Cum am trecut peste pierderea unei sarcini sau despre golul peste care vor creste noi amintiri

Cum am trecut peste pierderea unei sarcini sau despre golul peste care vor creste noi amintiri

Cum am trecut peste pierderea unei sarcini sau despre golul peste care vor creste noi amintiri

  • Ai pierdut sarcina: nicio alta propozitie din lume nu este mai taioasa decat asta. Niciuna nu doare mai tare. Si despre niciuna nu ti-ai dori mai mult sa fie un vis urat, din care sa te trezesti usurata a doua zi.

Nimic nu te pregăteşte pentru asta
E greu...
Cum am trecut eu peste asta?
Ce m-a ajutat cel mai mult?
Ce a fost cel mai greu de auzit?
Dacă cineva pe care cunoşti a pierdut sarcina
 Grupuri de suport pentru pierderea unei sarcini

Nimic nu doare mai tare ....

Ai pierdut sarcina: nicio altă propoziţie din lume nu este mai tăioasă decât asta. Niciuna nu doare mai tare. Şi despre niciuna nu ţi-ai dori mai mult să fie un vis urât, din care să te trezeşti uşurată a doua zi.

Este, însă, o realitate. Oricât de greu ţi-ar fi să accepţi asta, oricât de incredibil ar părea, se pare că o treime din toate sarcinile se pierd. Unele extrem de devreme, încă înainte de a suspecta măcar că eşti însărcinată. Altele, în acea perioadă de până la trei luni, când multe viitoare mămici evită să răspândească prea mult vestea cea mare, tocmai pentru a se asigura că totul va merge bine. Şi altele mai târziu, mai dureros, mai riscant atât pentru fizicul cât şi pentru psihicul femeii.

Nimic nu te pregăteşte pentru asta şi nimic nu te poate consola

Şi, deşi în general evit să emit judecăţi de genul „nu ştii cum e dacă nu ai trecut prin asta”, de data aceasta mi-o asum. Nu poţi concepe că poate durea atât de mult dacă nu ai fost acolo. E greu să-ţi imaginezi teoretic doar cum e să creşti în tine o viaţă, să auzi o inimă bătând, pentru ca ea să se oprească pe urmă, lăsând un gol care urlă dinăuntrul tău.

E greu...

Dar ce e şi mai greu e să fii tu acolo. Să ţi se întâmple ţie, şi să te întrebi de ce. E greu să-ţi înveţi mâinile să-şi oprească mişcarea instinctivă către pântec, a protecţie. Când nu mai au ce proteja.

E greu să nu mai cauţi hăinuţe minuscule de bebeluş, culori pentru camera cea nouă, nume norocoase care să-i călăuzească paşii.

E greu să fii întâmpinată încă cu felicitări pentru sarcină şi cu zâmbete largi, iar tu să fii nevoită să dai explicaţii iar pe urmă să suporţi orişicât de sincere, dar dureroase compasiuni, îmbrăţişări, lacrimi.

E la fel de greu să nu mai cauţi zilnic pe internet sfaturi pentru săptămâna „ta” de sarcină. E greu să părăseşti grupuri pe forum. Doare să le vezi altora fericirea zilnică, ştiind că a ta a fost amânată.

Este crud să-ţi obligi pântecul să renunţe, deocamdată, la vocaţia de cuib. E greu să-ţi imaginezi că simţi încă mişcări acolo. Goliciunea pântecului e şi cea din suflet, pentru că aşa te simţi. Pustită. Părăsită. Rănită.

Şi, oricât de mult ai fi citit despre posibilitatea aceasta tristă, nu voiai să crezi că e ceva care chiar se întâmplă. Sau, dacă se întâmplă, nu voiai să crezi că ţi se va întâmpla ţie. Şi te acuzi, te învinovăţeşti nemilos pentru toate ezitările tale, pentru momentele de la început când nu ştiai cum te vei descurca cu un copil, pentru nenorocita de aspirină pe care ai luat-o cu o săptămână înainte de a afla că eşti însărcinată, pentru paharul cu vin pe care l-ai băut în aceeaşi perioadă, pentru stresul de la serviciu, pentru mersul cu bicicleta. Te învinovăţeşti şi acuzi pe alţii: pe şeful tău, că te-a ţinut peste program, pe medic, că nu ţi-a recomandat ceva, orice, un panaceu, nişte ceaiuri, pe familia ta, că te-a întrebat „copil, acum?”, pe soţul tău... Da, pe el. Că nu pare a suferi la fel de mult ca şi tine. Că nu plânge noaptea cu tine, în pernă. Că poate nu şi l-a dorit la fel de mult.

Cum am trecut eu peste asta?

Cu sinceritate, de tot n-am trecut niciodată. O simt ca un fel de iubire care n-a apucat să ardă, pe care am anticipat-o doar. Cum am mers mai departe?

Am acceptat, într-un final, că există undeva – poate – nişte motive superioare care nu ne sunt accesibile nouă. Şi conform acestor motive, într-un fel pe care nu mi-l pot explica şi în care nu cred la modul raţional, „aşa a fost să fie”. Fatalismul acesta auto-indus m-a salvat de la o suferinţă poate mai mare.

