Autoarea acestui articol a fost crescuta de o astfel de o mama vitrega.
Nici mai buna nici mai rea decat o alta mama vitrega intr-o situatie similara,
mama mea vitrega a fost intotdeauna obsedata de faptul ca privindu-ma pe mine
(copilul alteia) lumea o judeca pe ea. Era convinsa ca toti cei cu care intram
in contact, de la invatatoare pana la vecinii de strada stiu povestea noastra si
masurandu-ma pe mine din cap pana in picioare isi dau seama de cat de bine s-a
descurcat ea.
|
Poate de aceea se dadea jos din
pat zilnic la ora 6, sa imi calce pampoanele si uneori ramanea treaza pana
tarziu noaptea sa termine de cusut pe etamina cele 28 de gargarite - tema
la “lucru manual”. Nu stiu in ce masura o facea cu drag, daca m-a iubit pe
mine sau l-a iubit pe tata ori daca se mai gandeste din cand in cand la
faptul ca am petrecut impreuna cei mai importanti 12 ani din viata mea.
Nu mi-a cerut sa-i spun mama, dar
am facut-o. Mi se parea nefiresc sa ii spun pe nume. Am crescut admirand-o
pentru tinuta impecabila de care era atat de mandra. Mi se parea ca este
cea mai frumoasa si cea mai curata femeie din lume, cea mai priceputa la
orice.
Aveam senzatia ca pana si papucii ei miros a parfum si nimeni si
nimic nu ii putea egala talentul in bucatarie. Casa ei era curata ca un
cristal. Dar era casa ei, nu a noastra. Ea era regina tuturor
sarbatorilor, intotdeauna de ziua ei si de Craciun, de 1 martie, de Ziua
Femeii, cu ocazia aniversarii cununiei ei cu tata, ea primea cosuri de
flori si cadouri. Imi amintesc ca in fiecare an, in aprilie, strangeam
bani sa-i cumpar flori. Era ziua ei si o deprima fiecare aniversare in
plus, traia cu obsesia varstei tinere, o flata sa i se spuna ca nu
isi arata anii…
Florile pe care i le cumparam, de
fiecare data aceleasi, nu ii placeau in mod deosebit. Mie mi se pareau
frumoase. Nu-mi spunea ca nu-i plac, le primea si le punea in vaza, langa
trandafirii de la tata. Cadourile mele, monotone (nu ma prea pricepeam la
ales cadouri pe gustul ei) n-o impresionau, le primea cu retinere dar le
primea. Nu stiu daca vreodata s-a bucurat de mine sau pentru mine. Mi se
spunea ca trebuie sa ii fiu recunoscatoare, ca face pentru mine ce mama
mea naturala nu a facut.
A avut desigur si pacatele ei,
limitele si lipsurile pe care fiecare dintre noi le ducem in
spinare, insa rolul ei de mama vitrega a marcat-o atat de tare incat si-a
facut un scop in viata in a ma “modela” si a ma transforma in “sotia
perfecta”, “femeia impecabila” pe care credea ea ca are datoria sa o
creeze.
Nu stiu in ce masura a reusit.
Stiu insa ca uneori, cand adorm si ma visez in casa parintilor, ea e acolo
in visurile mele, si cele frumoase si cele urate. |
Meseria de
parinte
Dulapul cu
medicamente
Vedete la
Desprecopii.com
 Forumuri
recomandate
 Cabinetul Psi -
consultatii de psihologie
Arta cunoasterii umane. Intrebari si
raspunsuri date de profesionisti.
|
Imi place sau nu, ea a fost mama mea, vreme de 12 ani. Cu toate ca astazi nu
mai suntem o familie, ea a fost importanta in viata mea. Am scris aceasta
poveste pentru ca pe forumul Desprecopii.com am vazut recent discutii
aprinse pe marginea subiectului mama vitrega. Iata ce dileme aveau doua dintre
mamicile din comunitatea noastra:
Emaeli:
 “Sotul meu are un copil dintr-o relatie anterioara,pe care nu l-a
mai vazut de mai multi ani, cam 10 ani sa fie. Stiam de existenta acestui copil
atunci cand ne-am cunoscut. El a hotarat sa o lase( este vorba de o fata) in
grija mamei, si sa nu ia legatura cu ea decat atunci cand este destul de mare ca
sa inteleaga motivele care au dus la despartirea lui de mama ei. Acum cateva
saptamani mama fetei a luat legatura cu sotul meu , pe motiv ca daca cumva el
sau fata doresc sa comunice, sa o poata face. Zilele trecute chiar fata l-a
cautat, a fost foarte emotionat , pentru ca nici nu o mai cunostea normal dupa
atata timp. O zi intreaga numai despre asta a vorbit, l-am inteles, a fost ceva
la care nu se asteptase, inca nu a fost pregatit pentru asta, chiar si dupa
atata timp. Acum nu stiu ce atitudine sa am, pe de o parte nu am nimic cu ea,
este un copil nevinovat. Dar nu stiu daca am sa ma impac cu aceasta situatie.
Avem si un baietel de 3 ani jumate, si fata a fost
foarte curioasa sa-si vada fratele. Dar am o mare retinere, nu pot sa o accept
deocamdata ca sora baietelului meu. Mama fetei stie ca el s-a recasatorit, si
totusi i-a spus prin telefon ca ea este singura si inca il asteapta pe el. Noi
stam intr-un alt oras, si el normal a invitat copilul la noi in vizita, dar nu
cred ca sunt pregatita sa o primesc la mine acasa, si nu stiu ce reactie o sa
aibe sotul meu daca ii spun asta. Cu atat mai mult cu cat a spus ca ea nu poate
veni decat cu mama ei. Asa ca.... Sincer nici eu nu eram pregatita acum pentru
asta, cu toate ca stiam ca intr-o buna zi se va intampla. Nu sunt o persoana
rea, chiar de multe ori i-am zis ca greseste mult ca nu ia legatura cu copilul,
dar acum nu ma pot gandi decat la faptul ca poate mama fetei urmareste altceva
si se foloseste de fata pentru asta…”
Reactiile comunitatii
Desprecopii.com:
“In Finlanda
multi parinti sint in situatia pe care ai descris-o.
Legea aici spune ca
aceste intrevederi sint dreptul copiilor nu al parintilor. Suna ciudat dar asa
este. Aceste intilniri ale sotului tau cu fiica ar trebui reglementate in mod
legal-daca pina acum nu a fost facut acest pas. Adica sa existe o decizie
judecatoreasca in care sa se precizeze cu mare exactitate unde, cum si cind
aceste intilniri se desfasoara. Pare dur, dar este in interesul tuturor. Citind
ce ai scris am impresia ca fosta incerca ceva si am auzit multe povestiri de
genul acesta.De aceea ar trebui sa-i explici sotului ca fetita lui are dreptul
sa cunoasca si noua familie a tatalui ei. Intilnirile separate ale copilului cu
tatal nu isi au rostul, fiindca acum voi faceti parte din viata lui si formati
familia lui. Mama ei nu are ce cauta la intilniri pentru ca rolul intilnirilor
nu este de a-i crea fetitei impresia gresita ca mami si tati vor fi din nou
impreuna. Spune-i acest lucru sotului. Mai mult, fetita are dreptul sa va
viziteze si sa va cunoasca iar mama ei trebuie sa inteleaga ca atunci cind
fetita isi intilneste tatal,va va intilni bineinteles si pe voi. Inteleg ca ai
reticente dar este mai bine pentru toata lumea sa clarificati situatia inca de
la inceput decit sa apara tensiuni pe parcurs. Mai bine sa vina fetita la voi
acasa decit sa se intilnesca cu tatal intr-un loc stabilit de mama ei unde
aceasta va incerca sa fie prezenta.” (Sabina)
“La prima
intilnire mi se pare normal sa vina si mama fetitei tinind cont ca tatal nu a
mai vazut fetita de 10 ani, probabil ca tatal este un necunoscut acum si nu stie
care va fi reactia ei. Dupa acomodare intre ei apoi intilnirile sa fie numai
intre voi si fata.
Parerea mea este sa fi tu sa te comporti cum iti spune
sufletul si inima dar nu fi o bariera intre ei. Este numai un copil deja cu
inima sfasiata, incearca sa iti faci loc in sufletul tau si pt ea.”
(Lemoni)
“Si eu am o fiica
dintr-o casatorie terminata cu un divort, tatal fetei mele s-a recasatorit, am
dus fata in Romania dupa o absenta de 4 ani, fata a vrut sa-si vada tatal si a
petrecut zile si nopti intregi in casa lui cu noua lui sotie, dar nici prin gand
nu mi-a trecut vreodata sa cer sa ma duc in casa lui, in casa in care sta cu
noua lui sotie. Nu am nimic cu femeia aia, nu a fost ea motivul pt care ne-am
despartit si nu am gasit oportun sa o deranjez (chiar daca ea stie ca eu nu m-as
mai intoarce la el pt nimic in lume) mai ales ca ea era insarcinata. Dar vezi
tu, ea a acceptat-o pe fiica mea de la bun inceput, eu si sotul meu eram
divortati cand ei doi s-au cunoscut, fata mea a cunoscut-o de dinainte ca ei sa
se casatoreasca si ea nu s-a simtit amenintata deloc de prezenta fetei mele.
Sotia tatalui fetei mele a prezentat-o pe fata mea familiei ei (frati, parinti)
si fata mea a fost primita cu draga inima la ei.
Tu trebuie sa sti ca orice
ai face copiii astia sunt frati chiar daca fetita asta nu e fiica ta, chiar daca
locuieste intr-un oras diferit de al tau, nu poti schimba asta.
Ok, va veni
in vizita la voi, dupa parerea mea ai putea sa-i ceri sotului tau sa o refuze
amabil pe mama fetei sa nu vina acasa la voi si ar trebui sa faca asta chiar
inainte de a aduce fata ca sa se stie din start o treaba: fata vine sa-si
cunoasca tatal si familia lui PUNCT. Tu poti si chiar trebuie sa fii amabila cu
fata sa o primesti cum se cuvine si sa discuti cu sotul tau deschis despre
faptul ca nu vrei sa ai vizita mamei in casa.Chiar daca n-ar fi fost vorba
despre acel "eu sunt singura si te astept" nu gasesc niciun motiv pt care sa fii
de acord sa vina la voi fata cu mama impreuna”. (Marcellina)
”As avea o idee
pt evitarea situatiei, nu stiu cat de buna e, dar e o alternativa: de ce nu
mergeti voi un week-end in orasul unde sta fata? va cazati frumusel la hotel, sa
nu creati precedent, va vedeti cu totii, si data urmatoare vine doar fata fara
mama la voi… “ (Chris)
(cititi toate comentariile aici)
************************************************************************
Situatia se complica si mai tare daca fructul dragostei sotului cu o alta
femeie are dreptul legal de a se afla in casa noii familii, jumatate din vacante
si o data la doua saptamani, pentru week-end-uri. Adolescentii sunt in stare sa
scoata din sarite cele mai calme firi din lume, si ca de obicei, pe forum,
scriem la impuls, la nervi, nu controlam exact ce iese din tastatura. Atunci
cand vine vorba de ce atitudine are o mama fata de sa vitrega, comunitatea
noastra se desparte in doua tabere infocate. Desiree se plange ca fiica sotului
sau nu misca nici un pai in casa si are probleme grave de igiena personala. N-o
face in cele mai elegante cuvinte si asta genereaza o discutie lunga despre cat
de vitrega este mama vitrega….
Unele mame cred ca nu se cade ca mama vitrega sa aiba pretentii de la copilul
sotului. Altele considera ca orice adolescent trebuie sa aiba si indatoriri nu
doar drepturi. Iata cateva postari interesante:
“Chiar vi se pare
mare lucru pentru o fata de aproape 16 ani sa sprayeze cada, faianta si ghiuveta
si apoi sa o clateasca cu dusul??? Sunt convinsa ca daca nu as fi mentionat ca e
fiica-mea vitrega toate ati fi reactionat altfel, ca e bine ca o responsabilizez
samd... Si sa spele vasele de 2 ori/ saptamana... ce e asa mare lucru? Eu
gatesc, vasele le poate spala si ea de 2 ori/ saptamana, nu-i asa??? Oare faptul
ca incerc sa o responsabilizez ma face chiar asa o scorpie, doar pentru ca sunt
mama vitrega? Sau faptul ca am invatat-o la 12 ani sa se spele, ma face REA? […
]Sau sunt rea pentru ca insist sa invete? Ca doar pentrue a invata, nu ptr.
mine. Viata mea nu se schimba cu absolut nimic daca ea invata sau nu, daca ea se
schimba sau nu, daca isi face curat in camera sau nu. Important e sa realizeze
ca are obligatii in casa! Sunteti toate impotriva mea acum pentru ca am spus ca
sunt mama vitrega... sau, cel putin, asa dati impresia…” (Desiree)
“Nu stiu cite
femei si-ar pune copilul propriu sa spele toata baia, altfel nu obtine bani de
iaurt. Si, daca pe ala propriu l-ar pune, totusi, ar trebui sa se mai gindeasca
la statutul de "vitrega".La faptul ca oricum copilul respectiv a fost
traumatizat de un divortz si de aparitia ta ca "intrusa" - macar pt. asta ar
merita sa fii mai toleranta, daca intr-adevar iti pasa de relatiile cu el.“
(Elise)
“Eu nu cred ca
intr-o familie exista "gresia mea", "WC-ul meu", "canapeaua mea", etc. Cata
vreme o gasca de oameni traim intr-o scorbura ea ne apartine si toti trebuie sa
avem grija de scorbura asta asa cum ne pricepem mai bine. Si copiii trebuie sa
ajute pentru ca si ei traiesc in scorbura respectiva. Eu ii trasez lui fi-miu de
6 ani "sectoare"; si lui ta'su ii trasez altele, la nivelul lui, desigur. Si
amndoi fac ce li s-a trasat fara sa carcteasca. (o mai lungesc uneori sau incep
cu "imediat" dar se apuca peste 1/2 de ora dar in mare fac). Uneori fac si
concurs care termina primul. Am chiar si o idee fixa: fiecare sa invete sa
stranga dupa el. N-are nimeni servitori.
Asa cum lor le place sa se joace
sau sa se uite la televizor imi place si mie. Toti avem de fapt acelasi scop:
cat mai mult timp pentru a face ceea ce ne place sau pentru a fi sau imreuna cu
cei dragi. Nu face nimeni pasiunea vietii pentru frecat si spalat. Si atunci
pana se va inventa robotul casnic e o chestie de bun simt si respect reciproc sa
faca fiecare ceva acolo unde traieste”. (Alice)
”Exact asa
gandesc si eu! Dar diferenta dintre noi doua, Alice e ca tu, fiind propriul tau
copil, ai dreptul sa-i dai sa faca cate ceva; eu, NU, ca sunt mama vitrega! Si
eu am scris mai sus ce-i cer sa faca, ceea ce personal chiar nu mi se pare mare
lucru; ii cer sa curete dupa ea, in primul rand si sa faca ceva (putin, repet)
in casa.
[…] Faptul ca sunt mama vitrega nu are nimic de-a face aici, sunt
chestiuni de pur bun-simt pe care incerc sa i le inoculez, cum ar fi, in primul
rand respectul pentru spatiul in care locuieste si respectul pentru persoanele
cu care locuieste in acelasi spatiu! Daca eu ma respect pe mine insami si pe ei
sa nu las casa vraiste si praful de o palma pe mobila, si sa gatesc zilnic, cred
ca si ea ne si se poate respecta macar cat sa curete wc-ul dupa ea, nu dupa noi
si sa se spele, sa se schimbe, sa-si faca curat in camera!”
(Desiree)
“Offf, saracutii ingerasi
cu mame vitrege zgripturoaice! Credeti ca se gasesc menajere cu program non-stop
care sa stranga dupa ingerasii neintelesi? daca da, va rog niste adrese caci am
amice in nevoie! Sunt curioasa cum ati reactiona vis-à-vis de fata
sotului/sotiei care nu poate nici macar sa-si puna farfuria in masina de spalat
vase; sau cand voi dati cu aspiratorul si nu numai ca nu va ajuta, insa trebuie
s-o rugati sa-si traga picioarele; o veni menajera la 2zile, dar nu ca sa
stranga masa si ce te faci cand e chiar nevoie sa pui aspiratorul caci
dragalasii neintelesi nu "stiu" sa foloseasca pubela??? Desiree, nu trebuie sa
te justifici nimanui ca ceri unei nesimtite sa stranga dupa ea; poate ar trebui
sa-l lasi si pe tatic sa traiasca putin in cocina si-atunci poate ar fi mai ferm
cu dragalasha bulversata; pacat ca gandacii zburda prin toata casa caci zau daca
m-ar interesa fauna din camera ei, curaj, si nu te mai stresa ca esti mama
vitrega; caci si scara la cer de i-ai face, tot nu va fi bine, sa fii sigura de
asta” (Oana)
“[…] La tine
problema este alta, pe linga cea a curateniei, unde te cred ca ai dreptate si e
greu de suportat. Iar in aceasta noua problema care apare la orizont, cel putin
din punctul meu de vedere, fata ta vitrega pica ma mijloc, si zau daca are vreo
vina. Ma refer la faptul ca in viata barbatului tau si in cea a fetei exista o
alta femeie, care a fost sotie si este mama, cu care tu simti nevoia sa te
rafuiesti. Chiar daca spui sau nu in cuvinte, fata simte care e situatia si, la
rindul ei, are si ea o problema asemanatoare, pentru ca, fara sa fie vina ei sau
sa aiba vreo putere sa faca ceva, unversul ei copilaresc a fost distrus, tatal a
plecat sa traiasca in alta parte, cu alta femeie si ea, inca un copil, trebuie
sa suporte reguli care vin de la trei parinti. Nu stiu daca ceea ce primeste de
la voi (mai ales afectiv vorbind) se ridica la la nivelul a ceea ce asteptati de
la ea, dar sint sigura ca fata e mai mult decit bulversata, nu-si mai gaseste
locul, nu mai stie ce e bine si ce nu sa faca. Sint sigura ca mama ei are si ea
o rafuiala cu tine, chiar daca aparent totul pare sa fie in regula, e normal sa
fie asa, si atunci cind se duce acasa simte ostilitatea ei fata de tine si de
regulile impuse de tine. Ea oricum traieste cea mai tulburatoare virsta -
adolescenta - si are atitea probleme de rezolvat cu ea insasi...”
(Nelia)
“Uneori copiii
astia te scot din minti si reactionezi ca un om cu slabiciuni si limite. Desi
suntem mame avem si noi reactii naturale, ne mai pierdem cumpatul, ne mai ies
cuvinte dure pe gura sau pe tastatura... In cazul nostru, al mamelor care ne-am
crescut copiii de mici, vina defectelor copiilor e aprope in intregime a
noastra. Probabil ca educatia pe care le-am dat-o nu a fost cea mai buna, poate
nu am fost suficient de atente, rabdatoare, nu le-am format caracterele asa
incat sa fim multumite de rezultat. Recunosc si imi asum vina dar as vrea si eu
circumstante atenuante pentru felul cum am vorbit despre fata mea si pentru
felul cum ma port cu ea uneori. De ce numai eu sunt pusa la zid? Chiar dreptatea
e numai de partea fetei? Adica trebuie sa rabd si sa inghit toate obrazniciile
si sa o iubesc in continuare ca pe un ingeras? Trebuie sa ranesc dupa ea si apoi
sa o iau de la inceput a doua zi pentru ca ea nu are respect pentru munca mea?
Trebuie sa impart cu ea tot ce am?
Ma straduiesc sa fiu apropiata de ea, sa
o ascult, sa nu o judec, sa nu o cert cand mi-a facut o destainuire, sa impart
impresii si sa barfim impreuna. Ma straduiesc dar poate cate ceva nu-mi iese, pe
undeva imi mai scapa cate ceva, de ce nu-mi este acceptata si mie o scapare?
Oare noi ca suntem mame trebuie sa fim superwomen? Sa nu gresim, sa nu avem
slabiciuni, sa nu obosim, sa nu ne relaxam o ora pe zi dupa munca... Stiu ca au
fost multe femei care au trait o viata in sacrificii, chiar mama si bunica mea,
dar daca eu nu am stofa de Ioana D'arc sau vreo eroina perfecta si care isi
inchina viata unei cauze nobile?”
pe larg, despre
adolescenti
Concluzia de la
Desprecopii.com
Desi par capabile sa le faca pe toate, oricand, la orice ora din zi si din
noapte, desi par atotcunoscatoare si cele mai frumoase din lume, mamele –
naturale, adoptive sau vitrege – sunt, pana la urma, mame si atat. Poate
spicuirile din discutiile de pe forumul desprecopii va vor ajuta cand veti fi
intr-o situatie asemanatoare: de o parte sau alta a baricadei, nu uitati, si
mamele sunt oameni.
autor: Andreea
Demirgian, Toate drepturile
rezervate, Desprecopii.com 2008
 Comunitate, Forumuri recomandate
|
 Scrisoarea Desprecopii.com |
 ARHIVA
|
|
Noutati
Concursuri
Publicitate
Helpdesk
