Când copilul nu aude şi nu vede…

Cand copilul nu aude şi nu vede…

Când copilul nu aude şi nu vede…

Daca sunteti una dintre mamele ai caror copii au o problema de sanatate, Desprecopii.com doreste sa va ajute. Fie si doar oferindu-va un numar de telefon al unei institutii sau adresa unui ONG, sau o poveste a altei mamici care a înotat împotriva acelorasi valuri. Pentru ca împreuna suntem mai puternici si pentru ca muntii chiar pot fi mutati din loc. Special pentru voi am creeat noul forum: Copii cu nevoi speciale.

Dupa lungile ore de travaliu, la capatul tuturor puterilor, astepti sa auzi primul strigat al copilului tau. Daca linistea este cea care îti zgârie timpanele, în locul tipatului bebelusului, pret de câteva secunde începi aproape automat sa te rogi: Doamne, fa sa fie bine. Abia apoi reusesti sa întrebi: de ce nu plânge? Ce se întâmpla? Ce are copilul meu?

Uneori e nevoie de o palma peste fund si linistea se sparge în bucati netaioase, o bucurie imensa îti sterge orice urma de durere si de îngrijorare. Sunt însa cazuri în care tipatul nu se aude, sau graba nejustificata cu care asistentele scot copilul din sala de nastere ti se pare de rau augur.

Pentru unele dintre noi, cele mai putin norocoase, este doar începutul unui lung sir de ani în care deznadejdea si disperarea vor încerca în mod constant sa le rupa sufletul în bucati. “Copilul dumneavoastra nu aude”. “Copilul dumneavoastra nu vede”. “Copilul dumneavoastra va avea probleme cu mersul” “Are o problema la inima”. “Copilul dumneavoastra are Sindrom Down”.

Fiecare dintre aceste verdicte, date cu mai mult sau mai putin tact, sunt aparent condamnari pe viata.  Exista însa sperante pentru fiecare dintre acesti copii pentru ca ei vin pe lume cu rezerve de gingasie, se nasc inocenti, fara sa stie ca s-au nascut într-o lume imperfecta care are totusi pretentia ca toti sa fim perfecti.

Stefana Cioiu Vladescu este mama unui baietel în vârsta de 11 ani. Fiul ei, Marian Cristian sufera de o boala rara: surdocecitatea. Cum înveti un copil care nu aude si nu vede bine sa mearga, sa vorbeasca, sa se descurce singur? Cât timp îti ia sa îti dai seama ca e ceva în neregula cu un bebelus?

“Pâna la 3 ani nu am stiut… Nu vorbea, spunea doar “mama”, daca îl atingeam se uita înspre noi, a mers mai greu în picioare… Am început sa mergem la medic sa vedem ce are si asa ni s-a pus diagnosticul. În momentul acela nu am crezut. Nu am crezut decât pe la 6 ani, trei ani de zile eu am refuzat sa cred. Pur si simplu îmi spuneam: copilul meu nu poate sa aiba asa ceva. Desigur, am facut tratamente, logopedie, tot ce trebuia sa facem. Dar sufletul meu refuza sa creada… Aveam doua fetite mai mari care nu au absolut nimic. Medicii nu mi-au spus niciodata de ce s-a nascut asa al treilea copil al nostru. Nu mi-au dat nici un raspuns, prima data s-au legat de rh-ul sotului care era negativ, dar nu e relevant. Nici la ora actuala nu stiu care e cauza desi i-am facut teste peste teste…”

Au trecut de atunci 8 ani. Cristian merge acum la scoala si se descurca destul de bine, spune Stefana: “Nu ca este copilul meu dar am un copil foarte inteligent. Are aparate auditive, am facut logopedie cât s-a putut, a început el sa vorbeasca, dar foarte greoi.

Eu îl înteleg, dar e mai greu pentru cei din jur… Se îmbraca singur, se dezbraca, manânca singur, îsi taie singur friptura… merge la toaleta singur.. Bine, Îl las sa taie friptura dar stând eu lânga el… sa nu-i scape cumva cutitul, dar tot timpul l-am lasat: am mers cu tramvaiul, l-am lasat sa perforeze el biletul nu l-am tinut, n-am zis e un copil cu probleme… Tot timpul am încercat sa-i dau de înteles ca nu poate sa faca un anumit lucru, el un copil inteligent si îsi da seama. Îsi face si patul singur. Îsi sterge pantofii … eu sunt multumita. Sunt lucruri care pe mine ma multumesc foarte mult, stiind de unde a plecat. Se joaca, alearga, are prieteni…

Normal ca are prieteni. Am cautat sa mergem cu el peste tot si a a fost acceptat pentru ca l-am dus de mititel. Prietenii îl considera deja ca unul de al lor. Mergem si la prietenii nostri si la rude… E integrat ca un copil normal nu l-a marginalizat nimeni. A mers la gradinita, merge la scoala în Bucuresti, dar e scoala ajutatoare, bineînteles. Ce-mi doresc eu e sa-mi vad copilul la maturitate, sa-l vad ca pleaca singur, ca are un servici de la care se întoarce singur, ca poate sa-si câstige existenta singur.”

Am întrebat-o pe Stefana ce sfat le poate da mamicilor care se afla în aceeasi situatie cu ea. Primul ei sfat a fost sa aiba încredere în Dumnezeu si sa nu se lase. “E foarte greu dar trebuie sa ai încredere în bunul Dumnezeu, în posibilitatile care exista, trebuie sa lupti nu trebuie sa accepti usile închise si trebuie sa ai încredere în copilul tau. Atâta timp cât tu i-ai dat viata si stii cum esti tu, si pentru copilul tau, trebuie sa lupti. Sa fie puternice, niciodata sa nu-i arate copilului ca e altfel decât cei din familie, trebuie sa fie alaturi de el, sa-l sustina, sa-i arate dragoste. Copii acestia au mare nevoie de dragoste indiferent ca e baiat sau fata. Trebuie sa fie iubiti, mângâiati, certati uneori, dar cu dragoste.”

 Impreuna cu sotul ei, Stefana a înfiintat Asociatia Parintilor Copiilor cu Surdocecitate. Daca sunteti din Bucuresti si aveti nevoie de ajutor îi puteti contacta la numarul de telefon 0724 269 379. 

Saptamâna viitoare veti putea citi pe Desprecopii.com un interviu cu Alexandra Casapu, directoarea unei gradinite pentru hipo-acuzici din Bucuresti.

Va asteptam pe forumul special:

 Copii cu nevoi speciale Sunt ai nostri. Si au nevoie de mai multa intelegere si mai multa dragoste.

autor: Andreea Demirgian, redactor Desprecopii.com
Desprecopii.com (c) Toate drepturile rezervate, 2006

Despre copilul intre 4-12 ani mai cititi pe www.desprecopii.com

  • Importanta familiei in procesul de invatare
  • Notele de la scoala conteaza?
  • Ce trebuie sa stie mamele despre baieti?
  • Copiii si internetul...
  • Auto-indentificarea: Cine sunt eu?
  • Cand copilul nu are încredere în el...
  • Scoala: Organizarea de dimineata
  • Parazitozele-capcane de diagnostic si tratament
  • Negocierile copiilor: A schimba jucarii cu prietenii
  • Pentru a intilni alti parinti cu copii intre 4-12 ani, participati la sectiune speciala a forumului Desprecopii.com

    In floarea copilariei (4-12 ani)
    Nici prea mici si nici mari de tot :-). Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate.

    Evalueaza acest articol
     Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
    forumuri specializate Forumuri specializate

    Comentarii la articol

    Nu exista comentarii la acest articol. Adauga tu un comentariu si poti castiga un tricou Desprecopii.com

    Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile
    Inchide

    Trimite unui prieten

    Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

    (!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.