Este homeschoolingul (educarea acasa) o idee buna? 10 aspecte.

Este homeschoolingul (educarea acasa) o idee buna? 10 aspecte.

Este homeschoolingul (educarea acasa) o idee buna? 10 aspecte.

  • Homeschoolingul sau decizia de a scolariza copilul la domiciliu nu este una usoara, si trebuie tratata cu seriozitate.

    Este o hotarare personala, pe care doar dvs. puteti sa o luati, dupa ce eventual va veti fi gandit la cele 10 aspecte care urmeaza:

10 aspecte despre homeschooling - de luat in considerare:
Angajamentul de timp
Sacrificiul personal
Componenta financiara
Socializarea
Gospodarirea casei
Ambii parinti sunt de comun acord
Isi doreste copilul dvs. acest lucru?
Un singur an
Va intimideaza ideea de a fi profesor?
De ce alti parinti au ales aceasta varianta?
Homeschooling in Romania
Riscurile pentru copiii care renunta la scoala ca sa invete acasa 

Homescooling sau educarea copilului acasa, fara ajutorul scolii

In ultima vreme, se discuta mult pe forumul Desprecopii despre "homeschooling" sau pe romaneste - a-ti educa acasa copilul si a renunta la serviciile scoali
Evident exista multe mamici avocate ale aceste metode si multe alte mamici sceptice la auzul acestei metode de educare. Controversa este foarte normala. Decizia de a scolariza copilul la domiciliu nu este una usoara, si trebuie tratata cu seriozitate. Este o hotarare personala, pe care doar dvs. puteti sa o luati, dupa ce eventual va veti fi gandit la cele 10 aspecte care urmeaza:

1. Angajamentul de timp

Scolarizarea copilului acasa va va lua foarte mult din timpul dvs.. Ca timp, reprezinta mai mult decat cateva ore la masa cu cateva carti. Veti avea de facut experimente si proiecte pentru a pregati lectiile, lucrari de control, excursii, zile petrecute in parc, lectii de muzica si lista poate continua.

2. Sacrificiul personal

Parintele care isi scolarizeaza copilul acasa are foarte putin timp pentru el insusi. Daca el nu are grija sa-si gaseasca ceva timp pentru a-l petrece singur, probabil ca acest lucru nu se va intampla. Parintele si copilul sunt, practic, impreuna 24/7.

3. Componenta financiara

Scolarizarea acasa poate fi o solutie foarte ieftina, cu toate acestea este necesar ca parintele- profesor sa nu lucreze in afara casei. In cazul in care familia necesita doua venituri, unele sacrificii vor trebui facute.
OK dar cat costa educarea unui copil acasa? Ei bine, sa nu uitam ca nici frecventarea unei școli de stat nu este gratuită, chiar dacă învățământul e declarat a afi gratuit prin lege.

Conform unor estimări recente, costul minim pe an pentru un copil este de 1.090 de lei, incluzând numai lucrurile pe care e firesc să le plătească părintele (ghizdan, haine, caiete etc.). Partea proastă este că, pe lângă acestea, părinții suportă de multe ori și cheltuieli serioase necesare pentru ca cei mici să învețe în condiții bune.

4. Socializarea

Va trebui sa acordati o mai mare atentie socializarii copilului. Avantajul pe care il aveti prin scolarizarea copilului acasa este posibilitatea de a avea mai mult control asupra contactelor sociale ale copilului.
Adeptii educatiei acasa nu sunt ingrijorati de argumentul “socializare” atunci cand vine vorba de cele mai vehiculate dezavantaje ale homeschoolingului.

“Asta este argumentul folosit cel mai des si totodata cel mai slab adus impotriva educatiei acasa. Nu stiu daca mai exista inca un loc atat de nenatural precum sistemul educational impartit pe grupe de varsta. Peste tot altundeva sunt in contact cu oameni de varste diferite – in familie, la serviciu, in vecini. Pentru ca sunt in contact doar cu persoane de aceeasi varsta nu sunt capabili sa aiba o relatie normala cu alte generatii. In schimb pentru copiii nostri nu este o problema sa se joace timp de o ora cu un copil de doi ani, dar nici sa aiba o discutie cu o persoana in varsta, pentru ca au contact regulat cu diferite generatii”, a explicat un parinte din Cluj, adept al homeschoolingului.

In ceea ce priveste efectele homeschoolingului asupra dezvoltarii psihice a copiilor, parerile specialistilor sunt impartite.

“Eu nu recomand homeschoolingul si vad metoda asta mai mult ca pe o pierdere. Nivelul instruirii ar trebui sa fie mai mare, dar abilitatile sociale au foarte mult de suferit. In orice profesie vindem ceva, negociem ceva, prezentam ceva, toate acestea necesita abilitati sociale, care nu se dezvolta prin intercatiunea unu la unu”, este de parere psihologul Adela Popovici.

Pe de alta parte psihologul Mircea Miclea spune ca in anumite cazuri educatia acasa poate fi cea mai buna solutie.

“Homeschoolingul este o practica frecventa in Australia, mai ales ca sunt distante mari de parcursi, se practica si in SUA de foarte multi ani. De regula se practica pentru persoanele greu deplasabile fiind cea mai buna metoda. Studiile au aratat superioritatea cunostintelor fata de scoala traditionala, alteori au aratat deficiente la capitolul socializare”, a punctat specialistul.

5. Gospodarirea casei

Casa trebuie in continuare ingrijita, rufele trebuiesc spalate, dar, probabil, acestea nu vor fi unele din activitatile de dimineata. In cazul in care sunteti o persoana pedanta, obisnuiti-va sa aveti surprize. Nu numai ca veti amana anumite lucruri legate de curatenia din casa, dar scolarizarea la domiciliu, ea insasi, creeaza mizerie si dezordine.

6. Ambii parinti sunt de comun acord

Este important ca ambii parinti sa fie de acord asupra acestei variante de scolarizare. Ea este foarte greu de realizat daca unul dintre parinti se opune. Daca acest lucru se intampla, incercati sa faceti mai multe cercetari si sa vorbiti si cu alte persoane despre acest subiect.

7. Isi doreste copilul dvs. acest lucru?

Un elev care isi doreste sa invete vine intotdeauna in ajutorul profesorului sau. Decizia va apartine, fara indoiala, dar, daca copilul nu imbratiseaza ideea scolarizarii acasa, s-ar putea sa aveti probleme. Parerea copilului conteaza!

8. Un singur an

Scolarizarea acasa nu este un contract pe viata; cele mai multe familii aleg aceasta forma de invatamant doar pentru un an.

9. Va intimideaza ideea de a fi profesor?

Daca puteti sa cititi si sa scrieti, ar trebui sa reusiti sa va invatati propriul copil. Programa si materialele didactice va vor ajuta in planificare si predare. Cereti ajutor sau angajati un profesor pentru materiile dificile daca intampinati probleme.

10. De ce alti parinti au ales aceasta varianta?

Ne-ar fi de mare ajutor sa aflam motivele pentru care alti parinti au optat pentru scolarizarea la domiciliu. Puteti sa faceti referiri la unele dintre ele? Sunteti dispus sa faceti sacrificiile personale si financiare pe care scolarizarea acasa le necesita? Daca da, incercati un an si veti vedea ce se intampla.

Homeschooling in Romania

Aproximativ 200 de familii din Romania au ales homeschoolingul – educatia la domiciliu in defavoarea sistemului clasic de invatamant din Romania. Chiar daca in Romania nu exista o lege care sa reglementeze acest tip de invatamant, parintii isi pot inscrie copiii la scoli din strainatate, care permit si acest tip de scolarizare. Astfel, prin educatie la distanta la aceste scoli-umbrela, si copiii din Romania pot beneficia de libertatea de a invata acasa.

Asa a facut si Gabriel Curcubete, fondatorul Asociatiei Homeschooling Romania cu toti cei patru copii ai sai. Acum barbatul se lupta pentru adoptarea unei legi in Romania pentru a inlesni procedeul educatiei la domiciliu si in tara noastra.

Adeptii homeschoolingului scot la iveala neajunsurile sistemului de invatamant clasic.

“Suntem tara cu cel mai mare export de diplome false, pana la urma conteaza ce abilitati ai si nu ce diploma ti-ai descarcat de pe internet. Fetita noastra de trei ani si jumatate stie sa faca literele, vorbeste engleza, recunoaste culorile, se bucura ca trebuie sa invete, iar scopul nostru e sa stimulam lucrul acesta. Fetita noastra este un argument pentru homeschooling”, este de parere Potoroaca.

“Cea mai mare problema a sistemului de invatamant in Romania este faptul ca elevii nu vad materia niciodata sintetizand. Nu vad toata materia deodata dintr-o perspectiva din care sa inteleaga ce inseamna tot ceea ce invata ei. Copilul este obisnuit sa mearga zi de zi la scoala, sa ia materii zi de zi si niciodata nu vine sfarsitul. El este obisnuit sa fie dirijat in materia respectiva de catre un profesor, un mentor, in schimb daca copiii de exemplu ar invata istoria, in doua saptamani ar putea sa invete toata istoria de clasa a VIII-a. Numai istorie sa invete, altceva nimic, atunci ar avea o vedere de perspectiva asupra istoriei, ar putea sa puna evenimentele la locul lor. Inschimb este invatat zi de zi, saptamana de saptamana si niciodata nu vede sfarsitul, este mult mai greu sa aiba o viziune in perspectiva asupra istoriei sau a oricarei alte materii”, arata Gabriel Curcubete.

Riscurile pentru copiii care renunta la scoala ca sa invete acasa

Adeptii curentului home-school vor insa ajutor din partea Statului, pentru ca in acest moment au doar sprijinul unor scoli din strainatate care au implementat invatamantul la distanta.

Psihologii spun ca acesti copii scolarizati acasa cresc intr-adevar mai fericiti, dar vor avea un handicap important in viata. Tinuti departe de alti copii, se vor adapta mult mai greu in societate.
Elevii scolilor la distanta sunt evaluati anual si daca nu obtin la teste macar nota 6, nu promoveaza "clasa". Dupa 12 ani de studiu, insa, ei vor sustine bacalaureatul international si se vor putea inscrie la ce facultate doresc.

Psihologii avertizeaza insa ca aceasta alternativa la invatamantul de stat implica riscuri serioase. Ca sa fie pregatiti pentru viata, copiii ar trebui sa invete sa se descurce in relatiile cu colegii, sa faca fata competitiei si sa treaca prin emotiile examenelor.

"Interesul este ca un copil sa poata sa se descurce in fata unor situatii neprevazute. In conditiile in care am tot confortul si nu sunt provocat pe zona necunoscutului, risc sa creez o personalitate a unui adult care va avea nevoie doar de un mediu care este securizat.", spune Danut Negru, psiholog clinician.

Pe de alta parte familiile care doresc sa-si educe copiii acasa au infiintat o asociatie si fac demersuri ca sa obtina sprijinul statului, care sa le plateasca dascali pentru lectiile de acasa.

Citeste si: Bill Gates despre homeschooling

Despre homeschooling - parerile parintilor pe forumul Desprecopii

De ce ati ales homeschooling?
Jurnalul unei "Homeschooling mom"
Educatia acasa (homeschooling) Homeschooling in Romania
Cum considerati homeschooling-ul (educarea scolara acasa) ?
Dragos Bucur a ales homeschooling pentru fiica lui 

3 sfaturi de parenting corect care te pot ajuta in meseria de parinte:

Copilul meu nu ma asculta - sau despre cum setam reguli care sa fie respectate
Comunicarea nonverbala te poate face un parinte mai bun: cateva aspecte pe care trebuie sa le stii
Cand esti inconjurat doar de 'experti' in parenting: ganduri si morala 

Te asteptam pe forumul de Parenting, unde discutam cam totul despre educatia copiilor nostri.

 autor: redactor Mihaela Vilcu - sursa: homeschooling.about.com - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2014
referinte: Ziardecluj.ro, Stirileprotv.ro

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII