Cum îi învățăm pe copii despre limitele corpului și despre cercul lor de siguranță?

Alexandra Iftode: În cadrul educației timpurii, începem să discutăm cu copiii încă din copilăria mică, încurajându-i să-și exprime refuzul. Începând de la vârsta de un an și jumătate sau doi ani, când încep să rostească primele cuvinte, îi familiarizăm cu termenul "nu". Abordăm subiectul cercului de siguranță, discutăm despre persoanele incluse în acest cerc și despre gesturile permise. În plus, le explicăm importanța de a avea control asupra propriului corp și modalitățile prin care își pot face auzite dorințele și nevoile. Este esențial ca aceștia să înțeleagă că au puterea de a-și controla propria viață.

Cum ar trebui să începem această discuție acasă, de la părinți, și de ce este atât de important?

Există riscuri asociate cu forțarea unui copil de doi ani să sărute pe cineva în schimbul unui cadou?

Alexandra Iftode: Unul dintre primele aspecte pe care le abordăm cu copiii, atât la grădiniță cât și acasă, ar trebui să fie conștientizarea corpului. Începem să discutăm cu ei despre zonele intime, folosind denumiri medicale în loc de termeni animalieri, pentru a evita ca aceste zone să devină subiecte tabu despre care să nu vorbim din rușine. De aici, ne îndreptăm spre discuția despre propriul corp, cu accent pe autonomie și capacitatea de a decide cine are permisiunea de a ne atinge sau îmbrățișa.

Atunci când un copil învață de mic că corpul său este proprietatea sa, nu va fi dificil pentru el, ca adult, să impună limite sau să spună "stop, nu".

Cum facem dacă noi, ca adulți, nu am fost educați să punem limite?

Alexandra Iftode: Putem impune limite, iar adesea propriii noștri copii ne învață că este momentul să facem același lucru. Un sfat frecvent adresat părinților de la grădiniță este să anunțe familia în cazul în care au copii mici până în doi ani, mai ales în perioada sărbătorilor. Astfel, evită orice discuție sau tensiune la masa de Crăciun. Ca părinți, pot să stabilească o regulă pentru cel mic, explicând că, din motive de sănătate și siguranță, preferă să evite îmbrățișările și sărutările. Această abordare ajută la prevenirea situațiilor neplăcute. În cazul copiilor mai mari, care au deja control asupra exprimării lor, se sugerează să discute cu părinții și să îi îndrume să își exprime preferințele, cum ar fi "Prefer doar o îmbrățișare acum" sau "Pot veni eu mai târziu la tine?"

Ce cărți ar putea să aibă părinții acasă și să le folosească în funcție de vârsta copilului?

Alexandra Iftode: Recomand cărțile de la editura Gamma pentru a aborda subiectul educației privind limitele corporale. "Nu înseamnă NU!" este o carte esențială, subliniind importanța de a asculta și respecta alegerile copiilor atunci când spun "nu". "E corpul meu! Eu decid!" și "Toate corpurile sunt perfecte" sunt potrivite pentru copiii mai mari, ajutându-i să înțeleagă diferențele și să dezvolte o perspectivă pozitivă asupra propriului corp. "Gata cu pupicii!" și "Invadatorul spațiului personal" sunt recomandate pentru cei mici, oferind informații despre spațiul personal și când este acceptabil să se spună "stop". "Tu ești puterea ta", "Vocea ta contează" și "Max spune stop" sunt recomandări suplimentare, adaptabile pentru toate vârstele, dar cu același mesaj fundamental: copiii au control asupra propriului corp.

Dr. Roxana Hristianovici aduce în discuție un exercițiu menit să ilustreze modul în care părinții ar trebui să abordeze o discuție cu un copil mai mare, în acest caz, fiica ei Eva, în vârstă de 6 ani. Împreună cu psihoterapeutul și educatorul de grădiniță, Alexandra Iftode, acestea explorează experiențele Evei cu privire la îmbrățișări nesolicitate și pupici nedoriți.

Eva recunoaște că a fost în situații în care a primit gesturi de afecțiune pe care nu le-a dorit și își exprimă sentimentele de disconfort. Alexandra o îndeamnă la deschidere, întrebând-o de ce nu a comunicat acest lucru și Eva explică că nu a vrut să-i supere pe ceilalți. Ulterior, menționează o experiență recentă cu străbunica sa, când i s-a cerut un pupic după ce i s-a oferit un cadou.

Alexandra i-a explicat Evei importanța de a-și respecta propriile limite și de a comunica deschis, sugerându-i modalități de a face acest lucru, inclusiv a spune ferm "Stop" sau a cere ajutor în situații neplăcute. În final, au explorat variante de exprimare a refuzului într-un mod care să respecte atât decizia Evei, cât și sentimentele celorlalți, oferind alternative precum amânarea îmbrățișărilor până când ea se simte pregătită. Această conversație a evidențiat importanța comunicării deschise între părinți și copii, precum și necesitatea ca aceștia să-și cunoască și să-și respecte limitele corporale.

Cine face parte din cercul de siguranță și cum recunosc copiii când o persoană a ieșit din cercul de siguranță, indiferent cine este acea persoană?

Alexandra Iftode: În cartea "E corpul meu! Eu decid", semnalele de alarmă pentru copii sunt ilustrate explicit, asemenea unei sonerii puternic bâzâitoare. Statisticile arată că majoritatea abuzurilor provin din partea persoanelor cunoscute, fapt ce determină tăcerea copiilor, teama de a vorbi, mai ales atunci când agresorul este din familie sau apropiat. Le explicăm celor mici că organismul lor emite semnale precum strângerea stomacului, transpirațiile reci sau senzația de disconfort, indicând situații neplăcute.

Discutăm cu copiii despre cercul lor de siguranță și stabilim cine are permisiunea de a-i atinge, impunând limite clare. Explorăm semnalele transmise de corp și definim persoanele apropiate, precum și limitele acestora. De exemplu, medicul îi poate vedea corpul gol, dar numai în prezența noastră. Cercul de siguranță, format din maxim cinci persoane, este considerat optim și poate include membrii familiei extinse sau prieteni.

De asemenea, mulți părinți adoptă cuvinte sau coduri verbale cu copiii pentru a comunica situații de risc, ca atunci când cineva spune "Mama ta ne lasă, este în regulă să mergi cu mine." Acest cuvânt/cuvinte convenit/e (de exemplu "Avem paste la cină") sunt un mijloc de a asigura siguranța copiilor în situații potențial periculoase.

Dr. Roxana Hristianovici: Este un subiect dificil, dar esențial în educația copiilor, având în vedere contextul societății actuale și responsabilitatea noastră de a-i proteja.

Am început discuția de la un subiect plin de bucurie, referitor la cadourile de Crăciun, dar am evoluat către o tonalitate mai serioasă. Este crucial să înțelegem că aceste aspecte se dezvoltă din gesturi simple, din educația în copilăria timpurie - să spună nu, să-și cunoască și să-și respecte corpul, să fie conștienți de sentimentele lor și să-și impună limite pe măsură ce cresc, fără a ofensa pe cineva.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️