Educatia pentru diversitate – o provocare pentru parintii secolului al XXI-lea

Educatia pentru diversitate – o provocare pentru parintii secolului al XXI-lea

Educatia pentru diversitate – o provocare pentru parintii secolului al XXI-lea

  • Trăim într-o lume în care deși auzim mereu cuvinte precum toleranță, acceptare, înțelegere, diversitate, pentru care, cel puțin aparent, se militează la nivel global, concretul cotidian contrazice adesea teoria.

    Suntem diferiți și, cu toate că civilizația omenească evoluează într-un ritm amețitor, se pare că în ciuda conștientizării acestui fapt, diferențele generează din ce în ce mai des dispute care conduc în cele din urmă la discriminare și la intoleranță. Diversitatea pare să fie, oricât de abstract sună acest lucru, una dintre provocările secolului în care trăim, la toate nivelurile. Acceptarea ei este însă în mod cert singura soluție pentru a trăi în armonie cu semenii noștri și de aceea, ca părinți, dincolo de problemele imediate pe care le implică educația propriilor copii, ar trebui să ne preocupe și acest aspect, aparent situat la un nivel general, dar cu care societatea se confruntă în forme din ce în ce mai variate.

in acest articol veti citi mai multe despre:
Diversitate, stereotipuri, discriminare, toleranță - Cât de toleranți suntem, de fapt?
Impresii ale părinților de la Desprecopii.com cu privire la toleranță
Își educă românii copiii să fie toleranți?
Discriminare versus diversitate în școala românească

Sunt profesorii pregătiți să accepte și să predea diversitatea?
Care este rolul Social Media în educarea adolescenițlor pentru acceptarea diversității

Diversitate, stereotipuri, discriminare, toleranță – Cât de toleranți suntem, de fapt?

Suntem diferiți și asta o știm cu toții, fie că e vorba de rasă, gen, religie, anumite caracteristici fizice sau comportamentale, orientare politică, orientare sexuală etc. Iar diferențele nasc reacții adesea contradictorii, care, perpetuate suficient, devin stereotipuri, mentalități care în cele din urmă produc discriminarea – un concept care pe cât este de combătut la scară largă, pe atât de prezent este în societate. Lucrurile au mers atât de departe, încât astăzi avem instituții și legi concepute pentru a combate fenomenul discriminării.

Dar, ce înseamnă, de fapt, concret, aceste concepte pe care le auzim la tot pasul și cum ne afectează ele existența cotidiană? Tendința de a marginaliza, de a diferenția injust, în virtutea unor criterii care în niciun context nu ar trebui să constituie un motiv de a face judecăți de valoare asupra unei persoane este prezentă printre noi la tot pasul și adesea îi dăm curs involuntar. Te-ai gândit vreodată că, oricât de ”opend mind” ai fi, ai putea fi la un moment dat tu însuți victima prejudecăților pe care, teoretic, le combați?

Un exemplu banal – discriminarea rasială. Mi s-a întâmplat vara trecută să mă aflu într-un aeroport imens, între două avioane. Așteptam relaxată, împreună cu ambii mei copii, îmbarcarea, când băiețelul meu s-a apropiat de un puști de vârsta lui, ce aștepta, la fel ca și noi, împreună cu părinții (o familie de culoare ce vorbea o engleză impecabilă), următorul avion. Am avut un soi de reacție interioară bizară, primul impuls a fost să îl chem înapoi lângă mine, deși copilașul se afla la doi pași, în raza mea vizuală. L-am și strigat chiar, dar am realizat în următoarea secundă că gestul meu este stupid și inutil. M-am întrebat în sinea mea de ce fac asta și dacă aș fi avut aceeași reacție dacă acel copil era alb. Spre rușinea mea, răspunsul interior a fost negativ. M-am oprit la timp și i-am privit jucându-se și râzând împreună. Nu vorbeau aceeași limbă, dar păreau să se înțeleagă de minune și niciunul dintre ei nu părea nici măcar curios să știe de ce celălalt avea culoarea pielii diferită.

Discriminarea este un fenomen social și artificial și că stereotipurile nu fac parte din noi, ci le dobândim pe parcursul vieții

Asta m-a dus cu gândul din nou la faptul că discriminarea este un fenomen social și artificial și că stereotipurile nu fac parte din noi, ci le dobândim pe parcursul vieții, în funcție de ceea ce ni se spune și de reacțiile celor din jur. Exemplul meu e banal și sunt convinsă căfiecare dintre noi a avut sau poate avea astfel de momente. De câte ori ți-ai lăsat în parc copilul să se joace cu un copil de origine rromă? Și nu spune că nu ai făcut-o pentru că era murdar, căci nici al tău, probabil, nu era grozav de curat după tăvăleala prin nisip și pe toboganele pe care oricum se dă toată lumea… Sau, un alt exemplu… Să spunem că înțelegi homosexalitatea și nu te numeri printre cei care discriminează.

Te-ai întrebat vreodată cum ai reacționa însă dacă propriul copil ar merge într-o excursie în care merge și colegul său despre care știi că este homosexual și ar sta în aceeași cameră?

Ceea ce vreau să subliniez este că fenomenul în sine al discriminării este extrem de complex. Și că adesea, deși ne credem toleranți și deschiși către diversitatea, natura noastră umană modelată de tiparele sociale ne face să devenim reticenți și să perpetuăm fără să ne propunem stereotipuri. Din păcate, adesea, doar atunci când ne aflăm noi înșine în ipostaza de victime ale discriminării conștientizăm cu adevărat gravitatea ei. Mergând în direcția acestei idei mă gândesc acum cum m-aș fi simțit eu dacă aș fi fost mămica acelui copil de culoare și aș fi observat reacția mea imediată la jocul nevinovat al copiilor sau,în direcția celuilalt exemplu, cum aș reacționa dacă aș afla că propriul copil are înclinații homosexuale…

A te pune în permanență în ipostaza celuilalt cred că este principala condiție a înțelegerii diversității și implicit a toleranței. Am selectat o serie de impresii ale părinților de la Desprecopii.com cu privire la toleranță:

„Toleranta este recunoasterea drepturilor si libertatilor altora exact asa cum doresti ca drepturile si libertatile tale sa fie recunoscute si respectate de  altii. Nu e nici concensie, nici indulgenta, nici bunavointa, nici trufie. E atitudine. Atitudine activa.” (viviana)

 

”Copiii nu se nasc toleranti sau intoleranti, devin produsul educatiei, a ceea ce vad si redau la randul lor. Daca cineva creste intr-o familie in care este cultivata ura fata de ceva, va imita la randul lui, iar cand societatea ii dicteaza sa isi suprime acest comportament se numeste ca devine tolerant .” (collins20)

Care este, așadar, cauza discriminării în societatea actuală?

Este o întrebare generală, pe care nu ne-o punem probabil de prea multe ori în felul acesta, dar de care ne izbim mai ales atunci când suntem noi cei discriminați. În fond oamenii nu se nasc cu idei preconcepute, ci le capătă pe parcurs. Preluăm stereotipuri și prejudecăți de la părinți și, de multe ori, cei șapte ani de acasă reprezintă, de fapt, baza educației pentru diversitate. Școala nu face decât să șlefuiască această educație, însă, din păcate, atunci când prejudecățile preluate din familie sunt destul de puternic înrădăcinate, impactul școlii este adesea prea slab.

Educația pentru diversitate începe acasă

Prin urmare, s-ar spune că deși ne naștem diferiți și poate pregătiți pentru a accepta diversitatea, există în structura noastră interioară un ”ceva” care ne face să fim adesea mai receptivi la stereotipuri decât la toleranță și la libertatea de afirmare a celuilalt. Diversitatea și spiritul ei devin astfel o provocare a procesului educativ, iar educația pentru diversitate începe în familie, odată cu cei șapte ani de acasă. Cum ne educăm copiii să fie toleranți și să accepte diversitatea? Este o întrebare cu răspunsuri complexe, dar care pleacă de la unul comun – prin exemplul personal. De la banalele și aparent nevinovatele replici de genul, ”nu poți, pentru că ești fată” sau „dacă nu ești cuminte vine și te fură țiganul”, la sintagme voit arogante de genul ”femeia la volan” ori ”ce să-i faci dacă e blondă” și până la situații extreme de tipul insultelor pornind de la diferențe de rasă, de naționalitate, de orientare sexuală, culminând cu manifestări odioase promovate adesea în masă, discriminarea poate să facă (și face) ravagii. Conștientizăm adesea prea târziu acest lucru și uneori, chiar și în cazurile de intoleranță dusă la extrem, constatăm că părerile sunt împărțite și că omul nu mai este, prin definiție, o ființă pregătită să accepte diversitatea în ciuda faptului evident că ea există, cu sau fără acceptarea noastră.

 

”Daca veti cerceta tarile cu parinti toleranti sunt cele in care scoala are metode, are profesori instruiti, iar copiii ce necesita ajutor special la clasa il au.” (mamica11)

Își educă românii copiii să fie toleranți?

Întrebarea aceasta mi-am pus-o de curând, dintr-o dublă postură, aceea de părinte și de cadru didactic, după ce m-am izbit eu însămi de nenumărate ori de situații în care prejudecățile au fost mai puternice decât gândirea liberă. Și, fără intenția de a face o analiză sociologică, m-am întrebat firesc acest lucru și după câteva experiențe multiculturale, sub diferite alte forme și interogații – sunt românii mai puțin toleranți decât alte popoare? Desigur, nu putem generaliza fără a nedreptăți pe unii ori pe alții. Cert este că cele mai multe stereotipuri pe care le-am întâlnit își au sursa în familie, iar copiii le capătă încă de mici, din experiențe de cele mai multe ori banale.

Cazul de la Pitești, care a devenit de notorietate în presă cu ceva timp în urmă, al părinților care au protestat, la propriu, împotriva unui copil diagnosticat cu ADHD, interzicându-le propriilor copii să mai meargă la școală pentru că respectivul elev nu a fost transferat în altă școală spune foarte multe despre societatea în care trăim și este un exemplu elocvent de discriminare și, mai grav, de educație pe care părinții o dau propriilor copii în acest sens. A cere autorităților unei școli să transfere un copil cu un anumit diagnostic (oricare ar fi el) dintr-o școală, pentru că prezența lui ”pune în pericol” pe ceilalți copii, a nu-ți lăsa copiii să mai meargă la școală pentru că autoritățile refuză să dea curs unei solicitări aberante, care sfidează drepturile omului și a protesta pentru o astfel de cauză reprezintă, de departe, semne clare a unor carențe grave în ceea ce privește diversitatea și toleranța. Și dacă părinți ca aceștia și mulți alții ca ei dau un astfel de exemplu propriilor copii, cui mai revine responsabilitatea pentru educația în spiritul diversității ? Școlii, desigur, veți spune probabil. Cărei școli? Acesteia, care este amenințată și somată să ia măsuri împotriva unui copil aflat într-o situație dificilă? Alteia, căreia i se impută alte situații?

”E greu sa ne uitam in interiorul nostru si sa recunoastem semnele intolerantei...si mai greu sa transmitem o educatie lipsita de prejudecati cind fiecare dintre noi are propriile seturi de prejudecati care vin la pachet cu istoria, experienta, familia, etc. ” (antmil)

 

”Toleranta este măsura inteligenței. Cat de toleranți si cu idei deschise sunt părinții din România, nu as putea spune fără a generaliza destul de aberant, ca din apropiere cunosc prea putini părinți. Dar am observat că toleranta ca valoare este în special promovată de o anumită categorie de oameni, ceea ce este normal. Nici nu mă aștept ca mămică din parcul din apropiere care mănâncă semințe, scuipa cojile pe jos și tipa la copilul ei să fie atenta la cat de tolerant este/va fi feciorul, sau să depună vreun efort in acest sens. În schimb, stiu sigur ca o mămică educata, care mai citește cat de cat si se interesează de psihologia copilului si nu numai, va promova toleranta în educația copilului. O societate este, la un moment dat , atât de toleranta cat ii permite clasa socială majoritară. În România mie mi se pare că toleranta este în creștere. ” (andaghe)

 

”Eu cred ca mai degraba intoleranta tine de frica... De o frica adanca si nerostita, poate de necunoscut... ca si cum ceea ce ne este strain (diferit) reprezinta si un pericol.” (BlackCat4evR)

Discriminare versus diversitate în școala românească

Școla are, cu siguranță, rolul ei în această problemă. Și dacă acasă educația pentru diversitate este subiectivă și greu de controlat ori de promovat, în școală lucrurile ar trebui să fie mai simple, pentru că sistemul educațional are și își poate construi în permanență mijloace prin care să îi educe pe tineri în spiritul toleranței și al diversității. Din păcate însă școala nu face față întotdeauna acestei provocări. În primul rând pentru că adesea stereotipurile cu care copiii vin din familie sunt deja înrădăcinate și greu de îndepărtat, în al doilea rând pentru că adesea aceste stereotipuri trec aproape neobservate drept ”lucruri normale” în diverse contexte educaționale.

A se vedea, pentru exemplificare, studiul sociologic devenit deja celebru al manualelor pentru clasele primare, în urma studierii cărora s-au făcut constatări ce arată cât de încorsetat în prejudecăți este încă sistemul, pornind de la exemple banale cum ar fi cel al abecedarului care este plin de imagini în care femeia este prezentată doar în ipostaza casnică. Cel mai grav, dincolo de aceste aspecte cu care se confruntă școala în încercarea de a educa pentru diversitate, este însă faptul că adesea, educatorii, oameni ca noi toți, în fond, au ei înșiși propriile prejudecăți și nu sunt dispuși să accepte diversitatea.

Sunt profesorii pregătiți să accepte și să predea diversitatea?

Întrebarea care se pune este, așadar, sunt profesorii pregătiți să accepte și să predea diversitatea? Unii da, alții nu și aceasta ar trebui poate să constituie o preocupare a autorităților abilitate să facă schimbări în sistem. Înainte de a-i învăța pe elevi să fie toleranți și să accepte diversitatea, poate că profesorii înșiși ar trebui să învețe această lecție a diversității, prin activități care le sunt destinate. O astfel de activitate, la care eu însămi am luat parte, mi-a deschis noi orizonturi didactice. Proiectul Predau diversitate la orele mele și elevilor le place! (www.predaudiversitate.info), gândit și implementat de către Centrul pentru Jurnalism Independent este un exemplu concret de activitate prin care profesorii își pot îmbunătăți ei înșiși perspectiva asupra diversității și metodele prin care să introducă educația pentru diversitate în școli. Cu o floare nu se face însă întotdeauna primăvară. Ca profesor participant la un astfel de proiect, am conștientizat că răspunsul este încă negativ, că profesorii nu sunt suficient de pregătiți să facă față ei înșiși diversității și să îi educe pe elevi în acest sens, decât la nivel teoretic cel mai adesea. Surprinzător, există însă și reversul medaliei. Prin activități organizate cu copiii, scoși puțin din zona lor de confort și desprinși de stereotipurile cu care cresc, am constatat că de multe ori ei sunt mai toleranți decât noi, adulții și mai dispuși să accepte diversitatea, în pofida prejudecăților pe care le au adesea din familie.

