Adoptia este un act divin

Adoptia este un act divin

Adoptia este un act divin

A naşte un copil este un act natural, a adopta este un act divin. Este o replică dintr-un film despre adopţie şi un adevăr frumos spus. Vă oferim trei poveşti de dragoste - de la desprecopii.com -  între bebeluşi şi părinţi. Veţi afla ce înseamnă să iubeşti un copil fără limite şi cum te poţi îndrăgosti la prima vedere de o mogâldeaţă. Cum e posibil să-i iubeşti fără limite, să-i iubeşti uitând că nu-s sânge din sângele tău şi carne din carnea ta? o să întrebaţi, mai ales cei ce nu aveţi copii… Se poate. Dar pentru asta trebuie întâi să îţi permiţi să te îndrăgosteşti de ochii lor frumoşi şi să le simţi singurătatea.
Tema: Adoptie |

A naste un copil este un act natural, a adopta este un act divin

Este o replica dintr-un film despre adoptie si un adevar frumos spus. Va oferim trei povesti de dragoste, între bebelusi si parinti. Veti afla ce înseamna sa iubesti un copil fara limite si cum te poti îndragosti la prima vedere de o mogâldeata.

Drumul pina la implinire - legile din Romania

Pentru a putea adopta un copil, cei ce doresc sa devina parinti trebuie sa treaca printr-un curs de calificare. Sa fie sanatosi si sa aduca recomandari semnate în clar de la cunostinte. Apoi sa obtina un atestat care sa certifice ca sunt apti pentru adoptie si sa faca dovada faptului ca îsi pot permite sa îngrijeasca un copil.

Cursul dureaza doua saptamâni, atestatul este eliberat în 60 de zile. Când toate conditiile legale si tehnice sunt îndeplinite, viitorii parinti pot astepta sa fie contactati de Directiile pentru Protectia Copilului sau îsi pot începe cautarile pe cont propriu.

Pentru ca România a desfiintat centrele de plasament de mare capacitate, copiii adoptabili (declarati legal ca abandonati) pot fi gasiti doar la asistenti maternali  - de multe ori persoane cu venituri mici, care primesc un salariu din partea statului pentru a-i îngriji pâna sunt adoptati. Mai sunt case de tip familial si organizatii de caritate care se ocupa de cresterea acestora, pâna când li se gaseste o familie.

Parintii de la desprecopii.com

Pe Valea Prahovei, într-un mic orasel numit Câmpina, exista o casa în care câteva maicute catolice îngrijesc 40 de copii. Cei mai mici au abia câteva luni, cei mai mari, 4-5 ani.

Imaginati-va un hol patrat, câte doua camere de fiecare parte a holului. Copiii sunt bine îngrijiti, au tot ce le trebuie din punct de vedere material: au hainute curate, au jucarii, sunt bine hraniti, sunt sub permanenta supraveghere a maicutelor. “Casa Sperantei” se numeste acest asezamânt, condus de ordinul Maicilor Sfântului Iosif din Aosta.

Cu speranta a pasit Liliana Csaki pe holul cel lung. Spera ca aici îsi va gasi fetita care îi era destinata: “Într-una din camere, care era pentru bebelusi, am vazut un capsor blond si perfect rotund… ca o bila… Am zis: uite, copilul asta as vrea sa îl iau acasa. Am fost invitati într-o alta încapere unde a aparut sora Marissa, care pentru început mie mi s-a parut destul de dura, rece… Ne-a întrebat cine suntem, ce vrem si de ce vrem sa adoptam un copil…

Eu eram foarte emotionata, deja plângeam si am spus ca noi vrem un copil, oricare, dar sa fie sanatos… A rugat pe cineva sa o aduca pe Laura. În momentul în care a intrat cu Laura în încaperea respectiva, era copilul pe care tocmai îl vazusem. Mi-au dat-o în brate si ea s-a lipit instantaneu de mine. Avea 8 luni si jumatate atunci, am putut sa o luam acasa, dupa numai 4 zile…”

Nu ne alegem parintii, este un adevar. Care sunt criteriile dupa care îsi aleg parintii copiii, atunci când au de ales? Sa fie blond? Sa aiba ochi albastri? Sa aiba tenul alb? Sa fie frumos? Liliana spune ca a stiut pur si simplu ca acea fetita era a ei. A fost dragoste la prima vedere. Si trei ani mai târziu, la cel de-al doilea copil adoptat, Liliana a trebuit sa îi ceara parerea nu doar sotului, ci si Laurei: “Pe David l-am vazut în a patra lui zi de viata.


Liliana si familia

Era o sarmaluta foarte mica, a fost un prematur de 2 kilograme, prima impresie a fost doar ca e foarte mic. L-am primit direct în brate… Si în perioada când voiam sa o adoptam pe Laura si când voiam sa adoptam un baietel mi-am spus ca n-o sa iau în brate decât copilul pe care am sa-l duc acasa. Mi s-ar fi parut nedrept fata de ceilalti, era ca si cum le-as fi dat sperante si pâna la urma sperantele lor nu s-ar fi împlinit.

Când mi l-au pus pe David în brate eram singura. A doua zi am venit cu sotul si s-a întâmplat acelasi lucru… Am hotarât pe loc, am fost întrebati daca o sa vrem sa ne gândim si le-am spus ca ne-am hotarât deja, el este copilul nostru, din momentul în care l-am luat prima data în brate.” 

Prima întâlnire între Mihai si parintii lui a avut loc într-un mediu mult mai rece decât Casa Sperantei. Irina Enache si-a cunoscut baietelul într-un birou al Directiei pentru Protectia Copilului din Bucuresti: “L-a adus asistenta maternala la care era, o gâgâlice de 2 luni si jumatate, înfofolit, abia trezit din somn… Se uita la noi si nu zicea nimic, nu a schitat nici o grimasa.

L-am luat în brate si ma întrebam: Doamne, ce soarta o avea acest copil. Si l-am întrebat si pe el în gând… i-am zis <<esti asa de dragut, oare ce o sa fie cu tine, care este soarta unui copil pe care mama lui nu a vrut, nu a putut sa-l creasca? Si în special, a ta? Cu tine vorbesc…>> Mi s-a parut atunci ca se uita la  mine altfel. Dupa aceea i l-am dat si sotului meu care nu stia sa tina în brate un copil atât de mic. Nu a fost nevoie de prea multe vizite. Tocmai urma ziua lui de nume… I-am dus un costumas de baietel pentru ca doamna avusese înainte o fetita si îl îmbraca în haine de fetita… În ziua în care a împlinit trei luni, ne-am întors cu un copil acasa.” 

Nu întotdeauna este atât de simplu.

Oana Melinte spune ca ziua în care nu a putut pleca acasa cu Eric a fost cea mai grea din viata ei. “Ni se promisese ca în ziua în care vom lua atestatul de parinti adoptatori vom aduce si bebelusul acasa. Pe Eric îl gasisem deja într-un centru de plasament cu 2 saptamâni în urma. Ne-am dus mai mult decât fericiti… cu laptic pregatit, cu scaunul de masina, cu hainute, cu tot ce trebuie. Ne-am dus sa ni se semneze actele si ni s-a spus <<cum adica, dar credeti asa ca putem sa dam copilul imediat? În nici un caz…>> În momentul ala am avut sentimentul ca l-am pierdut… Acela era copilul nostru… Nu ne venea nici o idee cum sa facem sa ne aducem copilul acasa.

Am mers înapoi la directia de protectia copilului si am stat de vorba la rece pentru ca în momentul ala eram atât de tulburata si atât de înnebunita ca nu îmi da copilul încât nu am mai auzit si explicatiile pe care mi le-a dat. Erau niste proceduri legale pe care trebuia sa le respectam ori eu voiam sa trec peste orice si sa îmi iau copilul acasa… Nu mai vedeam altceva în fata ochilor. Am convingerea ca pentru orice lucru bun trebuie sa muncesti. Noi am muncit si am suferit, dar azi avem cel mai frumos copil posibil si cel mai bun si cel mai cuminte… este o comoara.” “

Eforturile pe care le fac unele cupluri pentru a se putea bucura de prezenta unui copil în viata lor, sunt greu de masurat, mai ales de cei pentru care totul se întâmpla firesc. Parintii care pot avea copii pe cai naturale au de asteptat, de regula, doar câteva luni pâna sa-si tina pruncii în brate. Ei nu trebuie sa faca nici un fel de scoala si nici nu sunt chestionati de autoritati în privinta posibilitatilor materiale pe care le au pentru a-si creste copiii. De multe ori tocmai saracia este factorul care le determina pe mame sa îi abandoneze pe micuti. “De ce or mai face femeile astea copii” se întreba retoric o functionara. “Pentru cei ca noi, doamna”, i-a raspuns Valentin, proaspatul tatic adoptiv al unei fetite. 

Nu trebuie sa adopti un copil daca nu ai convingerea ca va fi al tau, spune Cristina, sotia lui Valentin. Nu trebuie sa o faci ca pe un act de caritate, dintr-un capriciu sau din mila. “Alexandra mi-a dat mie sansa de a fi mama, nu eu i-am dat ei o sansa! Eu asta simt.

Iubirea pentru copii trebuie sa fie neconditionata

Ori vrei un copil si atunci uiti ca nu e nascut din tine, ori vrei sa faci acte de caritate si atunci mai bine donezi niste bani la un caz umanitar.” Liliana Csaki este de aceeasi parere: “Eu spun ca acesti copii vin pe lume de fapt pentru noi. Cumva ei ne sunt predestinati, asta e parerea mea. S-a întâmplat de foarte multe ori sa ni se spuna sunteti niste oameni extraordinari, ati facut o chestie nemaipomenita, am mai auzit si replici de genul “v-ati facut pomana”… Eu nu ma simt deloc deosebita fata de celelalte mame. Pentru mine faptul ca nu i-am nascut eu este un amanunt de ordin tehnic… strict tehnic, în rest ei au fost copiii mei din momentul în care i-am tinut în brate. Eu nu cred ca daca eu i-as fi nascut m-as fi purtat altfel. Îi iubesc asa cum orice mama îsi iubeste copilul… “

A iubi un copil fara limite

Cum e posibil sa-i iubesti fara limite, sa-i iubesti uitând ca nu-s sânge din sângele tau si carne din carnea ta? o sa întrebati, mai ales cei ce nu aveti copii… Se poate. Dar pentru asta trebuie întâi sa îti permiti sa te îndragostesti de ochii lor frumosi si sa le simti singuratatea.

 Cel mai important forum national despre adoptii:

autor: Andreea Demirgian, Redactor Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2006

Mai cititi pe www.desprecopii.com

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
forumuri specializate Forumuri specializate

5 comentarii din 22
Trimis de Liuba

Buna! Noi suntem o familie ce nu putem avea copii si am dori sa adoptăm o fetiță, sunt multe femei ce isi părăsesc copiii chiar la nastere si noi suntem de acord sa il luam chiar la nastere sa nu ajungă n grija statului care ofera condiții mizerabile, in cazul in care cunoasteti persoane de genul asta sau chiar mame ce vedeti mesajul scrietine pe adresa de email toaderliuba@gmail.com Va multumesc mult

Trimis de Loredana G

Sunt o fata tanara insarcinata in luna a noua si doresc sa incredintez spre adoptie baietelul pe care il voi naste la sfarsitul lunii iulie 2015. Cine ma poate ajuta sa gasesc o familie care doreste sa adopte? Va rog sa ma contactati la urmatoarea adresa de e-mail : loredana.gavrila72@gmail.com doar daca va doriti foarte mult un copil si sunteti siguri ca puteti sa il iubiti si sa ii oferiti un viitor mult mai bun din toate punctele de vedere. Si eu si copilul suntem perfect sanatosi, sarcina a decurs normal fiind sub observatie medicala, control si analize periodice. Va multumesc din suflet!

Trimis de TACHE MADALINA

BUNA MA NUMESC MADALINA SI DORESC SA ADOPT UN COPIL ,AM FACUT SI INFILTRATIA PRIN VITRO DAR NU A MERS .EU SI SOTUL MEU NE DORIM FOARTE MULT UN COPIL VAROG AJUTATIMA VA MULTUMESC

Trimis de [pop elena

stiu ce simti stimata doamna,pe mine ma parasit propria fiica la 34 de ani,am iubito si o iubesc din tot sufletul,si eu am crescut-o cu dragoste ,cu bune si rele si de multe ori cu lipsuri caci pana la 6 ani am crescuto singura,a terminat facultatea de construcii,a facut masteratul si 3 anui doctoratul mai are un an,dar pentru ca nu am fost de acord cu alegerea ei in viata adica un nenorocit de puscarias cu 15 ani de condamnare pentru tilharie,in rest nu are nimic bun mai bine ma abandonat ca pe un ciine si nici macar de ziua mea nu mi-a dat un telefon.Tot asa mi-a spus si ea ca nu este iubita,ca nu stiu sa iert,oare de ce numai unii trebuie sa ne sacrificam?.Eu singura consolare este ca Dumnezeu nu ne uita,trebuie sa avem rabdare poate ne mai da si bucurii si putere sa uitam.

Trimis de monika

eu am un baietel facut de mine dar vreau sa si infiez o fetita.arde sufletul in mine pt inca un copil dar mult nu mai este pana voi deveni iarasi mama, chiar daca nu va fi sange din sangele meu.... sigur va fi suflet din sufletul meu

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.