Vaccinarea antigripală, cea mai eficientă măsură de prevenire a răspândirii gripei sezoniere - sfatul medicului pediatru

Vaccinarea antigripala, cea mai eficienta masura de prevenire a raspandirii gripei sezoniere - sfatul medicului pediatru

Vaccinarea antigripală, cea mai eficientă măsură de prevenire a răspândirii gripei sezoniere - sfatul medicului pediatru

Infecția gripală este cauzată de virusul gripal, care în emisfera noastră circulă în special în sezonul rece: începând cu sfârșitul lui octombrie până spre sfârșitul lui aprilie.

• Virusul gripal este un virus contagios, întrucât o persoană infectată îl transmite mai departe prin strănut, tuse, mâini care intră în contact cu diverse suprafețe - de exemplu clanțe, tacâmuri, recipiente de băut, alte obiecte atinse. Contagiozitatea începe chiar cu 1 sau 2 zile înainte de a prezenta semne evidente de boală și persistă încă câteva zile, în general până la 24 ore după ultimul croșet febril (sau rezoluția simptomelor). Întrucât persoana care s-a îmbolnăvit încă nu are semne evidente - poate doar disconfort pe care îl pune pe seama oboselii - până când apucă să se izoleze de cei sănătoși, deja există riscul de a transmite mai departe virusul - iata sfatul doamnei Dr. Iulia Balint-Boia, Medic specialist pediatru

Persoane la risc de complicații după contractarea gripei

Pentru o persoană în bună stare de sănătate, infecția nu este periculoasă, doar marcată de disconfort, dureri, febră câteva zile, eventual cu secreții nazale și cam atât. Sugarii mici, nou-născuții, copiii mai ales cei sub 2 ani, femeile însărcinate, persoanele imunodeprimate și cei aflați în tratament imunosupresor pentru diverse afecțiuni și vârstnicii, pot trece mai greu prin boală și cu suferință mare. Ei pot avea complicații mai frecvente: pneumonii, suprainfecții bacteriene, insuficiențe respiratorii, deshidratare, encefalită. Se pot agrava probleme pe care le avea copilul, cum este astmul de exemplu, pot apărea otite, sinuzite.

Riscul de spitalizare este crescut, cu zile mai multe de internare și tratamente diverse.

Metode de prevenire ale infecțiilor virale

Sunt mai multe metode de prevenire ale infecțiilor virale, valabile nu numai pentru cea cu virus gripal:

se recomandă spălatul frecvent pe mâini mai ales după suflatul nasului și tuse, sau dacă nu există acces la sursă de apă, măcar folosirea temporară a unui dezinfectant cu alcool;
cât se poate, se dorește evitarea spațiilor aglomerate în sezonul rece - spații de joacă interioare, cinematografe, săli de așteptare; acest lucru este greu de evitat și de realizat multă vreme - familiile pot avea activități, călătorii ( avion, aeroporturi), copiii sunt prezenți la școală sau grădiniță etc;
se recomandă, de asemenea, folosirea batistelor de unică folosință în detrimentul celor refolosibile, eventual cele tratate cu conținut antimicrobian - ele pot limita un pic din încărcătura virală care ajunge pe mâini la igiena nazala;
frecvent dezinfectați spațiile și suprafețele, mai ales în spații cu mulți copii (grădinițe), aerisiți frecvent încăperile indiferent de temperatură, mențineți o temperatură chiar mai joasă (spre 22-23 de grade Celsius);
în plus, întotdeauna, copiilor li se recomandă o oră de joacă viguroasă în aer liber, în orice sezon;
nutrițional: consumul fructelor și legumelor proaspete, zilnic, precum și controlul nivelului vitaminei D, iar dacă este nevoie suplimentarea; lucru recomandat și pentru adulți, nu doar copiilor aflați în creștere.

Aceste măsuri de igienă și nutriție sunt de ajutor, mai ales în casă și colectivități, și pot scădea răspândirea virală. Nu sunt însă singura armă pe care o avem la dispoziție.

Vaccinarea anuală antigripală

Nicio alternativă nu este atât de eficientă precum vaccinarea anuală antigripală, a tuturor membrilor familiei, începând cu vârsta de 6 luni. Avantajul vaccinării adulților care intră în contact cu copilul mai mic, precum și al femeii gravide, este că protecția se extinde și asupra celui mic care nu a atins vârsta necesară imunizării și nu poate fi protejat decât prin crearea unui scut în jurul lui.

Anual, virusurile gripale care circulă se modifică, evoluează, apar tulpini noi ușor diferite de cele care au circulat anul anterior. Sunt peste tot în lume centre de supraveghere care estimează și analizează circulația tulpinilor virale pentru a putea adapta vaccinul sezonului următor. Datele adunate anul anterior sunt inclusiv legate de cât de eficient a fost vaccinul, de tipul de particule virale care au început să circule în cealaltă emisferă, virușii care deja vin înainte de debutul sezonului etc. Ei vor folosi aceste date pentru a le încorpora în vaccinul sezonului nou, pentru a atinge eficiență maximă.

Nu este suficient pentru a fi protejat de vaccinul sezonului anterior, antigenele de suprafață ale virusului, acele structuri care îl fac să fie ușor de recunoscut de către sistemul imunitar, pot să fie diferite față de cele care au circulat anul anterior și să fie deci necunoscute de organism.

Un factor de mare importanță este și vaccinarea persoanelor care lucrează în spații aglomerate, cu publicul, în spitale sau unități sanitare, pentru a rupe lanțul de transmisie.

Copiii pot fi vaccinați cu vaccin injectabil începând cu vârsta de 6 luni, iar de la 2 ani până la 18 ani există și forma de vaccin administrabil intranazal, care poate ușura acceptabilitatea la această grupă de vârstă. La prima imunizare antigripală din viața unui copil, protocoalele recomandă un rapel la 4 săptămâni de la primul vaccin pentru a atinge un nivel adecvat de anticorpi. În general, o persoană va fi protejată cam în 2 săptămâni de la imunizare, deci luați în considerare acest aspect atunci când alegeți data vaccinării (de exemplu luna decembrie este posibil să fie vârf de circulație al virusului și să fie riscant să stai neprotejat până atunci).

autor: Dr. Iulia Balint-Boia, Medic specialist pediatru și consultant IBCLC în alăptare

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️