Andreea, minunea noastra

Simteam ca ceva s-a intamplat, dar in acelasi timp imi era teama sa nu fiu dezamagita, daca nu era nimic …asa ca m-am abtinut in a spune ceva, doar pe forum le mai intrebam pe fete ce simptome au ele …erau cam asemanatoare cu ale mele, imi fac un test …iese negativ, normal, l-am facut prea repede, mai astept cateva zile, simptomele deveneau din ce in ce mai clare, pe 13 noiembrie (zi norocoasa), dupa ce vin de la serviciu imi fac un al doilea test …de data asta POZITIV !!!

Sa va zic ce am simtit atunci …mi-e greu, in primul rand am simtit ca sint binecuvantata, simteam cea mai mare bucurie de pana atunci, in acelasi timp incepeam sa ma tem de necunoscut, sa-mi fac griji pentru fiinta ce crestea in pantecul meu …l-am sunat pe sotul meu, plangeam de bucurie, el era asa de emotionat si de speriat incat nu mai stia ce sa spuna, mi-a zis doar “ti-am spus eu”!
Doamne cat de speciala m-am simtit din ziua aceea, pluteam, imi venea sa strig in gura mare pe strada ca voi fi mama, zambeam si radiam de bucurie …in mintea mea aveam un singur gand “vom avea un copil” …

Au urmat alegerea doctorului si am ajuns la dr. Badiu, am facut o tona de analize, consultatii, la 12 saptamani aflam ca vom avea o printesa …mai e cazul sa va spun ca tati stia ? ne-am bucurat asa de tare …ma gandeam deja la rochite, fundite, la ce nume ii vom da …

Prin luna a 5-a am avut colul deschis si a trebuit sa stau acasa, placenta prezenta niste calcefieri (fetele stiu ce ne-am amuzat pe seama calcefierilor, nu eram singura), gradul de maturitate al placentei prea mare pentru varsta aceea de sarcina, dupa aceea prin luna a 6-a Samburica mea s-a plictisit sa stea cu capul in jos si s-a intors invers, am simtit eu ceva ca un cutremur ...asa ca la ecografie aflam ca e in prezentatie pelviana, asa ca am avut ceva palpitatii …dar am fost optimista, iar fetele de pe forum de nota 10, fara ele sigur mi-ar fi fost foarte greu!

Prezentatia asta pelviana mi-a dat de lucru …nu vroiam cezariana nici in ruptul capului, stiam una si buna, eu vreau sa nasc natural! Ce sa-i fac copilului sa se intoarca cu capul in jos …ii vorbeam in fiecare zi, o rugam sa fie ascultatoare si sa se intoarca, nimic …stateam si in patru labe (asa imi zisesera fetele) ca poate are loc mai multe de manevra si se intoarce, nimic …

La inceputul sarcinii eu eram sigura ca nu ajung la 40 de saptamani, DPN-ul era pe 25 iulie, eu ma gandeam ca la inceputul lunii voi naste …asa gandesc gravidele, tot felul de ciudatenii le trec prin cap, iar eu nu am facut exceptie …pe la 37 de saptamani eram disperata, copilul meu tot cu capul sus, ma duceam la doctor si de fiecare data ii spuneam ofu’ meu, ca io nu vreau cezariana, el imi zicea ca are timp sa se intoarca …”cand ???” ca se apropia evenimentu’...nu-l credeam !

Pe la 39 de saptamani merg la consultatie si doc imi spune ca s-a intors, asa simtea el “la mana” …io toma necredinciosu’ ii zic ca nu-l cred, el zice ca asa e, eu nu si nu, renunta la a ma convinge si ma trimite sa fac o ecografie …cand ajung la Iosup si aude ca am 39 de sapt ma roaga sa nu nasc acolo si ma intreaba ce mai vreau …”sa ma conving ca s-a intors copilu’”, prima data se uita sa vada de ce bat eu campii …”s-a intors domnisoara, multumita?”, imi venea sa-l pup de bucurie dar era sotul cu mine, m-am abtinut!
Peste cateva zile ma duc la doc cu hartia in dinti, ii zic sfioasa “s-a intors, ati avut dreptate” ….”normal, doar sint doctor”, la consultatie totul bine si frumos, bebe cuminte care mai vrea in burtica, col inchis, concluzia “asteptam!”, n-am mai intrebat pana cand ca deja il innebunisem cu intorsu’ copilului …pana sa intru la consultatie am stat la taclale tot cu o pacienta de-a lui, nu mai putea …simtea ca nu mai naste, “hehehehe mie imi zici, cativa ani de-acum incolo tot gravida o sa fiu, ce crezi ca io mai nasc vreodata” …mai aveam 4 zile si faceam 40 de saptamani!

Plec zambitoare si satisfacuta de la doc (a nu se interpreta) si merg acasa unde n-am stare, asta era joi, vineri stau aproape toata ziua pe forum si pe messenger, Ana (anapharm) avea contractii si le numaram in gasca (eram mai multe nelinistite pe mesenger), Papadicu’ imi face o pofta de mici cu cartofi prajiti de l-am facut pe sot sa mergem de urgenta la restaurant, a doua zi (sambata) mergem prin magazine sa-si cumpere husbandu’ pantaloni, niscaiva cabluri si mufe pentru televizor, am stat prin magazine o gramada, daca ma simteam bine …

Seara iesim la terasa cu niste prieteni, la o berica (fara alcool), inainte sa plecam vreau sa mananc inghetata si iubitelul meu are grija de silueta mea “nu mai mancam si inghetata, ca ne ingrasam” plecam acasa …eu cu ditamai burta la volan …tati gustase berica cu alcool, ajungem acasa, fac dus, mai arunc un ochi pe forum, pe la 12 noaptea ne bagam in pat la somn, nu trece o ora ca incep sa ma simt “altfel”, ceva dureri de burta, din ce in ce mai intense …incep sa ma vait si sa vedeti ce-mi trece prin cap “daca nasc in noaptea asta???”, io v-am zis ca ma vedeam gravida vreo cativa ani, il pun in tema si pe sot “auzi, i-a trezeste-te ca pe mine ma doare burta”, abia se trezeste …dormise doar o ora, mergem in sufragerie si incepem sa notam la ce interval sint contractiile (pentru ca asta era era durerea de burta) si cat dureaza, eu ma miscam prin casa, el statea pe canapea si scria, eu doar il anuntam “incepe” …”s-a terminat ….”incepe” …”s-a terminat”, intervalul si durata erau neregulate, dar dureau de nu mai puteam, urlam de durere …daca tot ne distram cu contractiile am fost incantati ca la tv era meciul lui Doroftei cu unul (nu mai stiu cum il cheama), dar spre dezamagirea noastra meciul s-a terminat foarte repede, a castigat ala …ce nasol, parca erau si mai dureroase contractiile, pe la 5 dim imi fac un dus, ma fac frumoasa si pe la 6 plecam la spital …nu inainte ca sotu’ sa bea o cutie de bautura energizanta, deh …doar avea nevoie de energie, poate il punea pe el sa nasca, m-am rugat de el sa-mi dea si mie …i s-a facut mila si mi-a dat o gurita …de energizant...ma gandeam, ce copil destept avem, vine fix pe 25 iulie!

Plecam la spital, in masina nu mai stiam in ce pozitie sa stau, si urlam de durere, noroc ca duminica la 6 dimineata nu sint masini multe in trafic …ca sa am spectatori, ajungem la spital, cand intram in curte …trece un taxi cu viteza pe langa noi, in gandul meu “ce urgenta o fi?”, dar cand vad cine coboara ma apuca rasul, un ras din ala in combinatie cu grimase de durere …era pacienta lui Badiu cu care ma conversasem eu in urma cu 4 zile ….hehehehehehe noi, “si tu nasti?”, “da, si tu?”…de parca nu era evident, o intreb daca ea l-a sunat pe doc, ca eu m-am gandit sa-l sun dupa ce ajung la camera de garda si bomba “pai nu stii ca Badiu e la mare, mi-a lasat numarul de telefon al altei doctorite!!!!”, am simtit ca pic jos ….cum adica, nu e in Bucuresti, nu vine la nastere, uitasem si de dureri si de tot! m-am gandit ca n-am de ales, oricum simteam ca mor de durere, mergem la camera de garda, tipa cealalata era mai norocoasa, i se rupsese apa dar nu avea nici un fel de contractii, de dureri, intra ea prima si cand iese imi zice ca are dilatatie 4, o interneaza …intru si eu, era o acritura de rezidenta (cred ca era din R. Moldova, dupa accent), ii zic ca au inceput contractiile pe la 1 noaptea, i-am dat hartia unde notasem intervalele (hartie pe care am uitat-o la spital si tare m-am suparat, daca mi-o cerea doc pe masa de nastere), ma urca pe masa si-mi zice ca nu nasc astazi, ca nu vede nici un semn ca as naste, ii spun ca sint pacienta lui Badiu, dar pentru ca el e plecat ne-a lasat pe mana doctoritei Moarcas, o suna pe dra ….si dupa cum i-a spus ea despre starea mea, au ajuns la concluzia ca trebuie sa merg acasa, nu am ce sa fac acolo, mi-a vorbit cam urat rezidenta !

Inainte de a intra la consult, ma trimisese la garderoba sa ma schimb, asa ca acum a trebuit sa merg din nou sa ma imbrac cu hainele mele ….imi venea sa o strang de gat, asa dureri aveam …plecam spre casa, aveam tot felul de pofte, parca nu mai mancasem de 10 zile, imi umplu cada cu apa si stau vreo ora in cada incercand sa si citesc dintr-o carte, sotul a adormit pe canapeaua din sufragerie, ma intind si eu langa el …mai rau imi e asa, ma ridic in picioare si incep sa patrulez prin casa, deja eram chiauna de somn, nu mai aveam putere deloc, pe la 1 dupa amiaza (adica la 12 ore de cand aveam contractii) il sun pe Badiu …”dom’n doctor, io nu mai pot, simt ca mor de durere, ce sa fac?”, imi zice sa iau un nospa, un supozitor de scopantil si daca nu-mi trece sa-l mai sun, iau astea ….nimic, parca si mai tare ma durea, pe la 2 ma inervez si gata, mergem la spital, sa-mi faca aia ceva ca eu nu mai pot, o sa lesin de durere, sotul coboara primul ca sa aduca masina in fata blocului, cobor si eu …in fata blocului o gramada de pusti (pustimea blocului) ce naiba cautau pe caldura aia in fata blocului nu stiu …dar stiu ca mi s-a rupt apa chiar in fata lor, eram uda toata pe pantaloni, cand sa urc in masina ii dau vestea buna sotului, imi ia un prosop din bagajul pentru spital si mi-l aseaza sub mine …o sun pe Roxi, ii spun ca am plecat la spital, ca mi s-a rupt apa, ma incurajeaza, ma simt mai bine, pe drum eu imi faceam probleme ca murdaresc scaunul (tot curgea lichid), sotul “da-l naiba de scaun, lasa ca il curatam noi”, pe urma ma simteam mai bine daca trageam de chestia aia de desupra usii (manerul ala, nici nu stiu cum sa-i zic), trageam de ea si tipam, “tati, eu rup asta!”, sotul “rupe-l, lasa ca punem noi altul”, nu mai stia ce sa-mi faca …mainile le avea rupte deja, atat dadusem “noroc” cu el acasa …

Ajungem iar la camera de garda, era alt doctor, ma urca pe masa, imi mai rupe membranele, curge si mai mult lichid, ma scuz ca fac mizerie …rade de mine, ma duc la garderoba, ma schimb si ma duce un tip bine cu scaunul cu rotile pana la etajul 5, ma “cazeaza” intr-o sala de travaliu, dupa aceea vine o asistenta si ma duc cu ea intr-o alta camera, ma urca pe masa, imi face un control …dilatatie 1 cm !!! sa nu disperi, adica eu ma chinuiam de mai mult de 12 ore si doar atat a binevoit sa se deschida …uuffff, iar inapoi in pat, mai bine imi era in picioare …asa ca ma ridic si patrulez, cand vad intr-un pat pe tipa cu care ma intilnisem de dimineata, eu cu ea m-am intilnit pe la ora 6-7 dimineata, pana la 10 a si nascut ….un baietel de 4600 g, natural, fara nici o epidurala, fara nimic !!! sa nu-ti iei barbatu la bataie de oftica …eu de ce ma chinuiam atat si fara rezultate, in schimb aveam si o mica satisfactie, mai era acolo o tipa care se chinuia de vineri (era duminica dupa amiaza) sa nasca si nu se dilatase deloc, iar doctorita ei era plecata la mare …asa ca nimeni nu se baga sa-i faca ceva, va imaginati ce distrusa eram eu ….da ea era si mai si!