”Am observat un suflu de acceptare a diversitatii, extraordinar, printre colegii si prietenii fii-mi si aud deseori: tu nu intelegi ca noua nu ne pasa de cum arata, se imbraca, ce religie sau ce culoare au oamenii? Nu prea stiu ce inseamna acest "noua" si cat e de extins.” (viviana)

Care este rolul Social Media în educarea adolescenițlor pentru acceptarea diversității

Un instrument important în promovarea diversității este reprezentat de noile tehnologii și de impactul pe care Social Media îl poate avea în educație. De la simpla informare și de la rapiditatea cu care circulă informația în mediul virtual, la exploatarea pozitivă a tehnologiei în activități menite să combată discriminarea de toate tipurile, Social Media a devenit un pion important în sistemul educațional. E drept că de foarte multe ori impactul poate fi și negativ, dar la fel cum prin intermediul Social Media există riscul răspândirii imediate al stereotipurilor discriminatorii (prin crearea de grupuri ori de pagini ce promovează discriminarea, prin infuzia de știri, imagini sau clipuri care devin ”virale”), există și posibilitatea reală de utiliza Social Media pentru a educa adolescenții în spiritul diversității utilizând exact aceleași mijloace. Ideal este să înțelegem că Social Media în sine nu reprezintă neapărat un pericol în educația adolescenților cu privire la diversitate, ci mai degrabă un instrument care devine negativ sau pozitiv în funcție de modul în care este utilizat.

Este sau nu, așadar, necesar ca diversitatea să devină dacă nu o prioritate în educație măcar o componentă importantă a acesteia? Aruncând o privire în jurul nostru, răspunsul aproape că se profilează de la sine. Ține doar de noi înșine să acționăm în această direcție și să nu ne lăsăm copleșiți la primul eșec.

Participa si tu la dezbaterea noastra: Isi educa romanii copiii sa fie toleranti?

 

Mami, sunt gay: ganduri si sentimente cand afli acest lucru

Inca traim intr-o lume plina de prejudecati. Ne place sa judecam pe altii si o facem de multe ori nemilos ascunzandu-ne in spatele unor dogme depasite. Ce ai face tu inca, ca mama sau tata daca fiul tau ti-ar spune intr-o buna zi: Sunt gay. Ai ceda prejudecatilor, teoriilor sforaitoare despre traditionalism sau dragostei pentru copilul tau?  Merita sa te gandesti si sa citesti mai departe aici ... 

 

3 sfaturi de parenting corect care te pot ajuta in meseria de parinte:

Copilul meu nu ma asculta - sau despre cum setam reguli care sa fie respectate
Comunicarea nonverbala te poate face un parinte mai bun: cateva aspecte pe care trebuie sa le stii
Cand esti inconjurat doar de 'experti' in parenting: ganduri si morala 

Te asteptam pe forumul de Parenting, unde discutam cam totul despre educatia copiilor nostri.

autor: Prof.dr. Anamaria Ghiban, Senior Editor Desprecopii.com - toate drepturile rezervate 2016
Anamaria scrie si pe blogul ei AICI
 

 

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Educatia pentru diversitate – o provocare pentru parintii secolului al XXI-lea.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Discutii generale pentru familie si parinti

Discutii generale pentru familie si parinti

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
PARENTING - sau despre meseria de parinte

PARENTING - sau despre meseria de parinte

Despre MESERIA DE PARINTE. Experiente, intrebari si milioane de nelinisti. Asta inseamna sa fii parinte.
Concursuri la Desprecopii.com

Concursuri la Desprecopii.com

CONCURSURI si rezultatele concursurilor din comunitate. Intotdeauna ai ceva de castigat !
Check in - Prima data pe DC

Check in - Prima data pe DC

BINE AI VENIT! Noii veniti se pot prezenta aici, cei vechi sunt rugati sa ii indrume, in spiritul Comunitatii DC.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII