Cum punem limite copilului fara sa il pedepsim?

Cum punem limite copilului fara sa il pedepsim?

Cum punem limite copilului fara sa il pedepsim?

  • De ceva timp, de cand copilul meu a inceput sa isi contureze personalitatea (despre care ma bucur sa constat ca este una din ce in ce mai puternica), ma confrunt zilnic cu incapatanarea specifica tuturor copiilor care incearca sa obtina tot ceea ce isi doresc atunci cand isi doresc.

Propozitii cliseu ... “Nu vreau”
Disputa dintre parentingul permisiv si parentingul autoritar
Limitele trebuie sa fie insa empatice
Un scenariu frecvent
Care este sensul replicii parintelui?
O alta evolutie posibila a scenariului
Este acest tip de scenariu un model de parenting permisiv?

Propozitii cliseu ... “Nu vreau”

De ceva timp, de cand copilul meu a inceput sa isi contureze personalitatea (despre care ma bucur sa constat ca este una din ce in ce mai puternica), ma confrunt zilnic cu incapatanarea specifica tuturor copiilor care incearca sa obtina tot ceea ce isi doresc atunci cand isi doresc. “Nu vreau” sau “Eu vreau asta.” au devenit propozitii cliseu carora trebuie sa le fac fata in mod curent si care ma obliga sa imi exersez spontan veleitatile de parinte dornic sa ii dea copilului sau o educatie corecta. Uneori cedez, alteori reusesc sa ii reorientez copilului meu optiunile initiale venite dintr-un impuls pana la urma firesc. Incerc sa imi dau seama cand gresesc si cand actionez cum trebuie, pentru ca sunt perfect constienta ca nu rezultatul imediat obtinut ca urmare a actiunilor mele este cel care conteaza cel mai mult, ci efectele pe termen lung.

Disputa dintre parentingul permisiv si parentingul autoritar

Disputa dintre parentingul permisiv si parentingul autoritar a fost si este una dintre controversele cu care parintii se confrunta in diferite moduri in cele mai variate situatii. Foarte multi parinti considera ca a nu-ti pedepsi deloc copilul inseamna un parenting permisiv, care nu duce la o buna educatie. Insa ceea ce se omite este faptul ca a rezista, ca parinte, sa dai pedepse imediate, nu inseamna a nu pune limite. Si, de altfel, gandind lucrurile in profunzime, nici parentingul permisiv si nici cel autoritar nu are ca finalitate cresterea unui copil auto-disciplinat.

Copiii carora li se permit prea multe nu au ocazia sa isi dezvolte auto-disciplina, in timp ce aceia care sunt educati in mod autoritar nu si-o dezvolta nici ei, pentru ca alegerile pe care le fac nu vin de la sine, ci le sunt impuse, avand adesea crize de rebeliune si devenind de multe ori adepti ai minciunii. Care este, asadar, solutia? Punerea limitelor in tot ceea ce facem impreuna cu copiii si in tot ceea ce fac ei singuri pare a fi o formula ideala de parenting.

Limitele trebuie sa fie insa empatice, ceea ce inseamna ca:

-trebuie puse intr-un mod care tine cont de sentimentele copilului si il ajuta sa le inteleaga;
-trebuie puse si urmarite in timp ce isi fac efectul;
-trebuie sa rezistam tentatiei de a ne face copilul sa se simta vinovat in timp ce ii punem limitele;

Un scenariu frecvent ce arata importanta limitelor si a modului in care ele sunt puse, in care cu siguranta se regasesc majoritatea parintilor, este momentul in care copilul refuza sa paraseasca locul de joaca. Este o situatie cu care eu una ma confrunt zilnic. Daca pregatirile pentru mersul in parc sunt pline de bucurie si se desfasoara cu o viteza uluitoare, momentul plecarii din parc este intotdeauna marcat de “Nu vreau”, de scancete si de incercari infinite ale copilului de a ma convinge ca el vrea sa mai stea si ca trebuie sa ma supun vointei lui? Vi s-a intamplat desigur sa fiti nevoiti sa faceti fata acestui scenariu macar o data. Cum ati actionat pentru ca lucrurile sa aiba un final fericit, fara lacrimi si fara nervi consumati inutil?

Un scenariu frecvent

Iata mai jos o posibila varianta a acestui scenariu, bazata pe o punere corecta a limitelor. Varianta nu imi apartine in totalitate, insa am constatat eu insami ca functioneaza daca este aplicata cu perseverenta si cu tact:

Parintele: Este timpul sa mergem acasa si sa pregatim cina. Vrei sa mergem pe jos sau in carut?
Copilul: Nu vreau acasa, ma dau in leagan.
Parintele (empatizand verbal cu copilul si dandu-i de inteles ca ii intelege dorinta): E frumos in leagan si te distrezi, stiu ca ai vrea sa mai ramanem, dar trebuie sa papam pentru ca ne este foame si de aceea trebuie sa mergem acasa sa pregatim cina. Hai sa ne grabim si sa mergem in carut!
Copilul: Nu vreau, mai vreau sa ma dau in leagan!

Ajuns in acest punct, scenariul se poate prelungi la infinit cu replici variind pe aceeasi tema, fara ca parintele sa ajunga nicaieri. Copilului ii va fi foame, iar parintele va fi din ce in ce mai frustrat ca nu reuseste sa il ia din leagan. Desi a pus limita intr-un mod empatic, copilul nu este cooperant. Cum ar trebui sa evolueze in continuare discutia? In primul rand, parintele trebuie sa stie el insusi ca limita pusa nu trebuie sa fie negociabila si trebuie sa il faca pe copil sa inteleaga acest lucru, preluand controlul.

Parintele: Ai vrea sa stai in leagan toata ziua, nu-i asa?
Copilul: Daaaaa!
Parintele: Stii ceva? Si eu mi-as dori asta, ar fi foarte amuzant, nu? Insa acum este momentul cinei si trebuie sa mergem acasa, asa ca ai de ales: ori sari singur din leagan si vii cu mine, ori te iau eu de acolo si te pun in carut ca sa ajungem mai repede.

Care este sensul replicii parintelui?

In primul rand ii ofera copilului posibilitatea de a alege intre doua variante care conduc spre aceeasi finalitate – mersul acasa. Copilul are sentimentul ca este implicat in evolutia scenariului si este posibil sa coopereze, alegand o varianta. La fel de posibil este insa ca el sa nu coopereze. Si atunci, parintele trebuie sa isi remodeleze replica.

Parintele: Ok, inteleg ca este prea greu pentru tine sa te dai singur jos din leagan. Te voi ajuta eu sa faci asta si te voi aseza direct in carut.

Este important ca parintele sa nu ii dea copilului sentimentul ca este un copil rau, ci sa il faca sa inteleaga ca toate actiunile sale nu vor decat sa ii vina in ajutor pentru a-l face sa inteleaga de ce trebuie sa plece acasa. Replici de genul “De ce esti rau si nu ma asculti?” sau “Nu ma supara!” nu au ce cauta intr-un astfel de scenariu orientat spre punerea empatica a limitelor. Sa presupunem ca parintele este nevoit sa isi ia copilul “cu forta” din leagan. Majoritatea parintilor considera ca in acest punct, plansetele copilului trebuie ignorate si nu trebuie sa i se dea atentie pentru ca se va linisti singur. Ceea ce se intampla daca actionam in acest mod este insa o ruptura totala a conexiunii cu copilul. Mai rau, mesajul transmis copilului este ca sentimentele sale sunt rele si ca i se da atentie doar daca simte si se exprima cum dorim noi, ceea ce in esenta inseamna ca dragostea parintelui este conditionata. Altfel spus, copilul se va simti singur, coplesit de aceste stari negative. 

O alta evolutie posibila a scenariului

O alta evolutie posibila a scenariului este aceea determinata de distragerea atentiei printr-o replica de genul: “Uau, uite ce catelus dragut!”. Daca copilul nu e foarte suparat, o astfel de replica nu face foarte rau, insa distragerea atentiei este cu atat mai dificila cu cat sentimentele copilului sunt mai intense. Si, care este, de fapt, mesajul transmis prin distragerea atentiei daca nu unul de minimalizare a trairilor copilului? – Ceea ce simti nu e important, asa ca pretindem ca sentimentele tale nu exista si ne concentram asupra altui lucru… In general, orice parinte este sensibil la ceea ce simte copilul sau, iar distragerea atentiei poate fi un instrument util in alte situatii, insa daca este singurul instrument pe care parintele este in stare sa il foloseasca, atunci mesajul pe care copilul il va percepe va fi acela ca ceea ce simte el nu este important.

Punerea empatica a limitelor este solutia cea mai buna pentru a obtine rezultate pozitive in educarea copilului. Acest lucru presupune insistenta asupra unei limite care nu este negociabila si si impunerea ei, insa, in acelasi timp, presupune si empatie fata de supararea copilului ca raspuns la limita impusa.

Copilul (incepe sa planga in timp ca parintele opreste leaganul)
Parintele: Plangi si stiu ca asta inseamna ca nu vrei sa te dai jos din leagan. Esti suparat ca trebuie sa plecam, stiu. Imi pare rau ca nu poti sta in leagan toata ziua, dar trebuie sa si mancam. Hai sa ne asezam un minut pe banca si sa te tin in brate.

In acest moment va trebui sa infruntam, probabil, privirile contrariate sau acuzatoare ale celorlalti parinti, ceea ce nu inseamna ca trebuie sa cedam de dragul lor. Este esential sa nu uitam ca ceilalti parinti trebuie sa isi vada de educatia propriilor copii si nu sa ne dea noua lectii in niciun fel. In fond, plansul este bun, pentru ca il ajuta pe copil sa se descare si sa isi exprime trairile. Prin urmare, in niciun caz copilului nu trebuie sa i se spuna sa nu mai planga, ci dimpotriva, trebuie lasat sa se exprime. Este posibil ca odata asezati pe banca, plansetele sa fie mai intense si sa se reorienteze spre alte sentimente negative inmagazinate de copil.

E posibil sa planga pentru ca s-a lovit ieri, pentru ca nu stiu care copil i-a luat nu stiu cand o jucarie, pentru ca vrea bomboane si asa mai departe. Este foarte bine, pentru ca astfel se elibereaza si de alte trairi negative acumulate. A-l imbratisa in aceste moment si a-i arata intelegere este un lucru extraordinar pentru el, asa ca nu trebuie sa ezitam in a ne arata compasiunea fata de trairile sale si in a-i arata ca suntem acolo pentru el si ca poate sa se simta in siguranta. In cele din urma se va calma. Este momentul in care parintele trebuie sa ii intareasca convingerea ca tristetea a trecut si ca totul e in regula.
Parintele: Ai plans, ai fost trist, acum te-ai calmat si te simti mai bine. Hai sa mergem acasa si sa pegatim o cina delicioasa. Vrei un pic de apa inainte de a te aseza in carut?

Dupa o partida de plans in bratele parintelui care isi arata iubirea neconditionata, copilul se va elibera de toate sentimentele negative si isi va schimba perspectiva asupra evolutiei scenariului derulat. Se va simti relaxat si va devein cooperant. Daca nu ati incercat pana acum acest scenariu, atunci cand il veti pune pentru prima data in aplicare copilul va plange mai mult, crezand ca astfel va convinge sa fie lasat mai mult in leagan. Cu timpul, plansul va fi insa mai putin intens si de durata mai scurta. De aceea poate ca ar fi indicat sa incepeti prin a pune astfel de limite acasa, astfel incat episoadele similare manifestate in parc sa fie mai putin intense.

Este acest tip de scenariu un model de parenting permisiv?

Cu siguranta nu! Este un model de punere empatica a limitelor din care copilul invata urmatoarele lucruri:

-Limitele puse sunt ferme, chiar daca nu intelege pe moment importanta lor.
-Dezamagirea poate fi depasita cu ajutorul parintilor, ceea ce ii da incredere.
-Parintilor le pasa de fericirea lui, ceea ce il va face sa fie cooperant pe viitor.
-Sentimentele pot fi controlate, ceea ce il va face sa si le controleze singur pe viitor.

Desigur, acest scenariu implica multa rabdare, timp si stapanire de sine din partea parintilor, insa ce poate fi mai frumos decat sa vezi rezultatele rabdarii si ale sacrificarii timpului pentru educatia copilului tau, fara sa fie nevoie sa pedepsesti, sa te enervezi si sa faci lucruri pe care apoi sa le regreti? 

Despre meseria de parinte merita de citit si:

Co parentalitatea versus imaginea traditionala a familiei

Co parentalitatea versus imaginea traditionala a familiei

A fi parinte si a fi partener de viata intr-un cuplu sunt doua ipostaze diferite, dar pe care majoritatea oamenilor le armonizeaza de-a lungul vietii, in virtutea unui dat firesc ce pare sa tina…

Nu vreau sa fiu un parinte perfect!

Nu vreau sa fiu un parinte perfect!

Probabil ca fiecare parinte cocheteaza la un moment dat cu dorinta de a fi un parinte model. Mi s-a intamplat si mie de cateva ori, insa am renuntat repede la idee, pentru simplul motiv ca mi-am…

9 lucruri ridicole pe care parintii le spun copiilor

9 lucruri ridicole pe care parintii le spun copiilor

Cine nu isi aminteste de dojenile moralizatoare ale parintilor, din vremea copilariei si adolescentei? Ei bine, chiar si atunci stiam ca jumatate din lucrurile pe care parintii ni le spuneau nu erau…

PARENTING - sau despre meseria de parinte

 

autor: redactor Anamaria Ghiban - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2017

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 200.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Cum punem limite copilului fara sa il pedepsim?.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

PARENTING - sau despre meseria de parinte

PARENTING - sau despre meseria de parinte

Despre MESERIA DE PARINTE. Experiente, intrebari si milioane de nelinisti. Asta inseamna sa fii parinte.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Familia Verde

Familia Verde

Vrem sa ne aparam familia de asediul poluarii, si chimicalelor. Iubim natura si vrem sa traim cat mai natural putem. Pentru mai mult verde.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII