Despartita, dar nu singura

Despartita, dar nu singura

Despartita, dar nu singura

  • S-a dus. Persoana cu care te-ai straduit sa-ti construiesti viata, in jurul careia gravita intreaga lume si care era punctul tau de reper a plecat. Sau poate tu ai plecat. Oricum, a fi parinte singur este foarte greu, la inceput. Inca jelesti disparitia unor lucruri importante: iubire, familie si siguranta. In timp insa, vei crea o noua familie, vei iubi din nou si iti vei recapata sentimentul de siguranta. Dar mai intai, trebuie sa inveti sa nu fii singura! Iata cateva puncte de reper pentru tine, o mamica singura, care trebuie sa fii tare!

Dupa tacere, vine intrebarea: Ce o sa fac?

… La inceput, tacerea parea o binecuvantare. Facea parte din procesul meu de convalescenta. Liniste, pace… Negarea se terminase si incepea acceptarea. Dar, o data cu acceptarea vine si intrebarea “Vai, doamne, ce-o sa ma fac?” Dupa ce copilul adormea, imi ramanea ceva timp pentru mine. Nu ma puteam gandi decat la ziua de maine, iar in acest moment al vietii mele priveam in viitor, cautand raspunsuri. Va tine legatura cu ea? Ma voi descurca financiar? Ma va uri ea pentru ca am plecat? Cum voi putea in acelasi timp sa am grija de ea si sa reusesc in cariera? Apoi, am inteles ca trebuie sa-mi revin dupa despartire inainte de a merge mai departe.

Ceea ce urmeaza este o lista incompleta cu lucruri de facut pentru vindecare, lista care mie mi-a fost utila:

Iubeste-te pe tine insati – si iubeste-ti copilul

Daca mirosul nemultumirilor si al amintirilor neplacute este prea puternic la tine acasa, pleaca. Dupa trei luni de separare, m-am mutat intr-o mica garsoniera, iar totul a parut sa se schimbe peste noapte! In dimineata urmatoare, stateam chicotind pe podeaua locuintei, ticsita cu cutii si jucarii ale copilului, imprastiate peste tot. Faptul ca ai “lucrurile” tale este cel mai important din lume!

Daca nu te poti muta, incearca sa schimbi ceva la tine: coafura, hainele, orice. Schimbarea va va ajuta, pe tine si pe copil, sa depasiti inca o zi!

Copilul pare sa infloreasca vazand ca esti multumita, are nevoie de stabilitate si iubire, ceea ce inseamna ca trebuie, intr-adevar, sa te simti bine… fiindca isi da seama cand te prefaci! Este un efect de domino: te ajuti pe tine, iti ajuti si copilul.

Lasa-ti timp pentru vindecare

Desi poate ai impresia ca escaladezi un munte foarte inalt, nu incerca sa cuceresti lumea intr-o zi. Intoarce-te la o perioada cand ai fost fericita.

Aminteste-ti de ce erai fericita si incearca sa fii din nou astfel! Analizeaza-ti sentimentele si fa o lista cu lucrurile care te-ar putea ajuta. Incearca sa ai o atitudine constructiva, dar fara a deveni obsedata de revenirea la normal.

Cate un minut o data

Primele luni ca mama singura pot fi dificile, pentru ca nu dai randamentul maxim. O mica parte din tine se tot intreaba daca ii este bine copilului, in timp ce te targuiesti pentru zarzavaturi in piata.

Reteta pentru a tine pasul, emotional si profesional, este sa comunici. Spune-le sefilor tai de ce ai o zi proasta si anunta-i din timp ca vei lipsi in zilele de infatisare la tribunal sau in alte zile importante de acest fel. Vor intelege!

Cuplu: dragoste, sex, relatie

Sanatatea femeii:

 Comunitate, grup de suport

Clubul mamicilor si taticilor singuri
Si mama si tata la un loc. Suport, experiente, atitudine si mai ales infratire. Aici nu sunteti singuri!

