Copii mici - decizii mici; copii mari- decizii mari

Copii mici - decizii mici; copii mari- decizii mari

 

 sau despre un program educaţional

Copiii, trebuie s-o recunoaştem, au devenit o problemă naţională. Dacă orientarea atenţiei faţă de această categorie şi sensibilizarea faţă de nevoile şi felul īn care răspunde adultul la problemele lor nu ar fi īnsoţită de atītea imagini negative, poate că nu am fi atīt de convinşi că ceva nu merge bine, că relaţiile īntre părinţi şi copii sīnt adesea departe de a fi cele corecte. Mai mult, victimizarea copiilor de către părinţi şi expunerea lor publică pare să şocheze, īntărind ideea unor ireversibilităţi. Unul dintre aspectele care se impune treptat īn mentalul colectiv este că unii părinţi nu dau dovadă de responsabilitate faţă de propriii copii, că nu au un proiect educaţional, că a fi părinte este adesea sinonim cu un comportament īntīmplător şi că, īn sfīrşit, ceva nu este bine cu stilul educaţional la noi.

Īnainte de 1990, politicile sociale au contribuit mult la de-responsabilizarea părinţilor, transferīnd sarcinile educaţionale grădiniţelor şi şcolilor. Īntre educatori şi părinţi s-au creat tensiuni, fiecare parte reproşīnd celeilalte lipsa de implicare. După 1990, s-au depus eforturi pentru a anima cooperarea şcoală-familie şi a antrena īntreaga societate la o privire critică asupra sorţii copilului. Deigur că presiuni din afară au grăbit această atitudine. Un lucru pare evident: īn formarea copilului, responsabilitatea părinţilor trebuie să coexiste cu responsabilitatea copilului faţă de sine, păstrīnd proporţiile determinate de gradul lui de īnţelegere şi de maturizare psihologică. De doi ani, īn şcoli din Bucureşti şi īmprejurimi, se desfăşoară un program educaţional numit "Decizia e a mea". Iniţiativa şi finanţarea venite din lumea afacerilor - Companiile Philip Morris şi British American Tabacco -, au fost acceptate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de cel al Sănătăţii, programul fiind privit ca o ofertă capabilă de a schimba atitudinea adolescenţilor faţă de viaţă. Programul are două caracteristici esenţiale: furnizează adolescenţilor informaţii privind relaţia lor cu ei īnşişi şi cu ceilalţi - părinţi, profesori, colegi, prieteni - pe de o parte, şi, pe de altă parte, se desfăşoară promovīnd un nou stil de comunicare, interactiv şi neconvenţional.

Conţinutul programului este cīt se poate de atractiv. Temele abordate includ propria lor persoană, comunicarea verbală şi neverbală, relaţia lor cu ceilalţi, cu banii, raportarea la timp şi nevoia de gestionare a timpului ca resursă finită, succesul şi eşecul - īn şcoală, dar şi dincolo de şcoală -, riscurile, prietenie şi sex, decizia - decizia lor, decizia părinţilor. Pentru adolescenţi, orele de program reprezintă un spaţiu īn care ei se pot exprima, pot să-şi expună problemele, nemulţumirile, confuziile, aspiraţiile, temerile. Depăşind copilăria, ei se confruntă cu mari decizii īn perspectiva timpului imediat: alegerea unei filiere profesionale, iniţierea de relaţii, orientarea către valori privind familia, statutul viitor de părinte. Informaţiile de care dispun sīnt inconsistente, uneori eronate, alteori inexistente. Un adolescent, de pildă, care dorea să se facă avocat credea că pentru această profesiune īţi trebuie doi ani de studii, un altul nu se gīndise că a fi reporter īnseamnă a-ţi asumă riscuri fizice, īn sfīrşit o fată propunea liste de avantaje şi dezavantaje ale unei profesiuni care să preceadă alegerea, iar alta, mai realistă, propunea ca alegerea să aibă alternativă. Concluzia la care ei ajung este importantă: orice decizie trebuie să se bazeze pe informaţii şi pe cunoaşterea de sine.

A lua decizii se īnvaţă

La o emisiune TV despre copii, moderatoarea a īndreptat discuţiile participanţilor propunīnd o tipologie a părinţilor: părinţi nepăsători, părinţi normali şi părinţi supraprotectori.

Probabil că pentru prima categorie este valabilă expresia "timpul trece, copiii cresc", iar pentru ultima, "copilul meu trebuie să arate cum vreau eu". Aceştia, animaţi de aspiraţii, frustrări personale, dorinţa de a ataşa copilul la propria lor imagine publică, tīrăsc copiii īn proiecte ambiţioase, decid pentru ei, pretind pasivitate şi obedienţa necondiţionată. Pentru ei, copilul nu este decīt o "reprezentare mentală", iar proiectul educaţional, un tipar gata confecţionat. Programul "Decizia e a mea" este, din aceastăa perspectivă, provocator. Adolescenţii sīnt antrenaţi să īnţeleagă că pentru fiecare vīrstă există decizii, care-i pregătesc pentru deciziile majore care le stau acum īn faţă. Ei īnvaţă că reuşita, succesul sau eşecul li se datorează īn mare măsură lor şi nu altora sau norocului, că trebuie să-şi dezvolte o gīndire critică şi mult realism. Īn acest fel, programul are o dimensiune pragmatică, formīnd la adolescenţi mecanisme de autoevaluare şi autocontrol, care-i feresc de decizii cu urmări regretabile, care le pot afecta calitatea vieţii īn viitor. Mai mult decīt atīt, ei īnvaţă să se descurce īn spaţiul public, să ceară informaţii, să comunice cu alţii. Prezenţa profesorului-formator este mai aproape de cea a unui moderator, care foloseşte argumentele şi contraargumentele lor pentru a-i orienta către descoperirea mereu, mereu a aceluiaşi mesaj: trebuie să īnveţi să decizi. Şi, pentru a-şi uşura sarcina şi a fi mai eficient, programul cuprinde exerciţii, jocuri de rol, analize de caz. A te imagina peste cinci sau zece ani este pentru un adolescent un exerciţiu dificil, de pildă. El trebuie să conştientizeze distincţia īntre dorinţă şi realitate şi să o proiecteze īn timp.

De la frică, la grijă sau paza bună trece primejdia rea

Delumeau, īn cunoscuta sa carte despre frici, arată că lumile fricilor sīnt diferite īn timp şi spaţiu, luīnd īn consideraţie şi timpul ontogenetic. Universul fricilor infantile evoluează către conţinuturi diferite la vīrsta adolescenţilor.

Modernitatea aduce cu sine noi riscuri şi urgenţa ideii de prevenire. Confruntarea cu riscurile impune educarea autocontrolului şi acest lucru nu se poate face fără a gīndi asumarea riscurilor şi evitarea lor. Programul amintit acordă spaţiu riscurilor īn general, dar mai ales acelor riscuri care necorelate cu decizia pot afecta traiectoria vieţii şi starea de bine: fumatul, relaţiile cu alţii - anturajul -, prieteniile, iniţierile īn lumea eroticului, drogurile, preluarea facilă a modelelor, influenţele nesupuse discernămīntului. Īn acest fel, acest program educaţional formează o atitudine bazală: atitudinea faţă de viaţă. Ar crede cineva că Mahatma Gandhi fura bani cīnd era copil pentru a-şi cumpăra ţigări? El, care a dat dovadă de un autocontrol incredibil mai tīrziu. Şi, ca orice atitudine, atitudinea faţă de viaţă şi problematica vieţii are trei componente majore: cogniţia (informaţia), evaluarea şi comportamentul. Aceste componente sīnt prezente īn program şi reprezintă substanţa lui.

Nevoia de acest tip de programe este acută. Schimbarea la nivelul generaţiei de tineri este necesară, dar mai necesară este schimbarea īntregii societăţi īn relaţia cu copiii. Să nu uităm că legea care a interzis bătaia īn Suedia a fost precedată de o campanie naţională care a durat timp de zece ani. Dar, după acest efort şi voinţa colectivă, atitudinea faţă de bătaia minorilor şi bătaie, īn general, a devenit alta.

autor: Aurora LIICEANU
publicat in revista Dilema, 2001

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
forumuri specializate Forumuri specializate
  • In unul sau n doi, mergem ai departe
    In unul sau in doi... mergem mai departe!

    Probleme cu casnicia, suport, incurajari, pareri ... nu ezitati si usurati-va gandurile aici!

  • La Bucatarie
    La Bucatarie

    Vreau o reteta noua ! Am uitat cum se fac clatitele ! Bucatarii si bucataresele au cuvantul!

  • Ajutor umanitar

    Esenta comunitatii noastre este oferirea ajutorului celor care trec prin momente grele. Nu uita ca si tu poti face un bine.

  • Forumul General

    Sufrageria Comunitatii DC. Aici ne intalnim, ne prezentam si sporavaim despre orice.Vii?

  • Clinica Virtuala DC

    Consultanta medicala online.


5 comentarii din 5
Trimis de AISU

Imi plac jocurile distractive

Trimis de laura

buna eu sunt laura am 9 ani si sunt aici cu voi toti papa

Trimis de alincik

Este adevarat!Cind sunt mici grijile se limiteaza doar la mai multa atentie si dragoste,cind cresc mai mari au nevoie de mai multa atentie,dragoste,lucruri si obiecte care in prealabil,costa ceva.Atunci iti dai seama ca acele citeva hainute si scutece erau nimicuri,acum ohisorii l;or vad si vreau mai multe,si nu poti sa le refuzi ceva,doar sunt ai nostri!!!!!!!!!!11

Trimis de dragoslav daniela

E adevarat faptul ca, de cele mai multe ori,adultii decid in locul copiilor in toate problemele lor.tentatia e mare.inertia e mare.CE-AI preluat de la parinti,transmiti mai departe(e mai usor asa,pentru unii parinti!)dar ramane intrebarea:ei,copiii,cand mai decid?cand mai iau initiativa?le facem loc langa noi adultii?practic,nu teoretic!adica,le putem preda stafeta doar cu ce invata la scoala sau mai bine procedam ca in

Trimis de vladut

sunt vladut aici la desprecopii.com

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.