Disciplina copilului, un subiect controversat...

O sumedenie de intrebari ne trec prin cap cu viteza fulgerului, fara sa putem obtine si un raspuns satisfacator...cum sa nu-mi mai faca crize de plans in public, cum sa-l fac sa inteleaga ca nu se poate...cum pot sa nu ma enervez cand vad ce crize face de parca acasa nu are nici o jucarie??? Intrebari peste intrebari la care nu crezi ca o sa-ti poti raspunde... si totusi... citeste mai departe

Trimite unui prieten Adauga la favorite Tipareste

Evaluat de 549 de cititori Evalueaza | 18 comentarii | Comenteaza | Comenteaza prin Facebook

Ce este de facut oare cand micutul tau incepe sa urle ca el vrea acea jucarie, acel "ceva" pe care si-l doreste ?? cu siguranta ca ati asistat la o scena de genul asta chiar daca nu s-a intamplat si la dumneavoastra in familie, chiar spui in gand : "ce bine ca am stiut sa-mi educ copilul sa nu-mi faca mie asta..." si te trezesti peste 2 zile ca-ti face acelasi gen de criza si tie si te intrebi pana unde naivitatea ta sa-ti imaginezi ca asta se intampla numai altora..., evident celor care nu sant "in stare" sa-si educe copilul...si-ti dai seama ce nedrept esti cand te arunci sa judeci...

"Mama urla la copil sa taca si-l ameninta sau chiar il palmuieste, in timp ce copilul nu vrea sa renunte la jucaria pe care a pus mana, plange in hohote si urla ca el "vlea si vlea", se tavaleste pe jos....lumea se aduna si se aud sfaturi : "de ce doamna nu-i luati jucaria?", "de ce nu-i trageti o bataie buna sa stie cine-i seful?" , "asta se intampla cand nu stii sa-ti educi odrasla, tinerii din ziua de azi nu mai stiu sa faca nimic ca lumea"...si tie iti vine sa intri in pamant de rusine....ce-i oare de facut ca acest gen de manifestare sa ramana un caz singular ??

Incearca sa-i explici ca plecati in oras dar nu poti sa-i cumperi nimic acum ci doar peste o saptamana, ca are destule jucarii si ca daca este cuminte poate sta afara mai mult, sau poate primii un biscuit in plus, etc...

Parintilor li se reproseaza ca sunt prea toleranti, ca-si rasfata prea mult copii, ca nu le-au interzis adesea ceea ce trebuia interzis....nestiind ce-i acel "nu este voie, nu trebuie, etc adica marele "NU", copii cresc cu impresia ca toata lumea e a lor si orice se poate, numai sa zica "vreau". Nerefuzandu-le nimic unii parinti nu realizeaza ce impact va avea primul refuz din afara asupra unui copil care nu stie ce insemna un banal (sau nu) "NU". Acesti copii vor avea dificultati de integrare in societate, incepand cu prima intrare in colectivitate si continuand cu viata zilnica. A permite sau a disciplina este ceva absolut normal si poate da unui copil stabilitatea de care are atata nevoie, el stie la ce sa se astepte de la societate si de la parintii sai. A permite sau nu ceva nu insemna a-ti stresa copilul ci doar inseamna ca el va invata ca exista si lucruri care nu se pot obtine si ca societatea are reguli dupa care se conduce, ca exista limite in toate...la fel de importanta este o atitudine liniara in comportamentul parintilor, inconsecventa nu face decat sa deruteze copilul si sa-l faca sa-si piarda increderea in parinti..

Atentie insa la ceea ce faceti voi in casa, daca urlati unul la altul, daca tipati la partener sau la copil, acesta nu va intelege ce vrem de la el si mai ales, cum vrem ceva ce noi nu facem...mai ales ca micii impielitati profita din plin de inconsecventa voastra.

Daca intr-o zi nu-ti lasi copilul sa faca ceva iar ziua urmatoare-l lasi, vei crea o imensa confuzie in mintea lui...el nu va stii cand poate si cand nu poate sa faca ceva...drept pentru care fiti consecventi iar daca se schimba ceva, explicati si de ce s-a schimbat situatia...

Deci daca iti face o criza in plina strada nu-l certa si mai tare sau nu tipa la el...incearca sa-i distragi atentia sau promite-i o rasplata in cazul in care este cuminte iar cand ajungeti acasa stati de vorba cu el si explicatii de ce a-ti procedat asa. El nu-si da oricum seama ce senzatie starneste prin comportamentul lui, emotiile pe care le incearca sunt infricosatoare pentru el si mai ales nu intelege ce se intampla cu el...de aceea este foarte important sa-i explicati intotdeauna cum stau lucrurile...si cel mai important lucru este ca dumneavoastra sa nu va enervati, sa va tineti firea, chiar daca asta nu-i un lucru usor si daca va doriti sa izbucniti si dumneavoastra intr-o criza de isterie...ganditi-va caun copil nu poate fi ajutat sa inteleaga ceva tipandu-se la el...

Modelul comportamental al parintilor este decisiv pentru ca de aici porneste fundamentul viitoarei comportari in societate a copilului dumneavoastra. Ganditi-va ca daca dumneavoastra evitati sau nu disciplinati micul tiran, acesta va fi disciplinat automat la intrarea in societate si nu-i va fi usor, societatea n-o va face cu dragostea, intelegerea, corectitudinea si blandetea dumneavoastra ....deci il feriti de multe tensiuni si frustrari.

Daca totusi va simtiti depasiti de situatie, mergeti cu copilul la medicul pediatru sau la un specialist care va poate indruma cum sa va purtati cu el...

Autor: Roxana Lilea, Redactor Desprecopii.com
Toate drepturile rezervate (c)
Desprecopii.com -  2007

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
forumuri specializate Forumuri specializate
Ce se intampla la Desprecopii.com

5 comentarii din 18
Trimis de carol

Este perfect redat in articol intradevar, dar cand ai doi mici si esti mamica singura cu doi (la diferenta de varsta de un an) lucrurile se complica, pt ca nu ai cum sa i faci educatie la unul pt ca intre timp celalt umbla si agata alceva si tot asa. In majoritatea articolelor se trateaza cazul unui copil, prea putine am citit din cele cu doi copii mici in care sa fim sfatuite de experti ce facem cand urla doi, sincron,dar din motive total diferite.

Trimis de Paul C

Educatia copilului incepe din prima zi. La fel si cea a parintelui. Nu e ceva pe care putem amana pana la sapte ani sau care putem lasa pe seama bunicilor. Nu e o experienta unidirectionala - parinte > copil. Regulile

Trimis de ana

sint de acord cu ceea ce scrieti in articol.Totul pleaca de la consecventa.Copii sint cei mai mari profitori.Am o ne potica de 5 ani, care o bate pe mama-sa, o obliga sa o care in brate, plange cand nu i se cumpara ce vrea.Cum mama-sa nu e cu ea, se schimba totul.Pe mine ma stied e vrajitoare.Plec unde cu ea, ii spun care sint regulile de drum, ca nu o pot lua in brate ca ma doare spatele, etc... de cateva ori m-am intors cu ea acasa in 5 min ca facea mofturi.Asa ca acum cind iesim impreuna e un inger de copil... si culmea, vrajitoare, vrajitaore, dar tare mai trage la mine si la plimbarile cu mine,desi are asa de multe interdictii.Consider ca a fi parinte e o arta, si fiecare cu rabdare o invatam.

Trimis de popa cristina

Acest articol este foarte bun intradevar este asa cum ne scrieti si recunosc de de fiecare data ca eu sunt devina in educatia fetelor mele dar de multe ori nu mai am rabdare sa mai explic.Mi-as dori ca cineva,un psiholog sau un doctor sa ne raspunda noua mamelor la cateva intrebari despre educatia copiilor nostrii.As dori sa stiu ce sa fac si eu ca mama cand nu mai POT?Va multumesc

Trimis de Faje minodora

Foarte frumos formulat articolul si destul de realist ,dar ce faci cu un copil hiperactiv in varsta de 1 an si 8 luni la care i se dau explicatii in toate felurile posibile ,dar tot ce vrea el face ?

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile
Poti comenta si prin FaceBook mai jos.
Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.