Nasterea la Maternitatea Giulesti - 22 de mamici povestesc experientele lor

Nasterea la Maternitatea Giulesti - 22 de mamici povestesc experientele lor

Nasterea la Maternitatea Giulesti - 22 de mamici povestesc experientele lor

Conform site-ului Maternitateagiulesti.ro, în fiecare an se nasc peste 3500 de bebeluși la această maternitate bucureșteană. Maternitatea Giulești din București este un loc în care experiențele mamelor se împart între aprecieri elogioase și critici sincere. Acest spital, situat în inima capitalei României, este recunoscut pentru serviciile sale în domeniul obstetricii și ginecologiei.

Unele mamici au descris o experiență plăcută, apreciind profesionalismul și amabilitatea personalului medical, împreună cu condițiile curate și confortabile. Cu toate acestea, alții au întâmpinat dificultăți, inclusiv aspecte legate de comunicare și gestionarea sarcinii. Indiferent de experiență, Maternitatea Giulești rămâne o destinație importantă pentru mamele și familiile din București și împrejurimi, oferind servicii de îngrijire prenatală și postnatală esențiale într-un mediu medical dedicat.

 Am intrebat mamicile din comunitatea Desprecopii despre experientele lor de nastere la Maternitatea Giulesti.

"💖 Am avut o experiență foarte plăcută, am născut cu medicul de gardă (doamna dr. Sichim) care m-a tratat ca și cum aș fi fost pacienta dânsei, tot personalul s-a purtat exemplar, au fost drăguți, empatici și am primit toate informațiile de care aveam nevoie. Mâncarea foarte bună, surprinzător (mâncarea din spitale nu e cea mai gustoasă) iar atmosfera din spital foarte plăcută, mai ca nu aș mai fi plecat de acasă. Toți medicii sunt exemplari, profesioniști și amabili. Recomand din suflet Spitalul Clinic 'Prof. Dr. Panait Sîrbu' - Maternitatea Giulești." - spune Carina Georgiana V.

"👍 Am avut anul trecut o sarcina oprita din evoluție, internată o noapte, asistentele s-au purtat exemplar, Dna doctor de nota 10. Acum sunt însărcinată în 36 de săptămâni, toată sarcina acolo m-am dus, controale, analize, absolut tot am făcut în spital. Curățenie, mâncare bună de la catering, saloanele curate, băile la fel... Nu am decât cuvinte de laudă la adresa spitalului." - spune Ana Ioana M.

"👎 Nu știu ce experiențe ați avut voi fetelor însă eu am fost doar o noapte internată, la începutul sarcinii... A fost horror.. personalul lasă mult de dorit și condițiile la fel.. Medicii sunt foarte buni, nimic de zis, dar în rest totul la pământ.."  - spune Andreea I.

"👍 Eu am avut o experiență pozitivă cu această maternitate. Am născut aici iar totul a fost foarte ok atât cu mine cât și cu bebe. Personalul drăguț în mare parte, condiții ok. Recomand." - spune Daniela G.

"👍 Urmez sarcina acolo de la început și am cea mai mare încredere să nasc în acest spital. Recomand." - spune Alexandra M.

"👍 Eu am născut de 2 ori acolo și de fiecare dată am avut o experiență pozitivă. Personalul este ok, medicii și anestezistul la fel, mâncare bună, condițiile ok. Recomand cu încredere." - Spune Elena A.

"👎 Având în vedere că în urma unui control foarte drăguț mi-a rupt dopul, am comunicat că am dureri și că mi curge dopul, oamenii au zis că sunt nebună și că este o secreție normală, plus limbajul de la control când am zis că mă doare rău "dar ce te faci când iese capu', stai acolo", mirosea a sânge în încăpere de parcă eram la abator... mhm, joi controlul, sâmbătă am născut la Bucur... deci pentru mine sunt 0 barat și nu recomand spitalul ala." - spune Camy M.

"👍 Pentru mine de nota 10. M-am simțit ca la privat, dar fără să dau bani. Nu am ce reproșa nimănui. Plus condițiile f bune de cazare. Bine că nu am luat rezervă cum voiam inițial. Am fost introdusă în cameră cu 2 paturi, baie în cameră, f curat." - spune Ela V.

"👍 Naștere naturală prin inducere (deoarece bebe nu voia să apară prea curând și se făcuse deja foarte mare). Pot să spun doar că în această maternitate nu m-am simțit ca în spital, m-am simțit ca atunci când am plecat cu prietenii la o cazare, toate asistentele super amabile, salonul super curat, curățat zilnic (nici măcar nu miroase a spital), secția de neonatologie jos pălăria, ne-au învățat tot ce trebuia să știm pentru când plecăm acasă, moașa cu care am născut nici mama mea dacă era nu se comporta așa frumos cu mine și nu în ultimul rând Domnul Doctor, un adevărat profesionist care își iubește meseria, mi-a dat toată încrederea posibilă, nu am cuvinte să descriu recunoștința mea. Toate colegele de salon și de la alăptat au fost mulțumite, nu am auzit neplăceri. Eu recomand din toată inima Maternitatea Giulești, se ridică la standarde europene, câte sarcini o să am fără doar și poate la Giulești și am să recomand oricând și oricui să meargă cu toată încrederea." - spune Catalina A.

"👍 Medicul Ciprian Cristescu care din păcate s-a mutat la alt spital... excepțional... morfologiile acolo cu doamna doctor Calina Maier care este un medic la fel excepțțional... personalul foarte ok... anestezista am rugat-o să îmi facă anestezie totală și mi-a făcut, că eu eram terorizată de rahie... curățenie... mâncare ok... saloane ok cu băi proprii... eu am numai cuvinte de laudă... plus că înainte am făcut desfundare de trompe tot acolo... o intervenție la uter tot acolo... de fiecare dată am avut parte de servicii foarte bune... recomand maternitatea Giulești... nu mai zic de faptul că eu niciodată în viața mea nu am văzut sala de prematuri mai dotată cu incubațoare de ultimă generație (inclusiv incubațoare deschise)... fetița mea a fost prematură și acolo nu curățenie... e puțin spus curățenie... chiar standarde europene... am tot respectul pentru ei..."  - spune Alexandra P.

"👍 Nota 10, eu am născut acum 5 ani, doctori foarte buni, mâncarea și ceaiurile și tot făcute acolo de dimineață proaspăt, lenjerie schimbată la cerere în caz de accidente minore și un personal fantastic! Țin să menționez că după naștere toate mămicile din spital sunt chemate la etaj pentru a face instruirea de care avem nevoie, chiar dacă avem primul copil sau al doilea." - spune Mary M.A.

"👍 Am născut prin cezariană, toată sarcina a fost monitorizată de Domnișoara Doctor Stoica Cristina Dana și tot cu dansa am și născut, recomand cu drag. Un om cald și blând care se dedică meseriei. Neplăceri am avut la neonatologie unde copilul a luat o bacterie de acolo. Bine, majoritatea aveau bacteria respectivă și am stat internați 2 săptămâni, la ceva timp a fost închis tot spitalul pentru igienizare, în rest personalul foarte ok și mâncarea bună."  - spune Nina V.

"👍 Bună! Eu am născut acolo acum un an și 8 luni, foarte bune condițiile și personalul plus doctorul, acum urmează să nasc a doua oară tot acolo (37 de săptămâni) și eu recomand Maternitatea Giulești." - spune Gabriela Roxana C.

"👍 Am născut natural în iunie 2023, am avut o naștere indusă, pot să zic că am avut o experiență frumoasă și cuvinte de laudă. Curat, doctori buni care au avut grijă de bebe. Aș mai naște acolo. Recomand pe doctorul Popescu Dragoș." - spune Aura M.

"👍 Am născut acolo în urmă cu 6 luni prin cezariană, personalul foarte amabil, spitalul este curat, singurul inconvenient ar fi că ești cu 8 persoane în cameră (dar eu am avut parte de colege super ok și ne-am înțeles bine în cele 4 zile cât am stat), la bebe poți merge din 3 în 3 ore pentru alăptare." - spune Laura S.

"👎 Experiența a fost una plăcută, doar că era o moașă care era terorizată când ne vedea cu telefonul, țipa la noi." - spune Lidia O.

"👍 Am două nașteri naturale și ambele au fost ok. Nu am de ce să mă plâng. Personal foarte ok din punctul meu de vedere, m-a ajutat Dumnezeu în primul rând că nici nu am avut probleme."  - spune Bianca G.

"👍 Aș avea foarte multe de spus. Am dat atât de ființe execrabile cât și de oameni minunați. Ca peste tot, cred că trebuie să ai și puțin 'noroc'. În cele din urmă a venit medicul meu de acasă care îmi urmărea sarcina și am născut cu el natural la 36 de săptămâni spontan! Spitalul curat, foarte curat. Am optat pentru rezervă cu bebe și totul a fost minunat pentru noi cele 3 zile. Doar că trebuie să nimeri și pe mâini bune. Pentru că cele 3 'domnișoare' care au înlocuit medicul meu lasă extrem de dorit, așa ară arată am de zis." - spune Andreea C.

"👎 Și eu am născut la Maternitatea Giulești... M-am internat cu colestază de sarcină și am stat destul de mult timp acolo, în total cu nașterea o lună și 2 săptămâni. Singurul lucru de care am fost nemulțumită este că doctora venea destul de rar la mine, adică într-o lună a venit doar de 2 ori, apoi am aflat că s-a retras la privat... Mâncarea este puțină... Dar datorită neonatologului și personalului, copilul nostru acum e bine... La naștere, fiind nașterea prematură la 34 săptămâni, a avut insuficiență cardio-respiratorie... Anestezistul ok... Personalul simpatic își făcea treaba... Strictețe maximă la incubatoare... Per total, am avut noroc de o naștere blândă și lucrata foarte bine!" - spune Cristina T.

"👍 Recomand cu încredere viitoarelor mămici Maternitatea Giulești. Las aici linkul in care am povestit experiența nașterii la această maternitate." - spune Alina I.

Alte experiente de nastere la Maternitatea Giulesti - Panait Sarbu, Bucuresti

Am nascut la Maternitatea Giulesti. Da, se poate sa ai o experienta minunata la un spital de stat- jurnal de mami de bebe scump

Am născut natural, la Maternitatea Giulești, ca la privat

Nașterea la București: Am născut natural la Maternitatea Giulești și am avut o experiență minunată

Când soarele răsare in miez de noapte. Devenisem mama și tot universul meu începea atunci - jurnal de nastere

Util de citit:

Nasterea prin cezariana: motive medicale care o recomanda
Ce trebuie sa stii inainte de a trece printr-o nastere prin cezariana

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail  si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII