Elena – iubita noastra

Elena – iubita noastra

Elena – iubita noastra

  • Inca din toamna anului 2003 incepusem eu si al meu prieten (pe atunci) sa ne facem planurile de nunta. Eram impreuna de patru ani si ne-am gandit ca daca ne-am suportat si am supravietuit toata perioada asta, ar fi cazul sa facem nunta. Asa ca a stabilit data nunti pe 3 iulie (am fi vrut pe 2 iulie – ziua cand ne-am cunoscut, dar era intr-o vineri). Si pregatirile au continuat… fara sa ne gandim ca la nunta noastra va participa si bebe, in burtica ce-i drept…

Material original publicat pe forumul Desprecopii.com in sectiunea Nasterea pe Glob. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati publicati povestea unica a copilului dvs.

Inca din toamna anului 2003 incepusem eu si al meu prieten (pe atunci) sa ne facem planurile de nunta. Eram impreuna de patru ani si ne-am gandit ca daca ne-am suportat si am supravietuit toata perioada asta, ar fi cazul sa facem nunta.
Asa ca a stabilit data nunti pe 3 iulie (am fi vrut pe 2 iulie – ziua cand ne-am cunoscut, dar era intr-o vineri). Si pregatirile au continuat… fara sa ne gandim ca la nunta noastra va participa si bebe, in burtica ce-i drept…

In luna februarie surpriza… fara sa planuim nimic… raman gravida. Am banuit chiar din noaptea respectiva ca asa va fi si aproape o luna am asteptat sa vad daca am avut dreptate sau nu. Se apropia data menstruatiei si incepusem sa ma simt ciudat… si le spuneam celor apropiati ca sunt insarcinata, cu toate ca inca nu imi iesise nici un test de sarcina pozitiv. Chiar m-am dus la doctora de familie sa imi spuna ce analize trebuie sa fac, eu fiind convinsa ca am un bebe in burtica… Si asa a fost… pe 1 martie a iesit primul test pozitiv.

Tot de atunci am inceput sa cumpar revista Mami si asa am decoperit forumul www.desprecopii.com... unde am gasit raspunsuri la multe dintre nalamuririle mele legate de sarcina si bebe.

Sarcina a fost destul de usoara. In primul trimestru am avut greturi destul de putin timp, al dolea trimestru a fost cea mai placuta perioada, iar in al treilea trimestru oboseam destul de usor, poate si pentru ca m-am ingrasat destul de mult, dar nu m-a impiedicat sa ma plimb zi de zi, cu diverse treburi care mai erau de pus la punct pana se nastea bebe.

Cele mai mari emotii le-am avut la prima ecografie, cand am vazut-o prima data pe Elena, pe 13 mai 2004. Nu am inteles mare lucru, dar eram atat de emotionata cand am vazut cum se misca „gâlma“ la mine in burtica. Am aflat ca este probabil fetita. Insa toata lumea spunea ca sigur e baiat, chiar mi-au pus sare in cap… si tot baiat a iesit… chestii babesti, in care nu am vrut sa cred pentru ca am simtit ca e fetita si am avut dreptate, la fel cum am simtit ca exista la mine in burta, chiar daca testele imi aratau ca nu sunt gravida.

Putin dupa ecografia de la 16 saptamani am inceput sa simt cum misca pitica… destul de usor. Nici de data asta n-au vrut sa ma creada, spunandu-mi ca este prea mica si cine stie ce simt eu.

Au urmat emotiile date de o analiza, toxoplasma, care credeam ca iesise prost, din moment ce doctora la care ma duceam sa imi supravegheze sarcina imi spusese ca daca sarcina era mai mica imi recomanda sa nu pastrez copilul. Nu stiam ce sa mai cred… nici nu imi explica prea multe… nu stiam pe cine sa intreb. Tot pe forum am gasit raspunsuri de la mamici sau viitoare mamici care au avut probleme asemanatoare si m-am linistit pentru ca am aflat ca de fapt ceea ce imi iesise mie la analize insemna ca am facut candva boala, ceea ce nu era o problema.
Asa ca am decis sa caut alt doctor, pentru ca nu mai aveam incrdere in doctora respectiva.

Intre timp am facut nunta… bineinteles ca nu imi placea cum aratam in rochia de mireasa, ca eram grasa, macar daca era burta mai mare, ca sa se cunoasca ca sunt gravida, asa cine nu stia avea impresia ca doar sunt grasa… Si nu imi placea deloc… Dar pana la urma m-am calmat si totul a iesit foarte bine si foarte frumos, si chiar am fost in stare sa dansez toata noaptea… chiar ma rugau sa mai fac pauza, sa nu mi se faca rau…

Dupa ce am terminat si cu nunta am inceput sa caut doctor, pentru ca trebuia rezolvata si problema asta. Aveam nevoie de un doctor care sa imi explice totul, pentru ca nu stiam mai nimic… ma trezisem gravida, fara sa planuiesc nimic, fara sa stiu prea multe despre ce inseamna sarcina, aveam nevoie de un doctor in care sa am incredere.

La subiectul de Mamici de sept-oct 2004 de pe www.desprecopii.com/forum una dintre viitoarele mamici (Roandre) scria ca a fost la maternitatea Cantacuzino la un alt doctor, pentru ca nici ea nu era multumita de doctorul de pana atunci. M-am gandit ca as putea sa ma duc si eu sa-l cunosc, mai ales ca maternitatea era foarte aproape de mama si mult mai aproape si de mine, decat Spitalul Polizu.
Asa ca am ajuns la Cantacuzino, pentru consultatie, sa-l cunosc pe doctor Ciulcu si sa vad cum arata spitalul. Am fost foarte multumita de raspunsurile pe care mi le-a dat legat de analizele, despre cum evolueaza sarcina, asa ca am decis sa merg acolo in continuare si sa nasc la Cantacuzino cu dansul.

Cred ca l-am „socat“ un pic pe dr. atunci cand ne-am cunoscut, pentru ca ne-a intrebat din partea cui venim (eram impreuna cu sotul meu), de unde si pana unde am ajuns la el… si al meu sot i-a spus ca dupa internet… A trebuit sa-i ii explic ce si cum… unde anume… L-a distrat toata chestia asta si cand mergeam la ecografii si consultatii ma intreba ce se mai discuta pe forum…

Au urmat alte analize, alte ecografii… totul era bine… dar eu nu mai puteam de frica stiind ca se apropie momentul nasterii (DPN era pe 28 octombrie). Mai aveam si alte probleme de rezolvat… la serviciu mai aveam de lucru si trebuia sa termin pana nasc, ca sa las totul in ordine, acasa ne apucasem sa zugravim si parca nu mai termina odata zugravul… facusem comanda de geam termopan pentru dormitor si nu era gata… aveam impresia ca o sa nasc si casa o sa fie vraiste…

Cu doua saptamani inainte de termen mi-a spus doctorul ca s-a deschis colul si ca ar trebui sa stau cuminte, in pat, ca sa nu nasc asa repede, ca e bine ca bebe sa mai stea un pic in burtica. Dar eu mai aveam de umblat. Si normal ca nu am stat cuminte acasa. Prietenii chiar imi spuneau sa nu mai plec de nebuna singura, ca poate nasc pe strazi… Radeam… macar sa am eu norocul sa nasc atat de repede.

La ultima consultatie, cu cateva zile inainte sa nasc, am aflat ca maternitatea urma sa se inchida pe 27 octombrie pentru renovare si daca nu se intampla nimic pana luni, pe 25 oct., doctorul a hotarat sa vin luni de dimineata la spital pregatita, cu bagajul… Deja nu mai puteam de frica… mai era foarte putin.

Am reusit pana la urma sa punem totul la punct, sa termin curatenia, bagajele pentru spital (al meu si al lui bebe) si ce aveam de lucru. Iar joi seara, pe 21 octombrie ii spuneam mamei ca pot sa nasc linistita, ca am terminat cu toate…

Vineri, pe 22 oct. vorbeam cu Mihaela (Roandre) la telefon – nu mai aveam net acasa si nu mai puteam sa vorbesc cu mamicile pe forum – si ii spuneam ca nu nasc prea curand, poate dupa 1 noiembrie, ma gandeam ca pana atunci nu o sa mai fie nici maternitatea in renovare. Nici nu banuiam ce avea sa urmeze in seara aia…

Chiar in ziua respectiva m-am dus sa cumpar baterie pentru cada, ca nu se mai inchidea apa si trebuia rezolvata si problema asta. Cum a venit Florin (sotul meu) acasa l-am pus la treaba. Mai intai avea de pus un geam deasupra usii de la dormitor. S-a murdarit pe maini de chit asa ca a aruncat verigheta pe hartiile care le pusesem sub usa, ca sa nu se murdareasca mocheta… Bineinteles ca am uitat sa o iau de acolo si am strans hartiile cu tot cu verigheta si le-am aruncat… normal, am dus si gunoiul.
Apoi am insistat sa schimbe bateria la cada… in seara aia… ca asa vroiam eu…  Tevile din pereti fiind vechi, una dintre ele a cedat, si nu a mai putut face nimic in seara aia… Trebuia sa mai cumpere altceva ca sa poate sa termine. Asa ca apa la baie era oprita…

La un moment dat am simtit ca incep contractiile… era 11 noaptea… destul de neregulate si usoare ca durere… Probabil de la cat umblasem toata ziua, m-am gandit… iau nospa, stau putin in pat si imi trece. Am luat cartea „Mama si copilul“ si citesc cum incepe travaliul… sa am o idee… citisem mai demult, dar uitasem. Acolo scria despre contractii ca trebuie sa fie cam la 10 minute… Nici vorba… la mine erau la 3 minute, la 10 minute, la 5 minute… Destul de neregulate.

Trece o ora si tot aveam contractii… pana atunci nu patisem asa… Dar nu s-a rupt apa… nu nasc in seara asta… Si daca totusi nasc? Eu unde ma spal? Ca baia era vraiste…

La mama… e in drum spre spital, ma opresc repede la ea, fac o baie si pe urma la spital… ca pana nasc… se face dimineata.
Intre timp vin niste prieteni la noi, care stau cu noi in bloc. Pana la urma ma conving sa merg totusi la ei sa fac baie, ca poate trebuie sa ma duc la spital in noaptea asta si mai bine imi fac baie acum, decat sa-i trezesc la 2-3 noaptea.

Mai trece o ora. Contractiile tot nu s-au oprit si tot neregulate sunt…
Florin imi spune sa mergem totusi la spital, sa ma vada cine e la camera de garda ca sa stam linistiti. Eu nu si nu, daca am contractii sigur ma interneaza si nu vreau sa stau prin spital aiurea, ca nu nasc in noaptea asta.

Ne intoarcem acasa… el sa doarma, eu incercam sa mai fac cate ceva ca n-aveam somn. „Daca e ceva ma trezesti“, imi spune Florin. OK.

Contractiile erau din ce in ce mai dureroase, dar tot neregulate… nu mai puteam sa stau intr-un loc. Pana la urma il trezesc si ma hotarasc sa mergem totusi la spital… Dar eu nu-l sun pe doctor la ora asta (1 noaptea)… poate doarme, cum sa-l sun… Pana la urma imi ia Florin telefonul sa-l sune el… Dar ce stia Florin sa-i zica doctorului… lasa, mai bine vorbesc eu. „Buna seara… ma scuzati ca va sun la ora asta… dar eu cred ca nasc.“

Trebuie sa ma duc la spital, la camera de garda, ma consulta cine e de garda si il sun sa ii spun daca nasc sa nu, ca sa stie daca e cazul sa vina la spital.

Cand sa iesim pe usa Florin ma intreaba unde i-am pus verigheta… La gunoi… si gunoiul? Nu mai este…  Plec de acasa diperata si suparata ca am aruncat verigheta… chiar daca nu sunt superstitioasa in momentele alea ma gandeam ca poate e un semn rau… Vorbesc cu soacra mea ca dimineata sa caute femeia de servicu si sa o puna sa caute verigheta…

Ajung la spital. Ma consulta dr. de garda… il suna pe dr. meu… Trebuie sa ma pregatesc, ca o sa nasc.
Ajung sus, la sala de travaliu… doctorul deja era acolo… m-a consulta… Nu mai imi face anestezie peridurala… nu mai are timp sa-si faca efectul, ca nasc intr-o jumatate de ora… Contractiile sunt din ce in ce mai dese si mai puternice… dar tot neregulate…

Incepe sa ma doara mai tare, dar totusi suportabil… Chem asistenta… cred ca nu mai e mult si nasc…
Da, trebuie sa mergem la sala de nasteri, ca mai e putin si iese bebe.

Dr. isi aduce aminte ca vroiam sa asiste si sotul la nastere… imi era atat de frica de travaliu si nastere ca vroiam sa fie cineva cunoscut langa mine… dar pentru ca totul a fost asa de usor (neasteptat de usor) ce rost mai are sa vina sa ma vada in halul in care sunt… mai bine nu. Apoi totul s-a intamplat foarte repede… cred ca am impins de cel mult 10 ori… si gata…

S-a nascut gaza noastra… un ghemotoc de om… La ora 3:15… 3050g si 49 cm. Era alba-alba si statea ghemuita, iar cu manutele isi acoperea fata, asa ca nu am vazut-o prea bine… Imi era teama sa o ating. Nu-mi venea sa cred… Au luat-o repede in camera cealalta si eu inca nu o auzeam plangand… Am intrebat daca este bine… „Stai linistita, o s-o auzi imediat plangand“ si asa a fost.

Imediat mi-am sunat sotul sa-l anunt ca avem o fetita… nu-i venea sa creada… Se astepta sa-l sun sa ii spun ca am nevoie de ceva…

Dupa ce am fost dusa inapoi in pat am intrebat daca poate urca sa ma vada si sa-si vada fetita… Florin nu mai putea de bucurie, cred ca i-ar fi sunat pe toti din agenda telefonului daca nu era noapte. La 5 dimineata l-am trimis acasa pentru ca era foarte obosit trebuia sa se odiheasca… N-ar mai fi plecat de la spital de bucurie.

Am asteptat sa se faca 7 dimineata sa o sun pe mama sa vina la spital sa imi aduca ceva de mancare si mai ales sa mearga cu mine sa vad si eu gaza mai bine, ca nu reusisem sa o vad prea bine… Abia asteptam sa o vad.
Intre timp am fost mutata in salon. Am sunat si acasa ca sa aflu daca a gasit soacra mea verigheta, ca aveam si eu o grija… O gasiste…

Am coborat cu mama acolo unde erau tinuti nou-nascutii. Elena era cel mai frumos bebe, normal, era al meu. Ne urmarea cu privirea, de parca deja putea sa vada… Ne auzea vocile si se intorcea catre cea care vorbea. Nu am avut curaj sa o iau in brate atunci… Era mica... Am asteptat sa o aduca in salon si atunci am rugat-o pe mama sa o ia si sa mi-o dea in brate.

Inca nu realizam ce mi se intampla… era foarte fericita, dar imi era totusi teama ca nu ma voi descurca.
Insa nu a fost greu deloc pentru ca Elena a fost de la inceput un bebe foarte cuminte… si lucrul asta m-a ajutat…
Am iesit repede din spital, nu am avut probleme nici bebe, nici eu.

Acum Elena are 7 luni si jumatate si este in continuare cuminte, in sensul ca doarme, sta si se joaca in tarc sau in patut si ma lasa sa lucrez in timpul asta. In rest este neastamparata, are foarte multa energie si s-ar zbengui incontinuu, pana oboseste si adoarme. Cu mancatul am avut ceva probleme, pentru ca este destul de mofturoasa si accepta foate greu lucrurile noi, dar de o luna a inceput sa manace destul de bine. Din cauza asta este si mai mica decat piticii de varsta ei, dar este sanatoasa, foarte vesela si foarte activa.

Imediat dupa ce am nascut dr. mi-a spus ca acum urmeaza partea cea mai grea… Ce putea sa urmeze mai greu de atat… tocmai nascusem…Probabil m-am uitat foarte mirata… „Crezi ca e asa de simplu sa cresti un copil?“
Intr-adevar, nu este simplu, insa este cea mai mare provocare si cea mai mare bucurie… Reuseste sa ne alunge orice suparare cu zambetele dulci.

Si daca tot ne-am descurcat pana acum destul de bine, zicem noi, vrem ca peste vreo 2 ani sa ii facem Elenei o „fratioara“… sau poate doi…Va multumim www.desprecopii.com!

autor: elyanne- membra a clubului Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic aici >>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2005

Link-urile personale

Elena (23.10.2004)

 Forumuri recomandate

>>Nasterea pe glob
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate. .

>>Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Sarbatorim alaturi de dumneavoastra nasterea generatiei Desprecopii.com!

Subiecte tratate:
Tema:

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 200.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Elena – iubita noastra.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Nasterea unei stele

Nasterea unei stele

Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Prematurii: Esentele tari

Prematurii: Esentele tari

Esentele tari se tin in sticlute mici. Aici isi fac stagiul prematurii DC. Putin grabiti si foarte curiosi.
Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Primele 365 zile si nopti. Casa nou nascutilor DC. Alaptare, colici, ingrijire, baite, nopti nedormite si multa dragoste.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII