| | De pe forumul desprecopii.com:
|
Tusea,
raceala si gripa Scurgerea vaginala Streptocociile cu streptococ
din Grupul B Infectiile cailor urinare Infectiile transmise pe cale
sexuala Herpesul genital Varicela Toxoplasmoza
Tusea,
raceala si gripa
Aceste afectiuni sunt la fel de
frecvente in timpul graviditatii ca oricand altcandva. Ele nu pun in pericol
copilul, si tot ceea ce este necesar se reduce la tratarea simptomelor : multe
fluide, odihna si antiinflamatoare. Decongestionantele inhalatorii sunt sigure
si fara pericol dar ar trebui evitate solutiile antitusive. Este indeajuns sa se
administreze paracetamol pana la dozele maxime normale adica 1g de 4 ori pe zi.
Daca tusea devine productiva cu flegma verde, acest lucru poate fi semnul unei
infectii bacteriene necesitand tratament antibiotic. Nu toate antibioticele sunt
nepericuloase in timpul sarcinii, asa ca pentru mai multa siguranta spuneti
medicului care va consulta ca sunteti insarcinata.
Scurgerea vaginala
Graviditatea face femeia mult mai
susceptibila la aparitia scurgerilor vaginale, cel mai adesea produse de
germenele Candida albicans. Acesta este gasit in mod normal in vagin intr-un
procent de pana la aproximativ 16% dintre femeile negravide si la 32% din cele
gravide. Nu intotdeauna se manifesta simptomatic si necesita tratament numai
daca produce neplaceri ca mancarime, durere si roseata, sau o scurgere
albicioasa, groasa, caracteristica. Este mai intalnita la a doua sarcina sau la
urmatoarele, in cel de-al treilea trimestru al sarcinii, in timpul lunilor de
vara, urmand unui tratament antibiotic, si la femeile diabetice.
Tratamentul cu Clotrimazol (Canesten),
supozitoare vaginale, este de obicei eficient. Tratamentul cu tablete de
Fluconazol (Diflucan) nu este recomandat in timpul sarcinii. Candidoza nu este o
infectie transmisa pe cale sexuala si nu este nevoie de tratament pentru
partenerul dumneavoastra.
Streptocociile cu streptococ din Grupul B
Streptococul din Grupul B este un
germene pe care il poarta aproximativ una din cinci femei gravide, in mod
obisnuit fara a cauza probleme. Intr-un numar mic de cazuri poate fi transmis
copilului in timpul nasterii conducand la o infectie puerperala sau chiar la
meningita. Acest lucru se intampla doar la 3 din 10 000 copii nascuti in Marea
Britanie. Este mult mai intalnit in Statele Unite, asa ca acolo s-a perfectionat
un program de screening pentru streptococul din Grupul B.
In Marea Britanie tratamentul este
indicat de obicei doar in cazurile cu risc deosebit de crescut, si anume :
travaliu precoce (inainte de 37 saptamani), prelungit, sau in cazul ruperii
precoce a membranelor, daca exista temperatura crescuta, daca exista febra in
timpul travaliului sau daca copilul de la nasterea precedenta a fost afectat de
acest microb. Tratamentul consta in antibioticoterapie intravenoasa in timpul
travaliului.
Infectiile
cailor urinare
Infectiile tractului urinar sunt destul
de frecvente in timpul graviditatii. Aproximativ o femeie din 25 face o infectie
a cailor urinare in timpul graviditatii, simptomele obisnuite fiind un
discomfort sau senzatie de arsura la trecerea urinii, o durere a vezicii sau
necesitatea de a urina foarte frecvent. Daca infectia urca la nivelul rinichilor
si in circuitul sangvin, poate provoca dureri lombare, vomismente, febra si
poate produce chiar travaliu prematur.
Tratand precoce infectiile cailor
urinare, putem preveni o serie de complicatii mai severe. O infectie usoara se
trateaza cu antibiotice sub forma de tablete pentru o saptamana, dar o infectie
mai severa poate necesita internare in spital, antibiotice intravenoase si
repaus la pat. Dupa o infectie urinara, alte infectii sunt mai frecvente si sunt
indicate examene lunare ale urinii.
Infectiile
transmise pe cale sexuala
Atat infectiile chlamydiene cat si cele
gonoreice pot trece la copil in timpul nasterii, producand infectii oculare.
Gonoreea este destul de rara in Marea Britanie dar Chlamydia este mai frecventa
afectand una din 20 de femei gravide. Poate produce de asemenea infectii
pulmonare la copil sau la mama dupa nastere. Ambele aceste infectii sunt
tratabile in timpul graviditatii si este necesar sa se faca un al doilea frotiu
dupa aceea pentru a avea confirmarea vindecarii.
Este de asemenea foarte important de a
face screeningul si tratamentul partenerilor sexuali, altfel ei vor transmite
infectia inapoi. Efectuarea unui test HIV este de rutina in unele spitale dar nu
este obisnuita in afara zonelor cu risc crescut.
Daca considerati ca v-ati expus unui
risc crescut, orice medic urolog sau ginecolog sau clinica pot efectua un test,
deseori in aceeasi zi. Infectia HIV trece la copil in aproximativ 15% din cazuri
dar acest procent poate fi redus la 8% cu un tratament medicamentos sau chiar
mai jos cu efectuarea unei operatii cezariene elective.
Herpesul
genital
Infectiile herpetice afecteaza
aproximativ 10% din populatia Marii Britanii, desi numai o treime din cazuri
sunt diagnosticate corect ca fiind herpes. De obicei debuteaza ca ceva similar
unei gripe, urmata de aparitia unor leziuni vulvare care sunt foarte dureroase.
Dupa o saptamana sau 10 zile, aceste leziuni se vindeca.
De multe ori debutul initial este
gresit interpretat ca fiind o infectie vulvara candidozica, producand doar
mancarime sau durere, si raspunzand favorabil la tratamente cu crčme sau
pesarii. Ocazional este asimptomatica. Primul atac este de obicei cel mai
dureros. Virusul herpetic se localizeaza in nervii spinali si se poate reactiva
cauzand un al doilea atac. Acesta apare de obicei la 3-4 luni dupa primul, iar
recurentele apar de 2-3 ori pe an dar acest lucru este extrem de variabil.
In timpul graviditatii herpesul
cauzeaza cele mai mari probleme daca primul atac survine dupa saptamana 28.
Poate trece o perioada de pana la 3 luni pana sa se dezvolte complet un raspuns
imun din partea mamei. Atacurile secundare sunt mai lipsite de risc. Principalul
risc al infectiei herpetice este acela de trecere a virusului la copil in
momentul nasterii. Atacurile primare pot produce travaliu prematur sau o
crestere insuficienta.
Din cauza acestor riscuri, o operatie
cezariana este de preferat, mai ales daca primul atac survine in timpul
graviditatii dupa saptamana 28, sau daca sunt leziuni atunci cand incepe
travaliul. Acest lucru este produs de obicei in saptamana 38.
Varicela
Varicela este o infectie comuna si
multe gravide vin in contact cu copii care sufera de aceasta boala. Problemele
apar doar in anumite momente. In primul rand, daca ati avut varicela inainte, nu
exista nici un risc pentru copil. In orice caz, chiar daca nu va amintiti sa fi
avut varicela, este foarte posibil sa fi avut o infectie asimptomatica si sa
fiti protejat. Daca exista insa dubii, ar trebui sa consultati un medic pentru a
se face analize de sange, pentru a vedea daca exista imunitate. Riscurile pentru
copil sunt importante in urmatoarele doua situatii, si numai daca mama face
varicela :
-
inainte de saptamana 20 –
risc de sindrom de varicela afectand copilul. Aceasta situatie este
destul de rara. Pana in saptamana 14 riscul este de aproximativ
0.4%, in timp ce intre saptamanile 14-20 este de 2%. Daca femeia are
tratament cu imunoglobuline dupa ce a fost expusa, riscul este probabil mai
mic.
-
eruptia mamei se dezvolta in
intervalul cu o saptamana inainte de nastere pana la o luna dupa.
Este nevoie de aproximativ o saptamana pentru ca anticorpii materni sa treaca
la copil, asa ca daca acesta se naste inainte de aceasta perioada, copilul
este supus unui risc crescut de infectie severa dupa nastere
In perioada din saptamana 20 si pana la
termen, nu exista risc pentru copil. Imunoglobulinele constituie o forma de
tratament cu anticorpi care pot reduce riscul sindromului de varicela si care
trebuie administrate la 10 zile dupa atacul initial.
Toxoplasmoza
Toxoplasmoza este cauzata de un parazit
numit toxoplasma gondii care se gaseste in carnea cruda, la pisicile care se
hranesc cu carne cruda si care isi ingera fecalele. Infectia cu toxoplasma este
intalnita atat la barbati cat si la femei in afara sarcinii, desi infectia din
timpul graviditatii este cea mai ingrijoratoare pentru ca poate conduce la
infectie la copilul nenascut inca : toxoplasmoza congenitala. Odata ce ati avut
infectie cu toxoplasma, imunitatea organismului va va feri de a face boala
din nou.
Aproximativ o treime din femei vor fi
avut toxoplasmoza inainte de sarcina. Boala se manifesta ca o gripa, cu glande
marite de volum in orofaringe, si majoritatea persoanelor nici nu sunt
constiente ca au avut toxoplasmoza. Nu este cunoscut cu exactitate cate femei
fac toxoplasmoza in timpul sarcinii dar unele cercetari sugereaza ca
aproximativ 2 dintr-o mie ceea ce inseamna aproximativ 1400 in Marea Britanie in
fiecare an.
Numai la 30-40% dintre femeile care fac
toxoplasmoza in timpul sarcinii, infectia trece la copilul nenascut. Riscul se
pare ca este corelat cu stadiul graviditatii la care gravida contracteaza boala.
Riscul este mai mare in cel de-al treilea trimestru fiind de aproximativ 70%, in
timp ce in graviditatea precoce doar 15% dintre copii vor fi infectati.
Toxoplasmoza poate duce la pierderea
sarcinii, sarcina prelungita sau probleme de crestere, orbire, leziuni
cerebrale, epilepsie sau surditate.
Daca se descopera ca o femeie are
toxoplasmoza in timpul sarcinii, i se va face o echografie pentru a cauta
semnele de infectie la copil. Dupa 20 saptamani de gestatie, i se va face un
test definitiv, cordocenteza. Acest test presupune recoltarea unei probe de
sange din cordonul ombilical.
Desi toxoplasmoza este o afectiune
serioasa atunci cand apare, asa dupa cum se observa din cifrele de mai sus, este
destul de rara. Femeile care au pisici nu trebuie sa scape de ele atunci cand
raman insarcinate, este doar necesar sa se ia anumite precautii. Fiti sigure ca
consumati doar carne care a fost bine gatita. Spalati-va pe maini, spalati
suprafetele si ustensilele de gatit dupa ce preparati mancare cu carne cruda, si
de asemenea spalati bine fructele si legumele inainte de a le consuma.
Carnea cruda si preparatele gatite ar
trebui sa fie asezate pe farfurii separate. Daca este posibil, rugati pe
altcineva sa curete vasul de hrana al pisicii sau folositi manusi si spalati-va
pe maini dupa aceea. Intotdeauna folositi manusi atunci cand va ocupati de
gradinarit si spalati-va pe maini dupa aceea.
Autor: Dr. Cristian
Popescu, medic Desprecopii.com Toate drepturile rezervate (c) www.desprecopii.com 2006
Pentru sute de raspunsuri
la probleme legate de ginecologie, vizitati Cabinetul Ginecologic
Desprecopii.com aici
>>>
Forum
recomandat
Pentru suport, sfaturi si
prietenie, va asteptam pe forumul gravidutelor: Odiseea sarcinii in 40 de saptamani ...
Legat de sarcina, mai cititi pe site-ul
nostru:
Odiseea sarcinii - de 40 de
saptamani:
Complicatii ale
sarcinii >Avortul
spontan >Pierderea
spontana a sarcinii (avortul spontan)
Cazuri speciale in sarcina >Astmul si sarcina >Cerclajul si sarcina >Sarcina extrauterina (ectopica) >Sarcina si dietele
Dezvoltarea Sarcinii >Calculul datei nasterii >Sarcina (Intrebari & Raspunsuri)
Factori de risc in timpul sarcinii >Alcoolul si sarcina >Pisicile si femeia gravida >Fumatul in timpul sarcinii >Toxoplasmoza si sarcina >Sarcina si tratamentul stomatologic >Folosirea medicamentelor in timpul sarcinii
Alimentatia
in timpul sarcinii >Plante interzise
& nerecomandate in timpul sarcinii >Consumul de cafea/alcool >Alimente de evitat
in timpul sarcinii >Suplimentele de
vitamine in timpul sarcinii
Sarcina la
inceput >Semne
prevestitoare sarcinii >Tocmai ai aflat ca esti insarcinata...
Alte
categorii: >9 cai de a
combate stresul in timpul sarcinii >Cum ma pot hotari in alegerea numelui copilului meu? >Vopsirea parului
in timpul sarcinii >Nou: Masuri de
protectie a maternitatii in Romania >Prenumele poate influenta destinul?
>Sânii în schimbare >9 luni fără sex? >Momente-cheie în timpul sarcinii
>Haptonomia sau comunicarea prin
atingere >Cauzele
malformatiilor fetale >Sarcina prelungita >Neplaceri de-ale sarcinii... >Gemeni, tripleti
sau mai multi... >Echografia
(Ecografia) >Scorul Apgar
>Supravegherea gravidelor cu risc >SEMNE DE ALARMA >Odiseea sarcinii in 40 de saptamani
>Alimentatia in timpul sarcinii
>Infectii (posibile) in timpul sarcinii >Concediul pentru
sarcina si lauzie >Cate ceva despre
gemeni >Gripa si vaccinul
anti-gripal >Sarcina: 11
Mituri si realitati
|