Vine si doctorita Moarcas, facem cunostinta si-mi zice ca a sunat-o Badiu si ca e in drum spre Bucuresti, vina sa nasc cu el …asa mult m-am bucurat, dar durerile mi-au readus aminte ca am altceva de facut ….sa strang din dinti, sa respir cum citisem intr-o carte si sa strang bara patului, noroc ca era din fier …altfel o faceam franjuri!

Ce nu-mi cumparasem …ce era cel mai important...trusa de epidurala, ca doar mai aveam pana nasteam nu, la farmacia spitalului era inchis, vroiam sa-l trimit pe sot la o farmacie in oras sa cumpere cand ne-a salvat o asistenta, nascuse o tipa prin cezariana si nu mai folosise trusa, trimite-l pe sot sa-l gaseasca pe sotul tipei, au incheiat tranzactia, acum avea si epidurala …ce bineeeee, dar sa mi-o si faca, imi mai fac un control …dilatatie 4, cand am auzit... tot ce am putut sa spun a fost “epidurala, vreau epidurala!”, vine si anestezistul (Serghei il cheama, tot din R. Moldova , un tip foarte dragut), imi spune ce si cum, i-am spus ca nu ma intereseaza, vreau doar sa nu mai simt durerile ….dupa ce mi-a bagat cateterul ma anunta ca in 10-15 min o sa fie bine ….si bine a fost, daca ma vedeati ce bine dispusa devenisem si cu chef de glume, vine la mine o prietena si incepe sa planga (aveam perfuzii si a impresionat-o) …iar eu ca o nesimtita incep sa rad “stai linistita ca sint bine, noroc ca nu m-ai vazut cand aveam dureri ca altfel lesinai (ea e mai sensibila)".

Pe la 8 seara sint anuntata ca Badiu a ajuns in Bucuresti, va veni la spital intr-o ora, putea sa stea si mai mult …ca nu ma grabeam, tipa care era de vineri acolo incepuse sa se dilate si ea …ii facusem pofta, a fost anuntata ca vine si doctora ei, parca ma simteam eu mai bine cand ma gandeam ca va scapa si ea de chinuri …pe la 10 vine Badiu “ce faci doamna? chiar astazi te-ai gandit sa ne intilnim?” …eu sfioasa (ca de obicei) ii spun ca abia astept sa scap, imi face un control, aveam dilatatie 8 …pleaca, vine, pleaca, vine …ma mai controleaza, dilatatie 10 …hai sa nastem, erau toate salile de nasteri pline, se nastea pe banda rulanta in ziua aia!
pana la urma mergem intr-o camera, ma urca pe masa …mai stam putin, inca nu e capul angajat prea bine si ca sa ne distram imi zice sa stau pe un scaun (cu o forma de semiluna daca imi aduc bine aminte) si sa ma screm …eu deja ii zisesem de cateva ori ca fac pe mine si ca mi-e rusine …acum chiar imi dadea si el voie, nu pot sa va zic ce rusine imi era …ma scremeam si scoteam tot felul de sunete, Badiu nici nu se sinchisea, el discuta cu o asistenta …ii spunea tipa ca e insarcinata!

Dupa aceea ma monitorizeaza (a doua oara) si-mi zice ca am contractii destul de puternice …sa fie la ele acolo, eu nu le simteam, stau asa vreo ora ….ma urca iar pe masa si in cateva secunde imi zice ca “nu se poate, e bazinul prea stramt, mergem la operatie” ….a cazut ceru’ pe mine, cezariana …cat ma bucurasem ca nasc normal si acum tot la cutit ajung, dar asta doar gandeam, pentru ca asa de obosita era incat am zis “mergem!”

Au pregatit sala, am intrat si eu, mi-a mai facut o doza de anestezie, m-au acoperit sa nu vad nimic …in schimb le ziceam ca eu simt tot …Badiu “da da, simti ca am taiat?”….aoleu, inseamna ca nu simt, ce bine !
Daca pana atunci toata lumea vorbea tare si vorbeau cu mine la un moment dat au inceput sa se susoteasca, nu am realizat imediat asta, mi-au zis “gata, ai o fetita frumoasa”, era ora 1.50, 26 iulie …pe mine m-au apucat emotiile, dar cel mai tare mi s-a facut frica “de ce nu plangeeeee ???”, “trebuie sa o aspiram, o vom duce in alta camera”…”vreau sa o vad” …mi-au aratat-o o fractiune de secunda, nici nu am vazut-o bine ca au si plecat din camera …in momentul ala am simtit ca e ceva in neregula, tot intrebam ce s-a intamplat, Badiu nu mai era acolo, ma cusea mana a doua …mi-a zis ca e totul bine, sa stau linistita, dar cum puteam sa stau linistita cand eu simteam ca ceva s-a intimplat …abia asteptam sa ajung in salon, sa-mi spuna tati ce face printesa noastra …la care eu nu i-am auzit glasul...

M-au dus in salon, aveam si o hemoragie puternica, eram sleita de puteri, abia puteam sa vorbesc, vine tati si ma pupa, imi spune ca ma iubeste si ca iubita e bine, doar ca are putin nevoie de oxigen, ca nu poate respira singura, avea aspiratie de lichid cu meconiu, un diagnostic pe care eu l-am aflat abia a doua zi …imi arata poze pe aparat, doamne cat de frumoasa e … dar are ochisorii inchisi si e sub un clopot de sticla …mamele care au trecut prin asemenea momente de groaza stiu ce am simtit, tot universul se destrama, tu nu mai stii nimic altceva din lumea reala …vrei doar ca puiul tau sa se faca bine, sa se intimple o minune si sa fie salvat, in minte aveam numai rugaciuni, suferinta mea fizica nici nu mai exista, timpul se oprise in loc si ma rugam …pe la 4 dim a plecat si tati acasa, cum a ajuns le-a dat vestea fetelor pe forum, fara sa le spuna ca puiul nostru are probleme serioase, nu vroia sa va faceti griji!

Pana dimineata nu am dormit deloc, cea mai mare durere pe care am simtit-o a fost aceea ca toti puii erau adusi la mamele lor si erau pusi la san …puiul meu nu putea sa vina, el nici nu putea sa respire, le intrebam mereu pe asistente ce face …imi ziceau ca bine, dar iubita mea nici nu era acolo (pe A4), ea era la sectia de terapie (pe A2) …de dimineata vine si tati, se duce pe acolo sa se intereseze ce mai face puiul nostru si asista la o discutie despre care eu am aflat mult mai tarziu …matusa noastra (care e doctor neurochirurg tot la Municipal) statea de vorba cu Badiu, Culcer si inca un neonatolog (cel care era de garda cand am nascut) si cum discutau destul de aprins nu l-au vazut pe tati cand a intrat in camera …spuneau ca sint rezervati, ca e la limita, ca nu sint sanse prea mari sa supravietuiasca …dar ca ei fac tot posibilul sa o faca bine, au mai fost cazuri asemanatoare …dupa ce sotul meu a auzit asta a inceput sa planga, atunci l-au vazut si au inceput sa-si ceara scuze ca nu l-au vazut, sa-l incurajeze …dar cum sa nu simta durere, disperare …a plans cateva ore, nu putea sa-si revina, nu a mai putut veni la mine pentru ca eu trebuia sa fiu protejata …a venit spre seara cand deja ma mutasera in aripa A2, aprope de puiul meu, am fost si am vazut-o …abia puteam sa merg dar as fi infruntat si apa …si foc …numai sa o vad! Cand am intrat acolo si am vazut-o conectata la atatea furtunase, fire …am primit de undeva de sus, de la Dumnezeu, puterea de a ma apropia de ea, am mangaiat-o si i-am spus cat de mult o iubim, cat de mult o vrem, era cel mai frumos copil din lume pe care il vazusem, as fi vrut sa o strang in brate si sa nu-i mai dau drumul …nu plangeam, imi curgeau doar lacrimile …si speram, ma rugam, primeam o putere si o forta divina …altfel as fi clacat!

Ma ducem la ea foarte des sa o vad si sa ma mulg, era hranita cu o sondita, iar picaturile de colostru erau importante pentru ea, din 3 in 3 ore eram langa ea …4 zile si 4 nopti nu am putut sa dorm, eram numai cu ochii pe ceas, sa treaca mai repede timpul si sa ma duc la ea, eram necajita pe mine ca nu reuseam sa scot decat 3-4 picaturi de colostru …dar erau pentru ea, cu toata iubirea si dragostea mea de mama!

A doua zi doctorita Culcer i-a facut o injectie cu surfactant (nu stiu daca am scris bine), era singura doza pe care o mai aveau in spital, e foarte scumpa, i-au facut si niste spalaturi intestinale …si puiul meu a inceput sa se simta mai bine, tin minte ca o mangaiam tot timpul, ii vorbeam …era asa de mare (a avut 3200 g la nastere) in comparatie cu colegii ei de camera …mai erau acolo doi baietei unul de 600 g si unul de 800 g …si traiau, aveau sanse, ma intrebam mereu de ce noi, de ce noua sa ni se intimple asta …am dorit-o atat de mult …

A treia zi i-au scos tubul de oxigen si i-au lasat doar un furtunas mic aproape de nasucul ei …incepuse sa deschida ochisorii si cand i se facea foame incepea sa planga …doamne, cata bucurie, ii auzeam glasul, era asa de melodios …tot timpul cat am stat in spital tati venea de cateva ori pe zi la mine, in rest vorbeam la telefon (de f multe ori pe zi …ma duceam sa vad ce face iubitica …il sunam sa-i spun vestile bune …sintem niste parinti optimisti …era o victorie, o lupta castigata atunci cand ii spuneam ca a deschis putin ochisorii, ca a miscat un degetel, ca a inceput sa planga …in a patra zi de dimineata, vine o asistenta la mine si-mi spune sa vin repede la terapie, cred ca in momentul ala mi s-a oprit inima, nu stiu cum am fugit acolo …pentru ca ma durea operatia de muream, cand am intrat asa disperata au inceput sa rada …dra Culcer vroia sa mi-o puna la san, nu se intamplase nimic ...cat de minunat, ce sentimente de bucurie mi-au invadat sufletul, era puiul meu in brate la mine …o hraneam eu, era a mea si nimeni nu mi-o va mai lua din brate …dupa aceea a mai stat cateva ore acolo au luat si furtunasul acela de langa ea, sa vada cum se comporta …rezultatul a fost ca este bine si ca poate fi adusa langa mine !!!

Spuneam la toata lumea ca imi va fi adusa printesa langa mine, nu mai aveam stare, plangeam la telefon cu tati …si dupa ce am avut-o langa mine nu mai puteam sa-mi iau ochii de la ea …cat de perfecta e, ce trasaturi frumoase are, ce voce puternica are …plangea asa de tare ca nici nu ai fi zis ca plamanii ei au fost plini de lichid in urma cu cateva zile …am mai stat in spital inca 4 zile, inca mai avea o infectie si i se facea antibiotic, as fi stat oricat era nevoie …numai sa fie bine, era langa mine si sintem cei mai impliniti parinti din univers!

Cand am venit acasa stateam amandoi pe langa ea …sa ne asiguram ca respira, sa o privim, sa-i vedem zambetul involuntar pe care ni-l arata in somn …
Banuiti deja ca aceasta poveste am scris-o cu lacrimi pe obraji …ca am scris-o special pentru voi, desprecopii mi-a dat mult suport, multe prietene bune si merita sa-i impartasim si noi clipele noastre de suferinta si de glorie …va multumim !

PS: am scris cam mult, trebuia sa va spun tot …nu puteam sa va spun pe scurt o experienta de viata care pe noi ne-a maturizat cu 10 ani …  / Nicole &  Andreea Alexandra(fomista)

autor: rain - membra a clubului Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic aici>>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2005

Link-urile personale

http://community.webshots.com/user/niar1

Important

Pentru alte sute de asemenea intimplari primordiale din viata unui parinte, va rugam cititi forumul "Nasterea pe glob" (forum/forum.asp?FORUM_ID=3) .Va asteptam sa ne povestiti nasterea stelutei dumneavoastra.

Sarbatorim alaturi de dumneavoastra nasterea generatiei Desprecopii.com!