Inapoi la lista de intrebari


Fiul meu în vârstă de 3 ani si 5 luni are urmatoarele probleme de sanatate :


Fiul meu în vârstă de 3 ani si 5 luni are urmatoarele probleme de sanatate :

1. Inca de la nastere nu i-a coborit testiculul drept si nici nu a fost identificat cu certitudine de catre medicul pediatru la palpare. Intrebarea mea este : ce fel de echografie si unde se poate face aceasta sau ce altfel de examen se poate face pentru a avea o certitudine ca acel testicul exista ? De asemenea ce ne recomandati sa facem in ambele situaţii probabile : existenta sau inexistenta testiculului. Menţionez ca la varsta de 3 ani si 2 luni fiul meu a efectuat un tratament injectabil cu Pregnyl, 1 doza la 3 zile, dar fara rezultat.

2. Fiul meu are rahitism si in prezent ii administrez Vigantol 5 picaturi/zi timp de o luna urmata de o alta luna de pauza iar apoi repetat tratamentul in perioada noiembrie - martie. De asemenea in paralel cu Vigantolul i-am administrat si Ca (lactic, Sandoz, natural). Menţionez ca inainte de acest tratament copilul avea o deformare a coloanei si a picioarelor de la genunchi in jos, departate in forma de X. Dupa tratament problema coloanei s-a rezolvat ramanand insa nerezolvata cea a picioarelor. Intrebarea este : cum trebuie administrat Vigantolul si Calciul in continuare si daca pana in prezent acestea au fost corect administrate ? Ce trebuie facut pentru rezolvare problemei picioarelor ?

3. In special seara copilul meu se invineţeste in jurul gurii concomitent cu o respiraţie agitata si o salivare abundentă, avand o stare de agitatie ridicata. Dupa efectuarea analizelor singura problema a apărut la procentul de Ca ionic aflat puţin sub limita normalului. Ce imi indicati sa fac ? Ce anume poate determina aparitia acestor fenomene ?

**************************************************

1. Puteti efectua o echografie abdominala cu un aparat performant si un echografist experimentat. In cazul in care nu se vizualizeaza nici asa testiculul, se poate recurge la o tomografie computerizata abdominala.

Testiculele se dezvolta in abdomen iar la nastere trebuie sa fie coborate in scrot. Coborarea lor are loc printr-un traiect oblic prin peretele abdominal, traiect numit canal inghinal, mai precis printr-un canal denumit peritoneovaginal din interiorul canalului inghinal. La nastere, acest canal peritoneovaginal trebuie sa fie blocat astfel incat testiculele sa nu poata sa revina in abdomen.

Trebuie sa va adresati de urgenta unui chirurg specialist de chirurgie pediatrica. Temperatura intraabdominala este superioara cu cateva grade celei din scrot. Expunerea de lunga durata a testiculului la aceste temperaturi ridicate duce de obicei la transformarea lui maligna adica un posibil cancer testicular.

2. Rahitismul lasa de multe ori modificari osoase care nu se mai pot corecta. Daca acestea sunt mari si invalidante, se poate incerca o corectie chirurgicala. Pentru tratament si evaluare este bine sa apelati la un medic ortoped.

3. In mod cert aceasta problema este legata de rahitismul sau. Probabil ca este vorba de o tulburare a metabolismului calcic care duce la crize de hipocalcemie. Administrarea de calciu injectabil poate corecta aceste tulburari dar tratamentul trebuie efectuat sub atenta supraveghere a medicului pediatru.

Dr. Cristian Popescu - Bucuresti


Inapoi la lista de intrebari