Bebelusul la 2 săptămâni: cât mănâncă, cum creste și de ce i-ar prinde bine sa fie infășat

Bebelusul la 2 săptămâni: cât mănâncă, cum creste și de ce i-ar prinde bine sa fie infășat
Bebelusul are 2 saptamani deci si a trecut o saptamana! Si deja stii mult mai multe despre cresterea copiilor decat in urma cu doar cateva zile, nu-i asa? Sunteti acasa, ati primit deja prima vizita a pediatrului si continuati sa va acomodati la noua viata.
Suntem un pic mai departe decat saptamana trecuta si chiar daca nu vezi, bebe creste
Daca vrei sa-l auzi gangurind mai ai inca mult de asteptat. Corpusorul sau se adapteaza schimbarilor majore la care a fost supus odata cu nasterea, ceea ce nu e putin: inainte de asta, puiul tau era ghemuit la caldurica, cu mancare la discretie, la un fel de all-inclusive extrem de comod. Iar acum, trebuie sa planga pentru a primi orice: caldura, mancare, racoare, imbratisari. E greu sa fii bebelus, recunoaste.
Deocamdata, doarme la fel de mult ca si in prima zi si nu pare sa-i mai ramana energie si pentru altceva. Cu siguranta ai observat ca, desi tresare la zgomote puternice cum ar fi sunetul telefonului sau latratul cainelui, nu se trezeste din somn. Vederea sa este inca in ceata, nu poate focaliza la mai mult de 20 de centimetri distanta, asa ca, stai pe-aproape!
Cat mananca un bebelus de doua saptamani?
Bebelușii alăptați trebuie alaptati la cerere până la 12 ori într-o perioadă de 24 de ore, la intervale de două-trei ore. Deoarece este greu de spus cât de mult bea copilul, dar bebelusul trebuie sa aiba până la 10 scutece umede și cinci de caca pe zi. Bebelușii hrăniți cu formulă de această vârstă vor manca intre 60 si 90 ml la o masa și vor mânca la fiecare trei-patru ore.
Citeste Cum ne spune bebelusul ca vrea sa pape prin gesturi si semne
Dar tu mami, cum esti?
Mama se resimte in continuare dupa nastere, organismul trece inca prins schimbarile majore la care a fost supus. Majoritatea mamelor sufera de dureri in sani, constipatie, durerea cauzata de epiziotomie, hemoroizi, incontinenta urinara, scurgeri vaginale sau fluctuatii ale greutatii.
Pana la aceasta data, cu siguranta ca lactatia s-a instalat (de regula in primele 2-4 zile dupa nastere). Poti intampina greutati majore cu alaptarea, desi toata lumea ti-a spus ca este un instinct. Cere sfatul unui consilier de alaptare, al medicului de familie, al unei moase sau al unei asistente de neonatologie si nu uita ca doar 2% dintre femei nu pot alapta din cauze fiziologice. Daca ai sanii angorjati, intariti si durerosi, acest lucru este datorat excesului de lapte care se va regla in timp. Fa dusuri calde, poarta sutiene adecvate, informeaza-te si nu ezita sa apelezi la medic la nevoie.
Citeste detalii importante aici 5 probleme in alaptare si solutii pentru rezolvarea lor
Daca ai probleme cu alaptarea, te asteptam pe forumul de suport al alaptarii sau pe grupul nostru secret de pe Facebook: Alaptarea cu dragoste.
Un sfat pentru aceasta saptamana
Pune bebelusul sa doarma pe spate, pentru a reduce riscul de aparitie a sindromului mortii subite a bebelusului, dar pune-l sa stea si pe burtica zilnic, cand e treaz, sub supravegherea ta. Acest exercitiu ii intareste spatele si gatul; mai mult, unii specialisti au identificat o legatura intre lipsa statului pe burta si anumite intarzieri in dezvoltarea motorie a bebelusului. Nu-ti face griji daca puiului pare sa-i displaca aceasta pozitie; unii bebelusi se foiesc pentru ca gasesc pozitia cea noua cam incomoda sau poate ca nu sunt inca suficient de puternici pentru a-si ridica capusorul.
Infasa bebelusul!
Desi pentru un adult, ideea infasatului poate suna a camasa de forta si claustrofobie, nu uita ca puisorul tau a stat timp de noua luni intr-un loc stramt si calduros si inca nu stie ce sa faca cu atata spatiu. infasatul ii poate aduce aminte de pantecul mamei, creandu-i un sentiment de siguranta. Citeste detalii aici Infasatul: cinci motive pentru care bebelusul isi poate gasi mai repede calmul
Mergem mai departe la: Bebelusul la 3 saptamani >>

Esti panicata? Pune o intrebare pe sectiunea de PANICA
autor: Desprecopii.com, Redactor Medic pediatru Stefana Zamfir
In exclusivitate pentru Desprecopii - Toate drepturile rezervate (c) 2020
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII