| | De pe forumul desprecopii.com:
|
 Fetita
noastra creste la mama mea. Lucram amandoi foarte mult, plecam dimineata si
venim seara...Sotia mea ajunge acasa pe la ora 19 iar eu de cateva luni am
preluat si alte responsabilitati, care imi mananca mai mult timp decat credeam.
Sotia mea este furioasa ca nu putem sa o luam mai des acasa pe fetita, dar asta
e situatia, deocamdata trebuie sa muncim.
O realitate romaneasca
Aceasta declaratie ar putea apartine oricarui roman adult, aflat in plina
putere de munca. Din pacate, organizarea noua a vietii de zi cu zi a
romanilor, centrata adesea pe cariera, afecteaza relatiile de familie si
influenteaza - mai mult decat suntem dispusi sa admitem - relatiile dintre
parinti si copii.
|
Cu ce set de valori au plecat de acasa
parintii nostri?
La ce le-au folosit aceste valori?
Delia Craciun
spune:
Am plecat in viata cu un set de valori de pe vremea reginei Victoria, cam
de pe la 1880. La mine in familie se credea in cinste, in onestitate, in
notiuni demodate care nu m-au ajutat absolut deloc, dimpotriva, m-am
trezit la 18 ani ca eram intr-o poveste pe care numai eu o traiam, eu si
cei din jurul meu, dar strict familia mea. in rest, toti plonjasera intr-o
alta epoca, in care oamenii se ghidau dupa cu totul alte valori.
Eu am crescut in familia mamei. Familia mamei nu m-a lasat sa ma marit
cu cine am vrut şi nu m-am maritat...au motivat stupid, anacronic, nici
macar nu poate fi numit motiv alesul meu era ungur si asta nu le-a
placut.
Are 45 de ani si lucreaza la o mare companie de software din Bucuresti.
Este in capitala de numai cateva luni. Pana la inceputul acestui an, Delia
avea o slujba care o solicita 24 de ore din 24.
Dupa un divort dureros, absolventa de matematica Delia Craciun si-a dat
seama ca are ceva mai bun de facut decat sa predea logaritmi. Trebuia sa
fie mama lui Sebastian.
Sebastian a trait la 13 ani despartirea foarte brusca de tatal lui care a
plecat şi atunci, peste ce il invatasem eu, şi-a creat un set de valori
care tin de un soi de pregatire pentru viata pe care alti copii, cei care
sunt protejati de familii, nu o au. N-a mai vrut sa se duca la
liceu, l-a facut cu un imens efort fizic şi psihic din partea mea. N-a
fost patru ani la şcoala...se ducea doar la sfarşitul trimestrului, sa-şi
ia notele. Un timp a avut o depresie foarte profunda, care a aparut dupa
ce a plecat tatal lui din tara. Nu facea nimic dramatic: nu se droga, nu
bea, dar se ducea prin parc şi ore in şir privea in gol. Cred ca asta e
cea mai mare reuşita a ultimilor cinci ani am reuşit sa-l fac sa
termine liceul şi acum şi lui ii pare bine |
Meseria de
parinte
 Topicuri
fierbinti de pe forumul Desprecopii.com
Dulapul cu
medicamente
 Forumuri
recomandate
 Cabinetul Psi - consultatii de
psihologie
Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date
de profesionisti.
 In
unul sau in doi ... mergem mai departe!
Probleme cu
casnicia, suport, incurajari, pareri ... nu ezitati si usurati-va
gandurile aici!
|
La sfarsitul anului trecut Sebastian a anuntat-o ca se va muta de acasa. Nu
pentru ca s-ar fi certat sau pentru ca nu ar mai fi iubit-o, ci pentru ca are 19
ani si asa simte, ca e vremea sa ia viata in piept.
Ce a insemnat pentru Delia aceasta despartire?
A fost
sfarşitul brusc şi ingrozitor de dureros al unei epoci. Atunci s-a incheiat, de
fapt, o etapa lunga şi luni de zile, cred ca nici acum, nu mi-am dat seama ce a
inceput. Aştept sa ma nasc...M-a durut faptul ca vrea sa plece de langa mine, la
o varsta la care alti copii nu pleaca, inca mai cauta apropierea parintilor şi
nu neaparat pentru ca ii intretin, ci pentru ca sunt foarte apropiati,
dependenti emotional. Sebastian a taiat pur şi simplu relatia, a fost o ruptura
cu mine. M-a durut ca a hotarat ca e mai bine fara mine; m-a dat afara din viata
lui, asta e adevarul. Atunci mi-am dat seama: nu cred ca o mama se
desparte de copil vreodata, nu e ceva pur spiritual, e o ruptura pe care o simti
fizic. Nu ştiu daca e dor ...e ca şi cand ti se amputeaza o parte din tine
.
Mai putin timp pentru familie in aceasta
societate a banului
Pe vremuri, imediat dupa terminarea studiilor, Partidul
facilita incadrarea in campul muncii dupa cum era formularea oficiala - si,
cu putin efort, puteai inchiria sau cumpara o casa de la stat.
Astazi lucrurile stau altfel. Slujbele se obtin greu, concurential, iar
statul nu mai inchiriaza case decat celor care reprezinta un caz social. Asa
se face ca in ziua de astazi copiii pleaca mult mai tarziu de acasa si destul de
putini au curajul lui Sebastian.
Laurentiu Dan Morujan este tatal a trei copii: are doua fete: una de 22 si
una de 27 de ani si un baiat de 24 de ani. Fetele locuiesc impreuna intr-un
apartament, aproape de casa parinteasca, pe care baiatul nu a parasit-o. Desi
toti copiii familiei Morujan lucreaza, sustinerea financiara vine din partea
parintilor in proportie de 50%.
L-am intrebat pe Ramiro Morujan care este motivul pentru care inca locuieste
cu parintii la o vasta la care unii dintre colegii sai de generatie au propriile
lor familii.
Locuiesc cu parintii pentru ca am considerat ca m-ar ajuta. Nu sunt de conceptia
majoritatii tinerilor, ca trebuie sa plec de acasa sa scap de babaci. Desi
eu voiam sa cred ca sunt pregatit si ma ridicam cu pretentii, am observat ca era
bine ca ei erau acolo. S-a dovedit ca in multe situatii nu ma descurcam si daca
nu erau acolo sa ma opreasca as fi facut multe greseli.
Laurentiu Dan Morujan sustine ca generatia copiilor sai are nevoie de
sustinere in masura in care parintii au posibilitatea sa-i ajute. Care
este efectul acestei copilarii prelungite ? Lumea se iuteste
si diferenta dintre generatii creste mereu. Senzatia mea este ca acum, intre
generatia mea, nascuta dupa razboi, si generatia lor, diferenta a ajuns la un
nivel critic. Or asta inseamna ca de acum incolo trebuie sa schimbam radical
tot.
Pana la generatia noastra comunicarea majora pana la o anumita varsta si
chiar dupa asta era verticala, in sensul unei traditii. Deja de la generatia
copiilor mei incoace prioritatea comunicarii este pe orizontala, intre ei. Noi
nu prea mai contam. Prima mea obligatie este ca, pe cat posibil, sa fac un
echilibru intre greselile generatiilor anterioare de parinti si propriile mele
greseli.
Ramiro nu este de acord cu tatal sau. El crede ca
dimpotriva, diferentele intre generatii se estompeaza si relatia dintre parinti
si copii, dupa o anumita varsta, devine una de la egal la egal. in aceste
conditii, cum isi va educa Ramiro copiii, atunci cand ii va veni randul?
Cred ca ar trebui sa li se dea mai multa libertate copiilor, chiar daca fac
greseli. Un adolescent numai asa poate sa invete, sa se maturizez, dandu-se
singur cu capul de probleme si surmontandu-le singur.
Anca Serban a fost si ea crescuta doar de mama ei. A plecat de acasa la 18
ani, cand a intrat la facultate. Desi a trait destul de greu singura in
Bucuresti, ea crede ca principalele valori pe care le va insufla copilului ei
sunt tot cele invatate de acasa.
Trebuie
sa ştii sa ii intelegi pe cei din jur, sa inveti sa comunici cu ei, sa treci mai
uşor peste lucrurile rele care se intampla.
Traim intr-un ritm care
pe unii i-a luat prin surprindere. Relatiile intre oameni se modifica asa cum
poate nu ne-am fi inchipuit in urma cu 15 ani. Ne insinguram, alergam mai mult
pentru painea zilnica. intre parinti si copii pare sa apara o prapastie.
Diferenta intre generatii poate fi comparata cu un relief montan extrem de
accidentat. Comparati egalizarea relatiilor dintre parinti si copii cu o apa
care acopera 90 % din peisaj. Se creeaza o mare pe care poti naviga, dar trebuie
sa fii atent la recifuri. spune Laurentiu Dan Morujan.
Ce spun mamicile din comunitatea
Desprecopii.com?
Sunt ditamai mama: flacaii mei au 14 si 16 ani. In tot
vartejul asta in care ne poarta serviciul, gospodaria, socotelile, lectiile, ma
surprind, uneori, privindu-mi copiii si realizand cat de mult au crescut. Banala
constatare "Nu stiu cand a trecut timpul" devine atunci atat de acuta incat simt
cum mi se strange inima si mi se umezesc ochii. Sunt tot puii mei, dar sunt atat
de... oameni! Cu amintirile, experientele, sentimentele, gandurile, orgoliile,
incapatanarile, frustrarile lor, cu propriile lor modalitati de a si le
gestiona, care, desigur, difera de ale noastre.
Ce usor era cand ii luam in brate si ii leganam, ce usor
le stergeam lacrimile oferindu-le o bomboana sau o jucarie, ce usurata ma
simteam cand ii vedeam cat de repede isi regasesc zambetul. Pe scurt: ce utila
si eficienta ma simteam! Oi fi si acum, dar reactia lor nu mai e atat de rapida
ca atunci si nici certitudinea mea ca of-urile le-au trecut. In fine, iata o
proba care mi-a starnit hohote de ras, dar m-a si bagat mai adanc in butoiul cu
melancolie: acum 2 zile, discutam cu ala mic pe msn; ma tot lasa in asteptare
si, cand l-am intrebat de ce nu raspunde mai repede, zice (scrie): "Mami, scuze,
dar exista aici o optiune pt. prioritati si pe tine te-am pus la "slowly".
Zambeam si-mi venea sa dau timpul pe "repede inapoi", sa-i fiu, din nou, foarte
necesara... Ne pupacim seara, la culcare, la veniri si la plecari (a devenit,
parca, un gest reflex din partea copiilor, nu stiu daca mai e vorba chiar de
pofta de alint...) si ne fluturam mainile la fereastra. Dar tot acolo e si locul
de tortura, unde-mi lipesc fruntea apasat atunci cand mai intarzie un pic peste
ora stabilita (de comun acord). Imi inchipui deja ce voi simti cand vor merge pe
la disco, pe la petreceri, cand isi vor lua carnet de sofer.
Deocamdata, am un sentiment de vinovatie ca nu petrecem
mai mult timp impreuna, ca suntem mereu atat de ocupati si de preocupati de
viata de zi cu zi, incat nu mai am mereu timpul si dispozitia necesara sa fiu
100% cu ei si pentru ei. Copiii inca trag de noi sa mergem impreuna in parc, la
film si, vad ca, tot mai des in ultima vreme, amanam... Pe mine asta ma doare:
ca n-am incotro si aman, in loc sa am puterea de a lasa toate treburile balta si
de a fi cu ei si pentru ei, acum, cand inca isi mai doresc acest lucru. Ma
gandesc ca exact ce e mai important trece pe langa mine.
Baiatul
meu are 14 ani...si e centrul universului meu. Ma doare sa-l vad crescand, dar
sunt si fericita si mandra ca e atat de mare si de independent. Suntem numai noi
doi. Tatal lui nu mai locuieste cu noi.
Asa incat, ma lupt cu mine insami sa
nu-mi centrez existenta pe nevoile lui si sa nu-l sufoc cu dragostea mea. Ma
lupt sa stau deoparte si sa-l las sa zboare. Inca il mai pup seara la culcare,
inca ies la balcon cand pleaca la scoala si ne facem cu mana... dar nici macar
astea nu vor mai dura mult...
Eu
citesc ce scriu mamele de copii pana in 4 ani, ma intreb daca si pentru ele
timpul are aceeasi dimensiune ca pentru mine, ma hranesc cu tot ce scriu
ele despre griji si nopti nedormite si primii pasi si primele cuvinte.
Vreau sa fiu o mamica perfecta si cred ca prima conditie este sa accept plecarea
puilor mei. Foarte greu& cand baiatul cel mare si-a scos luna trecuta
buletinul mi s-a strans inima, el poarta buletinul ca un trofeu iar eu ma uit la
poza aceea si nu pot sa cred ca barbatul din poza este puiul meu mic si drag pe
care-l iubesc enorm. De ce sunt asa impersonale pozele de buletin?
Parca
ieri ma gandeam ce nume sa-i pun si azi are buletin.A trecut prea repede si din
ce in ce mai des constat ca nu mai pot tine pasul cu ea. Cred ca a venit
momentul sa-i dau aripi, s-o las sa se mai si loveasca.
Credeam
ca numai eu simt durerea asta surda si permanenta, ca prea e centrul universului
meu, fiind singura doar cu el... Deci e un sentiment firesc, de mama...
Hai...plangem nitel amandoua?
Cu riscul de a parea cinica eu de abia astept sa il vad pe fiu-meu
responsabil si pe picioarele lui si sa traiasca la camin, fara mine. Are 19 ani
dar cite am avut de tras cu el in ultimii ani, nici nu va mai spun.... Imi
doresc numai sa mearga cu o masina cumparata de el la care sa aiba asigurare in
numele lui si sa nu mai stau ca pe ghimpi cind intirzie noaptea. Imi doresc sa
fie responsabil si imi doresc din tot sufletul ca eu sa fiu departe de el si
viitoarea nevasta, sa ma bucur si eu de "batrinetile" mele si sa imi fac toanele
pe care nu mi le-am putut face din cauza lui, ok? Am muncit mult pt. el si am
facut multe sacrificii pt. el. Asa ca eu de abia astept ca el sa plece de
acasa.
Va recomandam sa mai
cititi:
Topicuri
fierbinti de pe forumul Desprecopii.com
palmuirea
copiilor
Unde pot reclama o
agentie de casting?
Poveste de Romania:
donam sange sau nu?
Educarea copiilor in
spiritul iubirii de Romānia
daca am fi din nou
copii...
"Multumesc
autor:
Desprecopii.com, Redactor: Andreea Demirgian, Toate drepturile rezervate, Desprecopii.com
2009
 Comunitate
Forumuri
recomandate
 Parintii intreaba, parintii
raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune
intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere
noaptea lapte?)
 In floarea copilariei (4-12
ani)
Nici prea mici si nici mari de tot :-).
Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate.
|
 Scrisoarea Desprecopii.com |
 ARHIVA
|
|
Noutati
Concursuri
Publicitate
Helpdesk
