Anemia feripriva la copii - o afectiune ce nu trebuie neglijata

Anemia feripriva la copii - o afectiune ce nu trebuie neglijata

Anemia feripriva la copii - o afectiune ce nu trebuie neglijata

  • Fierul este un element esential pentru functionarea normala a organismului, un mineral de care acesta nu se poate lipsi fara a suferi disfunctionalitati grave. Fiecare globula rosie din corp contine fier, in asa-numita hemoglobina, pigmentul care transporta oxigenul de la plamani la toate tesuturile din organism.

Ce este anemia feripriva?
Cauzele anemiei feriprive
Categorii de varsta cu risc crescut de anemie feripriva
Simptomele anemiei feriprive
Diagnosticarea anemiei feriprive
Tratamentul anemiei feriprive
Anemia: 4 secrete despre absorbtia fierului pe care trebuie sa le stii
5 informatii esentiale despre fier si sanatate

Fierul este un element esential pentru sanatatea copilului

Fierul este un element esential pentru functionarea normala a organismului, un mineral de care acesta nu se poate lipsi fara a suferi disfunctionalitati grave. Fiecare globula rosie din corp contine fier, in asa-numita hemoglobina, pigmentul care transporta oxigenul de la plamani la toate tesuturile din organism. Lipsa fierului din sange conduce in mod implicit la un deficit de fier ce cauzeaza anemia, o afectiune comuna la varsta copilariei, dar care nu trebuie neglijata.

Ce este anemia feripriva?

Organismul are nevoie de fier pentru a produce hemoglobina, iar atunci cand nu exista suficiente rezerve de fier, hemoglobina se produce in cantitate limitata, ceea ce afecteaza in mod direct producerea de globule rosii. Nivelul scazut de hemoglobina si de globule rosii din sange este cunoscut sub numele comun de anemie. Aceasta afecteaza functionarea tuturor organelor intrucat rolul globulelor rosii si al hemoglobinei este acela de a transporta oxigenul de la plamani la tesuturi. Deficienta de fier, cunoscuta si sub denumirea de anemie feripriva, este principala cauza a anemiei in copilarie, insa in ultimii 30 de ani s-a inregistrat o scadere masiva a anemiei, datorita formulelor de lapte imbogatite cu fier si numeroaselor suplimente alimentare cu fier, destinate in special copiilor.

Anemia feripriva nu apare brusc, persoanele care sunt afectate de ea trecand prin mai multe stadii de deficienta, incepand cu scaderea rezervelor de fier din organism, in timp ce cantitatea de fier din globulele rosii ramane constanta. Daca aceasta epuizare a resurselor de fier nu este oprita la timp, ea se transforma in deficit de fier la nivelul globulelor rosii, conducand la anemie.

Cauzele anemiei feriprive

Anemia pe fondul lipsei de fier poate aparea din cauza mai multor factori, printre care cei mai important sunt:

Prezenta insuficienta a fierului in dieta – O dieta slaba in continutul de fier poate constitui cea mai frecventa cauza a anemiei feriprive la copii si la adolescenti. Bebelusii, copiii si adolescentii care nu consuma suficiente alimente bogate in fier sunt mai predispusi la anemia feripriva.

Absorbtia slaba a fierului in organism – Deficienta de fier poate proveni si din faptul ca acesta nu este asimilat corespunzator de organism, ceea ce duce la un risc crescut de asimilare a plumbului. Combinatia dintre anemia feripriva si intoxicatia cu plumb este foarte grava si poate avea drept consecinte probleme comportamentale si legate de procesul de invatare.

Pierderile de sange – Menstruatia abundenta la adolescente sau pierderile de sange in urma unor accidente, precum si pierderile graduale de sange prin tractul intestinal reprezinta o alta cauza importanta a deficitului de fier la persoanele foarte tinere.

Perioadele de crestere rapida – In perioada copilariei si a adolescentei, corpul are nevoie de mai mult fier. De aceea copiii prezinta un risc crescut de anemie feripriva in asa-numitele perioade de crestere rapida. Acest lucru se intampla de obicei pentru ca dieta nu este adaptata acestor perioade in care ar trebui consumate cantitati mai mari de alimente ce contin fier.

Inlocuirea formulei cu lapte de vaca – Este una dintre cauzele frecvente ale deficitului de fier la copiii mici, mai ales atunci cand trecerea se face inainte de varsta de un an. Laptele de vaca are un continut slab de fier, iar faptul ca el inlocuieste adesea alimente bogate in fier poate conduce la anemie feripriva. De asemenea, laptele diminueaza absorbtia fierului si poate fi iritabil pentru intestine, provocand sangerari slabe, dar care impreuna cu o alimentatie slaba in fier contribuie la instalarea anemiei.

Categorii de varsta cu risc crescut de anemie feripriva

Copiii nascuti prematur si cei cu greutate mica la nastere sunt mai predispusi la deficienta de fier. In mod normal, copiii nascuti la termen se nasc cu rezerve de fier care ar trebui sa le fie suficiente pentru primele 4 – 6 luni de viata. La copiii nascuti prematur aceste rezerve sunt insa mult mai mici, ele fiind suficiente doar pentru primele 2 luni de viata.

Copiii cu varste cuprinse intre 1 si 3 ani sunt si ei mai expusi riscului de anemie feripriva, chiar daca aceasta perioada nu este neaparat una de crestere accelerata. Explicatia tine de faptul ca majoritatea copiilor mai mari de un an incep sa nu mai consume alimente specifice bebelusilor, bogate in fier, si nici nu compenseaza lipsa de fier prin alimente suficient de bogate in aceasta substanta. De asemenea, copiii mai mari de 1 an incep sa bea adesea lapte de vaca in cantitati mari, fapt ce provoaca uneori sangerari ale intestinului, conducand la pierderea de fier.

La varsta pubertatii exista, de asemenea, o perioada critica in ceea ce priveste deficitul de fier, legata de cresterea rapida (la baieti) si de aparitia menstruatiei (la fete).

Simptomele anemiei feriprive

Foarte multi copii cu anemie nu au simptome vizibile, deoarece pierderea de fier este lenta, datorita depozitelor existente in organism care, treptat, sunt diminuate. Insa pe masura ce anemia evolueaza, pot aparea simptome precum:

- oboseala si salbiciunea
- paloarea pielii
- ritmul cardiac accelerat si un murmur cardiac detectabil printr-un control medical
- iritabilitatea
- scaderea poftei de mancare
- ameteala

Foarte rar, persoanele cu anemie feripriva manifesta o tendinta neobisnuita de a manca substante nealimentare, fapt ce are ca sursa tot lipsa de fier din organism.

Diagnosticarea anemiei feriprive

De obicei, diagnosticul de anemie feripriva se pune dupa un examen medical de rutina. Simptomele vagi ale bolii, pe care, de altfel, le intalnim si la alte afectiuni, fac ca anemia sa fie adesea greu de depistat. De aceea, pentru a se pune un diagnostic precis sunt necesare anumite teste de sange care urmeaza sa scoata in evidenta daca este intr-adevar despre o lipsa de fier:

Analiza completa a sangelui – Ar trebui sa scoata in evidenta nivelul scazut al hemoglobinei si al hematocritului (procentul de sange produs de globulele rosii). De asemenea, analiza ar trebui sa ofere informatii despre marimea globulelor rosii, cele cu nivel scazut de hemoglobina tinzand sa fie mai mici.

Numararea reticulocitelor – Releva cat de rapid sunt produse globulele rosii imature. Atunci cand se instaleaza anemia feripriva, globulele sunt produse prea lent in maduva spinarii pentru a putea ajunge la un nivel normal.

Analiza fierului seric – Masoara direct nivelul de fier in sange, insa este posibil ca acest tip de analiza sa nu reflecte cu exactitate cat de mult fier este concentrat in celule.

Feritina serica – Reflecta cantitatea totala de fier stocata in organism si este unul dintre primii indicatori ai nivelului scazut de fier, mai ales atunci cand analiza este facuta impreuna cu alte teste.

Pe langa testele de sange, medicul poate sa recomande si o analiza a materiilor fecale, deoarece deficitul de fier poate sa apara si ca urmare a pierderilor de sange prin tractul gastro-intestinal. O astfel de analiza este necesara, deoarece sangele nu este vizibil cu ochiul liber.

Tratamentul anemiei feriprive

Chiar daca anemia feripriva apare, de obicei, ca urmare a unei diete sarace in fier, schimbarile alimentare nu pot imbunatati singure nivelul de fier din sange. Dieta imbogatita cu alimente ce contin fier trebuie sustinuta si prin suplimente de vitamine imbogatite cu fier sau prin suplimente zilnice de fier. Happy ferro, Sirop este unul dintre aceste suplimente ce pot fi de un real folos in tratarea anemiei feriprive la copii.

Happy ferro contine: Fier - 12,5 μg - 108 %AZR*, Acid folic - 150 μg - 100 %AZR*, Vitamina B12 - 1,8 μg - 200 %AZR.  *AZR – Aport Zilnic Recomandat pentru copii cu vârsta între 1-3 ani (Sursa OMS 2004)
 

Gama Happy ferro vine în sprijinul părinților și al copiilor (capsule și sirop) cu două suplimente destinate nevoilor fiecărui tip de organism. Happy ferro este un supliment alimentar ce asigură într-o singură doză pe zi administrarea concomitentă de fier bisglicinat, acid folic (vitamina B9) și vitamina B12. Cele două vitamine participă la sinteza hemoglobinei și intensifică efectele fierului - mai multe informatii gasiti aici.

Inainte de administrarea unui supliment pe baza de fier, trebuie insa consultat medicul, deoarece un aport prea mare de fier poate fi daunator. 

Trebuie tinut cont, de asemenea, de faptul ca fierul este cel mai bine absorbit pe stomacul gol. Cateodata poate sa cauzeze dureri de stomac si de aceea unii copii au nevoie de o mica cantitate de mancare pentru a putea inghiti suplimentele cu fier. In niciun caz insa fierul nu trebuie administrat cu lapte sau cu bauturi ce contin cofeina, deoarece acestea interfereaza cu absorbtia. Pe de alta parte, vitamina C intensifica absorbtia fierului si de aceea consumul de alimente bogate in vitamina C este foarte indicat.

Dupa prima luna de administrare a suplimentelor de fier, trebuie repetate analizele de sange pentru a vedea daca nivelul hemoglobinei si al hematocritului s-au imbunatatit. Un raspuns pozitiv presupune continuarea tratamentului cu acelasi medicament inca cateva luni. Odata corectat nivelul de fier in sange cu ajutorul suplimentelor pe baza de fier, acesta poate fi mentinut in parametri normali doar prin intermediul unei diete bogate in alimente ce contin fier. Chiar si asa, testele de sange trebuie repetate din 6 in 6 luni.

In cazuri foarte rare, anemia feripriva poate fi atat de severa incat sa necesite spitalizarea  si o eventuala tranfuzie de sange.

De retinut!

Efectele deficitului de fier depind de severitatea si de durata anemiei. Netratata la timp, anemia feripriva poate duce la probleme de comportament si de invatare care adesea nu sunt reversibile, nici dupa rezolvarea problemelor legate de deficitul de fier. De aceea, chiar daca este o boala comuna la copii, anemia trebuie tratata cu maxima seriozitate. Iata cateva recomandari simple, dar care sunt esentiale pentru a proteja copiii de efectele nedorite ale anemiei feriprive:

Copiii sub 1 an trebuie hraniti doar cu lapte matern sau cu formula de lapte imbogatita cu fier. Este important ca bebelusii alaptati la san sa primeasca, incepand cu a sasea luna de viata, si alimente solide bogate in fier.

Copiii sub 2 ani ar trebui sa consume moderat lapte de vaca, deoarece acesta poate inhiba absorbtia fierului, poate scadea pofta de mancare si poate sa produca iritatie gastrointestinala.

Alimentele imbogatite cu fier, cum ar fi cerealele pentru copii, sunt o sursa excelenta de fier pentru copiii mici.

Este important ca dieta copiilor sa contina alimente bogate in fier, cum ar fi: carnea slaba, galbenusul de ou, broccoli, spanacul si alte legume cu frunze verzi, fasolea uscata, mazarea uscata, melasa, strugurii si panea din cereale integrale.

Este de retinut ca fierul se absoarbe mai usor din alimentele pe baza de carne decat din cele vegetale.

Dietele bogate in alimente ce contin fier trebuie completate in mod corespunzator cu suplimente ce contin fier, cum este si Happy ferro si care sunt special create pentru a-i proteja pe copii de anemia feripriva. O alimentatie echilibrata, asociata cu suplimentele potrivite constituie, asadar, modul cel mai adecvat de prevenire a deficitului de fier si a anemiei feriprive la copii.

Anemia: 4 secrete despre absorbtia fierului pe care trebuie sa le stii

Chiar si oamenii care sunt constienti de corpul lor si care fac alegeri sanatoase cu mancarea si bauturile, se pot afla intr-o stare anemica din cauza deficitului de fier. Din cand in cand, simpla cunoastere a alimentelor bogate in fier s-ar putea sa nu fie suficienta pentru a preveni aparitia anemiei.

Prin intelegerea obiceiurilor care sprijina si a celor care ar putea inhiba aparitia anemiei, absorbtia de fier este necesara pentru a echilibra starea anemica datorata deficitului de fier citeste in continuare despre 4 secrete despre absobtia fierului pe care trebuie sa le stii.

5 informatii esentiale despre fier si sanatate

Anemia in sarcina: simptome si ce e de facut
Suplimentele de fier in timpul sarcinii: cand sunt necesare, cat si de ce
Anemia feripriva la copil
Trebuie sa consum vitamine prenatale pe durata alaptarii?
20 de beneficii ale semintelor de susan

Forum de suport

Clinica Virtuala DC
Consultanta medicala online.

autor: Desprecopii.com  - toate drepturile rezervate 2016

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Anemia feripriva la copii - o afectiune ce nu trebuie neglijata.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

In floarea copilariei (4-12 ani)

In floarea copilariei (4-12 ani)

Nici prea mici si nici mari de tot :-). Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
La bucatarie

La bucatarie

Ce gatim astazi? Vreau o reteta noua ! Am uitat cum se fac clatitele ! Trebuie sa va impartasesc noua reteta de prajitura. Bucatarii si bucataresele au cuvantul!
PARENTING - sau despre meseria de parinte

PARENTING - sau despre meseria de parinte

Despre MESERIA DE PARINTE. Experiente, intrebari si milioane de nelinisti. Asta inseamna sa fii parinte.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII