Pentru ca incercam de 1 an si jumatate sa avem un copil
am ajuns si la analize hormonale, din care reiese ca am o insuficienta
hormonala.
Iata datele:
ziua 14 FSH=6.5 (v.n. 7.5-20 mlUI/ml) LH=10
(v.n. 12-82mUI/ml) estadiol=145 (v.n. 153-237 pg/ml) ziua
21 prolactina=396 (v.n. 66-460 mUI/ml) estadiol=52 (v.n. 48-172
pg/ml) progesteron=4.5 (v.n. 7.66-25.6 ng/ml)
Intrebarea mea
este: valorile scazute din ziua 14
inseamna lipsa ovulatiei sau ar putea fi o ovulatie tarzie (eu avand un ciclu
neregulat intre 27-35 zile). Nu am ajuns inca la medicul meu pentru interpretare
si de cand am rezultatul analizelor imi pun tot felul de
intrebari. Multumesc!
Raspunsul medicului ginecolog www.desprecopii.com
Hai sa lamurim mai intai cum evolueaza lucrurile dpdv al hormonilor sexuali,
in mod normal. Presupunem un ciclu genital "standard" de 28 zile.
In organismul femeii exista 3 niveluri ierarhice de control al ciclurilor
hormonale sexuale: 1. directorul = hipotalamusul, care da ordine sefilor de
sectie (parti ale hipofizei). Ordinele esentiale in cazul de fata sunt
reprezentate de hormoni numiti FSH-RH (hormon de eliberare a FSH) si LH-RH
(hormonul de eliberare a LH). Numele spune clar ce rol are fiecare. 2. seful
de sectie = hipofiza, care da ordine maistrilor (ovarelor). Ordinele plecate de
la acest nivel sunt hormonii numiti FSH (hormon stimulator al foliculilor) si LH
(hormon luteotrop, adica de formare si stimulare a corpului galben). 3.
maistrii = ovarele, care transmit ordinele primite muncitorilor (foliculii
ovarieni, eventual corpul galben).
Hipotalamusul elibereaza la inceputul ciclului cantitati din ce in ce mai
mari de FSH-LH, care comanda la nivel hipofizar cresterea sintezei de FSH.
FSH-ul creste deci in permanenta in cursul primelor 14 zile ale ciclului si
determina o dezvoltare progresiva a unora dintre foliculii ovarieni. Stimularea
foliculilor de catre FSH are drept urmare productia de estrogeni, cel mai
important in afara sarcinii fiind estradiolul (E2 - nu e unul din E-urile din
alimente! - LOL). Prin urmare si nivelurile estradiolului in sange cresc
progresiv in primele 14 zile.
Intre cele trei etaje mentionate exista legaturi de control invers
(feed-back). Feed-back-ul poate fi negativ (cresterea unui hormon sintetizat la
un nivel inferior determina scaderea sintezei hormonului de la nivelul superior
ce stimuleaza secretia primului) sau pozitiv (cresterea unui hormon de nivel
inferior determina cresterea sintezei altui hormon de nivel superior).
Intre E2 si FSH exista o relatie de feed-back negativ: cresterea E2 determina
scaderea FSH, si invers. Intre FSH si E2 pe de o parte si LH pe de alta parte
exista o relatie de feed-back pozitiv: cresterea FSH si E2 determina la o
anumita concentratie descarcarea brusca a unei cantitati mari de LH -
asa-numitul "varf de LH (LH peak)".
Varful de LH are loc intr-un ciclu de 28 de zile cu pana la 24-48 ore
inaintea ovulatiei, adica in ziua 12-13. De fapt, se pare ca el este responsabil
de producerea ovulatiei in sine. Ovulatia intr-un astfel de ciclu se va produce
in ziua 14.
In urma ovulatiei, foliculul care a ovulat se transforma intr-un nou tip de
"muncitor" ovarian, corpul galben. Desi valorile LH scad mult dupa varful
mentionat, ele raman ridicate dupa ziua 14 si stimuleaza formarea si ulterior
functionarea (secretia) corpului galben. Acesta "stie" sa sintetizeze doi
hormoni sexuali: estrogeni (sub comanda FSH) si progesteron (sub comanda LH).
Deci din ziua 14, estrogenii isi mentin un nivel ridicat in sange, si in plus
apare un al doilea hormon, progesteronul (P), ce creste rapid si se mentine la
valori aproximativ constante, inalte, pana aproape de sfarsitul ciclului.
Dupa aproximativ 11 zle de "munca", corpul galben oboseste si inceteaza
repede a mai functiona. Nivelurile estrogenilor si progesteronului scad rapid
pana aproape de 0 (zero). Lipsa acestor hormoni determina paritia
menstruatiei.
Si totul se ia de la capat (plictisitoare viata are ovarul asta, nu?).
Etapele prin care trece aparatul genital dpdv hormonal sunt deci doua: 1.
faza foliculara (zilele 1-14), in care se dezvolta foliculii si creste progresiv
nivelul E2, P fiind aproape nul; FSH e de asemenea la niveluri inalte (datorita
rolului sau), iar LH este redus cantitativ; 2. faza luteala (zilele 15-28),
in care se dezvolta si functioneaza corpul galben; E2 atinge valori inalte, la
fel ca si P. FSH si LH incep sa scada, datorita valorilor ridicate ale E2 si P
(feed-back negativ). Toti hormonii scad dramatic in concentratie in ultimele 3-4
zile ale ciclului.
In principiu, lungirea unui ciclu se produce in marea majoritate a cazurilor
pe seama fazei foliculare, care e mai lunga prin intarzierea ovulatiei. In
astfel de conditii, ovulatia se produce cu 14 zile inaintea urmatoarei
menstruatii. Deci daca la tine menstruatia apare la 35 zile, se poate presupune
ca ovulatia (daca a avut loc - exista si cicluri anovulatorii) se produce in
ziua 35-14= 21 a ciclului.
Observ valori usor scazute atat ale FSH, cat si E2 in ziua 14. Aceasta ma
duce cu gandul la un oarecare "hipogonadism hipogonadotrop", adica secretie
insuficienta de E2 datorita unei insuficiente stimulari foliculare prin
cantitati prea scazute de FSH. Prin urmare, "buba" e sau in hipofiza, care
secreta prea putin FSH, desi i se ordona sa secrete mai mult, sau in
hipotalamus, care secreta prea putin FSH-LH, si deci nu da o comanda suficient
de "ferma" hipofizei. Asta poate insemna utilitatea folosirii anumitor inductori
de ovulatie, cu actiune inalta, in cazul in care la tine se diagnosticheaza
cicluri anovulatorii.
Valorile farte mici ale P in ziua 21 sunt cele mai problematice. Aceasta
inseamna fie ca ovulatia nu s-a produs INCA (dar posibil sa se produca chiar
ulterior recoltarii sangelui, vezi calculul de mai sus pt ciclul de 35 zile),
fie ca ovulatia nu s-a produs si nici nu se va produce. Daca ciclul in care ai
facut dozarile a durat 35 sau mai multe zile, e posibil ca el sa fi fost totusi
ovulator, dar cu o faza foliculara mult prelungita. Daca ciclul a durat mai
putin de 35 zile, a fost sigur anovulator.
In context, valorile mici ale LH in ziua 14 nu spun prea multe pt un ciclu
care a durat mai mult de 35 zile: daca faza ta foliculara a fost mult
prelungita, este posibil ca LH-ul sa fi crescut undeva prin ziua 19-20. Daca
ciclul a fost insa de 27-30 zile, valorile LH sunt mult prea mici si sunt inca o
dovada a absentei ovulatiei.
Nu stiu daca nu te-am incurcat mai mult cu toate explicatiile astea, dar pe
viitor vei putea sa-ti faci singura interpretarea rezultatelor dozarilor
hormonale. De data asta ti-am dat si pestele, dar te-am invatat si sa
pescuiesti. Datile viitoare vei putea pescui singura :)
Evident, asta nu inseamna ca alte intrebari din parte-ti nu ar fi
binevenite!...
Semneaza:
Teodor Leonte - Medic Obstretician-Ginecolog (cititi aici biografia sa: ) Toate drepturile rezervate (c)
- www.desprecopii.com
2005
Pentru alte sute de raspunsuri
la probleme legate de ginecologie, vizitati Cabinetul Ginecologic
Desprecopii.com aici >>>
Pentru suport,
sfaturi si prietenie, va asteptam pe forumul aspirantelor:
Asteptind un ingeras in viata noastra.
Mai cititi pe www.desprecopii.com
|