In timpul zilei am fost in vizita la matusa lui. Cu trenul, nu am putut cu bicicletele. Era destul de cald afara, cred ca eram in pantaloni scurti amandoi. Pentru mine era o zi normala, ca toate celelalte. El tot insista de vreo 2-3 zile ca sambata, adica pe 31 mai , sa gateasca el ceva seara. Am fost incantata si bineinteles am fost de acord.Nu ne hotarasem insa ce ar putea sa gateasca.

La matusa insa, nu mai stiu de ce am avut niste discutii care au iritat putin. Cred ca despre deschiderea unei afaceri,nu imi mai amintesc exact. Cert este ca la amandoi ne-a cam stricat starea de spirit si am venit putin cam lipsiti de chef acasa. Probabil ca el renuntase deja la ideea pe care o cocea in minte de cateva zile, sa ma ceara in casatorie.

Asa ca acasa am avut ideea sa fac eu ceva simplu de mancare, ca sa nu-l mai stresez pe el, iar el sa gateasca a doua zi seara, duminica. Zis si facut, am facut niste ciuperci la cuptor gratinate, sau… nu mai stiu exact. Cert este ca a fost bun si am luat un pahar de vin pe langa. Eram in tricou si in chiloti , el in pantalonii scurti in care am fost pe drum. Nu mai stiu cum, dar la un moment dat m-am trezit in bratele lui sarutandu-ne. El statea pe calorifer, vesnicul nostru “sprijin” in ale saruturilor de la aceeasi inaltime. Cand m-a intrebat prima data mi s-a parut ca glumeste. Cred ca am fost o idioata si l-am intrebat daca nu este o gluma. Era foarte serios. Ii luase destul timp sa-si ia inima in dinti si sa puna intrebarea.

Cu ceva timp in urma, 2-3 sapatamni, am avut o mica discutie , nu prea romantica si destul de dureroasa, referitoare la viitorul nostru impreuna. Lui ii era teama de pasul acesta, mie de viitorul incert dar mai ales de faptul ca ar putea sa ma ceara in casatorie fara sa doreasca totusi asta, sau fara sa ma doreasca pana la sfarsitul vietii. Iubesc! Iubeam! Si doresc sa-l iubesc toata viata.Dar totusi am visat altfel casatoria mea. Nu dintr-un motiv realist si practic. Casatoria trebuia facuta pentru ca eu sa pot locui mai departe cu el aici, in Germania. Asta nu are nimic romantic pentru mine, este ca si cum as cere o viza de studii mai departe. De aceea eram amandoi prinsi in caruselul acesta.Un singur lucru era cert: ne iubeam, se implineau atunci noua luni de cand eram impreuna, dar nici unul nu stia daca ne dorim pentru toata viata sau nu. La amandoi ne-a fost frica de casatorie, de viata in doi. Nici unul nu a fost obisnuit sa traiasca impreuna cu cineva, sa suporte toanele celuilalt, sa invete sa-l iubeasca asa cum este cu defectele lui, sa invete sa gandeasca si sa simta pentru doi. De aceea nu stiam ce sa facem; sa ne casatorim pentru ca sa putem constata daca suntem facuti unul pentru celalalt, sau sa plec acasa in Romania si cine stie ce se mai putea intampla acolo. La doua, trei luni de cand ne-am cunoscut, luasem decizia sa vin in Germania cu viza de studii, sa invat limba daca imi place si sa vedem daca merge bine relatia. Era singura noastra sansa sa ne cunoastem mai bine fara sa ne casatorim de la inceput. A fost destul de greu de luat o astfel de decizie.Dar simteam ca el este cel pe care l-am cautat atata timp. Imi era rau sa ma gandesc fie si numai pentru cateva secunde ca as putea sa traiesc departe de el. Stiam ca va fi foarte greu, lasam in urma totul, familie, studiile, serviciul destul de bun, tot ce agonisisem de o viata, nu prea mult dar cu implicatii emotionale.

Ma duceam intr-un loc nou, pe care nu-l cunoasteam, o limba pe care nu o indrageam de loc, dimpotriva imi displacea si la o situatie financiara precara. Si totusi desi parea o nebuni... am acceptat. Dupa mult zbucium interior. Mi-am spus in sinea mea :” Mai bine sa imi para rau ca am facut-o decat de faptul ca nici nu am incercat sa o fac; mai bine imi urmez inima decat ratiunea” Si am facut-o!! Ma aflam in Germania, cu el, invatam limba care incepusem cat de cat sa o indragesc, si invatam in fiecare zi cate ceva despre viata in doi. Simteam cateodata ca il iubesc si mai mult dar uneori cand ne certam din nimicuri ma indoiam. Credeam ca doi oameni care se iubesc nu ar trebui sa se certe.Mi se parea o catastrofa, plangeam de teama ca relatia asta ar putea sa nu functioneze din cauza asta.Nu am avut niciodata experienta unei relatii mai mult de 1 an. Astazi cred ca doi oameni cu temperamente a ale noastre, pasionali, se pot certa si se pot iubi in acelasi timp. Astazi am senzatia ca ne iubim si mai mult. Dar ... sa revin ...

Atunci, cu ceva timp inaintea logodnei, am fost sinceri unul cu celalalt. Ne-am impartasit toate temerile, am discutat, am plans, si l-am rugat sa ma ceara in casatorie -el si nu eu - numai daca el considera ca ma doreste pentru toata viata. Riscant, stiu, si poate nerealist. M-am gandit ca totusi s-ar putea sa-i arunc toata responsabilitatea relatiei noastre pe umeri, dar eu eram ceva mai decisa sa ma casatoresc. Nu ma puteam imagina departe de el. Aceasta a fost starea noastra morala ...
In clipa in care m-a cerut in casatorie am revazut filmul acelei seri dureroase de discutii. De aceea l-am intrebat daca nu e o gluma. Simteam ca totusi o face un pic fortat. Dar el era emotionat si cred ca putin speriat de initiativa aceasta. Am spus “DA” fara rezerve desi nu-mi venea sa cred.

Mi-am dat seama imediat ca acest moment este ceva deosebit pentru noi. Desi nu fusesem prima oara ceruta in casatorie acum era prima oara cand simteam ca iubesc. Am izbucnit cu temperamentul meu "fierbinte"; trebuia sa facem ceva nemaipomenit in seara asta; trebuia imortalizat acest moment. Am fugit si am luat toate lumanarelele din casa si le-am aprins peste tot; a desfacut sticla de sampanie.Eram tare caraghiosi imbracati, eu in chilotei si in tricou si el in pantaloni scurti si tricou. Nimic deosebit pentru o astfel de ocazie dar eu simteam ca plutesc.Am facut fotografii intruna... doream sa imi ramana toata viata amintirea acestei clipe. Apoi m-am schimbat intr-o rochie eleganta ca sa-i fac o surpriza. Am ras, am dansat, ne-am sarutat in continuu... Lui i-a venit o idee nebuneasca. Sa mergem la rau, pe marginea apei; era deja ora 23 , aproape de miezul noptii, bausem destul de mult dar nu ne pasa. Mie mi-a venit o idee si mai nebuneasca. M-am imbracat in costumul elegant in care am fost imbracata prima oara cand l-am cunoscut si in care el atunci m-a gasit foarte sexi. Imi aminteam ca imbracata in costumul acela albastru ca cerul, destul de transparent, dupa o cina la Casa Oamenilor de Stiinta in Bucuresti, cand m-a atins prima ora, cand si-a pus mana pe mijlocul meu si m-a sarutat am simtit ca ma topesc...

Acum era o imagine nebuneasca. Pe biciclete... cu sticla de sampanie intr-o mana ... cu un costumas de matase subtire ... fara nimic pe dedesubt... strigand fericita si cantand ... ne indreptam catre malul apei.Am lasat bicicletele si am stat un timp imbratisati si sarutandu-ne pe o banca de unde apa se vedea stralucind. Era o atmosfera superba ...

Mai tarziu cand ne-am intors acasa si nu stiu de ce, din cauza sampaniei sau a faptului ca eram ametita am deschis calculatorul si i-am scris prietenei mele: “Astazi ne-am logodit” “M-a cerut in casatorie"... Apoi ... nu mai stiu daca am inchis sau nu calculatorul... decat ca am adormit fericita in bratele lui... A fost finalul serii noastre de logodna.
Dar a doua zi am aflat restul detaliilor... Dimineata, prietenul lui a venit la micul dejun. Si am aflat ca iubitul meu planuise sa ma ceara in casatorie de ceva timp. Il tot intreba pe prietenul lui cum sa faca sa fie ceva romantic, special. Sa gateasca ceva, sa faca o atmosfera romantica...

A fost si un moment foarte amuzant pentru mine.Cand m-am dus la calculator si am deschis am gasit un mesaj de la prietena mea: ”Felicitari… etc.” Am ramas blocata cateva secunde,nici macar nu mai miscam, nu imi mai aminteam ca eu ii scrisesem… Pentru o clipa mintea mea a alergat in toate partile zbuciumata: “ De unde stie? Cine i-a spus? Cand i-a spus? El i-a spus mai inainte decat mie! O fi intrebat-o si pe ea cum sa faca …” Aveam o fata in fata ecranului … hahaha… Parca ma lovise ceva… Apoi mi-am amintit si m-am rusinat de prostia mea… am ras ca o nebuna…

Ce frumos si nebunesc… As putea spune ca si eu ma consider o tipa mai nebuna…Stiu ca imaginatia mea o ia razna cateodata…

Astazi… asteptam raspunsul de la autoritati sa ne casatorim… Il iubesc!!!! Si doresc din tot sufletul sa ma casatoresc cu el!!!! Ce sanse avem oare??? Cine poate raspunde ??!!!

autor: Talida,  membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2003
Cititi reacti pe forumul nostru aici: https://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=13807

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️