De ce adoptam copii?

De ce adoptam copii?

De ce adoptam copii?

  • Cuplurile care adopta spun ca pe lume exista doua feluri de copii: cei crescuti in burtica mamei si cei ce cresc in inima ei. Se mai spune ca daca ti-e dat sa adopti, vei lua hotararea asta la momentul potrivit, adica exact atunci cand copilul care ti-este menit e gata sa fie adoptat. Daca acceptam ideea ca inainte de a se naste copiii privesc de undeva de sus si isi aleg singuri cuplul care trebuie sa-i insoteasca in primii ani de viata, ne putem imagina ca stiu ei ce fac, daca atunci cand dam cu ochii de ei simtim cumva ca-s ai nostri.
    Mai cititi: Adoptia este un act divin

Copilul care creste in inima mamei si inima tatalui

Cuplurile care adopta un copil spun ca pe lume exista doua feluri de copii: cei crescuti in burtica mamei si cei ce cresc in inima ei. Se mai spune ca daca ti-e dat sa adopti, vei lua hotararea asta la momentul potrivit, adica exact atunci cand copilul care ti-este menit e gata sa fie adoptat.

Daca acceptam ideea ca inainte de a se naste copiii privesc de undeva de sus si isi aleg singuri cuplul care trebuie sa-i insoteasca in primii ani de viata, ne putem imagina ca stiu ei ce fac, daca atunci cand dam cu ochii de ei simtim cumva ca-s ai nostri.
 

Copilul destinului tau

Majoritatea celor ce au adoptat un copil au spus ca atunci cand si-au vazut copilul au stiut ca acela si nu altul, este cel pe care il vor ocroti o viata intreaga.

Ar fi minunat sa putem spune ca toata lumea ar trebui sa adopte un copil abandonat si sa salveze in felul acesta destinul unui suflet nevinovat.

Cu toate acestea insa nu traim intr-o lume perfecta.

Adevarul este ca adoptia este un pas important intr-o relatie, in viata de cuplu dar si in viata fiecaruia dintre cei implicati. Inainte de a demara procedeele de adoptie, e bine sa va ganditi si sa luat in considerare toate implicatiile acestui pas.

Oricine are resursele financiare, o slujba stabila si o casa destul de mare, dar si capacitatea de a se darui total unui copil, ar putea lua in considerare ideea de adoptie. Totusi nu oricine este potrivit pentru rolul de parinte adoptiv.

Adoptia nu este impotriva singuratatii ci garantia ca poti darui dragoste unui copil

Adoptia nu este pentru cei ce nu si-au gasit linistea in viata, nu este pentru cei ce nu-s siguri daca vor sau nu un copil, nu este pentru cei ce o fac doar de dragul partenerului. Toti cei implicati in adoptie trebuie sa fie 100% siguri ca vor sa adopte.

Decizia de a adopta un copil este o adevarata aventura. Pentru cei ce nu stiu nimic despre adoptie, poate fi o experienta coplesitoare.  Sunt multe intrebari la care va trebui sa va raspundeti, veti trece prin emotii mari si veti avea foarte multe de facut inainte de a putea deveni parintii unui copilas.
 

Totul incepe cu o intrebare simpla: Sa adoptez un copil sau nu?

Prin adoptie, un copil va intra in familia dumneavoastra pentru totdeauna. Din punct de vedere legal veti fi parintele acelui copil, chiar daca nu l-ati nascut dumneavoastra sau nu ati participat fizic la aducerea lui pe lume.
 

15 Intrebari la care trebuie sa reflectati inainte de a va hotara sa adoptati un copil


Raspundeti pentru acest copil din punct de vedere legal, financiar, emotional si fizic. Sunteti pregatit(a) pentru aceasta responsabilitate?
Aveti capacitatea emotionala de un copil care e posibil sa  treaca prin mici crize emotionale?
Sunteti pregatiti pentru cursa lunga? Va trebui sa aveti grija de acest copil pentru cel putin 18 ani, din care vreo opt se numesc “adolescenta”!
Sunteti pregatiti sa va ajutati copilul sa treaca peste faptul ca familia lui l-a abandonat? Aceasta intrebare este valabila si daca va propuneti sa adoptati un bebelus, pentru ca discutia despre parintii biologici va avea loc, mai devreme sau mai tarziu….
Daca aveti si alti copii, sunt dispusi sa accepte inca un frate sau inca o sora?
Daca adoptati din motive de infertilitate, ati reusit sa va impacati cu gandul ca nu puteti ramane insarcinata si nu puteti naste un copil? V-ati acordat o perioada de “doliu”? Intelegeti faptul ca adoptand un copil, e posibil ca toate frustrarile legate de infertilitate vor iesi din nou la suprafata?
Intelegeti optiunile pe care le aveti pentru a adopta un copil?
Ati luat in considerare sa adoptati un copil de cativa anisori in loc de un bebelus?
Ce parere aveti de adoptiile deschise (cele in care mama biologica isi poate vizita copilul?)
Sunteti dispusi sa adoptati si un copil din strainatate sau va intereseaza doar un copil roman?
Ati adopta un copil de alta etnie decat a dumneavoastra?
Conteaza varsta parintilor adoptivi? Cereti opinia doctorului dumneavoastra inainte de a adopta.
Luati in considerare cat de multa putere aveti, cat de agil(a) sunteti, ganditi-va daca nu cumva un copil mai mare ar fi mai usor de integrat in familia dumneavoastra. Un bebelus nu este tocmai indicat pentru cuplurile mai inaintate in varsta.
Care sunt limitele dumneavoastra logistice?
Este casa dumneavoastra destul de mare?Ar avea copilul o camera doar a lui sau ar trebui sa impartiti dormitorul conjugal (acest aspect este important doar in masura in care adoptati un bebelus care va va solicita atentia foarte des si in timpul noptii. Spatiul locativ conteaza insa sunt multi copii care cresc in apartamente de doua camere.)
Aveti resursele financiare pentru a cumpara toate obiectele necesare unui copil (paradoxal, lucrurile pentru copii, hainutele, cosmeticele, incaltamintea – sunt mult mai scumpe decat cele pentru adulti).


Daca ati raspuns deja la aceste intrebari si va puteti lua inima in dinti sa va inscrieti la cursurile de atestare ca parinti adoptivi, va uram succes!


Iata si cateva dintre raspunsurile membrilor comunitatii noastre la intrebarea: cum m-am hotarat sa am un copil crescut in inima?


 “De 2 ani si jumatate imi doresc sa raman gravida si nu s-a intamplat minunea. Si eu si sotul meu ne-am facut analize. Inainte de a merge la doctor am citit pe acest site postarile fetelor care se chinuie sa ramana gravide si mi-am spus "eu vreau doar sa aflu diagnosticul si atat.... daca raman bine, daca nu adopt". Am plecat la drum cu aceasta idee deoarece ma gandeam ca este foarte chinuitor sa astept inca 1-2-3-5-10 ani sa raman gravida. Si nu numai sa astept....ci sa ma duc luna de luna la doctor.

Ei bine, diagnosticul este:  "Domnisoara, esti in regula, ovulezi, iar sotul are astenozoospermie moderata... dar puteti sa ramaneti gravida fara probleme cu diagnosticul sotului". Deci totul e ok... Si...de ce nu raman? Luna aceasta cele 3 zile dinainte sa-mi vina ciclul au fost infernale. Mi-am facut 3 teste de sarcina ca poate cine stie cum s-a intamplat minunea.

In momentul in care mi-a venit ciclul mi-am spus ca renunt la lupta asta. Asa ca intrebarea pe care mi-o pun este ce sa fac?

Ce spune Comunitatea Desprecopii despre adoptie?

 Imi doresc cu disperare un copil. Cat sa mai astept? Nu vreau sa imi spuneti ce sa fac, dar vreau sa-mi spuneti care este povestea voastra dinainte sa va hotarati sa adoptati. Cat v-ati luptat ca sa ramaneti gravide...cum ati renuntat la ideea asta? Pur si simplu vreau sa stiu cum v-ati hotarat sa adoptati bebele.” (silvy24)

  “Fiecare mamica are propria motivatie; a mea a fost ca nu am putut avea un copil nascut (datorita varstei si problemelor medicale), asa ca l-am asteptat pana a crescut in inima, asa cum spunea cineva atat de frumos intr-un alt topic, si a venit la mine. Eu cred ca toti copiii, inainte sa se intrupeze, sunt stelute pe cer si de acolo isi aleg mama; in cazul mamelor care nu-i pot naste, gasesc ei solutia sa vina la mamicile alese. Poate ca pentru tine, silvy, copilasul inca nu s-a hotarat sa vina (daca doctorul zice ca nu sunt probleme) sau vrea sa vina la tine ....atipic! In orice caz, cred ca ar trebui sa nu renunti la lupta pentru un bebelus,oricat de greu si de lung ar parea drumul, fie ca va fi ''produsul'' fizic al cuplului tau, fie ca va fi produsul crescut in inima voastra, mai intai.” (anaisanis)

 “Am incercat mai multi ani sa raman insarcinata (vreo 3-4 ani). Am inceput in cateva randuri sa fac analize, controale, tratamente etc. Niciodata nu am ajuns la final cu ele pentru ca, de fiecare data, mi se intampla ceva rau (ultima data am avut un accident de masina) astfel ca nu ajungeam sa aflu concluzia medicala. Asa ca pana la urma am luat-o ca pe un semn: ca nu e cazul sa aflu daca pot sau nu sa raman insarcinata. Apoi am inceput sa pun in balanta trairile si convingerile mele, sa ma lamuresc eu, daca vreau sau nu un copil. (Nu, nu fac parte din categoria celor care au stiut din prima clipa ca vor sa fie mame...). M-au ajutat sotul meu si prietenele mele, sustinandu-ma neconditionat. Si cand mi-am clarificat toate dubiile (legate de aspecte genetice, riscuri comportamentale, schimbarea definitiva a modului de viata etc) am depus actele pentru atestat. Acum sunt o mamica fericita. Cred ca toate care am purces pe drumul adoptiilor, in momentul in care am depus cererea la DPC am fost hotarate cel putin 200% pentru a face pasul asta. Daca ai cel mai mic dubiu, clarifica-l, pentru ca mai tarziu se poate transforma intr-un obstacol de netrecut.” (ioanaalice)

 “Am avut rabdare aproape 10 ani sa fac tratamente peste tratamente, eu cu mici probleme de ovulatie, sotul cu oligospermie, am facut si FIV, fara sa obtin sarcina, am ramas odata gravida prin inseminare (am facut si din astea vreo 5), dar s-a dus din pacate la 8 saptamani, am avut si o fetita in grija timp de 1,5 ani, care stiam ca sta doar temporar, si totusi ni s-a frint inima cind a plecat, si desi aveam mereu gindul adoptiei... acolo, undeva, nu am facut-o pina acum. In sfirsit, m-am hotarit, suntem in drum spre atestare, si speram sa devenim parinti. Poate am asteptat prea mult, poate asa a fost sa fie, nu stiu, dar stiu ca indur de ani de zile o suferinta cumplita pe care nimeni nu o poate intelege. Poate ca va veni soarele si pe stada mea, si pe a ta, si pe a altora.” (maimutzak)

 “Am facut investigatii la mai multi doctori cu acelasi rezultat: "Sunteti perfect sanatosi...o sa faceti copii, aveti rabdare!". Si am avut... un an, doi, zece. Pina am simtit ca nu mai pot! La insistentele sotului am facut inseminari... multe! Dar in tot acest timp m-am gindit la adoptie.Acum nu mai realizez exact daca ma gindeam ca la o ultima speranta. Dar acum STIU ca nu mi se nascuse inca fata! Nu venise inca timpul. Sint mii de familii care nu pot avea copii! Dar foarte putini se gindesc la adoptie. Faptul ca tu te-ai gindit...spune multe! Sa-ti ajute Dumnezeu! Oricum, nascut de tine sau adoptat, tot copilul tau va fi !Si tu tot MAMA! Succes” (Simona Dragusin)

 “Noi nu am facut prea multe investigatii. Am pierdut 3 sarcini mici, 2 de care nici nu stiam, si 1 la 3 luni. In urma ultimei m-am cam depresat, m-am simtit cumva pedepsita pentru indecizie (eram studenta inca si nu total sigura ca vreau acel copil). Au trecut apoi 8 ani in care luna de luna am sperat. Degeaba. Am avut cateva tentative de tratamente care nu mi-au adus decat stres si kilograme in plus. Am tot zis noi ca o sa adoptam, dar parca nu vorbeam serios. In 2004 de Anul nou asta a fost decizia noastra, ce ne doream pentru anul respectiv. Insa am lasat lunile sa treaca, 8 la numar si abia in august ne apucam de acte, veniti de la mare deprimati de singuratate. In septembrie se nastea pisoiul meu, in octombrie am gasit-o si in decembrie am adus-o acasa. Cum a spus cineva, hotararea am luat-o, sau am pus-o in miscare, atunci cand se nastea ea.... Pana atunci nu fusese momentul. ”(aissa)

 “Eu cred ca rabdarea pana vei avea un copil nascut de tine nu are de-a face cu decizia de a adopta. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg asta si recunosc ca m-au inspirat si fetele de la topicul "M-am hotarat, adoptie". Dupa trei ani si cateva sarcini pierdute pana in trei luni eram atat de amarata si disperata, nu stiam nici eu ce sa fac, sa adopt sau sa mai astept. M-am gandit ca nu are sens sa treaca alti ani, nu stiu cati, si eu sa jelesc, in loc sa am langa mine un pui mic si sa fiu fericita. In clipa aceea mi-a fost foarte simplu sa iau decizia. Ghindocul asta mic pe care-l avem de cateva luni acasa ne-a umplut viata si ne-a facut cei mai mandri parinti. Si coincidenta sau nu, are exact numele la care ma gandeam eu cu o luna inainte sa o cunosc. Si nu spune nimeni ca nu poti naste un copil dupa ce adopti, nu? (Daphnye)

 “Eu nu m-am gandit nicodata la adoptie inainte de 2004 . Am luat lucrurile firesc, cu investigatii, tratamente, spitalizari. Dar astea au dus la kilograme in plus (cum zicea si Aissa ), la un pas de lumea de dincolo, la compotamanete uneori inumane din partea personalului medical. In momentul in care am vazut ca medicul insista pe iseminari si FIV, am spus stop. Trecusem odata pe langa moarte din cauza unei greseli din timpul unei banale operatii laparoscopice. In acel moment am spus : Doamne, va fi asa cum vei vrea tu. In ianuarie 2004 i-am spus sotului meu gata , facem dosarul pentru adoptie. Datorita unor probleme legate de job, am ajuns sa obtinem atestatul pe 21 septembrie 2004, ziua de nastere a sotului meu. Nici un moment nu m-am gandi daca voi iubi sau nu acel copil ci mi-am pus intrebari daca voi fi o mama buna.
Dupa cateva incercari de a vedea cativa copii si niste “oferte" din partea anumitor persoane, am spus din nou: Doamne, va fi asa cum vei vrea tu. Si in 21 martie de aceasta data, am primit telefonul mult asteptat. Din ziua aceea si pana in 30 martie nu mai stiu exact ce si cum s-a intamplat. Eram ca intr-un vis, pluteam, cumparam lucrusoare fara sa ma gandesc daca sunt utile sau nu.

Ziua de 30 martie 2005 a fost pentru mine cea mai intensa zi. Nu pot descrie ce am simtit atunci. Parca o mare de dragoste s-a revarsat asupra mea. Au mai fost momente dificile pana la finalizare, care asa cum trebuia sa fie, a fost 20 septembrie. Asta ca tati sa primeasca iar un cadou superb de ziua lui. Au trecut aproape doi ani si desi nu am uitat toate greutatile intampinate, parca nu mi se mai pare drumul asa greu in comparatie cu ce am primmit in acesti doi ani. Atatea zambete, atatea mangaieri, atatea lucruri minunate. De 8 Martie baiatul meu drag mi-a spus: “Mami, ai degete moaaaase. Si ca o incheiere, nu am renuntat niciodata la gandul ca voi mai fi mama inca o data. Acum ma gandesc insa ca nu conteaza daca copilul va creste in burtica sau in inima mea . (Silvia Pui)

 “Am simtit ca o sa fac lucrul asta de cand eram copil. Cred ca am vazut un film ceva care m-a impresionat... tot ce stiu este ca plangeam la mama ca sa adopte un copil(cu toate ca aveam un frate), si cand m-am facut mare am zis ca o sa o sa fac cu siguranta acest lucru. Acum a venit momentul. Pot avea copii, dar nu vreau sa fac. Am mai zis eu lucrul asta - sunt prea multi copii si prea putini parinti. Ar trebui multi sa se gandeasca la asta. Dar din pacate...nu e primul lor gand...ci ultimul.” (andrada77)

 “Daca oamenii ar fi mai putin egoisti si si-ar da seama ce super este sa ai un copil, totii cei ce nu pot avea copii ar adopta. Eu am adoptat exact cand am fost diagnosticata cu carcirom mamar si nu a contat deloc boala nu ma interesa decat acea fetita care m-a fermecat de prima oara cand am vazut-o. Vreau sa stiti ca la tratament cu citostatice o luam cu mine la Fundeni si Doctorilor nu le venea sa creada. Ea a fost motivul meu sa lupt sa merg mai departe. Daca cea care a nascut-o a renuntat sa lupte eu deja cu cancer am avut mai mult curaj si dragoste de oferit. Nimic nu trebuie sa te impiedice daca iti doresti ceva din tot sufletul.” (Dana Vlasceanu)

 “Am 2 pui, unul crescut in inima, iar altul in burtica. Am hotarat sa adopt in momentul in care o prietena m-a intrebat de ce plang....I-am spus: nu mi se gasea nici o problema si nici nu ramaneam insarcinata... Intrebarea ei a fost “Vrei sa ramai insarcinata, sau vrei sa fii mama?”. In acel moment mi-am dat seama ca nu voiam altceva mai mult pe lumea asta, decat sa fiu MAMA” (Hazul)


Despre adoptie, mai cititi:

Un calendar sentimental despre adoptie si iubire

Un calendar sentimental despre adoptie si iubire

Suntem celebri pentru felul în care stim sa ne sarbatorim sfintii, primul sarut, prima masina, ziua in care ne-am casatorit, ziua in care am descoperit ca vom avea un copil, ziua in care am…

Cand spunem copilului ca este adoptat?

Cand spunem copilului ca este adoptat?

Cand spunem deci copilului ca este adoptat? Aceasta este una dintre intrebarile cele mai dificile la care va trebui sa va raspundeti. Specialistii considera ca e mai bine sa-i spuneti…

Jurnal de adoptie

Jurnal de adoptie

Am tot amanat sa scriu despre asta pentru ca e un subiect sensibil, si greu de transcris in cuvinte. Mi-e greu sa povestesc despre cum ma simt pentru ca nu pot avea un copil al meu, sa-l simt crescand…

 

Tot despre adoptie:


Suport: Cel mai important forum national despre adoptii:

Adoptia sau a iubi fara limite
Experiente, ganduri, legislatie, club de suport. Un forum plin de caldura.

 

autor: A. D. si Comunitatea Desprecopii.com
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2013

Subiecte tratate:
Tema:Adoptie

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: De ce adoptam copii?.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Asteptand o minune in viata noastra !

Asteptand o minune in viata noastra !

Teritoriul 'aspirantelor'! Preconceptie, in/fertilitate, FIV, sperante si experiente. Chiar daca se lasa asteptat - noi nu ne pierdem speranta!
Fertilizare in vitro (FIV)

Fertilizare in vitro (FIV)

Totul despre FIV: cum, unde, povesti de succes, si multe alte informatii
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
In unul sau in doi... mergem mai departe!

In unul sau in doi... mergem mai departe!

Probleme cu casnicia, suport, incurajari, pareri ... nu ezitati si usurati-va gandurile aici!

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 13 comentarii

  1. ALEXANDRA
    ALEXANDRAtrimis la 11/11/2015

    am o fata de 21 de ani si mi-as dori sa infiez si eu un copil daca este posibil din maternitate, daca o mama din diferite motive nu il doreste. stie cineva cum pot sa gasesc acest copilas, cum procedez? multumesc

    Raspunde la acest comentariu
  2. Roxy
    Roxytrimis la 17/3/2015

    si eu am o minune de baiatel de 2 ani jumate. daca l-as fi nascut nu stiu daca as fi simtit la fel. Il iubesc cu toata fiinta mea. e minunea mea. e tot ce e mai frumos pe lumea asta. cand ma striga mami simt ca mi se umple sufletul. si dragostea asta creste din ce in ce mai mult zi de zi. astept fiecare zi cu nerabdare sa vad ce mai stie sa faca puiul meu. cred ca la un momentat trebuie sa ne oprim. daca dzeu nu vrea sa ne dea copilul natural inseamna ca are alte planuri cu noi. copilul meu e el. a avut alte planuri dumnezeu. acum ma bucur ca nu am facut un copil pt ca probabil nu l-as mai fi avut pe el. stiu cum a ajuns la mine dar eu simt ca e rupt din sufletul meu. sunt fericita pt ca exista in viata mea.

    Raspunde la acest comentariu
  3. HOTYE ELENA CRISTINA
    HOTYE ELENA CRISTINAtrimis la 11/10/2012

    nimic in viata asta pamanteasca nu are valoare si importanta ca si existenta unui copil mult asteptat si dorit !!!

    Raspunde la acest comentariu
  4. nicoleta covrig
    nicoleta covrigtrimis la 11/6/2012

    si eu sunt o mamica fericita dupa 6 ani de la casatorie dupa multe sarcini pierdute am hotarat doar eu si sotul meu fara parerea parintilor nostri sa infiem o fetita asa am si facut nu va mai spun demersurile prin care am trecut foarte greu in 96 a avut loc adoptia la 9 10 anisori i am povestit cum a ajuns in casa noastra pt ca mai tarziu au inceput zvonurile ca este infiata si prntesa noastra le a raspuns copiilor rautaciosi sa faca si printii vostri ce a facut parintii mei sa vedem sunt an stare si multe altele deci va rog sa le spuneti copiilor vostri despre adoptie sa nu aiba soc mai tarziu noi suntem fericiti ca o avem pe catalina este sufletul nostru si ne iubeste nu ne a antrebat nicio data despre mama naturala mai are putin si inplineste 17 ani avem si un prieten discutati deschis cu fetele voastre si sa fiti prietene noi asa suntem si l facem gelos pe tati am vrut la 8 anisori sa mai luam un baetel dar a intervenit ceva la acel moment si acm ne pare rau decit sa cresc caini si pisici mai bine un copil nu i lasati ai nimanui ca ei nu au nici o vina ca se nasc si sunt parasiti an maternitati noi suntem super fericiti ca ne a ales pe noi si de curand am avut o discutie cu fetta mea si mi a spus ca poate sa faca 10 copii si ea va creste o fetita va pup ca eu am foarte mult de scris si de povestit cred ca as scrie o carte despre povestea fam mele adoptati copii cat de multi nu va mai spun ca atunci cand zice mama sau tata prima data este super frumos va rog sa ma scuzati de greseli nu am pus virgula si punct .

    Raspunde la acest comentariu
  5. lili
    lilitrimis la 14/12/2011

    am asteptat 14 ani sa apara minunea,minubea de a avea un copil,insa dupa lungi chinuri cu tratamente dureroase si interminabile am ajuns in final sa ma si operez,am avut 2 operatii ingrozitoare iar in urma celei de-a doua m-am hotarit in sfirsit sa adopt un copil.era de ajuns cit suferisem si zilnic vedeam la televizor reportaje despre copii abndonati.In anul 2006 am inceput sa pregatim dosarul pentru adoptie iar in luna decembrie a aceluiasi an cu o zi inainte de mos Nicolae a venit minunea.Avem cea mai frumoasa fetita din lume care este sanatoasa si de o inteligenta sclipitoare.Sintem cei mai fericiti parinti.Cei care nu aveti copii nu mai asteptati este cel mai frumos lucru din lume.

    Raspunde la acest comentariu
  6. pintilie mihaela
    pintilie mihaelatrimis la 27/10/2011

    eu sunt mamica unei scumpete de fetite de 4 anisori si din pacate nu-i mai pot oferi ce isi doreste,un fratior,si eu imi doresc din tot sufletul sa mai fiu inca odata mama chiar daca nu il nasc eu,vreu sa infiez un copil,un bebe mic dar nu stiu cum si de unde sa incep.eu cred ca a fi mama este sa daruiesti tot ce ai mai bun in suflet copilului tau si nu neaparat sa aveti acelas sange,sa te bucuri cu el, sa-l iubesti.cred ca imi doresc prea mult,nu?daca poate cineva sa ma ajute,sa ma indrume scrieti-mi pe mihaelaion16@yahoo.com.Va multumesc

    Raspunde la acest comentariu
  7. elena
    elenatrimis la 4/5/2011

    Avem si noi o minunatie de fetita de trei ani si doua luni.Ne topim cand o auzim seara ,,noapte buna parintii mei

    Raspunde la acest comentariu
  8. Alina Rindasu
    Alina Rindasu trimis la 25/9/2010

    Buna - referitor la intrebare cred ca este vorba de dragostea ce se gaseste in sufletul neimplinit al unei mame ce doreste cu disperare sa aiba odorul ei pe care sa-l ingrijeasca si sa- stranga la piept de cate ori au fiecare dintre ei nevoie . Ma numar insa printre femeile norocoase care au avut prilejul sa simta cum creste

    Raspunde la acest comentariu
  9. MELA
    MELAtrimis la 23/4/2010

    (ptr.SILVY24).BUNA,AM 35 DE ANI,ACUM 7 ANI AM ADOPTAT O FETITA DE 6 SAPTAMINI TARE DULCE(si atunci si acum).POVESTEA ESTE CA TIMPUL TRECEA SI BEBE NU VENEA,ASA CA DUPA VRE-O 3 ANI DE LA CASATORIE NE-AM DECIS SA INCEPEM TRATAMENTUL PTR A RAMINE INSARCINATA.DUPA LUNGI ANALIZE SI TRATAMENTE ATIT EU CIT SI SOTUL NI SA SPUS CA SANSELE SINT SUTA LA SUTA SA RAMIN DAR TIMPUL TRECEA SI TRECEA.......SI INTR-O ZI DE TOAMNA A ANULUI 2002 CASA RASUNA DE PLINSETUL ACELA FRUMOS DE COPIL MIC.TOTUL A FOST RAPID,PARCA DINTR-O DATA AM RENUNTAT LA TRATAMENT,AM FOST PLECATI IN CONCEDIU SI CIND AM VENIT AM AVUT O DISCUTIE FRUMOASA CU O MATUSA DESPRE COPII PRINTRE CARE SI IDEEA CA ADOPTIA ESTE CEVA MARET.PARCA DE LA SINE AM FOST INDREPTATI CATRE ACEL COPIL CARE CRED CA NE ASTEPTA....SI SINTEM CEI MAI FERICITI.ANUL ACESTA FETITA NOASTRA IUBITA MERGE LA CLASA 1,SI POT SA ITI SPUN CA SIMT CA E RUPTA DIN SUFLETUL MEU SI II MULTUMESC LUI DUMNEZEU SI IL ROG SA NE TINA SANATOSI PE TOTI SA NE BUCURAM UNII DE ALTI.

    Raspunde la acest comentariu
  10. anca
    ancatrimis la 23/4/2010

    depinde de fiecare,eu imi pun speranta in adoptie pentru ca (asa cred eu)fiecare femeie isi doreste sa auda cuvintul

    Raspunde la acest comentariu
  11. ellana
    ellanatrimis la 7/6/2009

    Buna fetelor!!!m-a impresionat foarte mult ce am citit si demult ma macina gindul acesta de adoptie si parca sunt ferma,dar parca totusi las timpul sa treaca...m-a impresionat mult fraza ,,vrei sa fii insarcinata sau vrei sa fii mama???

    Raspunde la acest comentariu
  12. ALEXA
    ALEXAtrimis la 27/3/2009

    Am si eu o fetita infiata, care are aproape 9 ani.Nici macar nu-i cunosc parintii, a fost nascuta undeva intr-o locuinta particulara, nu la maternitate. Am cunoscut-o cand avea 10 zile, dar nu avea nici nume, nici acte.Am stiut ca va fi a noastra din prima clipa, cand s-a uitat la noi. Am crescut-o foarte usor, fiind un copil pracctic fara probleme medicale si foarte mancacioasa de mica.Desi a mers la scoala la 6 ani (nu a mai vrut la

    Raspunde la acest comentariu
  13. ioana
    ioanatrimis la 12/1/2008

    De ce? poate imi spune-ti voi eu nu stiu nici acum, cert este ca am vrut sa fac CEVA. Eu cred ca atunci cand nu iti este dat sa ai copilul tau nascut de tine, fii sigura ca te asteapta un copilas dar trebuie sa-l cauti si nu numai pe la usile dr.ginecologi. Dar sa va spun povestea mea... daca vreti de exemplu sau doar asa s-o citeasca cine vrea. Sunt casatorita de 12 ani, am avut pb ca toata lumea, multe diagnostice si multi bani cheltuiti, sa nu mai spun de psihicul meu era la pamant, IV nu am vrut sa fiu cobaiul lor pe banii mei, dupa doi ani am nascut un baietel la 7 luni, pb, spitalizari, medicamente, samd. Mai voiam un copil(sotul meu era singur la parinti si si-a dorit copii multi) am inceput din nou pe la dr, medicamente, teste in fiecare luna si nimic, Ce nu am specificat - baiatul meu imi cerea cu disperare o FRATIOARA, imi cerea acest lucru mai mult ca pe o jucarie ,pe atunci nu stiam ce inseamna acest cuvant- acum stiu, dupa 8 ani de calvar ne-am hotarat sa adoptam un copil, am depus actele la Primaria Orasului,toata lumea zicea ca suntem nebuni de legat, inclusiv asistentii sociali, ni s-a facut cate 2 teste psihologice la toti inclusiv la baietel, in sfarsit am trecut peste toate am specificat in cerere ca vreau fetita blonda,ce credeti: m-au chemat cand s-a nascut un BEIETEL si BRUNET, l-am luat acasa dupa 3 saptamani, eu zic ca trebuie sa te hotarasti, apoi totul decurge cum nu-ti imaginezi, esti luata de val, copii sunt si va asteapta, numai sa vrei sa faci ceva. Acum dupa 2 ani de la isprava mea de a adopta un copil chiar daca mai aveam unul acasa, mi s-a intamplat o alta minune, am ramas insarcinata, dupa atata timp !!!!!! am nascut si am o fetita de 7 luni, suntem cei mai fericiti parinti din lume, iar baietelul cel mare George, e si mai feicit in sfarsit are si el SI UN FRATIOR SI O SURIOARA asa cum spuneam mai sus ca-si dorea o FRATIOARA, pe copilasul adoptat care este o scumpete de baiat destept si il iubesc toti il cheama Andrei iar pe fetita Maria. Am uitat sa va spun ca in tot acest timp m-am rugat foarte mult la Fecioara Maria, ea ne-a adus linistea in suflet si cele trei bucurii. Aici nu am putut scrie decat in scurt tot ceea ce s-a intamplat si foarte stangaci, daca vrea cineva sa ia legatura cu mine adr mea lumynela@yahoo.com Succes si nu uitati DACA VREI POTI COBORI CERUL LA PICIOARELE TALE, ioana

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII