Cum să fii mereu pregătit/ă pentru evenimentele neprevăzute din viața de familie? Despre fondul de urgență

Cum sa fii mereu pregatit/a pentru evenimentele neprevazute din viata de familie? Despre fondul de urgenta

Cum să fii mereu pregătit/ă pentru evenimentele neprevăzute din viața de familie? Despre fondul de urgență

În vremurile noastre pline de aventuri și provocări financiare, există o pușculiță magică, care nu se rezumă doar la strângerea banilor pentru haine, călătorii sau jucării, ci și la evenimentele neprevăzute din viața de familie. Aceasta este cheia spre înțelepciunea financiară și echilibrul emoțional în fața unor cheltuieli neplanificate. Așadar, cât de important este să avem acest fond de urgență, aflăm de la Nicoleta Deliu-Pașol, Director de Comunicare & Profesor la Școala de Bani.

Ce este fondul de urgență și cât de important este să nu lipsească din nicio familie?

Fondul de urgență reprezintă acei bani puși deoparte care ne ajută atunci când apar cheltuieli neașteptate - cheltuieli ce pot fi destul de variate. De obicei, avem tendința să ne gândim la scenarii negative, însă în viață pot avea loc și momente frumoase, cum ar fi participarea la o nuntă, care poate duce la un dezechilibru major în bugetul unei familii. Prin urmare, este crucial să fim întotdeauna pregătiți.

Un alt exemplu recent este chiar pandemia, când mulți dintre noi au fost nevoiți să supraviețuiască timp de 3-4 luni fără niciun fel de venit. Acesta este un exemplu concret al importanței unui fond de urgență, care ne permite să facem față situațiilor neprevăzute.

Un fond de urgență înseamnă să avem o sumă de bani pusă deoparte, care să ne ajute să supraviețuim timp de aproximativ 3-6 luni. Deși teoria sugerează că fondul de urgență ar trebui să reprezinte valoarea a 3-6 salarii, ideal este să avem o sumă care să ne asigure supraviețuirea pentru această perioadă în caz că veniturile

noastre se diminuează sau dispar complet. Astfel, ne asigurăm că suntem pregătiți să înfruntăm provocările vieții și să ne menținem stabilitatea financiară, indiferent de ce ne aduce viitorul.

Învață să faci alegeri financiare inteligente. Intră pe scoaladebani.ro

Curs pentru părinți

Cum discuți cu cei mici despre bani?

Începe cursul de educație financiară pentru părinți și descoperă toate informațiile necesare pentru un buget inteligent, dar și totul despre cum să porți discuții smart cu cei mici despre bani.​ 🙌😉

Un curs recomandat de Desprecopii.com

Curs gratuit aici

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️