CE-I AL MEU E ŞI AL TĂU? SAU CÂT DE VITREGI SUNT
PĂRINŢII VITREGI
“Cand pornesti la drum, zici ca totul o sa fie bine,
ca asa vrei. Nu se stie insa... Eu o aveam pe Ioana, Tora pe Tea. Ne-am
casatorit, stiind teoretic ca nu va fi usor. Practica ne-a dovedit ca ne
inselam. E mult mai greu decat am crezut. In primul rand, trebuie sa fim
sinceri: cel putin pentru inceput nu putem afirma ca ne iubim copiii celuilalt
la fel ca pe ai nostri. Putem doar spera ca, in viitor, se va intampla. Apoi mi
se pare normal sa stai cu ochii pe partener, sa vezi cum se comporta cu odrasla
ta. La noi a fost chiar rau, pentru ca Ioana a tras si minciuni, ca sa ma cert
eu cu "rivala" ei. Si eu, mai disperat ca o femeie, am pus botu'. Ma rog, a
trecut...dar au venit altele, altele...Incercam din rasputeri sa facem ce
trebuie, uneori ne iese, alteori nu...de mine e mai bine, Tea chiar tine la
mine, ea isi dorea un tata, cu al ei, cel natural, nu prea avusesera texte. Iar
eu m-am surprins ca sunt tare mandru cand mi-o lauda invatatoarea la scoala... e
si meritul meu, nu? Macar putin... Cred ca bilantul e undeva pe plus, dar e tare
greu. Ioana nu cred ca se da in vant dupa Tora, dar mi-au explicat fetele de
aici cum e cu fetele de tati recasatoriti. Plus cei 14 ani ai ei...si mama buna
de i-ar fi, tot nu i-ar conveni. Daca esti deschis la minte, poti incerca sa
faci ce trebuie si poti recunoaste cand gresesti. Eu unul recunosc ca nu fac
chiar ce trebuie, dar ma straduiesc si sper ca Tea va fi destul de rabdatoare cu
mine. Da, dragilor, copiii nu-s vinovati, noi avem limitele noastre si nu putem
spera decat ca vom fi intelesi in cele din urma. De copiii
nostri...” (Rufus)
A deveni tată vitreg sau mamă vitregă este una dintre cele mai mari provocări
din vieţile adulţilor. Dar dacă vă veţi strădui să înţelegeţi nu doar ce simt
ceilalţi ci şi ce simţiţi chiar voi înşivă, e posibil să descoperiţi că în viaţă
nu e ca în filme. Uneori e chiar mai palpitant.
|
Atunci când intraţi într-o relaţie oficială, pe termen lung,
consfinţită prin hârtia dantelată oferită de ofiţerul stării civile, cu o
persoană care deja are copii, trebuie să înţelegeţi că acceptaţi situaţia
aşa cum este: copiii vin la pachet şi sunt acolo pe termen lung. Dar nu
există un numar clar de atribuţii pe care părinţii vitregi sunt obligaţi
să si le asume. Cât de tare vă implicaţi în viaţa copilului depinde dacă
acesta locuieşte sau nu cu dumneavoastră, dacă aveţi proprii dumneavoastră
copii, dacă părintele celălalt mai există sau nu în peisaj şi mai ales,
depinde de ce stabiliţi împreună cu noul partener.
Acceptaţi-vă propriile
sentimente
De multe ori părinţii vitregi se străduiesc din răsputeri să-şi
iubească şi să fie acceptaţi de copilul celuilalt. Dar în realitate, s-ar
putea să descoperiţi că e imposibil să îl iubiţi pe copilul soţului/soţiei
ca pe propriul dumneavoastră copil. Asta poate să vă faca să vă simţiţi
vinovat(ă) sau incapabil(ă) de a fi părinte pentru acel copil.
Dar dacă veţi accepta ideea că puteţi fi nu neapărat un părinte perfect
ci mai degrabă, pentru o vreme, un far luminos pe vreme de furtună, s-ar
putea să vă ajute şi să descoperiţi că dragostea nu se naşte doar la prima
vedere, ea creşte în timp şi se păstrează cu răbdare şi tact. În fond,
cine e adultul în relaţia asta? Dumneavoastră.
Dacă şi dumneavoastră aveţi copii, e posibil să vă treziţi la mijloc,
între toanele propriului pui şi cele ale noului pui. Ambii copii sunt în
fond, în plină furtună emoţională, temându-se să nu-şi piardă locul de
onoare pe lista de priorităţi ale propriului părinte. Va trebui să
jonglaţi cu timpul şi cu disponibilitatea dumneavoastră şi să-i asiguraţi
că relaţiile de cuplu nu trebuie să fie identice cu ce ştiau ei despre
relaţia anterioară.
Câteva rânduri pentru mamele
vitrege
Dacă nu plănuiaţi să aveţi copii prea curând şi vă treziţi dintr-o dată
mama unui ghemotoc de 4 ani sau chiar a unei domnişoare gata să sară la
bătaie pentru supremaţie în viaţa tatălui, e posibil să simţiţi câteodată
că e prea mult, prea dificil, prea complicat de acceptat rolul de mamă
vitregă. Nu uitaţi însă că aveţi de-a face doar cu un copil (sau doi sau
mai mulţi) a căror bună dezvoltare depinde şi de dumneavoastră. Nu faceţi
însă o obsesie din asta. Cereţi ajutorul părinţilor dumneavoastră,
ajutorul soţului şi al prietenilor, înscrieţi-vă pe forumul Desprecopii.com şi fiţi
convinse că întotdeauna veţi găsi o vorbă bună, un sfat, o sugestie.
|
Meseria de
parinte
Dulapul cu
medicamente
Vedete la
Desprecopii.com
 Forumuri
recomandate
 Cabinetul Psi - consultatii de
psihologie
Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date
de profesionisti.
|
Pentru taţi: “Numai tată să nu fii” – e doar o
vorbă din bătrâni. Ignoraţi-o.
Mulţi dintre bărbaţii care se trezesc taţi peste noapte tind să îşi asume
foarte multe responsabilităţi – atât din punct de vedere emoţional cât şi
financiar. E posibil însă să simtă că nu sunt apreciate eforturile lor şi că nu
li se acordă destulă putere de decizie în relaţia cu copilul. Dacă au propriul
lor copil s-ar putea ca fără să-şi dea seama să ajungă să acorde mai multă
atenţie copilului soţiei ceea ce va crea o furtună în paharul propriului copil.
Încercaţi să vă înţelegeţi unii cu
alţii.
Veţi avea nevoie de un set de aşteptări realiste în noua dumneavoastră viaţă
de familie dar mai ales de simţul umorului. În plus, iată câteva lucruri de care
trebuie să ţineţi cont.
- Staţi de vorbă cu partenerul şi împărţiţi sarcinile în mod
egal.
- Petreceţi timp în doi doar cu copilul. Ţineţi minte că e
nevoie de timp pentru a construi o relaţie.
- Încercaţi să nu pedepsiţi copilul vitreg înainte de a stabili o relaţie
clară cu el.
- Nu puneţi la inimă chiar toate mofturile, fiţele, cuvintele urâte sau
mutrele pe care le poate face copilul. Probabil că e supărat pe situaţia în
sine şi n-au nimic personal cu dumneavoastră.
- Încurajaţi copilul să petreacă timp doar cu partenerul dumneavoastră.
- Încercaţi să nu vorbiţi de rău/criticaţi părintele căruia i-aţi luat
locul. Arătaţi-i copilului că adulţii se respectă reciproc chiar dacă au de
împărţit dragostea şi timpul aceleiaşi persoane iubite şi poate circumstanţele
în care se întâlnesc nu-s dintre cele mai fericite.
- Încercaţi să înţelegeţi că familiile în care există copii din alte
căsnicii au propria lor dinamică şi probleme specifice, altele decât există în
orice casă în care creşte un copil.
- Obişnuiţi-vă cu gândul că sunteţi pe locul doi. Nu
sunteţi un suplinitor, nu aveţi cum deveni părintele natural al copilului, nu
sunteţi dublura mamei/tatălui natural. Mama şi tata sunt pentru copii noţiuni
sacre, oricât de îngrozitoare ar fi în realitate persoanele care le dau viaţă.
Aceştia nu sunt şi nu vor fi copiii dumneavoastră decât în măsura în care
sunteţi dispus(ă) să le fiţi aproape mulţi ani şi să îi iubiţi atât cât
puteţi.
- Nu faceţi acte de vitejie. Superman şi Wonderwoman sunt
personaje din film. Nu vă străduiţi prea tare. Luaţi lucrurile aşa cum
vin.
- În orice familie copiii au drepturi şi obligaţii. Stabiliţi împreună cu
partenerul drepturile, obligaţiile, recompensele şi pedepsele pentru fiecare
copil. Încercaţi să nu discriminaţi între “al meu” şi “al tău”. Lăsaţi
părintele biologic să aplice pedepsele, cel puţin la început. Regulile casei
se stabilesc de comun acord. Ce este acceptabil şi ce nu în fiecare familie,
stabilesc soţii.
- Amintiţi-vă tot timpul că aşteptările nerealiste aduc cu ele
sentimentul de respingere şi resentimentele. În mentalul colectiv, mama
vitregă e întotdeauna maşteră, copilul celuilalt e mereu rău şi bun de pus pe
făraş şi trimis în pădure.
- Principalele teme de discuţii interminabile în familiile cu copii
din relaţiile anterioare sunt: banii, disciplinarea copilului, fostul/fosta,
zilele de vizită, nivelul de autoritate, ajutorul emoţional, custodia şi
stabilirea clară a limitelor: ce poate şi ce nu poate face fostul/fosta (Poate
să ceară bani pentru re-amenajarea propriului apartament, în folosul
copilului? Poate să vină în casă? Poate să dea telefon la orice oră?)
- Nu există fostă mamă, fost tată. Există doar fost soţ şi fostă
soţie. Înarmaţi-vă cu răbdare şi încercaţi să vă ridicaţi deasupra
comportamentului tipic românesc. Atunci când o căsnicie se sparge, nu există
un singur vinovat. Nu vă amăgiţi cu mitul “nenorocitei care n-a ştiut să
aprecieze ce i se oferă”.
- Nu cedaţi la şantaj. Copiii care au de ales între două
case vor arunca foarte uşor în discuţie argumentul: “Tu nu eşti mama. Te spun
lu’ mama mea” sau “plec la tata”. Explicaţi-le clar că fiecare om stabileşte
regulile în casa lui şi celălalt părinte nu are dreptul de a interveni în casa
care nu-i aparţine. “Plec la tata” nu este o opţiune.
- Explicaţi-i copilului că dacă vă iubeşte şi pe dumneavoastră nu înseamnă
că nu-şi mai iubeşte mama. Dragostea are această capacitate de a se multiplica
proporţional cu numărul de persoane pe care le iubim. Ea nu se divide, nu se
împarte, nu se împuţinează, doar creşte şi este de multe, multe feluri şi
nuanţe.
Câteva mituri despre familiile în care există şi
copii din relaţiile anterioare.
Mitul nr. 1: Nu poţi să nu iubeşti un copil
Chiar dacă
îţi iubeşti noul partener ca pe ochii din cap asta nu înseamnă că automat îi vei
iubi copiii sau că tu vei fi iubit(ă) de ei, la prima vedere, doar pentru că
tati/mami vă iubeşte. S-ar putea să vă treziţi că, de fapt, copilul vă
respinge. Nu faceţi şi dumneavoastră la fel.
Mitul nr 2. Copiii ce provin din familii destrămate sunt marcaţi pe
viaţă.
Desigur, orice divorţ e dureros pentru un copil (cu excepţia
cazurilor în care părintele de care este despărţit îl trata rău sau îl bătea
des). Adulţii se simt vinovaţi că şi-au rănit copiii, divorţând de mama/tatăl
lor. Dar asta nu înseamnă că trebuie să le permiteţi copiilor orice sau să-i
sufocaţi cu dovezile de dragoste. Pe termen lung, aţi luat hotărârea cea mai
bună pentru dumneavoastră şi pentru copilul dumneavoastră. Deşi e nevoie
de timp, majoritatea copiilor îşi recapătă echilibrul emoţional.
Mitul nr 3. Mamele vitrege nu pot fi decât rele.
Acestea
sunt basme. Mamele vitrege sunt nişte femei care intră într-o căsnicie sperând,
ca orice altă femeie că vor trăi fericite până la adânci bătrâneţe. Orice femeie
bine intenţionată va găsi o cale spre inima unui copil. Basmele lăsaţi-le între
coperţile cărţilor.
Mitul 4. Copiii se obişnuiesc repede cu noua
situaţie
Greşit. E nevoie de timp, de răbdare, de bunăvoinţă, de
tact, de răbdare, de drăgălăşenie, de strâns din dinţi, de răbdare. Am
spus răbdare atât de des pentru că de obicei e nevoie de cam patru ani pentru ca
viaţa copilului să reintre într-o matcă liniştită. Dacă aveţi ghinion, la
capătul celor patru ani, copilul e deja adolescent, dar de aceste probleme ne
ocupăm în altă secţiune a site-ului Desprecopii.com.
Mitul nr. 5 E mai uşor pentru copil dacă părintele celălalt se retrage din
viaţa lui.
Orice aţi face, copiii ştiu că (mai) au un părinte. A-i izola de
el, a le interzice vizitele, nu uşurează ci complică situaţia. Chiar dacă vi se
pare că prezenţa fostului/fostei nu e benefică, lăsaţi-i copilului posibilitatea
de a-şi vedea părintele. Desigur nu discutăm despre cazurile în care părintele
îşi neglija sau abuza copilul.
Ce spun membrii comunitatii
Desprecopii.com?
Ce e de făcut?
 “Eu as porni de
la ideea (impartasita si de tata) ca amandoi, in principiu doriti binele
copiilor si, cata vreme intre voi exista o relatie solida si principii
asemanatoare, sunteti inhamati la aceeasi mare responsabilitate de a-i creste si
educa impreuna(si pe-al tau si pe-ai lui). As cauta sa nu fac diferente intre
copii, as discuta cu copiii lui daca pot intelege cat de cat situatia) in sensul
ca situatia aceasta exista si in alte familii si, cu intelegere din partea
ambelor parti, puteti stabili niste reguli de viata de comun acceptate. Incearca
sa le castigi increderea si sa le spui ca si tu si tatal lor ati hotarat sa-i
cresteti pe toti impreuna si asta inseamna ca toata lumea ar trebui sa se
straduiasca sa nu iasa din niste limite. Copiii(indiferent ai cui sunt - sunt
copii- uneori cu atitudini de razvratire, alteori surprinzator de intelegatori).
Cred ca important e cum li se expune situatia si ce se asteapta de la ei.”
(Crisseis)
“Eu cred ca sunt
parinti "vitregi" care accepta situatia ca si cum ar adopta acel copil si-l
considera al lor. Din acest punct de vedere e posibil ca acel copil sa fie
foarte iubit.” (mama Giuliei)
“Daca greseste nu
ma bag intre ei, acum nu mai sunt mama si tata, sunt doar mama”
(Ricea)
“Vitreg suna
atat de rece si taios, chiar daca tehnic e doar un termen. Hai sa nu-i spunem
vitreg, sa-i spunem "parinte de-al doilea". La americani suna chiar bine step
parent. Ce se intampla dupa un divort? Probabil ca dupa o vreme multi ne refacem
viata langa o alta persoana. Si acea persoana devine inevitabil un parinte
vitreg pentru copilul tau, iar tu la randul tau, daca si celalalt are copil,
devii parinte vitreg pentru copilul lui / ei. Desigur, ca odata ce intri intr-o
astfel de relatie, discuti inainte toate aspectele, sau cel putin atat cat iti
vine in minte. Tatonezi, explorezi, testezi, il pui in anumite ipostaze, sau
chiar creezi tu situatii de unde sa poti trage concluzii, in primul rand
referitor la cum iti doresti sa se deruleze relatia dintre copilul tau si noul
parinte. Ce anume iti trebuie sa posezi, ca si caracter, ca si personalitate,
pentru a face fata situatiilor care se ivesc? Eu as zice ca daca vrei sa faci
fata provocarii de a fi un bun parinde de-al doilea, in primul rand trebuie sa
ai inima deschisa, sa fii pozitiv (nu sa cauti numai cele rele), sa ai simtul
dreptatii si al echitatii, sa nu fii egoist.” (Elle)
“In principiu
copiii sint atit de minunati incit n-ai cum sa nu-i iubesti pina la urma,cel
putin asa imi place sa cred. Totusi si al tau iti forteaza limitele citeodata,ai
reactii disproportionate uneori de oboseala si cu toate astea ne iubim mult
copiii. Nu stiu daca trebuie sa-l pui la teste complicate, ci sa decurga
lucrurile natural.N-ai cum sa disimulezi la infinit.Sigur ca atitudinea fata de
copil e eliminatorie insa nu cred ca trebuie sa fii vreun geniu ca sa te
iubeasca un copil. Depinde de virsta, pot fi uneori "gica contra",din
principiu...nu vor sa-si imparta cu nimeni mama.Totusi daca e o antipatie
vizibila ,ar trebui sa fie un serios semnal de alarma. Eu cred ca intotdeauna mi
s-ar parea un ton ridicat nepotrivit, as cam interpreta diverse
comportamente,etc. DA, treaba-i dificila! Si totusi sint oameni care in mod
deliberat infiaza un copil!Deci se poate!” (Dulcetica)
“Cu toate ca imi
iubesc enorm micutul, in cresterea lui incerc intai si intai sa gandesc, deci
daca e cazul stiu sa-l si pedepsesc , deci atitudinea trebuie sa fie aceeasi si
pentru ceilalti doi. Eu cred ca ideea ca poti iubi copilul altuia ca pe al tau e
putin nerealista daca el are o mama . Daca il infiez e cu totul altceva-e al meu
si-mi asum toate responsabilitatile - dar in momentul in care eu sunt mama
vitrega treaba e mult mai complicata - ei au o mama , buna sau mai rea e mama
lor si nu pun problema sa o inlocuiesc. In mare am incercat mereu sa ma comport
in mod egal cu toti 3 - in cat mai multe privinte, sa nu-i fortez cu nimic in
comportamentul fata de mine si fratele lor, si pana acum a functionat. Dar asta
nu inseamna ca tolerez orice de dragul de a ma pune bine cu ei-oricum eu sunt
"zbirul" in casa, dar cred ca ne intelegem bine si , cel putin pana acuma pe cel
mic il adora si-i fac toate nebuniile, si fara sa le-o fi cerut vreodata.”
(Simona)
Se întâmplă şi la alte case:
“Am incercat sa
tin loc si de mama si de tata cumva, penru ca la inceput, dupa despartire,
taica-su venea la el din 2 in 2 si avea o atitudine total in detrimentul
copilului, iar eu m-am simtit datoare sa-l protejez si mai mult. In contextul
acela a aparut el in viata mea, si poate ca un default (in mintea mea), m-am
asteptat la foarte multe de la el intr-un timp foarte scurt, pe de o parte. Nu
pot sa zic ca m-a dezamagit, se intelege bine cu fi-miu (care are 4 ani) si
chiar pot sa zic ca tine la el destul de mult. Pe de alta parte, de fiecare data
cand imi spunea unde gresesc in relatia mea cu fi-miu sau ce ar trebui sa schimb
in educatia lui, saream ca arsa si nu acceptam nici o parere de la el. Atunci il
vedeam ca pe un strain, ca pe un intrus care incearca sa ma indeparteze de
copilul meu. Desi tehnic, avea dreptate de multe ori, la o analiza ulterioara.
Dar doar tehnic, pentru ca eu, ca mama mamoasa, am tendinta de a renunta la
tehnic in favoarea feelingului. Iar uneori ma gandesc ca poate cer prea mult...
(Elle)
Ce să nu faceţi niciodată: Nu vă excludeţi
partenerul din relaţia cu copilul
“Cunosc o
situatie in care mama ii spunea sotului ca este copilul ei, sa nu se bage. Acum
cand copilul este adolescent trece prin probleme grele cu el si nu mai face fata
mai ales cand copilul ii arunca sotului in fata: “tu nu esti tata, sa taci.”
Chiar daca tatal vitreg l-a crescut de la 2 ani, placa asta o auzea de la mama
(mamoasa ca o lupoaica) iar tanarului i s-a intiparit in minte. Orice ati face
nu spuneti aceste cuvinte in fata copilului pt ca veti regreta mai tarziu.”
“Un parinte fie
el si vitreg trebuie sa aiba aceleasi drepturi si obligatii. E normal ca la
inceput situatia sa fie un pic sensibila dar apoi eu nu vad viitorul decat daca
e o familie cu tot ce decurge din asta. Daca cel vitreg nu se integreaza in
peisaj atunci familia e impartita. Parinte vitreg nu inseamna inlaturarea celui
biologic. (Espiritu)
Poveşti mai puţin fericite:
“Relatia mea cu
tatal vitreg a fost un esec total, desi am incercat sa fie bine, atat cat puteam
eu la vasta de 11 ani. Intre timp a mai aparut si o fetita, sora mea vitrega.
Desi parintii faceau diferente mari intre mine si ea, pe ea n-am considerat-o
niciodata vinovata. Cert este ca mama mea a pus mai presus de mine relatia ei cu
noul tata si n-am sa o pot ierta vreodata pentru asta.” (Mariana Flo)
Poveşti de succes:
“Trebuie sa spun
ca relatia copilului meu cu tatal lui e foarte apropiata ,il iubeste mult dar in
acelasi timp tine si la tatal-vitreg. S-a creat un echilibru pe care incercam
sa-l mentinem noi adultii. De multe ori am trecut ( pe rand fiecare ) peste
divergente doar ca sa-i fie bine copilului. Deci,din punctul meu de vedere
raspunsul este : DA poti fi tata/mama vitreg/a bun/a atata vreme cat obiectivul
tau este fericirea copilului (indiferent ce presupune asta ). Baiatul meu cel
mare are o relatie foarte apropiata cu tatal lui dar in acelasi timp se intelege
bine si cu actualul meu sot. Am ajuns la situatia asta pt ca nu ne-am folosit de
copil ca sa ne razbunam unul pe altul; nu i-am vorbit niciodata tatal de rau si
nici el pe mine ( sau pe actualul sot ). Rezultatul e ca avem un copil
echilibrat si vesel si care reuseste sa ne lumineze viata tuturor. Evident ca in
acest caz rolul tatalui vitreg e mai limitat, dar nu cred ca asta ar trebui sa
genereze frustrari.” (Danet)
“Cosmin avea doi
ani cand l-a cunoscut pe actualul meu sot. Tatal lui biologic nu si-a dat
interesul si nu s-a implicat in cresterea si cunoasterea lui Cosmin astfel ca al
meu baiat era foarte dornic de prezente masculine.
Cand avea el 4 ani ne-am
casatorit iar acum (face 7 ani pe 30 iulie) nu concepe viata fara el, fara sotul
meu. Initial a fost destul de simplu: sotul meu a avut bunul simt sa nu se
implice in educatia lui intelegand sentimentul de mama-leoaica insa usor-usor a
luat atributii de tata. Face lectiile cu el, sotul meu ii citeste povesti, se
tin in brate iar Cosmin desi ii zice pe nume in fata in discutiile cu alti el
este "my daddy". Cosmin nu doreste sa plece nicaieri fara el, i-am oferit sa
mergem in Romania doar eu si copiii o perioada si a zis ca nu merge fara sotul
meu. Eu zic ca se poate insa cu foarte multa diplomatie de ambele parti.
(Luna 1)
“Tatal meu
natural a murit cand mama mea era insarcinata cu mine in 5 luni...a facut
infarct!!Au trecut doi ani..si s-a recasatorit!!!A avut noroc,pot spune,pt ca a
intalnit o persoana sufletista,care a acceptat situatia..pt ca mama pornea la
drum cu 2 copii!!Pe atunci fratele meu avea 9 ani iar mama s-a sfatuit cu el in
luarea deciziei de a se casatori ....Imi povestea mama ca i-a spus fratelui ca
ii poate spune pe nume si ca nimeni nu va inlocui niciodata locul tatalui lui
(Fratele avea 7 ani cand a murit,deci il stia destul de bine)...dar a ramas
placut surprinsa ca acesta sa ii spuna: Nu pot sa ii spun tata dar vreau sa ii
zic tatutu(chiar si acum ii zice asa chiar daca are 30 de ani)! Intre timp au
avut si o fetita impreuna, sora mea mai mica, dar nu au fost niciodata in
familie reprosuri cu privire la copii, sa se faca diferente sau sa ii reproseze
ceva mamei atunci cand mai faceam eu sau fratele vreo prostiuta de copii, in
ideea ca suntem copii ei. Ne iubeste la fel iar eu sunt febletea lui..pt ca am
fost foarte apropiata de el. Plange si acum dupa mine.. vorbim foarte mult...
Ne-au sustinut intotdeauna pe toti la fel...ne-au facut nuntile la amandoi pana
acum....a fost pe rand cel mai mandru socru mare si apoi socru mic...!!! Mama nu
a ascuns niciodata nimic de el chiar daca faceam greseli si asta cred ca a facut
foarte bine!!! Stiu ca sunt un caz fericit si sunt foarte mandra de familia mea
atunci cand cineva care nu stie adevarul si il afla, ramane cu gura cascata!! Pt
ca acest TATA stie sa ne dea liniste si iubire chiar si acum, doar privindu-l in
ochi!!!” (Maria)
autor: Andreea
Demirgian si comunitatea Desprecopii.com, Toate drepturile rezervate, Desprecopii.com
2009
 Comunitate, Forumuri recomandate
|
 Scrisoarea Desprecopii.com |
 ARHIVA
|
|
Noutati
Concursuri
Publicitate
Helpdesk
