Ortansa Nohra


(id forum: Ortansa)

Sunt nascuta la 15 feb.1974 in Bucuresti  si am absolvit "Liceul.Teoretic Aurel Vlaicu" in 1992. Profesia actuala: mama si sotie.  Domiciliul: Liban
Pasiuni: 1. fetita mea Maria;  2. poezia;  3.calatoriile;  4. crafts;  5. web-design; 6. acest site. 
Ma gandeam intotdeauna la casatorie si mai ales, la maternitate ca la un lucru ce mi se va intampla intr-un viitor foarte indepartat. Practic, niciodata nu mi-am dorit cu adevarat sa ma casatoresc, pana l-am intalnit pe EL. Iar de aici incolo,totul este legenda.Iar legenda aceasta o cunoastem si am trait-o (sau o traim) majoritatea din noi. Dupa ceva timp de la casatorie, s-a nascut in mine dorinta de avea un copil.

A trecut mai bine de un an, pana ce dorinta sa devina realitate. In sfarsit, ceea ce imi doream cu atata ardoare, stiam ca se va implini peste exact 9 luni - dupa specialisti, 10 luni a cate 28 de zile - si, dupa cum va vom povesti noi, in 40 de saptamani. Simteam in mine o forta extraordinara la gandul ca o mica fiinta se formeaza si se dezvolta undeva, in burtica mea. Ii urmaream orice miscare si iubeam atat de mult senzatiile acelea unice, ca niste mangaieri duioase. Au fost mangaieri la inceput& caci de la 7 luni acestea au devenit suturi puternice. Dar si pe acestea le iubeam. Se formase intre mine si copilas o adevarata legatura, un lant puternic(nu ma refer doar la cordonul ombilical) ce ne unea. Imi simteam copilul atat de aproape de mine si de inima mea, il purtam cu mandrie oriunde ma duceam, iar acest sentiment de partaj absolut imi procura o placere imensa. Cu toate neplacerile si greutatile ce le impune perioada de sarcina, departe de parinti si surori, pot spune totusi ca am trecut cu bine cele 9 luni. De cate ori mi-a fost greu ma gandeam la ce lucru maret si unic in felul lui mi se intampla, iar asta imi dadea putere.

Nasterea fetitei mele a fost prilej de mare bucurie pentru toti, iar pentru mine un noian de sentimente contradictorii. Eram fericita si voiam sa-mi iau copilul acasa, sa nu mai raman nici o zi in maternitate. Cele 2 nopti cat am ramas acolo,au fost cele mai deprimante din viata mea. Dar, gandind retrospectiv, au fost si ultimele nopti in care am putut dormi linistita. Caci, de la venirea noastra de la maternitate, adevarata aventura abia a inceput. Si astfel, zi dupa zi, traind intens adevaratele placeri ale vietii, bucurandu-ne de copiii nostri si trecand de hopurile ce ni se ivesc in cale, putem spune ca aventura continua.

 

Supereva.ro Noutati

Cum ii facem pe bunicii copilului sa respecte regulile noastre, ale parintilor?

Cum ii facem pe bunicii copilului sa respecte regulile noastre, ale parintilor?

Dorin?ele ?i nevoile parinte?ti trebuie sa fie pe primul loc, chiar ?i atunci când te bazezi pe bunici p...

Machiajul pentru ochi – de sarbatori – cand porti masca de protectie

Machiajul pentru ochi – de sarbatori – cand porti masca de protectie

Sarbatorile vor arata, fara îndoiala, altfel anul acesta Indiferent daca participi la o mica întâlnire î...