Intr-o zi ne vom intalni...

Intr-o zi ne vom intalni...

Intr-o zi ne vom intalni...

Ma numesc Angelica si va transmit acest ultim mesaj din partea unchiului meu Olar Eugen. Ar fi trebuit de mult sa scriu dar nu m-am simtit in stare, nici astazi nu ma simt pregatita dar trebuie sa imi indeplinesc promisiunea facuta.

Intr-o zi de vom intalni...

O lunga lupta cu boala....
A luptat pana in ultima secunda a existentei sale
Un om, o enciclopedie
Nu se mai apreciaz fiinta umana
A iubi tot ceea ce inseamna viata
Prietenii virtuali chiar conteaza

Ma numesc Angelica si va transmit acest ultim mesaj din partea unchiului meu Olar Eugen.
Ar fi trebuit de mult sa scriu dar nu m-am simtit in stare, nici astazi nu ma simt pregatita dar trebuie sa imi indeplinesc promisiunea facuta.

Unchiul meu Olar Eugen, cel mai exceptional om din familiea noastra, dupa o lunga si dureroaza lupta cu boala de care voi toti prietenii lui virtuali stiati numita Cancer a incetat din viata pe data de 17.12.2012 lasandu-ne pe toti cei dragi indurerati. Provocand o durere inimaginabila in inima sotiei, fiului, norei, fratilor, verisorilor, nepotilor si a tuturora celor ce l-au cunoscut si l-au indragit.

Desi il cunoastesti si ati putut sa vedeti ce fel de om este prin scrierile ce le-a postat mereu aici voi incerca sa vi-l prezint si eu pentru al cunoaste un pic mai bine.

A fost un om glumet, distractiv, lipicios. Stia sa vorbeasca cu copiii, batranii, adultii, fie ca erau pe aceasi lungime de unda cu el fie ca nu. Stia pur si simplu cum sa inteleaga si sa intre pe fagasul tuturor. Toate momentele petrecute in sanul familiei erau pline de rasete si ne distra pe toti, prin glume, prin stangaciile lui uneori. Adora sa fie incojurat de cei dragi si nu lipsea niciodata din peisaj atunci cand cineva facea o fotografie trebuia sa fie in centrul atentiei dar in acelasi timp cu toti eram in centrul atentiei pentru el.

Odata cu trecera lui in eternitate in special familia dar si pamantul a pierdut un suflet nobil si inegalabil. A iubit tot ceea ce insemna viata, isi adora familia de la mic la mare. Nimic nu era mai minunat pentru el decat sa ne stie pe toti uniti mai ales in zilele de sarbatoare.

Ani de zile a dus intr-un mod eroic Cancerul pe picioare, a luptat pentru viata ca nimeni altcineva, cu toata forta si cu tot sufletul din momentul descoperiri bolii si pana in ultima secunda a existentei sale. A incercat tot ce a fost uman posibil si fiecare reusita sau esec a transmis-o celor aflati in situatia lui cu speranta ca: ... o vorba buna poate salva o viata, un lucru spus la timp si credinta poate face minuni...

Multi dintre cei care il cunosteau nici nu le venea sa creada ca e bolnav, era un om plin de viata, un spirit vesnic tanar luptator si plin de optimism. Radea, zambea, dansa, juca tenis de masa cu tinerii de la bloc sau din imprejurimi, juca remi cu prietenii si familia in fiecare seara, juca jocuri pe computer cu familia si nepotii si isi dedica o parte din timp socializand pe forumurile si paginile cunoscute de toti cei ce cunosc lumea asta condusa de tehnologie. Iubea animalele si le ocrotea mereu. Buzunarele le avea pline cu pedigre, nu conta ca se murdareau sau ramaneau unsuroase ce conta era sa aibe ce sa dea pe strada daca intalnea un animalut fie el vagabond fie el al unui alt stapan.

Nu am sa uit niciodata cand a fost la noi in vizita si a gasit un melc pe mijlocul

/Images/lacrima-catel.jpg

trotuarului in fata casei, pur si simplu l-a luat in mana si l-a mutat in iarba pentru a-i salva viata spunea el pentru ca pe trotuar putea fi calcat de om sau bicileta sau ranit de vreun catel.

La capitolul cunoastere era o adevarata enciclopedie, putea raspunde la orice intrebare legata de stiinta, poezie, sport, istorie, arta...si multe atatea altele. Avea un stil aparte de a se exprima si ce stiu sigur e ca nimeni nu va mai recita poeziile cum o facea el.

Intodeauna incerca sa ne invete ceea ce stie el dar si era incantat sa fie invatat la randul lui. Era fascinat de stiinta si mereu pomenea de infinit, galaxie, miliardele de ani lumina dintre planete si univers, distanta de la pamant la stele si frumusetea inimaginabila ce exista acolo unde mintea umana inca nu este capabila sa o conceapa cu adevarat. Mereu spunea ca in acest Univers infinit noi fiintele umane suntem doar praf stelar care mereu se intorc acolo unde le este locul pt a pastra echilibrul universului.

Ultimele 3 luni din viata au fost foarte grele, boala a recidivat si nu doar s-a extins ci l-a si doborat de pe picioare. Chiar si asa a continuat sa lupte poate si mai mult ca la inceput. Medicii l-au trimis la tot felul de analize, tratamente, radioterapii atat in Arad cat si in Timisoara si in toate el a vazut o speranta si le-a incercat. A facut pentru mult timp si zilnic naveta Arad - Timisoara fie cu trenul, fie cu masina il mai duceam membrii familiei fiecare cum puteam, totul in speranta ca va reusi sa invinga boala, daca nu total macar sa se stopeze din nou. Toate astea le-a facut impreuna cu matusa mea care i-a stat alaturi zi si noapte in spital, acasa, i-a fost alaturi secunda de secunda luptand cot la cot cu el cu aceasi speranta ca se va face bine.

Fiecare am incercat sa il ajutam cu un drum, o vorba buna, o imbratisare... Degeaba s-au cheltuit foarte multi bani, nu doar faptul ca in fata bolii oameni indiferent cat ar cheltui nu se mai poate face nimic. Ceea ce e cel mai trist e faptul ca Medicii nu mai apreciaza fiinta umana, pentru ei totul se limiteaza la bani. Dai un ban te consulta, dai un ban sta de vorba cu tine, mai dai un ban iti da un tratament dar niciodata in interesul de a te ajuta cu adevarat ci pentru a-si umple buzunarele. E o acuzatie directa ce o aduc si mi-o asum. Nu va exista nimeni si nimic care sa imi schimbe aceasta parere prin argumente. Voi incepe sa cred cu totul altceva cand voi vedea cu ochii mei fapte nu vorbe. Cand voi vedea ca fiinta umana conteaza mai mult decat orice pe acest pamant si medicii isi vor alege aceasta meserie chinuindu-se pentru a descoperi leacuri dedicandu-si cea mai mare parte din timp si din viata pentru a salva vieti fie ca au 100 de pacienci sau 1000 in grija lor. Pana la urma fiecare trebuie sa ne asumam responsabilitatile meseriei pe care ne-o alegem.

Unchiul meu ar fi putut sa scape rapid de cancer daca ar fi fost indrumat cu totul altfel de la inceput si chiar dupa ce a fost diagnosticat lucrurile ar fi putut decurge altfel daca i s-ar fi cautat cea mai buna varianta pentru a incerca sa invinga boala. Degeaba pe ultima suta de metri iti spune un medic: LA MINE AI FI TREBUIT SA VI DE LA INCEPUT sau ASTA AR FI TREBUIT SA FACI DE LA INCEPUT. Cum poate sti un om bolnav care nu detine secretul vietii vesnice si nici nu cunoaste medicina pentru ca a avut cu totul alta profesie  ce sa aleaga si cum sa aleaga? Tot ce a putut face a fost sa filtreze informatia primita si sa urmeze indrumarea specialistului in medicina pe acel segment. E foarte simplu nu?? Daca toti am detine raspunsuri si am sti ce sa facem si cum sa alegem, pamantul nu ar mai avea nevoie de medici, am fi noi proprii nostri curatori.

Cel mai trist si dureros este ca unchiu a suferit si a chinuit mult chiar sub ochii nostri fara a putea face nimic. Inainte de sarbatori a inceput sa se simta tot mai rau dar chiar si asa speranta ca se va face bine inflorea si in sufletul lui cat si in al nostru. Lupta si spera mai ales pentru ca dorinta lui cea mai mare era sa isi mai poata vedea odata fiul ce locuieste in strainatate si sa isi cunoasca nepotelul care avea doar cateva luni. Din pacate niciunul dintre aceste lucruri nu au mai fost posibile, de ce? Numai Dumnezeu stie, noi nu vom putea intelege niciodata de ce lucrurile s-au intamplat asa. Merita din plin sa isi poata imbratisa familia de la mic la mare asa cum o poate face doar un tata, un sot, un bunic.

A murit intr-o camera micuta din spital in Arad avand la capataiul lui pe sotia, matusica mea draga care i-a fost toata viata alaturi si la bine si la rau. Ce stiu e ca inainte de a inchide ochii pentru totdeauna s-a simtit bine si nu mai avea dureri. Si chiar si atunci sunt convinsa ca el inca lupta pentru a ramane in viata.

Cu o zi inainte am reusit sa-l vad, a mai deschis ochii o singura data si m-a privit surprins, nu intelegea de ce il tin de mana si plang, nu intelegea de ce suntem toti acolo si imi rasuna si acum ce a spus in soapta: ce aveti mey? Nu cred ca constientiza ce i se intampla. L-am pupat pe frunte si i-am zis: Nimic unchiule am venit sa va vedem. Apoi matusa mea l-a pupat si l-a mangaiat linistindu-l cu vorbe, agitatia nu era buna pentru ca si asa deja respira greu. Sub efectul medicamentelor a reusit sa adoarma din nou.

A iubit tot ceea ce insemna viata si a luptat cu suferinta cauzata de boala convins ca o va invinge dar pana la urma a fost invins. In noi a lasat un gol imens ce nimeni nu il va putea umple niciodata. Va trece mult timp pana vom putea accepta realitatea si mult mai mult timp pana ne vom linisti. Acum poate nu il mai doare nimic si poate ca merge pe proprile picioare asa cum nu mai reusise de mult prea multa vreme. Chiar daca puntea suferintelor pentru el s-a rupt si a trecut de partea cealalta unde e pace si liniste totusi e greu de acceptat ca nu mai e.

Anul acesta sarbatorile au fost triste pentru toata familia, s-a simtit un gol imens. In urma cu o saptamana de ziua mea am fost eu cea care a mers cu un buchet de flori la mormant.
Durerea e dublata pentru matusa mea, pentru verisorul meu, pentru soacra sa, nora sa si pana la urma pentru noi toti. Poate ca vi se pare ciudat ca sar de la una la alta dar scriu pe cum imi vin cuvintele.
Imi aduc aminte si acuma cu drag, chiar cand a inceput sa se simta rau el tot vroia sa joace tenis de masa si se necajea ca nu mai are cu cine si ca nici miscarile lui nu mai sunt la fel. Intodeauna dar intotdeaua castiga, era un invingator. Desi eu am renuntat sa mai joc de ani de zile urmand al timp de tenis, tenis de camp i-am spus ca voi juca cu placere cu el daca vrea. Nu voi uita niciodata expresia fetei lui, nici cat de rapid a fost gata pregatit cu paletele in mana si nici expresia aia de fericire dupa ficare serva data si dupa fiecare punct inscris. Cred ca am jucat mai bine de 40 de minute. A fost ultima data cand a jucat dar stiu ca s-a simtit exceptional si fericit.

Pentru mine inca traieste, cand merg sa vizitez familia pur si simplu mi-l imaginez la pescuit, in italia, la tenis sau la un pahar de bere cu vreun amic. Nu pot sa accept ca nu il voi mai vedea niciodata si chiar daca mi-e dor, si chiar daca ne este dor de el in fiecare zi, eu am certitudinea ca undeva candva ne vom mai intalni cu totii la o masa rotunda razand, facand poze sau pur si simplu stand in liniste unii langa celilati.

Nimic nu e mai frumos ca o familie! E cea mai mare binecuvantare data de la Dumnezeu.

Vi l-am prezentat asa cum l-am vazut eu, asa cum l-am cunoscut eu, dar stiu ca si membrii familiei noastre il vor identifica si regasi prin aceste cuvinte. Nu a fost un om fara greseli, a gresit si el ca noi toti dar cu siguranta niciodata nu a facut vreun rau intentionat. Daca am fi perfecti si fara de pacat nu ne-am mai numi oameni si totul ar fi foarte plictisitor. Prin insasi imperfectiune fiintele umane sunt speciale, totul are rostul sau pe acest pamant.

Imi cer scuze fata de toti daca nu am fost prea coerenta si am si sarit de la una la alta, desi scriu repede gandesc mai repede decat scriu.

Matusei mele vreau sa ii cer scuze pentru intarziere, stiu ca ar fi trebuit sa scriu de mult. Unchiul meu mi-a zis cu mult timp in urma ca ramane sa ii scriu eu un mesaj de adio si a rugat-o si pe ea sa imi transmita asta. A durat ceva timp stiu...dar pur si simplu mi-a fost foarte greu.

Nu stiu daca am reusit sa spun lucrurile asa cum trebuia, e foarte greu sa imi gasesc cuvintele. Cel mai priceput la cuvinte pentru a formula ceva frumos si sa lase amprenta stia sa o faca doar unchiul meu.

Ani la rand am fost cea care scria pentru voi cea ce el imi dicta. Statea langa mine si rasfoia caietele unde avea notate doar ganduri bune si folositoare gata pregatite pentru a fi scrise pe forum pentru toti cei care ii urmarea si citea fiecare capitol postat. Mereu spunea ca am o dexteritate uluitoare si ca pot scrie in 2 ore cat el ar scrie intr-o luna. Acum e greu si sunt singura scriind dar chiar si asa il simt undeva langa mine parca soptindu-mi toate aceste vorbe pentru voi.

Sa nu il uitati si sa ii pastrati vesnica amintirea. El a dorit foarte mult sa va scrie in continuare si in caz de orice sa existe cineva care sa il ajute sa isi ia ramas bun de la toti.

Comentariile voastre dupa ficare vizualizare facuta la ceea ce scria el era cel mai frumos cadou de care pomenea mereu. Desi nu v-a cunoscut personal v-a indragit pur si simplu si asta pentru faptul ca indragea fiecare fiinta umana. Ati fost prietenii lui virtuali dar pur si simplu v-a iubit pe toti.

Iubiti viata si tot ce va inconjoara, luptati si traiti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima dar fara regrete si fara rautate.

Unchiule stiu ca esti bine, ca ne vezi si ca oriunde te-ai afla esti implinit. Noi cu totii iti vom pastra vesnica amintirea si te iubim mult.

Cu mult drag
Nepotica ta
Angelica

PS: In ceea ce priveste viata si timpul eu spun doar atat: Am facut un pact de coexistenta pasnica cu timpul. Nici el nu ma urmareste nici eu nu fug de el. Intr-o zi ne vom intalni!

Acest mesaj a fost desemnat Topicul lunii februarie 2012 si a castigat ACEST premiu.

Va recomandam sa cititi in totalitate subiectul de pe forumul desprecopii.com AICI

autor: gelu1, membru  desprecopii.com -  Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2013

Scrisoare fetelor mele

Nu, nu am gresit rubrica, aceasta e o scrisoare deschisa adresata fetelor mele. Mi-as cere scuze public pentru ce le-am invatat, dar eu inca mai cred ca i-am invatat corect! ... citeste mai departe

Taisul tacerii

"Astazi se anunta o zi frumoasa, insorita....". Mesajul prezentatoarei de la meteo se revarsa peste camera mea luminata de soarele ce a rasarit de cateva ore bune. ... citeste mai departe

Topicul lunii pe forum

Voce si suflet a comunitatii Desprecopii

 Forumuri recomandate

  Discutii generale
In discutii generale puteti posta orice doriti!

  Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti
(Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)

 In unul sau in doi... mergem mai departe!
Probleme cu casnicia, suport, incurajari, pareri ... nu ezitati si usurati-va gandurile aici!

 

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
forumuri specializate Forumuri specializate
  • Ajutor umanitar

    Esenta comunitatii noastre este oferirea ajutorului celor care trec prin momente grele. Nu uita ca si tu poti face un bine.

  • Forumul General

    Sufrageria Comunitatii DC. Aici ne intalnim, ne prezentam si sporavaim despre orice.Vii?

  • Concursuri ACTIVE

    Aici gasesti toate concursurile active. Vino sa le vezi si intra si tu in concurs.

  • Femina intim

    Intre noi femeile. Cosmetice, diete, tampoane, dileme intime.

  • La bucatarie

    Vreau o reteta noua ! Am uitat cum se fac clatitele ! Bucatarii si bucataresele au cuvantul!


Comentarii la articol

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga tu un comentariu si poti castiga un tricou Desprecopii.com

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.