As vrea să fim din nou o familie

As vrea să fim din nou o familie

As vrea să fim din nou o familie

Eram inseparabili. Prietenii ne spuneau „siamezii“, ironie care ascundea un mare adevăr, acela că nimeni si nimic nu putea să ne separe nici măcar pentru câteva minute. Acum suntem distanti, înstrăinati. Toti spun că un copil uneste, dar pe noi ne-a despărtit. E sigur că nu copilul e de vină. Si atunci ... unde am gresit? Fara sa ne dam seama am devenit atit de straini...

Versiunea Danei

După o poveste simplă, cu dragoste la prima vedere, ne-am căsătorit acum patru ani, pe când abia trecuserăm amândoi pragul fragil al celor 20 de primăveri. Prietenii ne spuneau „siamezii“, ironie care ascundea un mare adevăr, acela că nimeni si nimic nu putea să ne separe nici măcar pentru câteva minute.

…Sarcina a fost minunată până aproape de sapte luni, când au început problemele. Andi s-a născut prematur, prin cezariană. De atunci, teama nebună că as putea să-l pierd nu mă mai părăseste. Chiar si azi, când doctorul îmi spune că e în afara oricărui pericol, că este perfect dezvoltat la 1 an si jumătate cât are acum, nu-mi găsesc linistea. Alerg cu el la medic pentru orice lucru care nu mi se pare în regulă. În plus, mă simt vinovată, mă obsedează gândul că poate Andi nu ar fi avut de suferit dacă ne-am fi zbenguit mai putin.

…Plângea mult când era mai mic. Adormea legănat în brate si asta mă chinuia mult: de frică să nu pătească ceva, nu lăsam pe nimeni să se apropie de el. Eram obsedată de ideea că trebuie să controlez eu totul. Eu îi făceam baie, eu îl culcam, eu îl plimbam si îi găteam, eu îl hrăneam. Părintii nostri veneau să-l vadă, să-i aducă fructe, lapte, legume de la tară, curate, fără chimicale. Se topeau de dragul nepotelului, dar nici pe ei nu-i lăsam să-l atingă.

La început, Stefan era la fel de preocupat de copil ca si mine. Construise un aparat lângă pătutul lui Andi să-i pot auzi respiratia si din bucătărie, si din baie, si din patul nostru. Nu stiu când a început să se simtă trădat, să aibă sentimentul că e inutil, că nu-i acord nici o atentie, ca si când el nu ar exista. La prima discutie, i-am spus că este egoist. Că avem un copil de crescut, un copil cu probleme care este si copilul lui, că ar trebui să înteleagă de ce nu am timp si pentru el. De la o vreme, nici nu se mai ceartă. Nu-mi mai vorbeste. Lumea îmi spune că nu e bine, că să am grijă. Altfel s-ar putea să-l pierd. Constat că vine tot mai rar pe acasă, doar să-mi lase bani. Nici nu se mai uită la Andi. Recunosc că mă simt singură, că mi-e greu. Că mi-este dor de vremurile de altădată. Simt că trebuie să fac ceva să fim o familie. Nu stiu unde am gresit.

Problema lui Stefan

Dana l-a trădat. A iubit-o ca pe lumina ochilor. Nu a avut nevoie de nimeni altcineva pe lume. Marele lor paradis era acolo, acasă. Stia să-l alinte, era dinamică si viata era interesantă cu ea. Toti spuneau că sunt niste „adevărati“ si îi invidiau pentru asta.

Mergea si pe stadion cu el, la meciurile de fotbal ale echipei lui preferate.

O dată cu aparitia lui Andi, ea s-a schimbat cu totul. E drept că aveau un copil ceva mai dificil, care cerea o îngrijire atentă. Dar niciodată nu a lăsat pe nimeni, nici măcar pe el, tatăl, să-l atingă. Nici pe mama ei, nici pe mama lui.

A înteles că micutul are nevoie de ea. A stat în umbră asteptând, sperând că, treptat, totul va reveni la normal! Nici nu vedea că este si el acolo, în casă, că este si el bun la ceva. L-a dat cu totul la o parte. Nu mai avea timp nici să gătească si de aceea a început el să facă de mâncare. A început să stea mai mult la serviciu, să prindă si ore suplimentare ca să aibă bani. A descoperit astfel că nu este bun decât de adus bani în casă. Ce, trebuie să plângă ca Andi si să fie bolnav pentru ca Dana să-si aducă aminte că există si el? Dacă asa stau lucrurile, are prieteni pentru care înseamnă ceva. Asta este. Recunoaste că nu se simte ca un tată. A fost bun să facă un copil si sentimentele sotiei sale pentru el s-au terminat după ce a avut ce si-a dorit, copilul. Ce rost mai are să stea împreună? Nu stie unde au gresit. 

Expertul ne spune

Conf. Dr. Petru Lisievici, specialist în probleme de dezvoltare umană si consiliere:

  • „Există destul de multe cazuri în care aparitia unui copil poate perturba relatia dintre soti, mai ales când sunt foarte tineri si nepregătiti, când este vorba de primul copil si când nu stiu să comunice unul cu celălalt. Dana, nu ai încredere, dar trebuie să stii că încrederea se construieste. Iubirea nu înlocuieste nici încrederea în tine si în perechea ta si nici sentimentul de sigurantă personală.

  • Orice încercare prin care trece familia este si un prilej de a construi încrederea reciprocă. Acordă-i încredere si îi acorzi responsabilitate, îl implici în ceea ce devine problema voastră, nu doar a ta.

  • Învată să comunici cu Stefan fără tensiuni. Construiti iarăsi canalul de comunicare între voi. Începe să-i vorbesti fără ranchiună. Spune ce simti, de ce crezi că esti sau sunteti vinovati, despre teama ta si sentimentul de vinovătie care încă te domină si întreabă-l de ce se simte trădat si ce îl nelinisteste. Ai grijă să alegi un moment când sunteti doar voi doi. Recunoaste că nici unul dintre voi nu a făcut la vreme acest lucru. 

  • Dă o sansă cuplului vostru, redă-i sentimentele de tată.

  • Povesteste-i despre cel mic, despre lupta ta de una singură si despre clipele minunate de care l-ai privat. Cheamă-l să-l vadă si să se bucure de joaca lui, de curiozitătile lui, de cuvintele pe care le spune, de nevoia lui Andi de-a avea tată.

Cititoarele revistei Mami noastre comentează

Ce a făcut Dana pentru copil e de admirat, dar era bine să-l lase si pe Stefan să se implice.

  • E foarte greu să ai azi un copil mic. Mai ales când are probleme. Eu înteleg că a uitat de tot, chiar si de profesie, pentru a-l salva. Am si eu o fetită care nu s-ar fi născut dacă ascultam sfaturile celor din jur. Mai ales că pe vremea aceea nici nu eram căsătorită. La noi, copilul a devenit un liant. Ne-am căsătorit după ce s-a născut, când partenerul meu a înteles ce minune s-a petrecut în viata noastră si câtă nevoie are copilul de noi amândoi. Baia o pregătim împreună, uneori îi cântă el, alteori îi cânt eu. El face aprovizionările, el monitorizează vizitele si nu lasă să fim deranjati. El se ceartă cu administratia căminului pentru un resou în plus si pentru apă caldă. Dar trebuie să stii să-i spui ce astepti de la el, să ai încredere, să-i ceri ajutorul. Raluca, Timisoara, studentă si mamă a unui bebelus de 5 luni

  •  Copilul salvat e cea mai mare cucerire a ei. E păcat că Stefan nu-si dă seama ce fericire este să ai un copil normal. Poate vedea la TV sau într-un spital ce înseamnă un copil cu probleme, cu un handicap cât de mic. Iar dacă a fost în stare să-l recupereze este meritul ei, iar el trebuie să fie multumit că sotia sa a reusit.

Având si eu un copil prematur, cu probleme, stiu ce înseamnă să te întrebi la 8 luni dacă va trăi sau nu. Mama se simte vinovată pentru tot ce i se întâmplă copilului. Pentru că lipseste un fel de educatie a relatiei de cuplu. Partenerul trebuie să-i fie alături. Are si ea partea ei de vină, că nu a stat de vorbă cu el, că nu si-a împărtăsit temerile. Greseala ei nu constă în faptul că nu a lăsat pe nimeni să se atingă de copil, ci în încăpătânarea de a rămâne singură. Si ea se simte trădată pentru că nu i se recunoaste meritul în salvarea copilului. E foarte important ca el să-i recunoască eforturile de până acum. Chiar dacă nu s-au bucurat împreună de fiecare zâmbet al celui mic, nu-i nimic iremediabil pierdut. Pentru Andi, acum vine vremea primelor întrebări si e o bucurie imensă să simti cum se lipeste de tine si descoperă lumea. Stefan poate să-l învete primele pase de fotbal si să-i vadă satisfactia când nimereste cu mingea în poartă. Sunt bucurii pe care un tată nu le poate întâlni în altă parte. Despina, profesoară, Râmnicu-Vâlcea, mamă a două studente

Contributiile omunitatii despreCopii.com

Pe acest forum: In unul sau in doi... mergem mai departe!, puteti citi despre situatii, despre sperante, deziluzii. Viata in doi nu este usoara si necesita multe compromisuri din partea celor care impart impreuna sarea si zaharul. Mai jos puteti citi citeva ganduri si framantari legate de acest subiect:

Dragele mele, sunt intr-o mare dilema : nu stiu daca sa divortez sau nu? Am mai scris eu despre faptul ca nu ma mai inteleg deloc cu sotul meu si deja nu-l mai suport deloc, este ata de insensibil, nu mai stiu o vorba buna de la el de cel putin un an de zile, este tot timpul maracanos si prost dispus, ma critica non-stop, nu gaseste ceva bun in ceea ce fac, si Dumnezeu stie ca fac eforturi ca totul sa fie bine, ne certam ingrozitor de la bani, parca a devenit un Hagi-Tudose, nimic nu mai este cum era, numai Maria mea ma mai bucura, ca altfel...ma apuca disperarea si nu stiu daca este doar o perioada foarte grea pentru amandoi, o ratacire a lui(sunt sigura ca nu are pe altcineva) si daca trebuie sa mai astept putin sau s-o rup acum definitiv, totusi nu pot trai doar ca o mama cand am si un barbat alaturi, nu? simt si eu nevoia de a fi femeie, sa ma simt femeia lui iubita, dar nici pomeneala, din-potriva...eu cred ca inca ma mai iubeste dar nu-l pot trezi din somnul adanc in care a intrat...as vrea sa ne despartim o perioada de proba, dar nu este posibil, el spune ca atunci cand o facem, o facem definitiv si gata, probabil ii erste teama si de gura lumii(parinti, frati, socri, etc), pe urma nici el nu are unde se duce, nici eu cu copilul, este casa lui asa ca nu-l pot da afara...stiu ca sunt mai multe fete de pe aici care trec prin situatii similare..poate stiti voi o modalitate de scuturat/trezit...sau cum sa-l conving sa mergem la un psiholog....mai mult el ca eu va am pe voi, ha,ha...oricum eu am mai mers la un psiholog si el mi-a spus ca nu sunt eu de vina, ca trebuie sa-l conving si pe el sa mearga dar nu pot...ce sa fac, nu mai pot traii asa... :-(( RoxanaL

*******

Draga Rox, eu am mai citit mesajul asta al tau si ma tot codesc, sa-ti spun parerea mea...sau nu.
Ei, o sa ti-o spun, totusi....
Eu am trecut printr-o forma mai usoara de depresie, nu mi-a trecut insa decat o fractiune de secunda prin cap "divortul", in primul rand pentru ca-l iubesc, dar mai ales pentru ca mi-am amintit ca la inceputul casniciei mi-am spus in sinea mea: DA, are si defecte, asta e, dar pot trai cu ele.
Si uite ca vin si momente cand nu mai poti suporta, cand se aduna toate belelele si trebuie sa le descurci singura....si ce sa faci mai intai: sa inebunesti de una singura, sau sa inebuniti in grup?
Aaa, si chestia cu psihologul, pai de ce nu te ajuta sa iesi din situatia asta fara sotz, daca astea-s datele problemei, ...mi se pare ca triseaza...in sfarsit.
Parerea mea este ca trebuie sa ai RABDARE. Du-te la cumparaturi si fa-ti cateva mofturi (este modul cel mai relaxant de a iesi din depresii), apoi gaseste o prietena cu care sa iesi la un restaurant, la Mall-la un film. Trebuie sa iesi din starea asta de inchistare psihica. Esti neagra de furie? Du-te si macheaza-te si iesi in oras, las-o pe Maria cu femeia sau cu mama (soacra) sau vezi tu.
Dupa ce incepi sa vezi lucrurile altfel, discuta cu sotul despre problema voastra, vei vedea ca discutia o vei putea purrtta mai bine, vei fi mai clara in gandire. Pune un pic de distanta intre tine si problema, ca sa ajungi la rezultatul dorit.

Eu iti doresc sa iesi din starea asta si iti garantez ca va fi ok, pentru ca am trecut prin asta si asa a fost!!

Te sarutam cu drag, Vilma si Anca.

*******

Draga Roxi,
Nu doresc nimanui sa traca prin experienta unui divort, si mai ales cind sunt copii la mijloc. Spun asta pentru ca stiu ce inseamna (parintii mei au divortat cind eu aveam 12-13 ani).Din cate imi dau eu seama situatia dureaza de ceva vrema(un an?) si vorba romanului:boala lunga-moarte sigura!Deja e un semnal de alarma!Sfaturile primite de la celelalte fete sunt foarte bune...dar numai tu stii ce-i in sufletul tau.Marturisesc c-am trecut si eu printr-un impas asemanator, inainte de a avea copilul.Acumulasem si eu si sotul meu mult stres de la lucrurile cotidiene, faptul ca mama mea era foarte bolnava ma facea sa fiu mai mul pe drumuri si cam neglijam treburile gospodaresti, oboseala-si spunea cuvantul si colac peste pupaza soacra mea(care de altfel este o femeie foarte buna)ma facea sa ma simt ca dracu! Atunci a explodat mamaliga si solutia a fost o despartire temporara!Culmea, a dat rezultate !!!!!M-am lasat iar recucerita incetul cu incetul si am redevenit iar doi indragostiti...apoi a venit Ruxandra (fetita mea)! Acum totul este bine si nimeni nu-si mai aduce aminte de ce-a fost !Totul e sa ai rabdare si sa lasi lucrurile sa evolueze de la sine...tu le dai doar cate un mic impuls si le indrepti spre directia dorita !!!!
Pe de alta parte e adevarat ca si el trebuie sa coopereze. Daca nu vrea s-o faca "e ceva putred in Danemarca!"Eu nu te sfatuiesc sa faci ca mine!Ti-am impartasit din experienta mea ca sa vezi cum am procedat eu...poate tu vei alege o cale mai buna si mai simpla.Singurul lucru important este ca amandoi va trebui sa faceti ceva in sensul asta...si sa mergeti in aceeasi directie!
Sper ca totul sa se rezolve si sa fiti fericiti in continuare...daca nu, capul sus, privirea inainte, nu te umili, si fii barbata
Eu cred canu-i atat de negru !
Pe curand, Piskot

*******

Draga Roxana, eu cred ca ti-am mai scris si pe mail despre problema asta cu sotul. Din cate am citit eu parca il vad pe-al meu acu 2 ani. Blocaj total nu mai scoteam de la el nimic bun, doar "nu te mai iubesc". Asa cum a mai spus cineva aici solutia a fost despartire temporara. Am invatat amandoi o multime de chestii care fac casnicia sa mearga.
Nu stiu daca divortul e o solutie.Eu uitandu-ma acum la familia mea reantregita, gandindu-ma la bebeul ce va veni pot spune ca nu. Si ma felicit ca am avut putere (de fapt amandoi)sa trecem peste probleme si sa ne regasim impreuna.
Pentru tine insa solutia o poti gasi doar tu.
Dupa cate am inteles la voi problema despartirii nu se poate pune. Incearca insa sa te detasezi tu, atat de el cat si de problemele voastre. Si mai ales incearca sa nu mai astepti nimic de la el. Sa nu mai ai nici o pretentie, eu cred ca in acel moment el se va schimba.
Am ajuns la concluzia asta dupa discutiile cu sotul meu si cu cei care i-au fost aproape pe timpul despartirii. Cred ca atunci s-a aflat pur si simplu intr-un blocaj. Si este la fel de adevarat ca orice facea nu era suficient. Daca aduce flori, a pai ce crezi ca poti sa aduci o floare si gata, pai gunoiul nu l-ai vazut ca se revarsa, daca duce gunoiul si face treaba in casa, pai ce crezi ca eu nu sunt si femeie am si eu nevoie de tandrete si de romantism si uite asa taca taca nimic nu ma multumea. Da asta am fost. cred ca aici e problema ajungem sa dam vina pe celalalt de tot ce nu mai putem noi face. Si nu ne punem nici o clipa problema ca poate cerem prea mult de la noi si de la partener. Acum pot petrece o seara romantica si cu gunoiul adunat in 2, 3 saci ca nare cine sa-l duca. Cam asta am invatat eu. 
Sumisa

*******

Dragele mele, va multumesc pentru raspunsuri, desii mai nimic nu pot pune in practica...de fapt asteptam de la voi, macar de la voi, ca din alta parte...un semn de intelegere, si evident ca nu m-ati dezamagit, va multumesc din suflet ca-ti fost alaturi de mine...
sotul meu nu recunoaste ca ar avea o problema, pentru el, toate sunt clare : de cand ne-am casatorit, eu m-am schimbat ingrozitor de tare, sunt rea, grasa, cheltuitoare, tampita, etc...el este bine mersi, un barbat perfect dar nu are cine sa-l aprecieze...asa ca in conditiile date, nu stiu daca se mai poate rezolva ceva...adevarul este ca ma zbat sa ies dintr-o situatie cel putin tampita, cu multe incertitudini si probleme..si sper sa reusesc...mi-ar place sa cred ca trece si el printr-o pasa proasta si ca inca ma iubeste si ca nu vrea sa ma piarda...mi-ar place tare mult sa cred dar deja imi dau seama ca nu mai percep realitatea foarte bine...el este un om foarte dificil si in conditii normale, dar acum, nu mai spun...deci nici vorba de recucerire sau altceva, nu mai este interesat deloc de mine, eventual doar pe post de papusa gonflabila...sau in lipsa de altceva mai bun...problema este ca eu nu mai pot sta asa si nu vad modalitatea de rezolvare...ma impresoara toate problemele si nu stiu daca o sa pot lua decizia corecta si probabil ca indiferent care v-a fi aceea intotdeauna o sa ma intreb daca am luat-o pe cea corecta....va pupic dulce si va multumesc pentru tot,
cu drag,RoxanaL

*******

Draga Roxana,

Barbatii in general am vazut ca sint mai ciudati. Au impresia ca totul li se cuvine si au anumite idei preconcepute despre sotii. Dar in timp se pot schimba... dar unii nu se schimba. Eu nu sint de principiu sa-l "lugu-lugu", dar nici sa-i tai toate sansele. Poate ar fi buna ideea cu psihologul, dar sa mergeti amindoi odata. Ai putea sa-l santajezi un pic, sa-i zici ca daca nu merge atunci divortezi ? Nu stiu daca e o idee prea buna, depinde si de firea lui, tu il stii mai bine. Trebuie sa incerci sa vorbesti cu el, sa-i spui calm ce te deranjeaza, sa incerci sa nu te infurii... Dar daca dupa mai multe discutii n-ajungi la nici un rezultat, numai cred ca merita efortul, desi fiind vorba si de Maria, orice efort e meritat... Dar decit o familie in care parintii se poarta urit unul cu celalalt, se jignesc... stiu si eu !
F. important e sa ai grija ca Maria sa nu fie de fata la certurile voastre, eventual sa stabiliti macar in acest sens o intelegere, ca voi poate o sa uitati certurile, dar ea niciodata.Pupici, Karina

*******

Dragelor, nu rabd toate astea doar pentru a nu ramane Maria fara tata ci pentru ca tot sper ca este ceva de moment si ca ne revenim, doar am promis la inceput :"si la bine si la rau" deci....am uitat sa mentionez ca si eu l-am mai jignit pe el, dar doar cund nu mai pot suporta provocarea, in rest incerc sa ma port cat mai frumos si mai dragastos...dar spune-ti voi, a fost ziua mea pe 9 iulie, din pacate nu am petrecut deloc, ba dimpotriva, eram cu Maria in spital...a uitat cu desavarsire, abia tarziu si-a adus aminte cand mi-a spus altcineva, nu ca vroiam cine stie ce, mai ales in conditiile alea nu-mi ardea de nimic dar macar asa, sa stiu ca s-a gandit...nici mai tarziu, dupa cateva zile cand am trecut de probleme nu mi-a adus nici macar o floare, dar apoi altceva, nici nu mai zic...nu va mai spun ca nu vad o floare, nimic, eu ii cumpar mici bunatati care stiu ca-i plac si el urla la mine ca-i cheltuiesc banii pe prostii ca lui nu-i trebuie, spune-ti voi, nu-i grobian? Evident ca are si parti bune dar deja nu se mai vad de murdarie...Catalina, da, el stie, nu este prima oara cand ii spun ca daca nu se schimba eu il parasesc, dar probabil ca este precum zicala :"lupu-si schimba parul da' naravul ba" adica un timp se poarta mai frumos si pe urma iar o ia razna, revine la comportamentul "normal" si daca la-i asculta..el este un mielusel nevinovat si eu lupul cel rau...si multi il cred pentru ca eu ma infurii si ridic tonul dar imi trece repede...si nu fac asa urat doar ca ma revolt si el zice :"dar ce-ai cu mine? de parca as fi nebuna..deci multi chiar cred ca el este nevinovat, mititelul...
cam asta-i..RoxanaL

*******

sursa articolului: Revista MAMI si comunitatea despreCopii.com

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
forumuri specializate Forumuri specializate
  • Ajutor umanitar

    Esenta comunitatii noastre este oferirea ajutorului celor care trec prin momente grele. Nu uita ca si tu poti face un bine.

  • Forumul General

    Sufrageria Comunitatii DC. Aici ne intalnim, ne prezentam si sporavaim despre orice.Vii?

  • Concursuri ACTIVE

    Aici gasesti toate concursurile active. Vino sa le vezi si intra si tu in concurs.

  • Femina intim

    Intre noi femeile. Cosmetice, diete, tampoane, dileme intime.

  • La bucatarie

    Vreau o reteta noua ! Am uitat cum se fac clatitele ! Bucatarii si bucataresele au cuvantul!


5 comentarii din 17
Trimis de alexandra

buna 21 de ani si am si eu o problema cu sotul meu si nu stiu ce sa mai fac avem 2 copiii inpreuna unul de 4 ani si cel mic 3 luni.stam in chirie si el nu lucreaza dar ne ajuta sora lui cu bani cat poate si ea eu am indemnizatie crestere copil pana la 2 ani.Problema este ca el joaca jocuri de noroc,bea ,fumeaza daca ii zic sa stea cu copiii sa ma duc pana la magazin trebuie sa vin repede daca nu se enerveaza zice ca ma duc dupa ....... eu nu beau. fumez Nu miam mai cumparat haine de cel putin de 2 ani ca sa aibe copiii mancare si el cheltuie pe luna numai tigarile 400 lei si la jocuri de noroc tot ce prinde.Eu nu pot sa il trimit sa plateasca gaz curent,ceva ca se baga cu ei la jocuri nu am unpic de baza in el cu copiii nu sta mai mult de o ora.toata ziua ii plecat de acasa sau deca este acasa sta toata ziua pe calculator.Nu stiu ce sa ma fac un sfat va rog eu mam gandit la divort dar nu am unde sa ma duc cu 2 copii eu tot am sperat ca se schimba dar nu .Nu se poate lasa de jocuri de noroc a zis ca nu poate.Mam mai gandit sa luam o pauza nu stiu ce sa mai fac eu nu mai pot sa fac singura tot el este in casa doar cu numele Va Multumesc :*

Trimis de giorgio

saut trec printro pertioada grea si eu sunt despartit de sotia me ade o luna si jumatate in mare ma gonit statea la mama ei dar problema e ca avem si un copil de 3 luni ama incercat sa ma impac cu ea dar nu vrea motivul este mama ei nu ma vrea ce sa fac? sunt disperat numa i pot trai fara ea

Trimis de msilvia

buna, daca imi permiti un mic sfat .........am fost si sunt oarecum in aceeasi situatie sau poate un pic mai avansata situatia.....Decizia mea a fost sa divortez si....am divortat de acum 8 luni regrete .....enorme inca nu mi-am revenit si nu stiu daca o sa imi revin curand....sfatul meu este ca decizia sa nu fie pripita..incearca sa afli ce se intampla mai intai si fa tot posibilul sa iti salvezi casnicia si doar dupa ce ai incercat totul abia atunci poti fi sigura ca asta este singura sansa pentru tine....Eu nu am facut-o nu am dat nici o sansa casniciei mele si nu o sa ma pot impaca cu asta..

Trimis de Ioan

Divortul este o problema foarte mare care afecteaza starea mentala la toti membrii familiei. Din pacate in marea majoritate a cazurilor acesta intervine datorita stressului cotidian si lipsei relatiilor de comunicare. De obicei femeile sunt cele care incearca sa renunte la casatorie deoarece in viata lor fie apare un altul fie apare acea dorinta de libertate, daca la inceput isi doreau sa fie dominate, supuse si fidele acest lucru dispare cu timpul si ele vor sa fie cele care tin fraiele in maini.Insa nu inteleg un singur lucru ca cei barbati care le fac complimente si le promit marea cu sarea nu vor decat sa le aiba in asternuturile lor.Multe femei fac aceasta greseala sa creada in aceste cuvinte dar ulterior se inseala amrnic.Eu nu vreau sa afirm ca barbatii sunt niste sfinti, din pacate si eu trec prin aceste momente dificile am si o fetita de 7 anisori de care mi se rupe inima. Daca la inceput am stabilit de comun acord sa divortam fara sa ne improscam inutil cu noroi deoarece greseli si scapari am mai avut amindoi se pare ca in acte cel putin pina acuma eu sunt cel vinovat in totalitate si toate mi se imputa numai mie. Sunt familii care si-ar putea reface familia in aceiasi formula ca si inainte dar datorita dorintei de a face pe unul din parteneri vinovat total nu mai gasesc o cale comuna , sunt pur si simplu scarbiti de cata ura si minciuna ascunde un divort.Dar cel mai tragic este faptul ca din aceste divorturi copii sunt cei invansi in fapt si ei vor fi stigmatizati pe viata. Nu stiu ce sa mai cred ce sa mai spun si in cazul nostru de divort dar un lucru este cert aceste probleme apar mai devreme sau mai tarziu cred la toata lumea si trebuie incercat din rasputeri sa facem ca lucrurile sa ia o intorsatura favorabila copilului si dezvoltarii sale.

Trimis de Alex

Sincer Eu nu mai stiu ce sa cred. Pana de curand nici nu ma-m gandit ca o sa ajung vrodata sa citesc forumuri cu despartiri,divorturi,certuri ,si asa mai departe.O sa va spun si eu povestea mea. poate si motivul care ma adus aici.In urma cu 2 ani am cunoscut o fata .. initial in ideea nebuna de a avea o prietena nimic special pe moment ,arata bine era simpatica si vorbea frumos.A trecut alaturi de ea aproape jumatate de an in care mi-a zis de la inceput ca ea nu poate avea copii.Pe atunci nici nu mi sa parut o problema era exact ce cautasem la momentul acela .Imi spunea ca Sunt singura persoana care O face sa fie cu adevarat fericita.pentru prima data in viata ei.Mai avuse vro 3-4 relatii destul de lungi inainte.Eram totul pentru ea Si intradevar ma facea sa ma simnt Iubit.Cam in aceasta perioada intr-o seara dupa o noapte de dragoste Mi-a dat o veste ..Ca e insarcinata in aproape 3 luni,si ca ea ar vrea sa il pastram.Tot ce mi-a venit in minte atunci a fost sa ii spun NU NU NU.nu eram convins ca pot sa am un copil.a facut avort intr-un final si lucrurile au continuat sa mearga frumos Dupa aproximativ 1 an de cand eram impreuna ne-am mutat impreuna .Am avut si greutati cum ar fi banii dar peste toate eram fericitii iar eu inceapeam sa cred ca Ea e totul pentru mine.Incepeam sa cred ca merita tot .vorbeam faceam planuri de casatorie de copii .iar ea tot imi zicea ca vrea un copil mai repede decat ii ziceam eu. adica cam in 2 ani de cand ne-am mutat impreunaA mai trecut 1 an .ea era seara de seara acasa.nu iesea nicaieri fara mine.nici eu fara ea. in decembrie inainte de craciun mi-a zis ca se duce sa doarma vro 2 zile la mama ei ca ii vine si sora si vor sa fie impreuna. mi sa parut okVineri inainte de craciun vine acasa si imi povesteste ca nu a fost la maicasa Cu o seara in urma ci la o prietena ..Am crezut-0 pentru ca niciodata nu ma mintit.Incepuse sa ascunda telefonul,primea tot felul de mesaje si nu vroia sa imi zica ce e cu ele.Pe 2 ianuarie am aflat de la persoana care zicea ea ca a fost ca ea nu a fost acolo atunci. Eram nervos stresat gelos .oricum poti sa spui mam certat cu ea.rau cu scandal de fata cu parintii ei si asa mai departe.Pe 3 ianuarie ma chemat acasa sa ne impacam ..Am fost acolo si totul parea ok. pana seara cand in loc sa vina acasa de la munca lipseste tooata noaptea .nu raspundea la telefon. Eram inebunit deja. pe 4 a venit acasa. iar certuri explicatii . ii ceream doar sa imi zica ce Se intampla. Nu vroia sa imi vorbeasca.Singurul lucru care mi la zis e de copilul care la pierdut cu mine.dupa vro 2 zile ne-am impacat din nou. O noapte de dragoste iar discutii iar planuri.in jur de jumatate lunii imi spune ca e posibil sa Fie insarcinata din nou. Eram fericit sincer chiar daca incercam sa aman acest copil Nu ma deranjat sa stiu ca as putea avea unul acum. fericirea nu a tinut mult pentru ca ma intrebat

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.