Personalitatea copilului: genetica versus educatia parintilor

Personalitatea copilului: genetica versus educatia parintilor

Personalitatea copilului: genetica versus educatia parintilor

  • Este personalitatea copilului influentata de genele sale sau de educatia pe care o primeste de acasa - asa numitii 7 ani de acasa?

    Psihologii sunt de parere ca personalitatea fiecarui copil poate fi incadrata in unul din cele 5 tipuri de personalitati definite de ei. Da, ce este mai important pentru personalitatea unui copil? Natura. Ereditatea. Genetica. Constructia biologica ? Vei afla mai jos ...

- despre personalitatea copilului: genetica versus educatia parintilor, veti citi:
Personalitatea copilului intre genetica si problemele de educatie
Ce poate efectiv sa faca un parinte ?
Cele 5 tipuri de temperament ale copiilor
Un parinte care este alertat de tendintele innascute ale copilului, sa stie ca
poate sa le croiasca dupa voia lui

Scoaterea in evidenta a ceea ce este mai bun in copil
Cele mai importante calitati ale copilului
Educatia si temperamentul copilasului, lecturi recomandate :

 

Personalitatea copilului intre genetica si problemele de educatie

Natura. Ereditatea. Genetica. Constructia biologica. Auzim mult in aceste vremuri de importanta pe care o au aceste aspecte in fomarea copilului. Pe vremuri, nu mult in urma, educatia era privita ca ceva suprem, si parintii erau considerati responsabili pentru tot -bine sau rau - ceea ce copilul lor facea, sau era.

Pot parintii ajuta totdeauna copilul intr-un mod pozitiv? Trei cercetatori diferiti, intr-o carte numita "Nu in Genele Noastre", spun ei, "nu ne putem gandi la nici un comportament social uman, care sa fie construit pa o structura genetica, intr-un asa mod incat sa nu fie posibila modificare lui, dupa conditionarile sociale." Daca copilul tau este un dracusor, un tauras, sau un visator, un agitat, sunt studii care sugereaza ca copilul a fost nascut asa. Dar totusi sunt anumite lucruri, anumite masuri pe care parintele poate sa le ia in considerare.

Fiul meu Alexandru a venit pe lume ca un aventurier entuziast, fara nici frica - atingand si incercand sa atinga tot, (in timp ce noi dormeam ), iesind din patutul lui, iesind periculos de indemanatic afara. Spiritul lui nelinistit, din cauza caruia mergeam statornic la urgenta, sau la centul de otraviri, il facea sa bea terebentina, sa sara de la masa, sa se rostogoleasca din copaci si din canoe, sa mearga pe sticla sparta fara incaltaminte, sa gaseasca spatii in care putea intra dar din care nu putea sa mai iasa, sa urce pe scari demontabile pentru a fi la inaltime.

L-am indemnat sa stea, sa coloreze sau sa desene, dar el niciodata nu dorea asa ceva. Sa se agate undeva la 3 metri inaltime de unde sa sara era mult mai distractiv! Privind in urma la copilaria lui plina de oase rupte, dinti sparti, comotii, arderi, cusaturi, ma intreb cum a reusit el, sau cum am reusit eu sa supravietuiesc naturii lui cautatoare de emotii tari.

Baiatul prietenului meu, Ion, se uita cu ochii mari de uimire, insistand sa i se dea tragatorul cu alice - tema lui preferata - pe care mama a numit/o o data, mai in gluma, mai in serios : My way, dupa numele unui cunoscut cantec. Ion manca sau dormea numai cand dorea el, in ciuda eorturilor sustinute ale parintilor sa il obisnuiasca cu un program. A refuzat sa fie obisnuit cu olita, cand a fost pregatit, s-a invatat el singur. De la "ia pantofii de ploaie" pana la "termina-ti placinta", nu era nimic pentru care el sa nu se certe interminabil. Insistenta lui incapatanta de a fi baiat independent, i-a crescut in oase, spuneau parintii lui.

Acum se discuta de predispozitiile pe care copilul le are de la nastere, de temperamentul cu care se naste, si se discuta acum de ce pot face parintii in afara de a privi cum natura isi urmeaza cursul. Cititi si: In cautarea copilului minune

Sa luam exemplul Alesiei
Alexia a fost de la nastere un copil extra sensibil, foarte usor de tulburat sau ranit. Vocea groasa a tatalui ei, atingerea periei pe parul ei, chiar mirosul unor haine spalate cu anumiti detergenti, o tulburau, facand-o sa strige, sa fie agitata, sa planga.

Evenimentele de rutina ale vietii zilnice erau pentru Alesia mari asalturi asupra sensibilitatii ei, si o faceau sa arunce obiectele, sau sa izbucneasca in istericale. La vremea cand avea 8 ani, devenise o copila pisaloaga sau adesea tiranica - nepopulara cu colegii de clasa, imposibila acasa.

Oare natura cu care a fost inzestrata o determina sa fie asa cum era?

Ce poate efectiv sa faca un parinte?

Multe, raspunde Stanley Greenspan, prof. psihiatru in stiinta problemelor de comportament, si pediatru la Spitalul Universitar George Washington,SUA., autorul cartii Copilul Provocator . El crede ca unele combinatii de gene, si (chiar prenatal) mediul inconjurator pot predispune copilul spre un anumit comportament. Dar cum pot aceste predispozitii pot evolua, depinde de modul cum parintii raspund si indruma copilul.

Cele 5 tipuri de temperament ale copiilor

Multi bebelusi si copii, spune doctorul Dr. Greenspan in ultima lui carte, intra in una din cele 5 categorii de personalitate, din care toate, la extreme, pot aduce probleme. Prima categorie - hipersensibilii, copii tematori -  este categoria in care Alesia se incadreaza.

Celelalte patru sunt: fara frica activi - tipul baietelului Alexandru ; incapatanat si obraznic - tipul lui Ion; necomunicativ, inchis, visator; si copilul neatent, care proceseseaza greu informatiile. 

Un parinte care este alertat de tendintele innascute ale copilului, sa stie ca poate sa le croiasca dupa voia lui

De exemplu, unui copil hipersensibil ca Alesia, i-ar prinde bine blandetea combinata cu o grija pas cu pas orientata spre independenta si pozitivism. Modul ideal, spune doctorul Greenspan, este ca parintii ei sa munceasca din timp spre a gasi timbrul si tonul potrivit, atingerea cea mai domoala modul potrivit de a o lua in brate pentru a ii da sentimentul de siguranta. Incet, treptat, parintii pot sa incerce sa o introduca pe Alesia in noi experiente si in contacte cu oameni noi.

La varsta de 8 ani, aceasta sarcina este dificila, dar Alesia tot mai poate fi condusa, pas cu pas, sa se socializeze cu oameni noi, incepand de exemplu cu doua intalniri pe saptamana, (avand parintii de mana sa o ajute), ajungandu-se la o intalnire pe zi. Parintii ei pot sa o incurajeze de asemenea sa vorbeasca despre sensibilitatile ei, depre problemele ei interioare. Ajutand-o sa-si identifice si sa isi cunoasca problemele, ei o pot ajuta sa le depaseasca. Disciplina copilului, un subiect controversat...

Scopul este nu sa ii schimbi personalitatea, ci sa ajuti copilul sa fie capabil sa isi exprime natura lui, in moduri constructive - sa ii transformi trasaturile in comori, nu in probleme.

Scoaterea in evidenta a ceea ce este mai bun in copil

Un copil agresiv, actv, a carui parinti esueaza in a ii pune limite, poate deveni cu timpul tot mai agresiv, chiar nesocialbil. Dar rezultatul poate fi complet diferit daca parintii ii ofera o gama variata de activitati psihice ca un mod de a-l pacali in scopul de a il invata cu regulile pe care altfel copilul le refuza. De exemplu, nu este realist sau necesar sa insisti ca copilul sa stea linistit la masa pana cand pranzul este gata, dar parinti trebuie sa fie fermi cand este vorba de a ii interzice copilului sa nu loveasca alti copii. Doctorul Greenspan sugereaza de asemenea ca parintii sa intrebe copilul de ce doreste sa faca aceste gesturi, ca un mod de a ajuta copilul sa se gandeasca la posibilitatile pe care le are, in loc sa puna totul in fapta, fara a se gandi inainte. Cititi neaparat si: 5 calitati pe care sa i le cultivi copilului tau

Aceasta nu inseamna ca el va renunta la a actiona. Alexandru, de exemplu, participa in mod curent la mini-triatlonuri si curse de biciclete - cu toate ca se alege de fiecare data cu o rana (julitura). In timp ce a crescut, a invatat sa tolereze, sa accepte riscurile aventurilor sale, astfel incat atunci cand eu am vrut sa trasez o linie si sa spun PANA AICI, nu accept sa mergi mai departe, el a acceptat. Dar in timp ce invata sa gandeasca inainte de a se arunca intr-o actiune, el a ajuns din nou la urgenta, ramanand in el aviditatea aventurii pe care avea cand eu l-am cunoscut prima data, cand era un copilas.

Si Ion, cand mama cauta o solutie in a ii limita actiunile distuctive fara a avea o confruntare - i-a spus: "putem gasi o solutie impreuna?" - de asemenea el a aratat impactul educatiei naturii lui. In loc sa devina un adult care nu striga, linistit, el a invatat sa se foloseasca de umor si sarm in rezolvarea problemelor. Pana la urma a ajuns sa se inteleaga cu mama lui. Si-a gasit o slujba (ca si consultant) unde independenta si felul intreprinzator conteaza mai mult decat conformismul. El isi controleaza temperamentul atunci cand este necesar. Dar pe langa personalitatea lui cizelata, mama lui afirma ca recunoaste copilul incapatanat, care, inca - de cate ori este posibil -  face totul in felul lui.

In aceeasi maniera, daca dopilul este pasiv si retras, parintele trebuie gentil sa conduca copilul spre viata, fara a rani viata interioara a copilului.

Un mod de a face acest lucru, este, dupa cum spune Greenspan, sa joci rolul de colaborator interactiv. Un copoil neatent, incapabil a se focaliza, si care intelege greu, opate sa fie mai colaborant la imagini si gesturi - si parintele trebuie sa inceapa comunicarea de acolo.

Cele mai importante calitati ale copilului

Pot parintii ajututa totdeauna copilul intr-un mod pozitiv? Trei cercetatori diferiti, intr-o carte numita "Nu in Genele Noastre", spun ei, "nu ne putem gandi la nici un comportament social uman, care sa fie construit pa o structura genetica, intr-un asa mod incat sa nu fie posibila modificare lui, dupa conditionarile sociale."

Unii cercetatori, pot numi aceasta afirmatie mult prea optimista. Prof. Dc. Lindon J. Eaves, genetician la Universitatea de Medicina Virginia Commonwealth, crede ca biologia noastra este destinul nostru, si genele noastre ne permit sau nu sa transcedem limitele mediului

In pofida contributiei genetice la personalitatea noastra - si expertii probabil vor continua sa nu fie de acord in anii ce vor veni - Dr. Greenspan puncteaza calitatile cele mai valoroase - empatia, creativitatea, onoarea, abilitatea de a iubi si increderea - care deriva din prietenii, nu din gene, din modul in care, peste ani, mamica si taticul se imprietenesc cu copilul lor.

Activul Alexandru si incapatanatul Ion, expun aceste calitati de iubire si empatie. Un copil sensibil ca Alesia, daca parintii ii acorda nevoile ei necesare, le va putea exprima si ea.

Si astfel, daca inca ne intrebam ce ar putea face o mama sau un tata, raspunsul ramane rasunator: mult. 

Cei 7 ani de acasa: reponsabilitate si ingrediente ale educatiei copilului

Niciun părinte nu-şi doreşte ca odrasla sa să dea dovadă de proastă creştere, acasă sau în societate. Şi, evident, fiecare părinte ar vrea ca fiul său sau fiica sa să fie un exemplu de bună purtare în toate contextele sociale, începând de la comportamentul în mediul familial şi până la conduita celui mic la şcoală, pe terenul de sport, la teatru sau în vizită la rude.

Este adevarat ca nu prea mai exista cei 7 ani de-acasa, deoarece copiii sunt inclusi în diverse forme educationale inca de la varste mult mai fragede, ramane ideea de la baza acestei expresii: normele de conduita se invata din familie. Scoala si alte medii educationale nu pot ulterior decat sa confirme si sa consolideze normele deja deprinse din familie. Citeste pe larg despre cei 7 ani de acasa: reponsabilitate si ingrediente ale educatiei copilului.

Educatia si temperamentul copilasului, lecturi recomandate:

Cum ne comportam cu copiii altor parinti?
Anxietatea separarii la copil
Cum apare rasfatul
2 ani: inceputul crizelor de independenta
15 luni: educatia unui copil inca bebelus
Bunele maniere si pregatirea pentru viata a copilului intre 1-4 ani
3 ani: Varsta mersului la gradinita
Gradinita: este copilul pregatit?
Apropiati-va de copii prin povesti
Crizele de isterie ale copilului
Cum sa refuzati copilul fara a spune NU
5 calitati pe care sa i le cultivi copilului tau
Cum abordam manifestarile de tip negativist
3 ani: ramas bun pruncie, bine ai venit copilarie!

Despre EDUCATIA COPILULUI poti citi aici alte materiale foarte interesante

Gradinita: cand trebuie inceputa si de ce este importanta pentru educatia copilului 

Replici pe care nu ar trebui sa le spui niciodata copilului tau

Atunci cand le vorbim copiilor incercam sa o facem pe intelesul lor, insa sunt destule situatii in care replici spuse sub impulsul momentului pot darama tot ce am cladit pana in momentul acela prin comunicare. Cu totii rostim uneori cuvinte pe care apoi le regretam, iar pentru un copil, astfel de cuvinte inseamna durere, furie sau, de foarte multe ori, confuzie. De aceea, atunci cand ne adresam lor, celor mai dragi dintre fiintele care ne inconjoara, ar trebui sa gandim de doua ori inainte de a rosti anumite propozitii si sa incercam sa gasim calea cea mai putin bulversanta pentru ei de a le comunica ceea ce simtim noi, parintii adulti.

Iata cateva fraze pe care parintii nu ar trebui sa le spuna niciodata copiilor lor, dar pe care le rostesc adesea, fara a se gandi prea mult la consecintele dezastruoase pe care le pot avea citeste in continuare ce replici nu trebuie sa spui niciodata copilului tau.

Despre cum cladim increderea copilului nostru - trebuie citit:

Cand copilul nu are incredere in el
Despre copilul timid: semne si particularitati
Lucruri pe care as vrea sa le afle fiica mea...
Copiii materialisti: cauze, valori si de ce trebuie sa ii invatam ca fericirea este diferita 

Mai multe despre psihologia copilului aici > 

 Forum dedicat psihologiei copilului

 
Cabinetul PSI: Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date de profesionisti si cunoscatori.

autor: Milena Sadova, redactor Desprecopii - toate drepturile rezervate 2017

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Personalitatea copilului: genetica versus educatia parintilor.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Clubul scutecelor (1-4 ani)

Clubul scutecelor (1-4 ani)

Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 1 la 4 ani.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
La bucatarie

La bucatarie

Ce gatim astazi? Vreau o reteta noua ! Am uitat cum se fac clatitele ! Trebuie sa va impartasesc noua reteta de prajitura. Bucatarii si bucataresele au cuvantul!
PARENTING - sau despre meseria de parinte

PARENTING - sau despre meseria de parinte

Despre MESERIA DE PARINTE. Experiente, intrebari si milioane de nelinisti. Asta inseamna sa fii parinte.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 2 comentarii

  1. dumitrache
    dumitrachetrimis la 9/8/2005

    foooaaaaaarteeeee fruuuuumoooos

    Raspunde la acest comentariu
  2. Violeta
    Violetatrimis la 9/1/2002

    SI eu am auzit de un caz ce tine de comportamentul mai mult sau mai putin ciudat al unor copii. O colega de birou are un baiat de 14 ani, si incepind de la virsta de 12-13 ani a avut perioade de "ratacire" (se simtea vinovat ca fusese cam obraznic in copilarie, isi punea tot felul de intrebari ciudate existentiale - cum ar fi: de ce nu mai sunt copil? - pleca de la scoala pentru ca simtea ca nu se poate concentra, ca este trist). Mama lui a discutat in primul rind cu caldura si intelegere cu el, subliniindu-i si faptul ca prin acest comportament ii supara si pe ei, parintii care il iubesc si ii fac toate poftele, dar el ridica din umeri spunind ca nici el nu vrea sa ii supere, dar poate ca ceva din interiorul lui il indeamna sa fie rau. Ca individ, baiatul este destul de matur pentru virsta lui, destul de izolat fata de colegii de clasa, nu are prieteni cu care sa iasa afara, sau sa se intilneasca, ca atitudine pare destul de superior (poate asta este si din cauza educatiei parintilor - ei insisi fiind niste persoane putin snoabe si cam izolate prin modul de a se comporta). Din pacate, in ultima vreme mama lui este foarte consumata de aceste stari ale lui, care nu se mai termina (ultima "criza" tine cam de 3 luni) si nu pare sa se imbunatateasca, din contra, pleaca din ce in ce mai des de la ore, iar profesorii deja au sesizat ca este ceva ciudat cu el (are si examen anul acesta). Poate cineva sa imi sugereze un sfat, pentru a o ajuta si eu la rindul meu pe colega mea? Multumesc, Violeta

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII