Ministrul Muncii, Elena Dumitru, a prezentat, pe data de 14 Octombrie 2003, intr-o conferinta de presa, toate prevederile acestui act normativ adoptat recent de Executiv.
Ce aduce nou aceasta Ordonanta?
Astfel, potrivit Ordonantei, angajatorul este obligat sa "pastreze confidentialitatea asupra starii de graviditate a angajatei" si nu va divulga acest secret in fata celorlalti angajati decat cu acordul scris al femeii in cauza. Totodata, noua lege instituie obligativitatea asigurarii unor conditii de munca prin care sa nu le fie afectate sanatatea sau securitatea.
In cazul in care - din diferite motive, insa conform legii - angajatorul nici nu le poate modifica conditiile de munca si nici nu le poate muta intr-un alt mediu, gravidele sau proaspetele mame pot primi concediu de risc maternal pe o perioada care nu poate depasi 120 de zile. In aceasta perioada, femeia va avea un venit de trei sferturi din media salariilor din ultimele zece luni.
Noutatea acestei Ordonante este ca instituie si pedepse pentru angajatori, stipulate clar. Asadar, patronii firmelor care nu respecta aceste prevederi vor plati amenzi cuprinse intre 25 si o suta de milioane de lei, in functie de ilegalitatea reclamata. Noul act normativ va intra in vigoare la 90 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, timp in care Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF) va elabora normele metodologice de aplicare ale legii.
Alocatia pentru cresterea copilului cu varsta de pana la doi ani va fi acordata de la Bugetul de stat si nu de la Bugetul asigurarilor sociale de stat, conform unei propuneri a Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MSSF) a informat marti, ministrul muncii, Elena Dumitru. Noua masura a MMSSF face parte din procesul de reformare a sistemului de pensii care va fi aplicata din 2005, cu scopul de a externaliza unele prestatii nespecifice acestui sistem.
In prezent, alocatia pentru cresterea copiilor de pana la doi ani este platita prin Bugetul asigurarilor sociale de stat, In cuantum de 85 la suta din media veniturilor realizate în ultimele 6 luni, urmand ca de la 1 ianuarie 2004 sa fie 85 la suta din salariul mediu brut pe economie.
www.desprecopii.com - stire publicata la 14 Octombrie 2003