O mostenire de transmis

Cand am intrat in camera fetitei si am vazut-o pentru prima oara sezand in poponet, mi-am dat seama cu tristete ca nu mai era nimeni in casa cu care sa sarbatoresc aceasta noua bucurie! Cand i-am impartasit acest gand deprimant unei matusi dragi, ea mi-a raspuns ca as putea nota aceste evenimente: le voi sarbatori foarte frumos, iar fiicei mele ii va face placere sa citeasca, mai tarziu, insemnarile! Asa ca am facut un jurnal si am inceput sa scriu tot ce simteam nevoia sa-i transmit. Intr-o zi, va citi si va intelege cum mi-a fost ca mama singura, va sti ce s-a intamplat cu tatal ei si va intelege devotamentul meu complet, pentru fericirea ei.

Descarca-te

Familia si prietenii te vor sustine, deci accepta-le ajutorul cand este necesar. Poate ca este greu sa exprimi ce simti in fata cuiva a carui viata este mai buna ca a ta, dar prietenii adevarati te vor intelege. Fereste-te de cei care te trateaza cu replica “Biata de tine, mai iesi si tu in oras, du-te la un film si te vei simti mai bine”. Adevarata consolare vine din comunicare, din faptul ca vorbesti si esti ascultata.

In timp ce conduceam masina intr-o zi foarte stresanta, am auzit la radio o melodie interpretata de Jann Arden. Versurile, care spuneau “Nu sunt singura, zau ca nu, sunt numai despartita”, m-au impresionat, pentru ca vorbeau despre mine! Nu aveam un iubit, pe nimeni care sa ma ia in brate, dar nu eram singura. Aveam doua dintre darurile cele mai grozave pe care le putea cere o femeie: o aveam pe fiica mea si eram libera. Aveam sa reusesc pentru ca invatasem sa pretuiesc iubirea adevarata, dintre mama si copil. Am supravietuit, intr-adevar, si am devenit mai puternica si mai buna.

Autoarea acestui articol, este mama unei fetite de 14 luni, Mihaela, Ea s-a despartit recent de partenerul ei si isi creste singura copilul.

Ultimele 11 dosare intime din dulapul intim al Comunitatii Desprecopii.com:

Dar daca tu, draga cititoare, esti in situatia de a cauta sfaturi practice pentru o situatie de acest gen, ajuta-ti copilul sa nu-si urasca tatal, chiar daca tu il urasti, ajuta-l sa nu-l considere un om de nimic, chiar daca respectul tau l-a pierdut. In definitiv, pana cand vei gasi pe altcineva dispus sa-si asume rolul patern, copilul tau are un tata. Acela pe care tu l-ai ales, pe vremea cand viata era roz si dragostea muta muntii din loc. Cea mai buna razbunare este sa-ti lasi copilul sa descopere singur motivul adevarat pentru care tata a plecat. Nu esti singura - ai multi prieteni la desprecopii.com!


 Comunitate, grup de suport

Clubul mamicilor si taticilor singuri
Si mama si tata la un loc. Suport, experiente, atitudine si mai ales infratire. Aici nu sunteti singuri!

Inregistreaza-te pe forum si povesteste-ti povestea ta. Vei gasi multi prieteni, femei puternice ca si tine si multe sfaturi sincere. Comunitatea Desprecopii se intilneste deseori in diverse localitati ale tarii si in Dispora. Vino si tu la aceste intilniri. Vei cunoaste oameni deosebiti.

 In unul sau in doi... mergem mai departe!
Probleme cu casnicia, suport, incurajari, pareri ... nu ezitati si usurati-va gandurile aici!

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Despartita, dar nu singura.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

PARENTING - sau despre meseria de parinte

PARENTING - sau despre meseria de parinte

Despre MESERIA DE PARINTE. Experiente, intrebari si milioane de nelinisti. Asta inseamna sa fii parinte.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Familia Verde

Familia Verde

Vrem sa ne aparam familia de asediul poluarii, si chimicalelor. Iubim natura si vrem sa traim cat mai natural putem. Pentru mai mult verde.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

15 comentarii din totalul de 18:

  1. ANA_MARIA
    ANA_MARIA trimis la 23/3/2017

    Si eu sunt o mama singura cu un copil de 1an si jumătate si diagnosticat cu o boală genetică irecuperabila . Nu mi-e nici rusine si nici teama sa recunosc ca e grea viata intr_unul singur dar nu e imposibilă. Ma bucur in fiecare clipa de copilul meu cat va fi posibil . Nu poti obliga pe nimeni sa iubesca si nici sa isi asume o răspundere. Sunt mama si am parte de toata dragostea din lume si profit maxim de ea, chiar daca cea mai mare temere a mea este că fiul meu mă va condamna peste ani ca am luat decizia de a ma separa de tatal lui.Dar a fost cea mai buna alegere la momentul acela , asa am considerat eu. Dar tatăl lui va fi întotdeauna indiferent daca ii va conveni sau nu.Sunt multe de spus dar asta e important sa le oferim copiilor nostri toata atenția si dragostea din lume ca ei sunt binecuvântarea noastră, a tuturor mamelor.

    Raspunde la acest comentariu
  2. simona
    simona trimis la 14/5/2012

    Buna seara,........ sunt mama unei fetite de 11 ani si sunt divortata de un an jumate si cu toate ca avem convingerea ca ma voi descurca trebuie sa recunosc ca nu e usor sa fii mama singura. Multe griji, indoieli si foarte multa singuratate........................Simt ca nu ma pot adapta statutului de femeie divortata si sunt intr-o continua neliniste, cu toate ca in prezent sunt mai linistita decat eram in casnicie, dar parca nu ma regasesc...............probabil trebuie sa mai treaca ceva timp. Fetita e minunata, cuminte , constiincioasa si inteleapta dar nu accepta situatia actuala si nici vorba ca eu sa ies cu cineva sau sa vorbesc la telefon cu vriun barbat.................................... Simt ca nu mai am putere sa-i explic si uneori imi pierd cumpatul si ridic tonul si apoi imi pare rau si tot asa ................ce ar trebui sa-i spun sau cum sa-i explic ca ma simt singura si uneori cu sufletul pustiu..............sau mai bine nu, caci probabil timpul le va rezolva pe toate...................................Ma bucur ca v-am gasit si ca pot discuta cu persoane care se afla in situatii asemanatoare. Mi-ar placea sa-mi fac prieteni.................O seara frumoasa.

    Raspunde la acest comentariu
  3. mihaela
    mihaelatrimis la 17/2/2012

    am fost impreuna cu sotul meu 17 ani,suntem casatoriti de 7 si avem un copil de 5 ani,acum divortam si singurul lucru la care ma gandesc este cum va reactiona copilul meu,ce sa ii spun,se supara cand ii spun ca va trebui sa ne gasim alta casa,nu vrea sa plece din casa lui,stiu ca o sa planga,cand tatatl lui o sa-l mai aduca aici probabil o sa planga si o sa spuna ca vrea sa ramana in casa lui.....numai la asta ma gandesc,cum sa fac sa nu sufere?o sa mi se rup sufletul!

    Raspunde la acest comentariu
  4. geo
    geotrimis la 2/2/2012

    Pentru Iulia,Inainte de a va desparti, indiferent de situatie, trebuie sa va adresati preotului bisericii in care v-ati casatorit ,cerindu-i sfatul. Niciodata sa nu uitati ca unirea dintre dvs. s-a facut in Casa lui Dumnezeu, care este biserica, si nu in alta parte. Mergeti amindoi si spuneti numai adevarul preotului si apoi urmati sfatul si cred ca o sa va fie bine.Domane ajuta. Astept raspuns.

    Raspunde la acest comentariu
  5. cecilia
    ceciliatrimis la 14/8/2011

    Buna.Sunt vulnerabila,recunosc este vremea cand ma gandesc daca am facut o greseala care mai poate fi reparata desi nu mai vad nici o salvare.Rog pe cei care citesc sa-mi dea un sfat.Am 36 de ani si am 4 copii,casatorita a doua oara de 2 ani.In august 2009 am cunoscut pe cineva si nu a m-ai durat mult pana sa-mi dau seama ca ma-m indragostit si am descoperit omul care ma iubeste cu adevarat.Fostul sot se purta urat cu mine si nu ne-am iubit niciodata,dar am facut 4 copii,2fete si 2 baieti.Fetele au acum 18 si 19 ani iar baietii 9 si 13 ani.Sunt o mama norocoasa si i-mi iubesc foarte mult copii,sunt fericita ca i-am adus pe lume,ei sunt comoara mea.Sa revin acum la sotul meu,cum spuneam ne-am cunoscut si dupa 6 luni ne-am mutat impreuna.Am discutat cu fostul sot si am hotarat ca nu mai putem continua casnicia si le-am spus si copiilor.Totul parea ca decurge normal atunci,m-a rugat s-ai las pe copii sa stea si la el iar eu am fost deacord.Fetele au venit sa stea la mine si mergeau la tatal lor in wichenduri,baietii stateau mai mult la el.Ceva nu m-ai era in ordine,baietii nu mai vroiau sa vina la mine.Atunci mi-am dat seama ca este parsiv,i-i mintea pe baieti ca nu i-i caut,ca nu ma intereseaza de ei,ca i-am parasit pt un barbat,intr-un cuvant a intors baietii impotriva mea.Am deschis proces si la fond legea a dat un baiat la mine si unu la el,dar nu a vrut sa vina si nu m-a lasat inima s-a despart baietii asa ca am deschis apel si atunci legea m-ia incredintat ambii baieti.Degeaba ei tot nu au vrut sa vina la mine deloc nici macar pt o zi.Cel mare are tel,acum este inchis tot timpul,tatal lor nu-i da la tel cand il sun pe el.m Mergeam la ei acasa si nu ma lasa sa intru,ma tinea sa stau la poarta si daca erau baietii pe afara vorbeam cu ei,dar erau schimbati nu mai vorbeau cu mine,nu mai vroia sa-i pup,sa-i tin in brate.a Avocata mea, mi-a sugerat sa fac executare silita,dar tot degeaba executorul nu a putut face nimic pt ca baietii au inceput sa planga si au spus ca nu vor sa mearga.Acum tatal lor a deschis recurs pt ca legal copii sunt ai mei si pe 27 sept avem infatisarea.Sotul actual ma sprijina foarte mult,ma incurajeaza,ma ajuta cat poate,este alaturi de mine,plange odata cu mine,sunt fericita sentimental si nu-mi lipseste nimic ce este legat de dragoste si iubire.Cum spuneam la inceput,in acest moment nu stiu daca am gresit sau nu dar simt ca nu m-ai am putere,sunt mereu trista si plang din orice.I-mi este dor de baieti,am fetele langa mine dar si baietii imi lipsesc,nu mai vad zambetul lor,nu-i mai asez la masa,nu-i mai strang in brate,nu-i mai cert,toate astea i-mi lipsesc mult.Spuneti-mi ce sa fac,ce pot face pt a-mi recupera copiii?Am gresit ca am avut incredere in tatal lor,dar am gresit oare ca acum la 36 de ani am vrut sa traiesc cu adevarat si am vrut sa fiu iubita?Am gresit ca mi-am gasit dragostea adevarata?Am trait ani de zile cu acel om,dar nu am stiut ca-mi face atata rau,nu mi-am dat seama ca se va razbuna pe mine prin copii.Nu cred ca-si iubeste copiii,daca iar iubi,ar primi fetele(am uitat sa va spun ca nu le mai primeste nici pe ele acolo la el),nu ar desparti fratii intre ei si nu i-ar indeparta de mama lor.Este un nenorocit si nu am stiut langa cine traiesc,un om de nimic care profita de copiii lui ca sa se razbune pe mama lor.Eu mi-am spus durerea poate i-mi dati un sfat,poate cineva ma invata ce sa mai fac,pt ca eu asta i-mi doresc:sa ma iubeasca baietii din nou,sa-i vad si sa am grija de ei asa cum are o mama,sa le ofer dragostea mea adevarata de care au nevoie.Sunt multe de povestit,dar eu va multumesc ca ma ascultati macar atat si spuneti-mi parerea dvs.Va pup.

    Raspunde la acest comentariu
  6. Theona
    Theonatrimis la 4/2/2010

    Recunosc ca a fost o perioada in care imi puneam intrebarea daca am facut bine ce am facut, daca nu cumva e o greseala greu de reparat faptul ca am facut un copil la 23 de ani si faptul ca desi mereu mi-am dorit o familie unita si fericita in care sa creasca copilul meu iata ca din pacate casnicia mea a esuat.Apoi am inceput sa ma intreb daca ma voi descurca, daca nu cumva mi-am distrus viata si mie si copilului, daca nu era poate mai bine sa trec cu vederea neintelegerile pentru a fi in continuare o familie.Acum nu imi mai pun nici o intrebare de genul asta. Pur si simplu David este viata mea, este tot ce am eu mai de pręt si nu este o greseala in nici un caz. Ba chiar il privesc ca pe cel mai de pręt dar pe care viata mi l-a oferit. Nimic nu e intamplator. Toate se intampla cu un scop. Acest copil a venit pe aceasta lume cu o misiune. Si cu siguranta era nevoie de o combinatia de gene dintre genele mele si genele tatalui sau pentru a iesi David. Poate ca din aceasta combinatie a iesit un geniu, sau un talent aparte, sau pur si simplu era nevoie de aceasta combinatie de gene pentru ca el sa isi indeplineasca misiunea pe acest pamant. Si era nevoie ca el sa se nasca acum. Dar asta voi afla mai tarziu….Cert este ca voi face tot ce imi sta in putinta pentru a-I oferi cea mai buna educatie, pentru a avea parte de tot ce e mai frumos pe aceasta lumea, il voi invata sa iubeasca viata, sa iubeasca oamenii si natura; il voi invata sa traiasca cu pasiune si il voi ajuta sa isi descopere pasiunile si apoi sa le valorifice.Ii voi fi model in viata si il voi inconjura de oameni de valoare, care sa il inspire si care s ail motiveze sa vrea mai mult.Nici macar nu ma mai indoiesc de faptul ca nu voi reusi sa fiu o mama buna. Sau ca nu ma voi descurca. Ma voi descurca de minune. Pentru ca totul vine din interior. Toata forta de care am nevoie, toata energia si rabdarea, inspiratia si intelepciunea de care am nevoie pentru a-l creste asa cum imi doresc. Pentru asta trebuie sa am eu intai o viata frumoasa si implinita pentru ca astfel voi reusi sa fiu o mama buna. Sunt din ce in ce mai convinsa ca am facut bine ca am luat aceasta decizie.Oricum tot singura eram….oricum in acele conditii nu ma putea dezvolta si evolua asa cum trebuie. Si nici pentru copil nu era o atmosfera benefica.Sunt pro familie, sunt o familista convinsa si admir din tot sufltul familiile unite si care traiesc in armonie si iti cresc frumos copiii. Dar daca nu se poate, atunci e de preferat despartirea decat sa se sacrifice toti membrii familiei si la randul lor si copiii.Nu il voi vorbi niciodata de rau pe tatal sau si il voi invata sa il iubeasca si sa il respecte. Ba chiar vreau sa petreaca timp si cu el. De ce nu? Este tatal lui si trebuie sa aiba figura paterna prezenta in viata lui pentru a se dezvolta armonios. El imi da putere. El si faptul ca trebuie sa fiu o femeie de success in toate domeniile. Pot sa le am pe toate si merit asta. Atat eu cat si copilul meu. Am scris acest articol pentru a le ambitiona si inspira si alte mamici in situatia mea. Capul sus! Hai ca se poate! Lupta si datot ce ai mai bun din tine si vei reusi. Sau te multumesti cu gandul ca ai pierdut fara ca macar sa incerci sa faci ceva. Daca simtiti ca nu mai ai puterea de a merge mai departe, sau daca ai nevoie de un sfat si de o mana de ajutor (in masura in care voi putea sa te ajuti. Imi doresc din suflet sa vad cat mai putine femei sacrificate si cat mai putini copii care sufera din cauza parintilor.Pentru o lume mai fericita, Theona

    Raspunde la acest comentariu
  7. Ani
    Anitrimis la 25/6/2009

    Buna, sunt casatorita de 10 ani cu barbatul pe care-l iubesc si care ma iubeste si acum mai mult ca in prima zi. Avem doua fetite. Cred ca se intampla ceva dupa nastere care ii covinge pe parteneri ca exista cineva in viata noastra mai important ca ei - copilasul. Nu dau sfaturi, nici nu sunt in masura sa dau, insa cred ca trebuie sa luptam sa trecem de primul an al bebelusului cu bine si sa ne pastram casnicia intacta. Si asta cere multa munca, sotii sunt copii mari si trebuie sa stie ca sunt la fel de importanti pentru noi.jayx mult curaj, ia atitudine ca nu e bine ce se intampla si tu simti asta! xoxo

    Raspunde la acest comentariu
  8. DICAN DIANA
    DICAN DIANAtrimis la 9/3/2009

    Da divortul este dezastrul la care se poate ajunge,si eu am auzit versiunea cu norocul pe care il am ca sunt mama copilului

    Raspunde la acest comentariu
  9. Iulia
    Iuliatrimis la 5/1/2009

    In momentul de fata sunt in pragul colapsului casniciei mele...sotul m-a anuntat ca ma iubeste doar pentru ca sunt mama fetitei lui...trist dat adevarat. Suntem casatoriti de 4 ani si impreuna de 8...cand ne-am casatorit eram cea mai fericita femeie din lume, iar daca eram sigura de ceva in viata mea, era de casnicia mea. Acum dupa 8 ani, singurlu lucru de care sunt sigura e fetita mea, Emilia de 9 luni pentru care voi lupta cu toata fiinta mea. Inca sunt in faza de negare si mai sper ca se rezolva...dar in subconstientul meu stiu ca s-a terminat...imi place atitudinea Donicai si sper sa fiu la fel de tare si sa trec cu bine peste toate.Multa sanatate tuturor si La Multi Ani pe 2009!

    Raspunde la acest comentariu
  10. simona
    simonatrimis la 18/6/2008

    pentru Isabela:va fi bine, ai grija de voi, vorbeste cu copilasul tau, chiar daca e inca in burtica :)si spera ca va fi bine! lucrurile nu au cum sa fie incurcate o viata, ai o minune in pantece, daruteste-i toata bucuria si grija pe care o merita!te inteleg si sper ca va fi bine cu tine si sigur va fi! ai incredere! Dumnezeu sa te aiba in grija sa!

    Raspunde la acest comentariu
  11. Ana-Maria
    Ana-Mariatrimis la 31/3/2008

    Este adevarat ca despartita nu poate fi sinonim cu singura.Eu am pus capat unei casnicii care a durat 12 ani, am ales sa cresc singura cei 2 copii,le-as fi facut mult mai rau ramanand langa un om care se numea tata doar ptr. ca i-a conceput.Este extrem de dificila perioada dupa separare si in functie de caracterul fiecarei persoane aceasta perioada poate fii mai lunga sau mai scurta, dar cu o vointa de fier si cu extraordinara putere pe care o capeti doar uitandu-te la micuti ptr. care insemni totul si au nevoie de tine ca sa mearga mai departe fara a se simti ''altfel''decat ceilalti copii care au si mama si tata, dupa o vreme lucrurile ''se aseaza'' adevarat altfel si poate fi mult mai bine decat intr-o casnicie in care nu vede decat lucruri urate sau si mai rau multa indiferenta(cum a fost in cazul meu).A trecut un an si poate ca daca mi-ar fi cerut cineva sa vb. despre asta la 2 luni dupa nu as fi fost capabila sa descriu ceea ce simt, ranile cer timp ptr. a se vindeca si daca nu ramai ''ratacita'' in trecut poti sa mergi mai departe frumos si elegant alaturi de cele mai importante fiinte din viata-COPII!Eu pot sa spun ca sunt cea mai fericita mama (singura) de pe pamant...de ce?Ptr. ca am 2 copii frumosi si foarte isteti dupa care intoarce lumea capul pe strada ptr. a-i admira si stiti ceva....asta e meritul meu,asta e ''rasplata'' muncii mele si e cea mai valoroasa...simt ca sunt pe drumul cel bun si asta imi da forta sa merg mai departe fara sa obosesc.MULT CURAJ MAMELOR CARE ALEG SA-SI CREASCA SINGURE COPII, ORICE INCEPUT E GREU DAR CU CAT E MAI GREU CU ATAT E MAI VALOROS SI UNDEVA, CINEVA ACOLO SUS NU NE LASA NICIODATA, NU DEGEABA SE SPUNE CA D-ZEU NU NE DA MAI MULT DECAT PUTEM DUCE, DACA NE-A DAT COPII , ODATA CU EI NE-A DAT SI O FORTA EXTRAORDINARA DE A TRECE PESTE ORICE OBSTACOL AL VIETII!

    Raspunde la acest comentariu
  12. jayx
    jayxtrimis la 18/6/2007

    Dragelor si eu am o situatie asemanatoare dar am picat intr-o capcana, am avut un priten care imi stia situatia si a fost langa mine cand am nascut , m-a ajutat .Tin sa precizez ca tatal natural al copilului m-a parasit cand a aflat ca sunt insarcinata, nu am vrut sa renunt ... mi-am luat responsabilitatea de al creste singura ... nu a fost usor dar ma bucur de copil ,e minunat . Sa revin ... am acceptat sa stea cu mine si am ajuns sa-l tin e ca un al doilea copil , inca nu ma plang financiar , problema e ca e cumva o intelegere tacita in care mi se pare ca platesc cam mult . El e liber profesionist si are venituri fructuante ... deci cateodata inexistente ... si ma cam streseaza situatia ... nu stiu cat o sa mai rezist. Am discutat cu el de situatie si m-a rugat sa-l mai las un an ( cam mult ) problema e ca s-a cam culcat pe o ureche si situatia e la fel cum a fost sant frustata si inca nu am puterea sa schimb situatia .

    Raspunde la acest comentariu
  13. Danielle
    Danielletrimis la 11/6/2006

    Am trait o peroada cu ideea ca s-a terminat calvarul meu. Am zis ce bine ca a plecat! Din pacate - si asta o s-o auziti de la prea multe femei, am cedat la revenirea lui si stiu ca asta nu m-a facut sa ma simt mai bine. Traiesc in continuare acelasi calvar al necomunicarii, al lipei de afectiune si al distantarii sufletesti. La mine este toata disponibilitatea, sint respinsa in intentiile mele bune, accept pina cind ma infurii si izbucnesc. Copilul aude, eu pling si uite ce bine o iau de la capat. Ce se intimpla oare cu dependenta care apare de barbatul cu care ai conceput copilul? E o boala, e o prostie , e o frica, e o prejudecata ca un copil sa ramina cu tatal lui natural ca nu stii ce te asteapta in viitor? Un psiholog, oare, o sa-mi dea o explicatie valida pentru el in genul Sentinta - mai, esti o femeie slaba si nu una puternica, schimba-te! Parerea mea este ca pina nu traiesti in locul unei femei cu o astfel de situatie nu se poate sa intelegi si nu poti sa fii sigur ca retetele uzuale care se recomanda in asemenea situatii i se potrivesc. Tocmai asta e problema! Cred ca exista, undeva, in universul dat de Bunul Dumnezeu, o solutie buna de urmat - nu s-ar putea ca barbatilor sa li se bage prin lege suprema in codul familiei - EDUCATIE - referitor la modul cum trebuie sa se poarte cu femeia? Este doar Societatea barbatilor - ei sint datori sa protejeze femeia pentru a perpetua o specie umana de calitate. Ce te faci cu atita tineret frustat care creste in familii stresante si care ies total descentrati? Incotro se indreapta societatea cladita pe astfel de rebuturi psihice? Frustrare, suferinta, disperare... M-ar bucura sa citesc comentarii pe marginea unei asemenea propuneri, hai, dragi femei, sa ne unim - sa incepem cu RomAnia care va intra in Europa in curind, sa initiem primii o astfel de lege universala: Barbatii sint obligati sa se poarte frumos cu femeile Nu sa le iubeasca neaparat, doar sa se pooarte frumos cu ele! Pentru o astfel de initiativa parlamentara este necesar sa avem n... voturi Noi oi sa avem, va asigur, sute de mii de voturi.DANIELLE

    Raspunde la acest comentariu
  14. Bia
    Biatrimis la 12/8/2005

    Mie imi este inca foarte greu...am aflat ca are pe altcineva cu 2 saptamani inainte de a naste si ne-am despartit imediat dupa ce am nascut. Acum fetita mea a implinit trei luni si ma ajuta foarte mult sa trec peste asta.

    Raspunde la acest comentariu
  15. ssia04
    ssia04trimis la 9/8/2005

    este o situatie foarte grea de trecut, dar nu imposibil.eu am divortat cand micuta avea 3 luni. au trecut 9 luni de atunci. imi este mult mai bine acum, iar cel mai mult ca sa pot trece peste aceasta situatie m-a ajutat fetita. nimic pe lume nu se compara cu un copil, te ajuta sa treci peste orice mult mai usor. copilasii sunt miracole.

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII