Comentarii la articole

pt popa cristina: cand nu mai poti, roaga-l pe tata sa te ajute. sotia mea asa face si functioneaza :). e greu sa fiti amandoi atat de stresati/obositi in acelasi timp. eu muncesc 10-12 ore/zi, dar sunt capabil sa ii aloc copilului 3-4 ore cu un calm de care nimeni nu ma credea capabil. chiar cu cea mai mare placere. Baiatul meu are 2,5 ani si imi este cel mai bun prieten. Iar daca pic nervos si nu ma simt in stare, o rog pe sotia mea sa se ocupe 2 ore, ma odihnesc si o luam de la capat.

Este perfect redat in articol intradevar, dar cand ai doi mici si esti mamica singura cu doi (la diferenta de varsta de un an) lucrurile se complica, pt ca nu ai cum sa i faci educatie la unul pt ca intre timp celalt umbla si agata alceva si tot asa. In majoritatea articolelor se trateaza cazul unui copil, prea putine am citit din cele cu doi copii mici in care sa fim sfatuite de experti ce facem cand urla doi, sincron,dar din motive total diferite.

Educatia copilului incepe din prima zi. La fel si cea a parintelui. Nu e ceva pe care putem amana pana la sapte ani sau care putem lasa pe seama bunicilor. Nu e o experienta unidirectionala - parinte > copil. Regulile

sint de acord cu ceea ce scrieti in articol.Totul pleaca de la consecventa.Copii sint cei mai mari profitori.Am o ne potica de 5 ani, care o bate pe mama-sa, o obliga sa o care in brate, plange cand nu i se cumpara ce vrea.Cum mama-sa nu e cu ea, se schimba totul.Pe mine ma stied e vrajitoare.Plec unde cu ea, ii spun care sint regulile de drum, ca nu o pot lua in brate ca ma doare spatele, etc... de cateva ori m-am intors cu ea acasa in 5 min ca facea mofturi.Asa ca acum cind iesim impreuna e un inger de copil... si culmea, vrajitoare, vrajitaore, dar tare mai trage la mine si la plimbarile cu mine,desi are asa de multe interdictii.Consider ca a fi parinte e o arta, si fiecare cu rabdare o invatam.

Acest articol este foarte bun intradevar este asa cum ne scrieti si recunosc de de fiecare data ca eu sunt devina in educatia fetelor mele dar de multe ori nu mai am rabdare sa mai explic.Mi-as dori ca cineva,un psiholog sau un doctor sa ne raspunda noua mamelor la cateva intrebari despre educatia copiilor nostrii.As dori sa stiu ce sa fac si eu ca mama cand nu mai POT?Va multumesc

Foarte frumos formulat articolul si destul de realist ,dar ce faci cu un copil hiperactiv in varsta de 1 an si 8 luni la care i se dau explicatii in toate felurile posibile ,dar tot ce vrea el face ?

Articolul e bun, putem invata de la fiecare cate ceva, dar nu cred ca e valabil in toate situatiile.Nu poti sa educi pe toata lumea intr-un singur mod, poti adapta acestea la educatia copilului, dar trebuie sa tinem cont si de temperamentul lui, de personalitate si sa incercam sa-i oferim o educatie cat mai apropiata de ceea ce se numeste

Mi-a placut articolul,chiar am un nepotel care face la fel.Am sa pun in aplicare ce am citit!

de ce toata lumea se fereste sa recunoasca ca in momentul in care nu reusesti sa te intelegi cu copilul tau sau face ceva ce poate chiar sa-i puna viata in pericol - pui mana pe nuielusa sau ii dau doua la fundulet. cate mamici pot spune ca in momentele de criza nu i-au dat o palma la fundulet copilului? binenteles ca nu sunt de acord cu bataia - respectiv palme peste fata, peste cap sau alte corectii care pot sa-i faca rau copilului. dar nu-mi spuneti ca si cel mai bun psiholog nu-si admonesteaza copilul asa. eu am o fetita de trei ani, care are o personalitate foarte puternica, dar cu care ma pot intelege si care e tare cuminte - atat cat e de cuminte un copil de trei ani. dar niciodata nu i-am permis sa se tranteasca pe jos - indiferent ca eram acasa sau in oras, sau sa-i permit sa dea in cineva.....si atunci cand nu reuseam sa ma inteleg cu ea - o palma peste fundulet sau un betigas peste manute o faceau sa inteleaga ca totul are o limita

nu inteleg de ce in societatea romaneasca e atat de importanta oamenilor de pe strada.... daca faci promisiuni si nu le vei respecta, increderea copilului in tine va disparea, mai mult de atat nu va intelege faptul ca comportamentul lui este gresit... situatia nu este aceeasi la un an jumatate si la trei ani...eu l-am lasat pe fiul meu sa se tavaleasca, sa urle, sa tipe...apoi a obosit si nu s-a mai intamplat sa reactioneze la fel..mesajul meu a ajuns deci la el...

Parerea mea este ca rabdarea fata de propriul copil e cea mai importanta.In cazul meu, fetita mea de 8 ani are noroc, deoarece de fiecare data incerc sa-i demonstrez cum ar fi daca nu am fi disciplinati,sa-i arat repercursiunile pe care le-ar avea la scoala daca ar uita sa faca ceva din neatentie.Metoda cea mai buna e sa-i trezesc constiinta nativa si sa i-o dezvolt continuu.Parintii au un rol hotarator asupra copiilor lor.Astept si alte pareri interesante.

Draga Carmen Si eu am aceiasi problema cu baietelul meu de 5 ani.In fiecare zi se plinge ori d-na educatoare ori vreun parinte ca i-a batut copilul,i-a rupt ochelarii i-a varsat supa sau apa de la pictura pe pantaloni.In parc tot asa numai el trebuie sa se dea la leagan sau tobogan,daca se apropie un copil il loveste sai il scuipa.Daca il cert riposteaza.Asa ca nu esti singura mamica care ii este rusine sa mearga in parc,in vizita la rude sau sa asteptam la vreo coada la ceva. In acest moment facem terapie la psihiatru.Asa ca te sfatuiesc sa ie-i masuri de pe acum ca sa nu ai probleme mai tirziu. Daca vrei sa mai stam de vorba imi poti scrie la adresa de mail de mai sus. Te pup,Ghiulya!

Articolul nu este rau, insa este plin de rgeseli de ortografie impardonabile. Nu ar trebui sa mai permiteti intrarea pe site a unui articol fara a-l verifica bine inainte, caci va faceti de rusine.

Am o fetita de 2 ani si 3 luni care face multiple crize de isterie oriunde se nimereste.Daca suntem in parc si ea nu mai vrea sa se dea in leagan dar obs un alt copil care se indreapta catre leaganul pe care ea se pregatea sa-l elibereze, se urca inapoi in el si urla continuu pana ce copilasul pleaca de langa ea sau il ia mamica lui.Daca nu i se da o jucarie sau ce doreste ea, fie ca este a ei sau a altui copil, procedeaza la fel, ba mai mult, se tranteste la pamant sau se musca sau isi da cu palmele in cap ori incearca sa faca rau celor din imediata apropiere. Multa vreme n-am inteles aceste iesiri mai ales ca in familie nu se ridica tonul intre noi, mai ales ca dna care o are in grija peste zi nu pateste astfel de experiente neplacute cu ea sau oricum au fost extrem de rare, si am incercat sa-i explic pe loc cu blandete ca greseste.Am obs. ca facea mai rau si parca nu avea putere de intelegere,dar daca ii intorceam spatele si pur si simplu plecam criza trecea mai repede. Am apelat la sfatul medicului pediatru la care este inscrisa fetita mea si acesta mi-a dat raspunsuri evazive de genul "asa fac toti copii care sunt singuri la parinti" ori eu stiu ca nu este asa.Practic, de ce sunt singura mamica careia ii este rusine sa iasa afara cu copilul din cauza crizelor de isterie ale acestuia si care nu stie cum sa procedeze, mai ales ca a-i intoarce spatele in vazul lumii este ceva de neiertat? Daca o mamica stie si intelege despre ce vorbesc ptr. ca atrecut prin asa ceva, o rog mult sa-mi raspunda, imi doresc tare ca fetita mea sa creasca frumos, cu incredere in ea si in noi ca parinti, nu cu frica aplicarilor corective.Va multumesc.

Baietelul meu de 4 ani imi facea si inca imi mai face astfel de crize, dar am adoptat o metoda care uneori tine, uneori nu tine. Cand mergem la cumparaturi scot toti banii din portofel si ii fac teancuri pe masa:astia sunt pt. paine, astia pt.fructe,etc.,nu avem bani pt.altceva, sau pun 10000 pt dulciuri.In felul acesta intelege ca nu se poate.

disciplinarea este uneori greu de realizat.Copilul meu bate in tot ce prinde de la scaun, pat, dula si orice face zgomot.Nu ar fi nimic daca nu ar iubi atat de tare geamul si oglinda care la urma urmei sint foarte periculoase. Inca nu am reusit sa-l opresc din cea mai mare placere, dar periculoasa.

Parerea mea este ca un copil trebuie sa invete de mic ce este disciplina, dar acest lucru trebuie facut insa, cu blidete. Dar cea mai buna metoda de educare este prin puterea exemplului. Copiii invata cel mai repede imitindu-i pe cei mari. Trebuie evitate iesirile nervoase ale parintilor in fata copiilor. Nu se poate da o reteta anume de educare a copiilor, pentru ca depinde foarte mult de personalitatea fiecaruia in parte.Inainte de toate trebuie sa-ti cunosti foarte bine copilul si dupa aceea sa alegi metoda cea mai buna de educatie.Sint mama a doi copii si urmaresc cu foarte mult interes acest site.Va multumesc ca existati si as dori daca se poate cit mai multe lucruri legate de psihologia copilului.

Cu isteriile nu-i de glumit, am putea sa spunem noi, mamicile. Ce ne facem insa daca nu avem la indemana ceva cu care sa-i distragem atentia?

Draga Vilma, cand copilul are o criza de isterie practic nu mai vede, nu mai aude nimic. Ca urmare chiar daca ai cu ce sa-i distragi atentia, este foarte putin probabil ca vei reusi. Eu de cate ori am incercat nu am reusit decat sa amplific urletele si sa ma aduc si pe mine intr-o stare de nedescris. Cel mai bine era sa o las sa se linsteasca, iar apoi o imbratisam si ii aratam ca nu sunt suparata. Foloseam de regula urmatoarele vorbe "Ai dreptate sa fii suparata si nervoasa, nu este usor sa fii bebe si sa nu te poti intelege cu cei din jur". Dupa ce am inceput aceasta metoda, au mai urmat 2 crize si totul s-a sfarsit. Sa-ti spun ce mi s-a intamplat anul trecut in 24 decembrie(fiica mea avea un an si 10 luni). Veneam de la teatrul de papusi unde ne-am intalnit cu Mos Craciun si eram foarte vesele si incantate, mai ales ea pentru ca primise si ceva cadou, si urma sa mergem acasa sa impodobim pomul de iarna. Intr-un cuvant totul era Ok, se anunta o zi deosebita. Cand am ajuns in fata blocului, ne-am dat jos din masina si Daria s-a aruncat in cea mai mare balta si a inceput sa dea din picioare si sa urle. L-a inceput m-am speriat, pur si simplu nu-mi dadeam seama ce se intampla. Am incercat sa-i vorbesc, sa o iau in brate dar nu am reusit. Pentru ca era destul de frig si ea era uda toata am hotarat sa o duc in casa prin orice mijloc. In brate nu puteam sa o tin asa ca am tarat-o pe jos pana in casa. Toti vecinii se uitau pe gem. Distractiv nu? In casa am lasat-o sa faca ce vrea, plecand in alta camera. Cand s-a linistit m-am intors la ea si am facut ce ti-am zis. Daria se uita la mine ca si cum nimic nu s-a intamplat, ma strangea in brate si ma pupa. Asta e ! Am citit apoi undeva ca si o incarcatura emotionala foarte puternica poate provoca astfel de crize de isterie la un copil. Sa nu uitam ca ei nu au la indemana foarte multe modalitati de a se exprima.

la 9 luni la logoped?!? copilul meu dabea la 2 ani a inceput sa spuna mama si tata si nu are nici o problema...sigur la 9 luni?!?