Sănătatea dentară a copiilor și ghid de îngrijire a dinților: Ediția a doua - Sfatul specialiștilor

Sănătatea dentară a copiilor și ghid de îngrijire a dinților: Ediția a doua - Sfatul specialiștilor | video | Desprecopii.com - Canal YouTube

Există ceva magic în felul în care zâmbește un copil. Este sincer, luminos și fragil în același timp. Dar ca acest zâmbet să rămână sănătos ani la rând, ai nevoie de informații corecte și ușor de aplicat în viața de zi cu zi. Iar acesta a fost scopul webinarului nostru "Sănătatea dentară a copiilor și ghid de îngrijire a dinților: Ediția a doua", alături de partenerul și susținătorul constant Philips Sonicare, care investește nu doar în tehnologii de igienă orală, ci și în educația părinților.

Împreună cu Dr. Andrei Constantinovici - medic stomatolog, și Alexandra Iftode - consilier educațional, am descoperit cum se formează obiceiurile sănătoase, cum prevenim problemele, cum gestionăm fricile și cum construim o rutină prietenoasă pentru cei mici. 

Emisiunea a fost realizată cu sprijinul Philips Sonicare.

Îngrijirea orală începe încă din primele zile de viață

Unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri menționate de Dr. Andrei Constantinovici este că igiena orală nu începe odată cu primul dinte vizibil, ci mult mai devreme. Bacteriile colonizează cavitatea bucală a bebelușului chiar din primele zile după naștere, iar gingiile și mucoasa orală trebuie curățate încă de atunci. Acest proces nu este unul complicat, dar este esențial pentru sănătatea viitorilor dințișori. Poți folosi un degetar moale din silicon sau o compresă sterilă umezită, iar aceste gesturi, repetate cu blândețe, nu doar igienizează corect, ci și creează o obișnuință. Pe măsură ce copilul crește, el va percepe deschiderea gurii și atingerea gingiilor ca pe ceva familiar, natural și lipsit de teamă.

Medicul subliniază că există canale microscopice prin care laptele și bacteriile pot ajunge de la suprafața gingiei direct la mugurii dentari aflați în formare. Asta înseamnă că igiena timpurie nu protejează doar momentul prezent, ci are un impact real asupra dinților definitivi, care încă nu s-au format complet. „Gurița bebelușului are nevoie de îngrijire încă din primele zile, nu din primele luni”, a completat Dr. Andrei Constantinovici, o frază care a schimbat perspectiva multor părinți prezenți la discuție.

Cum alegi corect periuța și când treci de la una manuală la una electrică

Atunci când apar primii dinți, părintele intră într-o lume nouă, plină de periuțe de toate formele, culorile și materialele. Însă alegerea corectă nu este complicată dacă o privești prin filtrul vârstei copilului. Pentru primele luni, un degetar este suficient și ideal. Odată cu apariția dinților, ai nevoie de o periuță specială pentru copii, cu un mâner gros și ușor de prins, și un cap mic, care poate ajunge fără probleme în toate zonele gurii. Perii trebuie să fie moi, pentru a proteja gingia sensibilă.

Pe măsură ce copilul crește, poți introduce periuța electrică. Mulți părinți cred că aceasta este contraindica­tă la vârste mici, dar medicul explică exact contrariul. Periuța electrică poate fi folosită chiar și înainte de vârsta de trei ani, cu condiția ca tu să o manevrezi. După vârsta de trei ani, copilul poate începe să o folosească și singur, dar cu supravegherea ta. Ceea ce contează este tehnologia. Nu toate periuțele electrice funcționează la fel, iar alegerea unei periuțe care face mișcări corecte - dinspre gingie spre vârful dintelui - face diferența dintre un periaj eficient și unul agresiv sau ineficient: „Periuța electrică nu este contraindica­ tă, este doar un instrument care trebuie folosit corect”.

Periuţa de dinţi Philips Sonicare pentru Copii: periaj de 5 stele

Îngrijirea dinților nu a fost niciodată mai plăcută pentru cei mici! Philips Sonicare pentru Copii este periuţa electrică ideală pentru a transforma periajul într-o activitate amuzantă și educativă. Cu putere sonică interactivă, periuţa Philips Sonicare ajută copiii să înveţe tehnici de periaj corect încă de la început, în timp ce se distrează!

Dotată cu Bluetooth și integrată cu o aplicație interactivă, aceasta îi încurajează pe cei mici să perieze dinții pentru o perioadă mai lungă de timp, oferindu-le un feedback imediat și recompense pentru progresul făcut. Astfel, nu doar că învaţă tehnici de periaj care vor dura o viaţă întreagă, dar se și distrează pe parcurs!

Prietenul cel mai bun al dințișorilor curați? Sparkly, antrenorul personal de periere! În aplicația Sonicare Kids, copiii îl întâlnesc pe Sparkly, un personaj simpatic care îi motivează și le arată pas cu pas cum să se spele corect. Periajul nu mai este o corvoadă, ci o joacă plină de animații și recompense colorate, care îi ajută să transforme obiceiul zilnic într-o rutină veselă și constantă. „Periajul dinților nu a fost niciodată mai eficient și distractiv!”, spun părinții care au descoperit aplicația.

Philips Sonicare pentru Copii vine cu două moduri de periaj și două niveluri de intensitate, pentru a se potrivi nevoilor fiecărui copil, în funcție de vârsta și sensibilitatea gingiilor acestuia. Cu 62.000 mișcări/minut, periuța sonică asigură o curățare mai eficientă și delicată a dinților.

Periuța include două capete de periuță - unul pentru copii de peste 3 ani și altul pentru cei de peste 7 ani, astfel încât poate fi utilizată pe parcursul mai multor etape de dezvoltare dentară.

Cu un design colorat și atrăgător, Philips Sonicare transformă periajul într-o rutină zilnică veselă, iar părinții pot fi siguri că dinții celor mici vor fi curățați corect, în timp ce copiii învață să aprecieze importanța sănătății dentare de la o vârstă fragedă.

Cu 98% din utilizatori recomandând-o, aceasta este cu siguranță alegerea ideală pentru o sănătate orală impecabilă!

De ce rutina de periaj trebuie să rămână neschimbată și fermă, indiferent de context

Construirea unei rutine solide este unul dintre cele mai mari cadouri pe care i le poți face copilului tău. Periajul trebuie realizat de două ori pe zi: dimineața și seara, fără excepție. În primii trei ani, periajul trebuie făcut exclusiv de tine, iar până la vârsta de opt ani trebuie să-l supraveghezi cu atenție. Legătura dintre capacitatea motorie fină a copilului și felul în care se spală pe dinți este fascinantă și a fost explicată simplu: „Un copil este pregătit să se spele singur pe dinți atunci când își poate lega singur șireturile de la adidași.

Partea cea mai importantă a rutinei este momentul de dinainte de culcare. Atunci, cavitatea orală devine mediul ideal pentru bacteriile anaerobe, cele mai agresive și responsabile pentru carii. Dacă copilul adoarme fără să se spele pe dinți, toată noaptea bacteriile lucrează împotriva sănătății sale. De aceea, medicul insistă: seara nu se sare peste periaj, oricât de obosit ar fi cel mic. Somnul începe după periaj, fără gustări, fără ronțăieli, fără „doar o gură de suc”. Este o regulă de aur, o regulă a sănătății pe termen lung.

Adevărul despre fluor și de ce este mai sigur decât crezi

Fluorul rămâne un subiect sensibil pentru mulți părinți, dar explicația adusă în webinar a fost limpede și bazată pe dovezi. Fluorul este una dintre cele mai studiate substanțe din igiena orală, cu peste un secol de documentare științifică în spate. Concentrațiile recomandate sunt foarte clare: o pastă cu 1000 ppm fluor până în jurul vârstei de 6-7 ani și 1450 ppm după această vârstă. Cantitatea folosită la fiecare periaj trebuie să fie mică, aproximativ cât un bob de mazăre.

Dr. Andrei Constantinovici a oferit un exemplu care a liniștit multe temeri: pentru ca un adolescent să acumuleze o cantitate toxică de fluor, ar trebui să înghită câte un tub întreg de pastă de dinți pe zi, timp de luni întregi. Asta pune în perspectivă teama nejustificată care circulă adesea. Dacă totuși copilul tău are tendința să înghită pasta de dinți, poți opta pentru produse pe bază de hidroxiapatită, o alternativă eficientă și sigură. În esență, fluorul nu este inamicul, ci un aliat care, folosit corect, protejează și întărește smalțul.

Cariile apar și fără dulciuri: iată de ce trebuie să fii atent la întreaga alimentație

Mulți părinți cred că dacă micuțul nu consumă dulciuri, riscul de carii este minim. Realitatea este diferită. Bacteriile sunt cele care inițiază și dezvoltă caria, iar acestea se hrănesc nu doar cu zahăr, ci și cu carbohidrați ascunși în multe alte alimente. Chiar și un copil care nu vede bomboane sau ciocolată poate dezvolta carii dacă igiena nu este riguroasă și dacă există o expunere frecventă la alimente lipicioase sau cu amidon.

Medicul explică faptul că zahărul nu este obligatoriu pentru apariția cariilor, ci doar accelerează procesul: „Caria apare în prezența bacteriilor. Zahărul doar le face treaba mai rapidă”. Asta înseamnă că trebuie să fii atent la tot ce consumă copilul, la etichete, la frecvența gustărilor și, mai ales, la felul în care compensezi alimentația prin igienă corectă.

Dinții de lapte nu sunt temporari, sunt fundația întregii danturi viitoare

Poate cel mai important mit demontat în cadrul webinarului a fost cel legat de presupusa „neimportanță” a dinților de lapte. Faptul că aceștia vor cădea nu îi face mai puțin importanți, deoarece rolul lor este mult mai amplu decât pare.

Dinții de lapte păstrează spațiile necesare erupției dinților definitivi și se află în imediata apropiere a mugurilor acestora. O carie netratată, o infecție sau o extracție prematură pot afecta dezvoltarea dintelui definitiv, atât în poziție, cât și în structură. Dr. Andrei Constantinovici oferă un exemplu elocvent: dacă un canin de lapte se pierde prea devreme, spațiul lui s-ar putea închide, iar caninul definitiv ar putea erupe într-o poziție greșită sau chiar să nu mai erupă.

Un dinte de lapte bolnav poate îmbolnăvi un dinte care încă nici nu a apărut”, este fraza care a rămas în mintea tuturor. Dinții de lapte sunt gardienii sănătății orale. Ei sunt primii profesori ai copilului în ceea ce privește igiena, masticația și chiar pronunția.

Ce înseamnă un dinte fisurat, lovit sau închis la culoare

Copiii sunt activi, se joacă, aleargă, sar, cad, mușcă lucruri. Fisurile și traumatismele sunt comune. Totuși, ceea ce poate părea o zgârietură minoră poate ascunde o problemă serioasă. O fisură trebuie evaluată de medic, deoarece uneori traumatismul poate produce necroza nervului.

Și mai important este semnul schimbării culorii. Atunci când un dinte devine mai închis la culoare, acesta este un indiciu aproape sigur al faptului că nervul a murit. Un dinte negru, gri sau gălbui nu înseamnă că se va vindeca singur: „Un astfel de dinte arată ca ecranul unui telefon cu luminozitatea dată la minim”, a explicat medicul. Acest dinte trebuie tratat pe canal pentru a preveni infectarea zonei profunde, acolo unde se află mugurele dintelui permanent.

Cât de des trebuie schimbată periuța de dinți și de ce acest detaliu contează atât de mult

O periuță de dinți folosită timp îndelungat devine un depozit de bacterii, chiar dacă la suprafață pare curată. Regula este ca periuța să fie înlocuită la fiecare trei luni. Totuși, dacă micuțul tău trece printr-o viroză sau o infecție respiratorie, periuța trebuie schimbată imediat ce episodul s-a încheiat. Acest obicei previne reinfectarea și ajută la o recuperare completă.

Este recomandă și schimbarea periuței după fiecare detartraj sau igienizare profesională realizată de pedodont, deoarece o periuță veche ar putea reintroduce bacteriile pe suprafața curațată. Pare un detaliu, dar este unul dintre acele detalii mici care au efecte mari.

Cum percepe copilul mersul la dentist: lecția emoțională care contează cât două periajuri

Partea emoțională a discuției, condusă de Alexandra Iftode, a adus o perspectivă esențială pentru înțelegerea completă a igienei orale. Copilul nu vede dentistul prin ochii lui, ci prin ochii tăi. Dacă tu vorbești despre medic cu teamă, copilul va prelua această teamă. Dacă privești controlul ca pe un lucru firesc, copilul îl va privi la fel.

În grădinițe, vizitele preventive, cărțile despre dinți, jocurile și discuțiile informale creează un mediu în care copilul percepe dentistul ca pe un personaj din poveste, nu ca pe o amenințare. „Mergem la doctor ca să verificăm că suntem bine, nu doar când ne doare ceva”, este mesajul pe care Alexandra îl transmite copiilor și părinților. Copiii înțeleg mult mai bine prin joacă decât prin explicații abstracte. Un set de dinți-jucărie, o periuță specială, o poveste înainte de culcare sau un desen animat cu un personaj care își periază dinții sunt instrumente extrem de valoroase.

Cum gestionezi refuzul, cum te adaptezi la diferențele dintre frați și cum creezi un obicei durabil

O etapă în care copilul refuză totul este normală. Nu trebuie să te sperii. Important este să înțelegi ce se află în spatele refuzului: poate gustul pastei nu îi place, poate periuța îi zgârie gingia, poate îl sperie spuma, poate simte că rutina este impusă prea dur. Alexandra explică faptul că secretul este dialogul și conectarea, nu autoritatea.

Dacă ai mai mulți copii, vei observa diferențe mari între ei. Unul poate fi cooperant, altul poate refuza. Unul poate adora periuța electrică, altul poate să o respingă. Soluția nu este comparația sau critica, ci personalizarea. Fiecare copil are propriile preferințe și propriul ritm, iar tu poți adapta experiența în funcție de ceea ce îi place. O pastă cu aromă preferată, o periuță într-o culoare aleasă chiar de el, un joc rapid înainte de periaj, o clepsidră care îl motivează, toate acestea transformă obligația într-un moment de conexiune.

În final, exemplul personal cântărește mai mult decât toate cuvintele. Copilul care te vede spălându-te pe dinți cu plăcere și consecvență va înțelege instinctiv că aceasta este o parte naturală a vieții. „Degeaba îi spui să se spele pe dinți dacă tu nu o faci”, spune Alexandra. Iar acest adevăr simplu este baza oricărui obicei durabil.

Prevenția este o dovadă de iubire făcută în fiecare zi

Webinarul s-a încheiat cu un mesaj care a rezonat profund: sănătatea orală a copiilor este o muncă în echipă. Nu este doar responsabilitatea părintelui sau doar a medicului. Este parteneriatul dintre voi, construit cu răbdare, curiozitate și educație timpurie.

Dr. Andrei Constantinovici a spus-o cel mai frumos: prevenția se face împreună. Iar Alexandra Iftode a completat prin perspectiva emoțională, explicând că un copil care simte sprijin, calm și coerență va dezvolta mult mai ușor obiceiuri sănătoase. Sprijinul Philips Sonicare a făcut posibil acest dialog deschis, în care părinții au plecat cu mai multă claritate, mai mult curaj și mai multă încredere.

Un zâmbet sănătos nu se construiește într-o zi, ci pas cu pas, periaj cu periaj, poveste cu poveste. Cu fiecare seară în care tu îl ajuți, cu fiecare vizită pe care o transformați împreună într-o experiență sigură și prietenoasă, îl înveți să aibă grijă de el însuși. Și nu există dovadă mai mare de iubire decât aceasta.

Tombola Philips Sonicare

În cadrul webinrului <<aici>>, am avut ocazia să oferim 5 periuțe electrice Philips Sonicare pentru Copii ca premii!

Mulțumim tuturor celor implicați, care au făcut acest eveniment LIVE posibil

Mulțumim domnului Dr. Andrei Constantinovici și Alexandrei Iftode pentru informațiile prețioase și detaliate pe care ni le-au oferit! Emisiunea integrală poate fi urmărită <<aici>>.

🔴 Emisiune realizată cu sprijinul Philips Sonicare.

Mulțumim pentru susținere! 👨‍👩‍👧

 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII