Am născut cu trei săptămâni mai devreme dar ea era pregătită să-mi salveze viața. Povestea nașterii care m-a lăsat fără suflare – la propriu

TEMA: Am nascut prin nastere naturala:... | 0 | 4/7/2025

Am nascut cu trei saptamani mai devreme dar ea era pregatita sa-mi salveze viata. Povestea nasterii care m-a lăsat fără suflare – la propriu.

Dragelor, am citit zeci de povești aici pe Desprecopii, cu inima strânsă și ochii umezi. Am simțit durerea, frica, bucuria și miracolul fiecărei mame. Și, în cele din urmă, m-am hotărât să vă spun și eu povestea mea. Povestea venirii pe lume a fetiței mele – Celine. O poveste despre curaj, despre clipe în care am simțit că pierd totul… și apoi am primit totul.

Fetița a ales să vină mai devreme pentru a mă salva. De parcă știa că, dacă mai așteaptă, viața mea ar putea fi pusă în pericol. Ea a declanșat totul ca să mă aducă în siguranță, împreună cu ea. A fost un semn de iubire inversată – nu eu am protejat-o, ci ea m-a protejat pe mine.

Povestea nasterii fetitei mele - naștere vaginală cu intervenție chirurgicală ulterioară din cauza complicațiilor.

Găsisem casa visurilor noastre

Eram în penultima lună de sarcină când ne-am hotărât, nebunește parcă, să ne mutăm. Găsisem casa visurilor noastre – și în mijlocul burții crescânde, al nopților nedormite și al viselor de viitoare mamă, m-am transformat în zugrav, vopsitor, organizator de șantier. Alergam zilnic între case, 120 de kilometri cu burta lipită de volan, dar eram fericită. Camera fetiței noastre era gata, înfloritoare, un colț de rai pictat cu vise și speranță.

Și a venit acea zi.

nastere vaginala

Ziua de 25 iulie. Spălasem geamurile casei noi și simțeam o fericire pe care n-o pot descrie. Terminasem. TOT. Așa că m-am cocoțat în vârful patului, am mâncat cireșele mele preferate și am adormit, cu un CD în surdină.

Până m-a trezit telefonul. Soțul meu, control de rutină. Dar exact atunci s-a întâmplat minunea – mi s-a rupt apa. M-am blocat. Nu putea fi adevărat, mai erau trei săptămâni până la termen. Dar instinctul mi-a spus: sună-l. A ajuns în 30 de minute, agitat ca un adolescent la prima întâlnire. A adus, firește, și cireșe.

Câteva ore mai târziu eram în spital. Șocul: în două ore aveam să intru în sala de travaliu. Așa că am cerut o ultimă plimbare – un parc plin cu dalii, aer cald, mâna soțului meu în mâna mea. Ultimele clipe dinaintea vieții care urma să ni se schimbe pentru totdeauna.

Privind în urmă, sunt convinsă că fetița mea a venit exact la timp – ca și cum trupul meu, obosit dar vigilent, ar fi știut că nu mai era loc de amânare. Travaliul a început pe neașteptate, în ziua în care simțeam că în sfârșit pot răsufla ușurată, cu toate pregătirile terminate. Dar nu a fost o întâmplare. Cred că organismul meu a tras un semnal de alarmă – un mecanism de protecție instinctiv – care a declanșat nașterea chiar înainte ca o posibilă complicație gravă, precum o hemoragie sau o problemă placentară, să apară într-un moment în care poate nu aș mai fi fost în siguranță. A fost ca și cum fetița mea și corpul meu au conspirat în tăcere pentru a-mi salva viața.

Travaliul a început. 8 ore.

Cu durere, cu lacrimi, cu o moasă minunată care mi-a fost alături neclintită. În vana cu apă, ascultând Celine Dion, mi-a venit revelația: așa o va chema. Celine. Nici nu era pe listă. Dar inima mea știa.

Celine a venit pe lume urlând, nervoasă pe mama care o adusese cu 3 săptămâni prea devreme. Dar perfectă. Apgar 10. Doar că... ceva nu era bine.

Nici nu am apucat să o țin în brațe prea mult. Am fost luată de urgență. Complicații. Operație. Narcoză. Îmi amintesc doar cum mă luptam să deschid ochii, să aud, să strig, să o văd. Trei ore mai târziu, am reușit.

Dimineața, aveam fetița la sân. Un mic monstrulet care avea să nu mă lase să dorm mai mult de 3 ore în următoarele 8 luni. Dar aveam inima întreagă. Viața mea era acolo, pe pieptul meu.

Au urmat colici, plânsete, epuizare, dar azi, când o aud cum spune „Tata” cu acel glas stângaci, simt că toate durerile au fost o binecuvântare. Viața, cu toată nebunia ei, a fost generoasă.

Nu eu i-am dat viață – ci ea mi-a salvat-o pe a mea. Și de-atunci, în fiecare zi, o simt ca pe o fărâmă de miracol care a știut exact când să vină.

autor: ariadne, membra a clubului Desprecopii.com - publicat pe forumul Desprecopii