Ce se intampla in mintea unui bebelus?

Creierul bebelusului este un mister, pare sa actioneze aleatoriu si este extrem de bun in ceea ce face. Cum putem invata de la el?

Cum este, de fapt, sa fii bebelus? Secole de-a randul, aceasta intrebare a parut absurda, crezandu-se ca in spatele fetelor dragalase si zambitoare se ascunde un mare gol, dat fiind faptul ca bebelusilor le lipsesc cele mai multe dintre trasaturile care definesc mintea umana, cum ar fi limbajul si ratiunea. Rene Decartes a demonstrat ca bebelusii sunt dependenti de senzatii, fiind iremediabil prinsi in capcana lui  aici si acum . Din acest punct de vedere, un nou-nascut este un ghemotoc plin de nevoi variate, un pachet de reflexe, care stie doar sa manance si sa tipe. Asadar, a gandi ca un bebelus nu inseamna nici pe departe a nu gandi deloc.

In ultimele decenii, stiinta moderna a subliniat constant faptul ca anumite lucruri nu pot fi facute de copiii mici pentru simplul fapt ca ei nu au o dezvoltare suficienta a creierului, ceea ce determina incapacitatea de a se focaliza asupra unui lucru, de a amana satisfactiile sau de a-si exprima dorintele. De altfel, faimosul filosof de la Princeton, Peter Singer, a folosit aceste argumente pentru a sustine ca  a ucide un copil cu dizabilitati nu este echivalent, din punct de vedere moral, cu a ucide o persoana, adesea nefiind deloc gresita o astfel de decizie. Cu toate acestea, in ultima vreme, oamenii de stiinta au inceput sa-si revizuiasca drastic conceptiile referitoare la

mintea bebelusilor. Folosind tehnici moderne, cercetatorii au demonstrat ca mintea bebelusilor poate sa asimileze un volum uimitor de informatii intr-un timp relativ scurt. Spre deosebire de mintea adultilor, care are o viziune limitată la anumite parti ale realitatii, bebelusii au un spectru mult mai larg de senzatii fiind, intr-un anumit sens, mult mai constienti de lumea in care traiesc decat suntem noi, adultii.

 Dezvoltarea nou-nascutului

• Grafice de crestere pentru baieti (0-3 ani)
• Grafice de crestere pentru fetite (0-3 ani)
• Puseul de crestere al bebelusului

Aceasta constiinta acuta a lumii este insotita de o serie de beneficii. In primul rand, le permite celor mici sa isi reprezinte lumea cu o viteza incredibila. Chiar daca atunci cand parasesc uterul par sa fie neajutorati, nou-nascutii asimileaza rapid informatiile din exterior, ajungand ca in cativa ani sa stapaneasca totul, de la limbaj (un copilas invata aproximativ 10 cuvinte noi pe zi) la importante functii motorii, cum ar fi mersul. Conform acestor noi descoperiri legate de creierul copiilor, multe dintre trasaturile psihice care erau considerate pana de curand drept lipsuri ale creierului (cum ar fi incapacitatea copiilor de a-si fixa atentia asupra unui lucru) sunt, de fapt, elemente pretioase in procesul de invatare.

De fapt, in anumite situatii, se pare ca  a da in mintea copiilor este un lucru foarte bun pentru adulti. Chiar daca maturitatea are avantajele sale, ea poate, de asemenea, inhiba creativitatea sau poate sa conduca spre o intelegere gresita a faptelor. Cand vrem sa scapam de informatiile irelevante care ne coplesesc sau cand vrem sa cream ceva complet nou, a gandi ca un bebelus este optiunea ideala.

Se pare ca oamenii de stiinta au acceptat faptul ca pentru mult timp au avut o perceptie deformata a fenomenelor care se petrec in creierul bebelusilor.  Creierul copilului este conceput perfect pentru ceea ce are el de facut, adica pentru a invata lumea. Exista momente in care avea un creier dezvoltat in totalitate poate deveni un impediment in cunoasterea lumii. , noteaza Alison Gopnik in cartea  The Philosophical Baby .

Una dintre cele mai surprinzatoare implicatii ale cercetarilor recente se refera la felul in care bebelusii sunt sau nu sunt constienti de lumea inconjuratoare si la felul in care interactioneaza cu lumea exterioara. In timp ce majoritatea oamenilor de stiinta si majoritatea medicilor au acceptat teoria traditionala conform careia bebelusii sunt mai putin constienti decat adultii, noile cercetari au daramat aceste prejudecati care, in anii 1970 au determinat chiar operarea bebelusilor fara anestezie. Cercetarile actuale arata ca, in multe privinte, bebelusii sunt mai constienti decat adultii. Experienta de a fi copil este comparabila cu aceea a montajului unui film sau cu aceea de a fi turist intr-un oras strain, unde pana si cea mai obisnuita activitate pare noua si captivanta. Pentru un bebelus, fiecare zi este ca si cum ar face o excursie noua intr-un tinut necunoscut. Este suficeint sa iesi la plimbare cu un micut de 2 ani si vei descoperi prin ochii lui lucruri noi, pe care nu le-ai fi remarcat altfel. Mai cititi: Etapele de dezvoltare ale bebeluşilor

Exista ceva paradoxal in incercarea de a studia viata interioara a bebelusilor. Pentru inceput le poti pune intrebari. Copiii mici nu pot sa isi descrie senzatiile sau sa-si justifice emotiile. Nu pot sa explice placerea de a tine suzeta in gura si nici confortul unui animal de plus. Si desigur, nimeni nu pastreaza amintiri din frageda copilarie, pentru a putea explica mai tarziu aceste senzatii. De aceea, pentru un om de stiinta mintea unui bebelus se aseamana cu o cutie neagra, impenetrabila.

In ultimii ani totusi, specialistii au gasit noi metode de a patrunde in mintea unui bebelus. Analiza tesutului celular al creierului, a dezvoltarii conexiunilor neuronale, a miscarilor ochilor bebelusului a relevat noi date despre creierul copiilor. Prin compararea anatomiei creierului adultului cu cel al copilului, cercetatorii au facut tot felul de deductii privitoare la experienta cunoasterii pe care o traieste acesta din urma. Aceste noi descoperiri sunt adesea surprinzatoare. Spre exemplu, se pare ca in cazul copiilor creierul contine mai multe celule si mai multi neuroni decat cel al adultului. In momentul in care deschidem ochii, neuronii nostri incep sa se puna in miscare, ceea ce presupune eliminarea legaturilor neuronale inutile. In plus, diferitele parti ale cortexului copilului  centrul senzatiilor si al gandirii  sunt mai bine conectate decat in cazul creierului adultului, existand mai multe conexiuni intre partile disparate. Aceste diferente anatomice nu reprezinta doar un semn al imaturitatii, ci reprezinta un important instrument care asigura capacitatea bebelusilor de a asimila cu usurinta o mare cantitate de informatii. Mai cititi: Ce e în mintea copilasului tãu

In timp ce procesul de pierdere a neuronilor face creierul mai eficient, el poate afecta si in sens negativ activitatea creierului, facand invatarea mai dificila si reducand abilitatea de a percepe noi circumstante si de a absorbi idei noi. Intr-un anume sens, exista o adevarata negociere intre flexibilitatea mintii si competentele sale. Asta explica intr-o oarecare masura de ce un copil poate invata trei limbi in acelasi timp, in schimb nu isi poate lega singur sireturile la pantofi.

Creierul unui nou-nascut nu este insa doar mai dens si mai maleabil: este, de asemenea, construit in mod diferit, cu un numar mai mic de neurotransmitatori inhibitori, elementele chimice care previn arderea neuronilor. Acest lucru sugereaza faptul ca mintea unui copil este mai aglomerata cu ganduri trecatoare si cu senzatii razlete decat cea a unui adult. In timp ce adultii selecteaza automat informatiile inutile, precum zgomotul unui aparat de aer conditionat sau conversatia unor straini aflati in apropiere, bebelusii absorb toate informatiile, fara a le filtra. De aceea este nevoie, in general, de concentratii mai mari de anestezic pentru ca acesta sa aiba efect, din moment ce exista o activitate celulara mai intensa.

 Mai cititi: 12 sfaturi speciale pentru dezvoltarea bebelusului si Creierul bebelusului si legatura perfecta cu lumea

Abundenta de ganduri din creierul bebelusului reflecta, de asemenea, diferentele intre modul in care copiii si adultii percep lumea. Daca in cazul adultilor atentia functioneaza ca un reflector slab  asemanator unui fascicul care focalizeaza doar anumite parti ale realitatii  in ceea ce-i priveste pe copii, atentia functioneaza mai mult ca o lanterna, care arunca o lumina difuza asupra a tot ceea ce ii inconjoara.

Conceptia generala este aceea ca adultii au o atentie mai buna decat copiii. In realitate este exact invers. Adultii se pricep mai bine sa nu fie atenti. Sunt mai priceputi in a recepta toate informatiile inutile din jur, restrangandu-si abia ulterior atentia la ceea ce ii intereseaza.

Spre exemplu, daca unui copil i se arata o fotografie a cuiva care priveste o poza de familie si este intrebat ce face persoana din fotografie, copilul va raspunde ca persoana respectiva se gandeste la cei din familie, dar la fel de bine va preciza si faptul ca persoana respectiva se gandeste la rama pozei, la peretele pe care este agatat tabloul sau chiar la scaunul de langa perete, daca acesta se afla in raza vizuala a persoanei respective. Altfel spus, copilul crede ca persoana respectiva se gandeste la tot ceea ce vede in jur. Aceasta forma de atentie face dificila indeplinirea unor sarcini precise. Se stie ca prescolarii sunt adesea distrasi de la activitatile lor de diverse lucruri. Pe de alta parte, exista si avantaje.

In multe circumstante, atentia de tip lanterna poate imbunatati memoria, mai ales atunci cand vine vorba de informatii care pareau incidentale la momentul inregistrarii lor. Spre exemplu, unui copil i se da un pachet de carti si i se arata doua carti in acelasi timp. Este rugat sa retina doar cartea din dreapta si sa o ignore pe cea din stanga. Nu e de mirare ca adultii si copiii mai mari reusesc sa isi aminteasca exact cartea din dreapta, pentru ca sunt capabili sa isi directioneze atentia. Totusi, copiii mici sunt adesea mai buni in a-si aminti cartile din stanga, pe care ar fi trebuit sa le ignore. Si asta pentru ca  lanterna isi raspandeste lumina peste tot.

 Mai cititi: