cu actiunile sale.
• Numeste obiectele pe care le foloseste si încurajeazã-l sã te imite. Nu te îngrijora dacã nu-i iese de la început si îi spune bunicului bubu - va pronunta mai bine si va fi mai exact pe mãsurã ce învatã si întelege diferentele.