Draga mama, nu greșești ca dacă mai ridici vocea. Greșești dacă nu te ierți - sfatul psihologului

TEMA: Calm si rabdare in meseria de parinte | 0 | 12/6/2025

Draga mama, nu gresesti daca mai ridici vocea. Gresesti daca nu te ierti - sfatul psihologului

De câte ori ai ridicat vocea la copilul tău... și apoi te-ai simțit vinovată? Nu pentru că ai vrut. Nu pentru că nu-ți iubești copilul. Ci pentru că e greu. Pentru că oboseala, stresul și responsabilitățile se adună. Pentru că uneori, oricât ai încerca, nu mai ai răbdare.

Dar după ce țipi... ce faci? Îți spui că ești o mamă rea? Sau îți dai voie să fii om? Astăzi vorbim despre vinovăția reală pe care o simte o mamă când își pierde calmul – și mai ales, despre ce poate face ca relația cu copilul să rămână una sănătoasă, autentică și plină de iubire. Acest text nu e despre perfecțiune. E despre vindecare. Despre cum să recunoști, să repari și să mergi mai departe – împreună.

„Nu, nu greșești ca mamă dacă mai ridici vocea. Greșești dacă nu te ierți.”

Toate mamele ridică vocea. Nu pentru că vor, ci pentru că sunt oameni. Pentru că după o noapte nedormită, 3 mese gătite cu o mână și 5 jucării călcate pe jos, răbdarea se termină. Pentru că, uneori, ai nevoie de liniște. Sau de o pauză de 5 minute pe care nu o primești niciodată. Sau doar să te întrebe cineva: „Dar tu ești bine?”

Ridici vocea. Spui ceva ce nu voiai să spui. Te uiți la copilul tău și inima ți se strânge. Te simți vinovată. Rușinată. Te întrebi dacă ai stricat ceva în el. Dacă l-ai rănit.

Adevărul? Nu, n-ai stricat nimic. Dar da, copilul tău simte. Tocmai de aceea, cel mai important pas este să-i spui că îți pare rău. Că ai greșit. Că și adulții simt furie, frustrare și oboseală. Și că e normal. Dar și că iubirea nu dispare niciodată.

Pentru că atunci când o mamă se poate ierta, îl învață și pe copil cum să se vindece. Să devină un adult care înțelege emoțiile. Nu le reprimă.

Să țipi la copilul tău se întâmplă - ce faci după e ceea ce contează, mami

Majoritatea părinților și-au pierdut calmul în fața copilului lor cel puțin o dată. Se întâmplă. Și nu este prea greu să găsești oameni sau resurse care să ofere afirmații liniștitoare precum „E în regulă, se întâmplă tuturor” sau „Nu-ți face griji, toată lumea greșește” sau alte variante ale acestora.

Sunt complet de acord cu aceste afirmații și chiar m-am trezit oferind uneori acele cuvinte de susținere prietenilor. Dar, de cele mai multe ori, când noi suntem cei care am greșit, aceste afirmații nu ne înlătură cu adevărat vinovăția pe care o simțim, nu-i așa?

Sunt sigură că există cărți întregi despre vinovăția părinților, pentru că este o experiență vastă și poate lua multe forme. Dar vinovăția despre care vorbesc astăzi este puțin diferită de vinovăția pe care o simțim atunci când suntem prea ocupați să gătim cina ca să ne jucăm, sau de vinovăția pe care o simțim atunci când trebuie să lăsăm un copil cu o persoană care se ocupă de el pentru a merge la serviciu, sau de vinovăția pe care o simțim atunci când copilul nostru plânge și nu ne dăm seama ce este în neregulă - Amalia Averescu, psiholog pentru Desprecopii.com

În situațiile pe care tocmai le-am menționat, vinovăția este subestimată . Nu am făcut nimic greșit, dar totuși ne simțim prost. Această vinovăție este mai degrabă o versiune a suferinței. Pentru că suntem limitați ca ființe umane și nu putem oferi mai mult din noi înșine decât avem.

Însă vinovăția pe care o simțim atunci când ne pierdem calmul este diferită. Această vinovăție este demnă de acest nume - am făcut ceva greșit și ne simțim prost din cauza asta. Această vinovăție este un indicator al propriei noastre moralități. Este un semn că ne putem recunoaște greșelile și deciziile proaste.

E un lucru bun și sănătos să simți vinovăție atunci când este justificată. Dar cu siguranță nu este o senzație plăcută. De fapt, dacă nu facem nimic în privința acestei vinovații, ne poate eroda.

Deci, ce putem face după ce ne-am pierdut calmul cu copilul ....

Sunt necesari trei pași:

Pasul 1: Calmează-te

Dacă încă te afli în zona tensionată, nu vei putea folosi partea creierului care te ajută să iei decizii raționale și bine gândite. Așa că trebuie să ieși din acea zonă tensionată. Aceasta poate fi una dintre cele mai mari provocări ca părinte, mai ales dacă ești un părinte singur , un părinte casnic sau cineva care nu are un partener care să preia controlul, astfel încât să poți lua o pauză.

Uneori, s-ar putea să fie nevoie să găsești modalități de a lua o pauză mentală chiar și atunci când nu poți lua o pauză fizică. Aici vei avea nevoie de puțină creativitate, iar totul va depinde de vârsta copiilor tăi.

Ar putea fi vorba de a-i împacheta pe copii în cărucior și de a merge la o plimbare afară. Poate că pui deoparte activități speciale pentru momente ca acestea, când ai nevoie să-i distrezi pe copii și să-ți tragi sufletul. Poate că acesta este un moment în care devii puțin mai neglijent cu restricțiile legate de televizor. Dacă copiii tăi sunt suficient de mari, poți chiar să le spui că trebuie să iei o pauză pentru a te calma și să mergi puțin în altă cameră.

Oricum ai face-o, găsirea unei modalități de a te calma este necesară pentru a merge mai departe.

Pasul 2: Permite copilului tău să se calmeze

În același fel în care tu nu ești capabilă să fii atentă sau rațională atunci când ești supărată, nici copilul tău nu poate. Dacă copilul tău încă se simte așa, va trebui să-l ajuți să găsească o modalitate de a se calma (după ce te calmezi tu însăți!). Altfel, nu va putea avea o experiență corectivă.

Ajutarea copilului să se calmeze va fi diferită în funcție de vârsta sa:

- Cei mai mici ar putea avea nevoie să fie ținuți în brațe, legănați sau să te joci cu ei.
- Copiii mici și preșcolarii ar putea avea nevoie de ajutor pentru a-și eticheta sentimentele, pentru a plânge sau pentru a-și direcționa furia într-un mod adecvat (de exemplu: fratele tău nu e de acord să lovească, dar tu poți lovi perna asta).
- Copiii de vârstă școlară ar putea avea nevoie de ajutor pentru a-și eticheta sentimentele și ar putea considera, de asemenea, util să le deseneze. Exercițiile fizice și timpul petrecut singuri ar putea fi, de asemenea, benefice pentru acești copii.
- Adolescenții au cel mai probabil nevoie de timp departe de tine pentru a se calma . Muzica, arta, poezia și scrisul sunt mecanisme eficiente pentru eliberarea emoțiilor și calmarea lor. Iar activitatea fizică poate ajuta la eliberarea energiei fiziologice care se acumulează atunci când ești furioasă.

Pasul 3: Reparare

Aici se întâmplă lucrurile bune. Repararea înseamnă să preluăm sentimentele negative care tocmai s-au întâmplat și să le eliberăm prin iertare și iubire. Când nu reparăm după ce apare un conflict, copiii și părinții rămân cu acele sentimente negative îngropate în interior. În timp, aceste sentimente negative se acumulează și, în cele din urmă, explodează.

Pe lângă o explozie de sentimente, conflictul părinte-copil are un impact pe termen lung asupra internalizării procesului conflictual de către copii. Ca în majoritatea lucrurilor, copiii învață despre conflict prin intermediul părinților lor.

Ei învață despre „regulile” conflictului

➡️E în regulă să țipi?
➡️Este în regulă să insulți?
➡️Este în regulă să arunci lucruri?
➡️Este în regulă să aplici tratamentul tăcerii?

Ei învață despre ei înșiși

➡️Sunt rău? Sau am făcut pur și simplu ceva greșit?
➡️Sunt o povară? Sau valoarea mea depășește provocările mele?
➡️Sunt încă iubit chiar și atunci când greșesc?

Și învață despre capacitatea de a gestiona conflictele

➡️Se termină relațiile după ce apare un conflict?
➡️Este posibilă iertarea?
➡️Poți fi supărat pe cineva și totuși să-l iubești?

După cum puteți vedea, modul în care copiii percep conflictele cu părinții lor pregătește terenul pentru o mulțime de convingeri și așteptări semnificative ulterioare. Așadar, este incredibil de important să poți repara eficient ruptura din relație după apariția conflictului!

Cum să-ți repari relația după un conflict:

1. dragă mami, asigura-te că atât tu cât și copilul sunteți calmi

Asigurați-vă că ați finalizat pașii unu și doi de mai sus. Amândoi trebuie să vă puteți reconecta cu partea rațională a creierului vostru, care poate gândi lucrurile și poate purta un dialog.

2. Apropie-te de copilul tău și invită-l să vorbească

Aceasta nu trebuie să fie neapărat o invitație formală, dar considerând-o o invitație, vă reamintește că copilul dumneavoastră are capacitatea de a refuza.

Poate că ai judecat greșit, iar ei sunt încă furioși și nu sunt pregătiți să treacă la etapa de reparare. Sau poate că sunt ocupați cu altceva, iar acum nu este un moment potrivit. Acest pas are ca scop demonstrarea respectului față de copilul tău.

3. Oferă afecțiune

Poți adapta nivelul de afecțiune la ceea ce te simți confortabil și la ceea ce ești obișnuit să folosești cu copilul tău. Dar afecțiunea este puternică . Are capacitatea de a topi instantaneu sentimentele negative atunci când este oferită cu sinceritate. Și poate porni conversația dintr-un sentiment de iubire, în loc de furie sau vinovăție.

4. Cere-ți scuze

Acest pas este important! Unii părinți cred că scuzele le subminează autoritatea, dar vă amintiți ce am spus mai sus despre conflictul părinte-copil care va influența experiența copilului dumneavoastră în ceea ce privește conflictul în viitor?

Vrei ca fiul tău să demonstreze responsabilitatea pentru acțiunile sale? Vrei ca el să comunice această responsabilitate și altora? Vrei ca el să-ți ceară scuze pentru comportamentul său greșit?

Dacă ați răspuns afirmativ la oricare dintre aceste întrebări, atunci trebuie să începeți prin a demonstra comportamentul pe care doriți ca copilul dumneavoastră să îl învețe. Iar asta înseamnă să vă cereți scuze copilului dumneavoastră atunci când faceți o greșeală. A fi capabil să vă cereți scuze pentru greșelile dumneavoastră este într-adevăr un semn de putere și doriți ca acesta să dobândească.

5. Încurajați-vă copilul să își exprime sentimentele

Pentru a depăși complet această problemă, va trebui să îi oferi copilului tău oportunitatea de a exprima cum s-a simțit atunci când ai făcut orice ai făcut. Acest lucru îl va ajuta să elibereze orice emoții negative rămase în el și să se asigure că acestea nu vor izbucni mai târziu. Așa că respiră adânc și ascultă.

6. Valideaza emoțiile copilului

Indiferent de emoția pe care o aduce copilul tău, găsește o modalitate de a-i comunica că sentimentul său este de înțeles. Nu contează dacă nu ai fi simțit la fel cum s-a simțit copilul tău. Tot ce contează este că acțiunile tale i-au provocat copilului tău sentimente negative, iar acum este datoria ta să-l ajuți să se simtă bine în legătură cu acele emoții.

Dacă urmezi acești pași, atât tu - mami, cât și copilul tău - va veti simti mai ușori și mai relaxați. Dacă oricare dintre voi nu se simte așa, este posibil să fi fost ceva în neregulă. Ați fost amândoi calmi când a avut loc conversația? Scuzele voastre au fost sincere? Și-a exprimat copilul dumneavoastră sentimentele pe care le avea în interior? Puteți oricând să vă întoarceți și să încercați din nou repararea.

Dacă ești nou în procesul de reparare a relațiilor, această experiență poate părea inițial inconfortabilă. Totuși, amintește-ți că prețul unei schimbări pozitive este doar un mic disconfort. Iar beneficiile merită absolut efortul, dragă mami.

Furia nu te face un părinte rău. Dar alegerea de a o gestiona te face un părinte conștient.
Și copilul tău va învăța de la tine – nu perfecțiunea, ci puterea de a crește emoțional.

S-ar putea sa iti placa sa citesti si

Tip la copilul meu si apoi plang în baie. Ce faci cand furia iti scapa de sub control? - sfatul psihologului

Cum sa devii cel mai bun parinte pentru copilul tau - despre parentingul adaptat la unicitatea copilului

Mai multe despre psihologia copilului aici >

autor: Amalia Averescu - psiholog - Kinder- en jeugdpsychologie - specializat in Psihologia Copilului, Zwolle, Olanda.
In exclusivitate pentru Desprecopii.com © 2025