Stilul tău de parenting dăunează sănătății mintale a copilului tau?

Da, stilul de parenting poate avea un impact semnificativ asupra sănătății mentale a copilului. Un stil de parenting echilibrat si implicat, bazat pe afecțiune, comunicare deschisă, suport emoțional și limite clare, poate contribui la dezvoltarea unei stări de bine și a unei sănătăți mintale optime la copii. Pe de altă parte, un stil de parenting neglijent, autoritar sau abuziv poate crea stres, anxietate, depresie și alte probleme de sănătate mintală la copii.

Diferitele stiluri de parenting pot influența modul în care copiii își dezvoltă abilitățile sociale, capacitatea de a gestiona emoțiile și stima de sine. Un stil de parenting care promovează relații sănătoase, încurajează autonomia și susține dezvoltarea abilităților de comunicare poate contribui la o bună sănătate mentală a copilului.

Pe de altă parte, un stil de parenting neglijent, în care copilul este ignorat sau lipsit de suport emoțional, sau un stil autoritar, în care copilul este supus la un control excesiv și la critici constante, poate afecta negativ sănătatea mintală a acestuia. Copiii crescuți în astfel de medii pot prezenta probleme precum anxietate, depresie, comportament agresiv sau dificultăți în relațiile interpersonale.

Părintele înseamnă a fi conștient, adaptabil, îngrijitor. Stilul tău parental dăunează sănătății mintale a copiilor tăi? Iată câteva semne de îngrijorare la care trebuie să fii atent

Stilul de parenting - modul in care ne crestem copilul  - joacă un rol crucial în modelarea sănătății mintale și a bunăstării generale a copilului, iar stilurile parentale diferite au efecte distincte asupra dezvoltării emoționale, stimei de sine și rezistenței copiilor.

Un parinte ferm dar si implicat - ce isi inconjoara copilul cu caldura, sprijin și așteptări rezonabile, a fost asociat cu rezultate pozitive în domeniul sănătății mintale la copii, iar acest stil parental favorizează un atașament sigur, promovează comunicarea deschisă și încurajează autonomia, conducând la o mai mare stime de sine și o reglare emoțională la copii.

Pe de altă parte, un parenting autoritar, caracterizat prin reguli stricte și disciplină fără prea multă căldură sau sprijin, poate avea impacturi negative asupra sănătății mintale a copiilor, ducând la scăderea stimei de sine, anxietate și dificultăți în reglarea emoțională. În mod similar, parentingul permisiv, caracterizat prin căldură ridicată, dar structură și disciplină scăzute, poate avea ca rezultat copiii să se confrunte cu provocări în ceea ce privește autocontrolul, luarea deciziilor și performanța academică.

Găsirea unui echilibru între căldură, sprijin și limite adecvate este esențială pentru promovarea sănătății mintale a copiilor. Creșterea unei relații pozitive și respectuoase părinte-copil, oferirea de sprijin emoțional, stabilirea așteptărilor clare și permiterea unei independențe adecvate vârstei sunt factori cheie în promovarea bunăstării și a sănătății mintale a copiilor.

Pentru a trece in revista stilurile de parenting - le putem clasifica astfel;

1. Parenting autoritar:

Acest tip de părinte dezvoltă în mod normal o relație strânsă cu copiii lor. Ei au linii directoare clare pentru așteptările lor și își explică motivele asociate cu acțiunile disciplinare. Metodele disciplinare sunt folosite ca o modalitate de sprijin în loc de pedeapsă. Copiii nu numai că pot contribui la obiectivele și așteptări, dar există și o comunicare frecventa si obiectiva între părinte și copilul lor.

În general, acest stil parental duce la cele mai bune si echilibrate rezultate pentru copii, dar necesită multă răbdare și efort din partea ambelor părți.

Efectul parentingului autoritar are ca rezultat copiii care sunt încrezători, responsabili și capabili să se auto-reglezeze. Ei își pot gestiona emoțiile negative mai eficient, ceea ce duce la rezultate sociale mai bune și la sănătate emoțională. Deoarece acești părinți încurajează și independența, copiii lor vor învăța că sunt capabili să-și atingă singuri obiectivele. Acest lucru are ca rezultat copiii care cresc cu o stimă de sine mai mare. De asemenea, acești copii au un nivel ridicat de performanță școlară și școlară.

2. Parenting permisiv:

Părinții permisivi tind să fie calzi, îngrijitori și, de obicei, au așteptări minime sau deloc. Ei impun reguli limitate copiilor lor. Comunicarea rămâne deschisă, dar părinții le permit copiilor să-și gaseasca singuri calea si limitele. Aceste niveluri scăzute de așteptare au ca rezultat, de obicei, utilizări rare ale disciplinei. Aceștia se comportă mai mult ca niște prieteni decât ca părinți.

Regulile limitate pot duce la copiii cu obiceiuri alimentare nesănătoase, în special în ceea ce privește gustările. Acest lucru poate duce la riscuri crescute de obezitate și alte probleme de sănătate mai târziu în viața copilului. Copilul are, de asemenea, multă libertate atunci când își decid ora de culcare, dacă sau când să-și facă temele și timpul petrecut cu computerul și televizorul. Libertatea în acest grad poate duce la alte obiceiuri negative, deoarece părintele nu oferă prea multe îndrumări cu privire la moderare. În general, copiii cu părinți permisivi au de obicei o oarecare stima de sine și abilități sociale decente. Cu toate acestea, pot fi impulsivi, exigenți, egoiști și lipsiți de autoreglare.

➡️ Citeste Ba da: SPUNE si NU copilului tau. Despre parentingul permisiv si capcanele sale

3. Părinte neimplicat:

In acest caz, copiilor li se oferă multă libertate, deoarece acest tip de părinte rămâne în mod normal în afara educatiei. Ei îndeplinesc nevoile de bază ale copilului, rămânând în general detașați de viața copilului lor. Un părinte neimplicat nu utilizează un anumit stil de disciplinare și are o cantitate limitată de comunicare cu copilul lor. Ei tind să ofere o cantitate scăzută de îngrijire în timp ce au puține așteptări sau deloc de la copiii lor.

Copiii părinților neimplicați sunt de obicei rezistenți și pot avea chiar mai mult succes ulterior decât copiii cu alte tipuri de educație. Cu toate acestea, aceste abilități sunt dezvoltate din necesitate. În plus, acesti copii ar putea avea dificultăți în a-și controla emoțiile, strategii de coping mai puțin eficiente, pot avea provocări academice și dificultăți în menținerea sau întreținerea relațiilor sociale.

A fi părinte nu înseamnă a fi perfect; este despre a fi conectat in permanenta cu copilul, sa fii adaptabil și sa oferi suport in orice situatie. Câteva momente proaste nu contează ca fiind un părinte rău. Ar putea fi doar oboseala părinților... - spune Amalia Averescu - psiholog

Primele semne ca stilul de parenting poate afecta sanatatea mentala a copilului

Primele semne ca ceva nu merge bine - sunt adesea usor de gasit in felul de comportament al parintilor - de pildă:

❗ Declarații pe care le folosiți pentru copilul dvs. când sunt în preajmă: dacă vă plângeți adesea de copilul dumneavoastră sau îl criticați zilnic, ii faceti reprosuri mereu - atunci faceți o pauză. Nu numai că acest tip de parenting este topx - dar ii face  pe copii sa se simta insultați si le afectează profund stima de sine.

❗ Prea multă implicare sau prea puțină implicare: monitorizarea permanenta a absolut fiecarei sarcini importante pe care o îndeplinesc - aceasta implicare constanta îi poate face dependenți de tine și le poate fi dificil să aibă încredere în ei înșiși.

❗ Mediu tensionat: dacă sunt martori la abuz, droguri, violență, lupte, anxietate, tipete, vigilență, fugiri de acasa sau accese frecvente de melancolie. Ar putea fie să imite acele comportamente, fie să se simtă neputincioși, fără speranță, mereu pe radar, fie să devină agresivi și mai puțin empatici.

❗ Autoritate: Nivelurile ridicate de control parental pot duce la pierderea simțului autonomiei copiilor, se pot simți incapabili, se vor strădui să ia decizii și pot deveni rebeli și agresivi.

❗ Alegeri forțate: Forțarea unei anumite decizii care de fapt nu le apartine - fie că este vorba despre scoala aleasa, materia impusa, prieteni impusi, carieră, religie, țară în care doresc să trăiască etc., fără șanse adecvate pentru ei să o exploreze, poate încuraja stereotipurile, le poate sterge sinele autentic, crește vinovăția și va reprima visele lor și alegerile personale. Există o diferență considerabilă în a vă ghida copiii pentru a lua decizii și de forta unele decizii pe care dvs le considerati importante.

Copiii învață ceea ce văd, își păstrează și înțeleg nevoile, dorințele și sentimentele ca o oglindă a indivizilor cu care petrec cel mai mult timp și companie – ceea ce în anii formativi și cei mai cruciali este cu părinții lor.

In final - daca ai citit pana aici - te invit sa reflectezi asupra acestor intrebări: 

📌 Ca părinți, cât de mult ne-am dorit să creștem și să învățăm cand eram si noi copii?

📌 Vrei ca o parte din nerealizarile sau frustrarile tale personale sa atarne asupra alegerilor copilului tau?

📌 În calitate de părinți, menirea noastra este sa ii invatam sa fie constienti de propriile lor alegeri - sa ii iubim neconditionat si sa ii incuraja, sa treaca prin provocările vieții lor  - acesta este cel mai bun cadou pe care l-ai putea oferi copiilor tăi.

Mai multe despre psihologia copilului aici >

Te asteptam pe forumul de Parenting, unde discutam cam totul despre educatia copiilor nostri.

autor: Amalia Averescu - psiholog - Kinder- en jeugdpsychologie - specializat in Psihologia Copilului, Zwolle, Olanda.

 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️