Am avut nişte întâlniri cu un psiholog. Care m-a ajutat să ies dintr-un blocaj emoţional din care altfel nu vedeam nicio posibilitate de ieşire.

De îndată ce am aflat vestea cea tristă, am scris un e-mail comun tuturor cunoştinţelor care ştiau de sarcină. În câteva randuri, le-am povestit ce s-a întâmplat pentru a evita zeci de scene de explicaţii şi i-am rugat să nu mă copleşească cu părerile lor de rău. Asta n-aş fi putut suporta decât cu greu: să plâng cu fiecare în parte.

Ce m-a ajutat cel mai mult?

Soţul meu. Care mi-a ascultat fiecare plânset, fiecare nedreaptă acuză ferindu-mă în acelaşi timp de la a-i simţi propria lui durere.

Ce a fost cel mai greu de auzit?

Replica unei colege, care voia să mă ajute în felul ei direct şi cam brutal: „Şi ce dacă ai pierdut sarcina? Sper să nu te aud cumva plângând. O să vină alt copil”.  Da. Altul. Nu acela.

Adevărul e că nu ai nevoie de consolare în acele momente. Şi în niciun caz de astfel de consolări. Ele nu există. Pe moment, e important să-ţi trăieşti durerea, în toate etapele ei. Vindecarea şi acceptarea vin cu timpul: dă-ţi timp.

Iar dacă cineva pe care cunoşti a pierdut sarcina, ai putea aplica următoarele:

- Nu-i minimaliza durerea! Nu-i spune că va trece, că o să aibă alt copil, că e ceva comun, că nu trebuie să pună prea mult la suflet. Trauma pierderii unui copil, chiar şi nenăscut, este identică cu trauma morţii unui membru al familiei. Mama este în doliu. Trebuie să treacă prin toate etapele pe care le presupune această stare pentru a o depăşi.
- Ajut-o să se exprime. Ascult-o. Las-o să plângă pe umărul tău de câte ori simte nevoia.
- Nu o întreba ori de câte ori o vezi „cum te simţi”. Las-o pe ea să înceapă discuţia asta, dacă vrea.
- Dacă starea de depresie pare fi de nedepăşit, ia în calcul vizita la un psiholog bun, cu experienţă în tratarea reacţiilor de doliu. 
- Dacă nu ştii ce să spui, taci. E cel mai bine.

Iar dacă tu ai trecut prin asta, ce ar trebui să ştii este că, oricât de fără ieşire pare fi coşmarul prin care treci, va trece. Sufletul omului are capacităţi de recuperare inimaginabile. La fel şi corpul. Durerea se va atenua şi va rămâne doar senzaţia din ce în ce mai înceţoşată a unui gol. Un gol peste care se vor aşterne noi amintiri, noi experienţe, noi bucăţi de viaţă.

Grupuri de suport pentru pierderea unei sarcini


Durerea unei pierderi de sarcina (82)
Durerea unei pierderi de sarcina (80)
Durerea unei pierderi de sarcina (79)
Durerea unei pierderi de sarcina (78)
Durerea unei pierderi de sarcina (77)
Durerea unei pierderi de sarcina (76)
Durerea unei pierderi de sarcina (75)
Durerea unei pierderi de sarcina (74)
Durerea unei pierderi de sarcina (73)
Durerea unei pierderi de sarcina (72)
Spulberarea viselor sau avortul spontan

Pierderea spontana a sarcinii (avortul spontan)

Pierderea sarcinii semnifica eliminarea produsului de conceptie (embrionul) fara viata. Pierderea sarcinii in primele doua pana la patru luni de graviditate se numeste pierdere de sarcina in stadiu mic de dezvoltare. Unul din primele semne este cu siguranta sangerarea vaginala iar in aceasta situatie se poate vorbi despre o predispozitie pentru pierdere de sarcina.

Numai in jumatatea cazurilor se produce cu adevarat o pierdere de sarcina, in celelalte situatii altele fiind cauzele sangerarii vaginale...citeste pe larg aici >

Despre pierderea sarciii merita sa citesti si:

10 simptome care pot anunta pierderea sarcinii
Avortul spontan, ce facem dupa: intrebari si raspunsuri
Chiuretajul dupa avort

Doua liniutze.... 

 Comunitate si forumuri specializate de discutii pentru aspirante: 

Pentru suport, sfaturi si prietenie, va asteptam pe forumul aspirantelor:Asteptind un ingeras in viata noastra.

Editor: Milena Sadova- redactor Desprecopii.com - Copyright www.desprecopii.com (c) 2017

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Cum am trecut peste pierderea unei sarcini sau despre golul peste care vor creste noi amintiri.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Odiseea Sarcinii, 40 de saptamani, Grupuri de Gravidute

Odiseea Sarcinii, 40 de saptamani, Grupuri de Gravidute

Forumul cu burtici si generatii de mamici. Suport, caldura, prietenie si atitudine.
Nume de copii.

Nume de copii.

Despre alegerea numelui copilului si legatura lor cu destinul ...
Ghidul sarcinii

Ghidul sarcinii

Informatii utile si necesare despre sarcina. Tot ce trebuie sa stie o graviduta pentru a aduce pe lume un copil sanatos.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII