A fi puternic la exterior si frant pe dinăuntru. 10 semne că în copilărie ai fost privat de iubire
A fi puternic la exterior si frant pe dinăuntru. 10 semne că în copilărie ai fost privat de iubire
A fi puternic la exterior și frânt pe dinăuntru nu este un dar al vieții, ci adesea o supraviețuire mascată în forță. În spatele oamenilor care „nu au nevoie de nimeni” sau „trec peste orice” se ascund povești nespuse, nopți plânse în tăcere și copilării în care îmbrățișările erau rare, iar cuvintele calde – aproape inexistente.
Lipsa iubirii în copilărie nu lasă doar goluri în suflet, ci modelează felul în care simțim, iubim și avem încredere, chiar și la maturitate. Uneori, cei mai zâmbitori oameni poartă în interior o tăcere grea.
Iată cele 10 semne care pot trăda că, atunci când erai copil, ai fost privat de afecțiunea care ar fi trebuit să-ți fie fundamentul.
Tăcerea care doare: când tăria ascunde durerea
Știm cum e: „E atât de puternic!”, „N-are nevoie de nimeni!”. Se spune astfel despre Alexandra, o ingineră IT din București, care ajunge mereu prima la birou și pleacă cea din urmă, refuzând orice ajutor chiar și când este copleșită de deadline-uri. Pe toată lumea îi impresionează independența ei. Puțini știu însă că ultima îmbrățișare pe care o poate aminti datează din copilărie – poate avea patru, poate cinci ani. „Dar uite, asta m-a făcut cine sunt azi”, spune ea cu un zâmbet palid....
Este o realitate cutremurătoare: trăsăturile pe care le admiri în oameni — reziliența, auto-suficiența, empatia — pot fi, de fapt, răni transformate în măști. Cu cât afecțiunea este mai scăzută în copilărie, cu atât copilul învață că e mai sigur să nu simtă, să nu ceară, să nu depindă.
Trăsături care, în România, pot ascunde nevoi adânci
Cele 10 semne evidențiate în articolul original (adaptate în context românesc) care pot indica faptul că în copilărie ai fost privat de iubire și afecțiune sunt:
1. Autosuficiență excesivă – nu ceri ajutor nici când ai nevoie, pentru că ai învățat devreme că nu te poți baza pe nimeni.
„M-am obișnuit să fac totul singur.”
Am învățat devreme că, dacă cer ajutor, nu vine nimeni. Așa că îmi car singur greutățile.
2. Dificultăți în a avea încredere în oameni – ești mereu precaut și îți deschizi greu sufletul.
Nu știu pe cine pot cu adevărat să las să intre în viața mea.”
Fiecare om nou e un test. Îi privesc de la distanță, până mă conving că nu vor pleca.
3. Evitarea vulnerabilității – îți ascunzi emoțiile și eviți să arăți slăbiciuni.
„Nu îmi permit să fiu vulnerabil.”
Lacrimile mele nu au avut niciodată cui să se adreseze. Așa că am învățat să nu mai plâng.
4. Setea de afecțiune, dar respingerea acesteia – îți dorești apropiere, dar când cineva se apropie prea mult, te retragi.
„Îmi doresc să fiu iubit… dar când cineva se apropie, mă retrag.”
Mi-e frică să nu pierd din nou ceea ce poate nu voi avea niciodată complet.
5. Perfecționismul ca mecanism de apărare – simți nevoia să fii mereu impecabil pentru a fi acceptat.
„Trebuie să fiu perfect ca să fiu acceptat.”
Fiecare greșeală se simte ca o condamnare. Perfecțiunea a devenit armura mea.
6. Dificultăți în a exprima sau recunoaște emoțiile – îți este greu să spui ce simți cu adevărat.
„Nu știu mereu ce simt.”
Mi-am învățat emoțiile să tacă, pentru că nu era nimeni să le asculte.
7. Frica de respingere – orice conflict sau critică se simte disproporționat de dureroasă.
„Orice critică mă lovește prea tare.”
În spatele zâmbetului meu, o voce îmi spune: „Nu ești suficient.”
8. Control excesiv asupra propriei vieți – nu lași loc surprizelor sau dependenței de alții.
„Controlez tot ce pot, ca să nu fiu luat prin surprindere.”
Surprizele nu au adus niciodată ceva bun.
9. Empatie extremă față de alții, dar neglijarea propriilor nevoi – îți pui mereu pe primul loc pe ceilalți.
Pot să fiu acolo pentru toți… dar nu și pentru mine.”
Am devenit expert în a avea grijă de ceilalți, dar îmi ignor nevoile proprii.
10. Sentiment persistent de singurătate – chiar și în relații, te simți adesea neînțeles sau „în afara grupului”.
„Chiar și în mijlocul oamenilor, mă simt singur.”
E ca și cum aș trăi mereu în spatele unui geam gros – văd lumea, dar nu o ating.
În România, ecoul lipsei de afecțiune răsună mai tare în anumite medii
Privind în urmă, nu putem ignora drama copiilor crescuți în orfelinatele din anii ’80–’90: contact uman minim, stimulare emoțională aproape inexistentă, creiere grav afectate — toate scăldate într-o absență cruntă de afecțiune. Încă se resimt în societatea românească efectele acestor carențe: adultul care „nu are nevoie de nimeni”, pentru că nu știe cum să ceară sprijin, sau nu a fost învățat niciodată că are dreptul la nevoie.
Despre vindecare: sfatul psihologului de la Desprecopii
„Fă-ți timp, chiar și doar câteva minute pe zi, să te conectezi cu copilul tău. Ascultă-l cu atenție, joacă-te cu el, sau pur și simplu fii acolo, alături de el. Aceste momente vor clădi o legătură puternică, bazată pe iubire și încredere…” (Desprecopii.com) - Amalia Averescu
Sfaturi de uz emoțional pentru adulți crescuți cu lipsă de afecțiune
➡️ Începe cu auto-validarea: recunoaște sensibilitatea ta ca pe un semn de adâncime, nu de slăbiciune.
➡️ Redescoperă vulnerabilitatea: încearcă, cu un prieten apropiat, să spui „am o zi dificilă” și vezi ce răspuns primești — poate să nu fie respingere, ci îmbrățișare.
➡️ Construiește legături prin timp de calitate: nu material, ci momente cu adevărat prezente.
➡️ Caută suport profesional: terapia nu corectează trecutul, dar te ajută să-i reacordajezi emoțional prezentul.
În România, unde tăcerea și rezistența devin uneori laude, e vital să ne întrebăm: punem preț pe om sau pe imagine? Când recunoaștem că unele trăsături sunt umbre și nu lumini, putem începe să vindecăm – și să hrănim autentic afecțiunea în noi și în generațiile care vin.
3 sfaturi de parenting corect care te pot ajuta in meseria de parinte:
Copilul meu nu ma asculta - sau despre cum setam reguli care sa fie respectate
Comunicarea nonverbala te poate face un parinte mai bun: cateva aspecte pe care trebuie sa le stii
Cand esti inconjurat doar de 'experti' in parenting: ganduri si morala
Te asteptam pe forumul de Parenting, unde discutam cam totul despre educatia copiilor nostri.
Mai multe despre psihologia copilului aici >
autor: Amalia Averescu - psiholog - Kinder- en jeugdpsychologie - specializat in Psihologia Copilului, Zwolle, Olanda.
In exclusivitate pentru Desprecopii.com © 2025
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 11 comentarii
Trebuia sa faci o poezie cu adolescenta nu comentariu ;)
Am si eu o fiica tot de 14 ani. Si gandesc la fel.Bun articol.Original.
Cred ca e tipic pentru starea de spirit a majoritatii tatilor de fete. De unde stiu? Pentru ca am un caz similar acasa. Deja e destul de posesiv si ingrijorat in ceea ce priveste viitorul fetitei noastre, desi ea nu are decat 1 an... Il regasesc pe omul Andrei Gheorghe in tatal Andrei Gheorghe si, intocmai ca si in cazul omului Andrei Gheorghe si in cazul tatalui, cred ca are mai multa sensibilitate decat lasa sa se vada... Sau e doar parerea mea... E realist si imi place pentru ca a avut curajul de a spune unor lucruri pe nume(se vede ca e jurnalist), acele lucruri despre care nimeni nu iti spune nimic si pe care le iei in piept odata cu nasterea copilului tau: primii 2 sau 3 ani de viata. E greu, e foarte greu, e extraordinar de greu, insa rasplata e pe masura. Sunt grele noptile nedormite cand te apuca disperarea de nesomn, sunt grele mesele cand te uiti la el sperand sa nu se inece sau sa dea afara laptele, sunt grele eruptiile dentare sau febra facuta in miezul noptii care te innebuneste deoarece 3 medici au spus 3 lucruri diferite... Atunci toate ti se par de netrecut. Dupa care vine dimineata si totul se sterge parca ar fi trecut un burete peste problemele aparent insurmontabile. Da, ma regasesc si eu in acest articol, asa cum ma regasesc in primul zambet al fetitei mele, in primii pasi sau in primul
Tipic Adnrei Gheorghe in atitudine si exprimare ,dar totodata sensibil, in felul lui. Bravo. Extrem de util interviul.
Imi place Andrei Gheorghe. E un dobitoc enervant si plin de sine dar ii dau neuronii pe afara cat e de destept. Tot ce a spus in interviul asta e exact ce imi statea pe limba dar nu puteam sau imi era rusine sa spun. Tine-o asa e nevoie de tine!
Azi a trecut pe langa mine pe strada. Intr-un mic oras de provincie, trecea semet si demiurgic. O doamna ii sopteste ceva, el raspunde: - Multumesc, doamna!
sicer, cand vrea, facil dar cu o mare grija pt. look-ul propriu; cu pacatele inerente oricarei vedete mai saltate in rating, totusi simpatec...apropo de copii, puncteaza bine.
cred ca titlul cem mai indicat era Andrei Gheorghe - adolescentul isteric sau seniorul copilaros. ii cade ca o manusa. un om nu se schimba peste noapte, tot acelasi arogant si ipocrit a ramas, acelasi om care isi ia jucariile si pleaca, inchide telefoane in nas cand nu-i convine ceva, bate lumea avand baietii cu ochi albastrii in spate cand este luat peste picior, etc.etc...sa nu fac un roman. Este mediatizat mult prea mult si sincer nu cred ca-si merita locul. este sub nivelul multora de pe acest site. bafta in realizarea altor articole...cu oameni adevarati.
Mie imi plac raspunsurile lui. Este adevarul spus simplu, clar, fara inflorituri.
Bun interviu!Tot respectul si admiratia pentru Andrei Gheorghe. Nu sunt fan dar imi plac comentariile lui realiste.Bun punct de vedere, sanatos si real.
Bun articolul,de nota 10!Tipic pentru Andrei Gheorghe si foarte original.Si adevarat!!!!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII