Comentarii la articole

buna sunt madalina am 24 de ani si la fel ca si voi am avut o pierdere de sarcina,sunt sigura ca doar cine a trecut prin asta intelege ce este in sufletul nostru...sa incep cum este normal cu inceputul,am luat vreme de 9 luni anticonceptionale anul trecut in octombrie am hotarat sa nu mai iau si ca e timpul sa am un bebe pana in luna martie 2009 am folosit tot felul de metode sa nu raman insarcinata deoarece trebuia sa mi se curete organismulde la anti...cum nu am mai folosit nimic am si ramas au fost zile in care faceam si doua teste pe zi ne doream foarte mult un bebe si eu si viitorul meu sot(pe 4 iulie avem nunta)pana cand inainte cu cateva zile de paste am facut un ultim test si eram atat de fericiti incat nu ne mai pasa de nimic...a fost totul bine pana pe 12 mai cand am inceput sa sngerez m-am speriat si am mers la doctor aveam tensiunea 18 si colul deschis asa mi-a spus doctorul de garda(pe biletul de iesire col intre deschis nu stiu de ce mie mi-a spus altceva)pana seara mi-am pierdut puiul nu mai spun cat de greu imi este psihic,si nu cred ca imi va trece candva durerea pe care o simt in suflet nu o poate sterge nimeni si nimic niciodata,atatea planuri sperante,ma simt goala pustiita...tot ce-mi doresc este sa am un puiut cat mai repede.Va pup fetelor si sa ne dea Dumnezeu noua si la toate femeile din lume care isi doresc puiuti sanatosi si frumosi sa ne lumineze vietile...

buna fetelor inainte de orce vreau sa va sp ca imi pare extrem de rau si va inteleg suferinta!pe 11 ianuarie am pierdut si eu o sarcica la 18 saptamani cosmaru meu a incepu pe 9 ianuarie cand am fost la control pt ca asa eram programata in acea zi doc meu a constatat ca am colu deschis si punguta cu lichid iesita de la capu locului mia zis ca numai sunt sanse si ca in orce clipa urmeaza sa mi-sa rupa apa! nu am cuvinte sa va sp ce am simtit in acel moment toate cuvintele sunt de prisos :(( nu am vrut sa accept ce va urma sa se intampla pt nimic in lume am zis nuu nu se poate am simtit cum viata mea ia o intorsatura imensa:(( de 5 ani am asteptat acel copil si intro secunda am ramas fara ea sp ea ca am avut o fetitza pe care nu o voi uita nici o data si pe care o voi iubi toata vita mie greu sa accept ca am pierduto mie greu sa accept ca nu o mai simt in pantecul meu simt ca traescu un cosmar din care nu pot sa ma trezesc :(( am plans can am citit comtariile voastre am simtit durerea voastra :( ar mai fi multe de povestit din intamplarea mea nefericta dar prefer sa ma opresc aici ca ma doare fiecare clipa pe care mio aduc aminte!!! va doresc multa sanatate putere si d-zeu sa va bine cuvanteze pe toate cu copilsul mult dorit!va pup pe toate.

buna am pierdut si eu o sarcina de 4 saptamani.imi doresc mult un ingeras de acea am avut curajul de a ramane insarcinata la aceasta varsta, 17 ani.ce e cel mai dureros este ca tatal ingerului meu este indiferent la suferinta mea.am avut cel mai urat cadou de Craciun, MI-A MURIT COPILUL.

am pierdut si eu o sarcina la 22 sapt. la 2 zile dupa ce am fost la morfologie unde toate erau cum trebuie ba chiar era si baiat asa cum ne doream noi . E a doua sarcina pierduta daca nu ne-am dori asa mult un copil nu as mai incerca niciodata dar asa ... astepam cu nerabdare sa treaca timpul mai repede si sa putem incerca din nou

Buna, Si eu am trecut prin durerea pierderii unui inger.Puiul meu s-a oprit din evolutie la 9 saptamani.Ii o durere imensa ,ma simt ravasita si o sa ma doara toata viata pierderea lui.

e greu sa pierzi o sarcina si eu am pierdut una la 27 de saptamani nu pot uita nici o secunda acele clipe e foarte dureros sufleteste

buna am avut si eu o sarcina oprita din evolutie am facut un set de analize si miau esit bune pot sa mai am o alta sansa din nou anul acesta ce trebuie sa fac au trecut sase luni pot sa incerc din nou puteti sami spuneti si mie parea voastra va multumesc

Nici nu stiu cu ce sa incep,acum sufar foarte mult ptr k am pierdut din nou o sarcina,spun din nou pentru ca am mai pierdut una la sase luni,era fetita,au trecut doi anii de atucni si cu greu am vrut sa mai cred sa ma vindec de durerea din sufletul meu,dar am zis k va fi bine,si am ramas insarcinata si am pierdut la o luna mai exact,mam prezentata cu o sangerare si contracti,am avut parte de un avort spontan si de un chiuretaj dureros,am citi k multe femei au trecut prin asta si k durerea lor nu are cuvinte,sper ca eu sa ma vindec singura sa mai am curajul s amai incerc o data si sa cred in bunul; dumnezeu ca imi voi tine in brate copilul mult dorit,cat depre voi femeilor care ati suferit sper sa treceti peste durerea asta si sa capatai incredereain voi pentru k eua sta incerc sa fac

MA bucur mult ca am gasit un articol despre ceea ce ma durea si pe mine si ca vad impartasite povestile atator mame.Daca ma credeti am tastat pe google intrebarea care ma chinuie d ecateva zile:

buna!de la inceput vreau sa va spun ca va inteleg pe toate ce simtiti pt ca eu nu am pierdut o singura sarcina ci doua!una foarte mare adica 6luni si a doua saptamana trecuta la 3 luni.vreaun sa spun ca au fost doriti amandoi si a fost f.greu deoarece pe cel deal doilea lam pierdut acasa dimineata pe la ora 6 practic dupa accea miam dat seama mai bine si a fost ingrozitor ce am vazut.acum sigur ma gandesc la alt copil dar imi este teama mai ales ca medicii nu stiu din ce cauza.specific ca din prima luna mai ales ca a fost si planificat nu am mai facut nici un fel de efort deci nici la servici nu am mai fost.imi este f.greu si sunt si acum socata...

buna!Imi pare rau si ma cutremur cand va citesc povestile!Asa cum va inchipuiti si eu am pierdut o sarcina gemelara la 30 de saptamani.Bebelusii mei erau fetita si baietel si n-am crezut nici un moment ca voi trai ziua cand voi pleca spre casa cu mainile goale, trista si pustiita!Au trecut de atunci 3 ani jumatate dar inima mea inca mai sangereaza si ochii mei inca mai plang.E o trauma peste care o mama nu poate trece, indiferent de timpul scurs.Nu ma consider vinovata pentru ce s-a intamplat si nu am cautat vinovati, doar ca in mine si cu mine s-au petrecut mari schimbari, nu mai sunt aceeasi.Multe din lucrurile care erau importante pentru mine, acum nu mai conteaza.Durerea e cumplita pentru toate mamele care raman cu bratele goale, brate in care ar fi trebuit sa se cuibareasca bebe. Cauzele nu sunt cunoscute de nimeni, placenta imbatranita,fara motiv,hipertensiune,edeme, eu nu am scapat de nici unele. Mi-am facut toate analizele posibile si sunt sanatoasa, nu am nimic.Aceste analize le-am facut si inaintea sarcinii pentru ca a fost o sarcina dorita pe care am prins-o cu tratament urmat timp de 4 ani.Acum dupa inca 4 ani de incercari sunt gravida, dar nu e momnet in care sa nu ma gandesc ca e posibil sa se repete acelasi lucru. Daca voi ramane fara bebe?Si fac tot posibilul sa fie bine, tot ce depinde de mine.Dar va fi de ajuns?Prin asta doar am mai trecut o data si la fel am facut, am stat acasa si am avut grija de mine, nu am iesit din vorba medicului si pana la 27 de saptamani a fost perfect.Cum pot scapa de incertitudini?As vrea sa pot adormi si sa ma trezesc peste trei luni si atunci sa-l am pe bebe in brate, nici sa nu existe pentru mine aceste ultmime trei luni care imi par atat de lungi.Mi-e greu, nu fizic, psihic ma simt obosita, am obosit sa tot sper si sa -mi doresc sa fiu mamica, sa am casa plina.Roxana. stiu ca ti-e greu pentru ca si mie imi este.Din pacate nu de noi depinde,noi doar putem astepta si atat.sa fii puternica, si asta pentru tine nu pentru cei din jur, si sa continui sa faci tot ce e posibil pentru a-ti realiza visul.Iti doresc numai bine!

buna imi pare f f rau de ce sa intimplat.nici nu stiu de unde sa incep.dar voi increca in 2006 am a avut o sar cina care sa oprit in evolutie la 9 sapt dupa am tot fost la doctor si am ramas din nou insarcinata in mai 2007 pe 30iunie am avut nunta toate super bine si cu mare grija la un control de ruina sa zicem intr o simbata la 19sapt sa depistat ca este colul deschis si ca si a modificat forma.de aici incepe o intreaba istorie cu fiecare si dar fetita mea la 20 sapt nu a mai traitin aceea simbata m au internat dar doctorita care ma luat in evidenta nu avea voie decit garzi si ma preluat medicul de garda care m a tinut internata 1 sapt fara sa mi se faca serclaj(se coase colul)tot felul de analize si secretii cert este ca ma programat pentru serclaj peste 1 sapttimp in care am stat in pat si cu tablete am cerut externarea joi pina luni si simbata dim cind am mers la baie am simtit ceva in vagin am mers de urgenta la spital iar doctorul de garda a vrut sa ma consulte cu valvele nu l am lasat deoarece pe f o scria consult fara valve at mi a spus sa merg acasa sa i au no spa si sa vin luni la serclaj.dupa 10 ore a inceput o singerare puternica si am plecat de urgenta la spital acelaci spital era in camera de garda doctorul care ma ingrijit la prima sarcina pierduta.nu stiam ce sa fac?sa intru sau sa plec dar imi era tare rau.la momentul cind ma vazut mi a spus ca 5 luni nu am stiut de el sia acum sa ma ajute ca singerez cert este ca ma internat direct la sa la de travaliu si nu a mai avut ce face pt ca era f tirziu si intrasem in avort spontan pt ca nu se facuse serclaj m am chinuit cumplt 5 ore pina la 4 dim cind am nascut singura deoarece 1 moasa dormea iar alta era in sala de nasteri intr un chin teribil cert este ca dupa aceea a fost chemat doctorul si sa constatat ca fetita murise dar tot in chinuri groaznice .eu a si dori sa continui cu povestea dar este f trista.nu stiu daca o sa mai am vreodata curajul de a mai avea o sarcina prin ce am trecut.

Am citit ceea ce ati scris,nu am cuvintele potrivite pentru a exprima aceeasta durere a noastra a femeilor eu cred ca nu exista inca cuvintele potrivite pentru a exprima aceasta durere a noastra care ne va insoti mereu oriunde am fi si orice am face.Important e sa luptam sa putem merge inainte si dragostea,afectul sa il oferim copilului care se va naste ca doi copilasi.va doresc doar bine si va salut.multumesc.

DIN INTAMPLARE AM DESCOPERIT ACEST SITE,DAR CU TOATE ASTEA AM STAT SA CITESC TOATE POVESTIOARELE TRISE PRIN CARE TRECEM SUTE DE FEMEI.PE LANGA SUFERINTA PE CARE TI-O PROVOACA O ASEMENEA INTAMPLARE NEFERICITA ESTI NEVOITA SA SUFERI IN CONTINUARE PENTRU CA NU STI CAUZA PROVOCARII ACESTEI NENOROCIRI PENTRU A PUTEA SPERA CA INTR-O BUNA ZI VOM PUTEA FII MAMICI.SARCINA MEA S-A OPRIT DIN EVOLUTIE LA 22 SAPTAMANI DIN CAUZA PLACENTEI CARE ERA MATURA(MULT MAI MATURA DECAT UNA LA TERMEN).AM DESCOPERIT ACEASTA TRISTA VESTE IN TIMPUL EFECTUARII UNEI ECOGRAFII NORMALE LA CEREREA MEA DE DRAGUL BAIETELULUI MEU PE CARE NU IL PREA. SIMTEAM SI DE ACEEA FACEAM ECO.MAI DES ,FARA A MA GANDI VREO CLIPA CA S-AR PUTEA INTAMPLA CEVA RAU,PTR CA IN URMA CU 2 SAPTAMANI EFECTUASEM MORFOLOGIA FETALA DE CARE ERAM FOARTE INCANTATA,VAZANDU-L CUM ISI SUGEA DEGETELUL,CUM DUCEA MANUTELE LA OCHISORI,CUM SE HRANEA(PRECUM UN PESTISOR)...A TRECUT UN AN FIX DE CAND S-A INTAMPLAT ACEASTA MARE TRAGEDIE,INTAMPLANDU-SE EXACT IN JOIA MARE A PASTELUI TRECUT.EU NU MI-AM PIERDUT INCA SPERANTA CA VOI AVEA UN COPIL DAR MA SPERIE FAPTUL CA NU MI S-AU DAT DE FACUT DECAT ANALIZELE PE CARE LE FACUSEM INAINTEA SI IN TIMPUL; SARCINII DESPRE CARE AM VORBIT,FARA A-MI DA CEVA SPECIAL DE FACUT,CEVA CARE SA RELATEZE CAUZA PTR CARE PLACENTA MAE ARATA CA O

Multumesc pt articol.Descrie tot ce am simtit eu in ultimele 4 saptamani, de cand am pierdut baietelul meu, la o zi de la nastere. E un calvar care nu stiu cand se va termina si ceea ce ma tine cat de cat intreaga e dorinta de a mai avea un copilas si gandul ca si alte mame au trecut prin aceeasi suferinta.

Am dat din intamplare peste acest site,am citit toate articolele care m-au interesat,insa in mod special le-am simtit aproape pe cele referitoare la pierderea unei sarcini deoarece asa dupa cum cred ca v-ati dat seama si eu am pierdut o sarcina.Prima mea sarcina,in timpul varstei de 26 de ani .Am aflat in urma efectuarii unei ecografii pe care decisesem singura sa o fac ,medicul cu care ma tratam spunandu-mi ca nu ma ajuta cu nimic ecografia,ca sarcina mea era oprita in evolutie la 12 saptamani desi eu ma aflam deja in a 18-a saptamana.In afara acestei vesti socante am trait si spaima si trauma unui chiuretaj si a tratamentului post-operator.Mai tarziu am aflat ca in timpul chiuretajului mi s-a facut o rana pe col pe care am cauterizat-o si am tratat-o pana cand mi s-a spus ca totul este ok si ca putem trece mai departe, ba chiar putem incerca sa avem un alt copil.Atunci cand am cerut detalii despre chiuretaj ,despre cauzele pierderii sarcinii ,despre cum arata copilul ,toti au ridicat din umeri.Cu sotul meu nu am vorbit prea mult despre acest incident, el punandu-si spernta mai mult intr-o sarcina viitoare insa eu am ramas in continuare cu tot felul de intrebari.Eu stiu f bine ca nu-mi este de folos sa stau si sa-mi plang de mila sau sa ma plafonez in aceeasi idee obsedanta ,insa au trecut 6 ani si am incercat ,fara tragere de inima din partea mea, sa mai avem un alt copil,iar acum aceste incercari s-au rarit din ce in ce mai mult.Si peste toate acestea timpul trece!

Articolul acesta este extraordinar si tin sa va multumesc pentru el. Eu am pierdut 2 sarcini, ambele oprite in evolutie (18 respectiv 19 saptamani) si inca nu am reusit sa formulez ceea ce simt. Acest articol a reusit sa exprime in cuvinte toate, absolut toate sentimentele, emotiile, trairile mele, inclusiv reactiile celor din jur. Cu ajutorul lui am ajuns sa discut cu mamici aflate in situatii similare, cu care

Buna, ma numesc Anca si vreau sa va felicit pentru ca mi-am dat seama ca ceea ce simt eu acum in urma pirderii sarcinii au simtit si ale femei, ma simteam atat de vinovata ca nu vreau sa o vad pe prietena mea care la 3 luni dupa ce am pirdut copilasul a ramas insarcinata iar acum sunt nevoita sa o vad cum ii creste burtica, sincer uneori chiar imi este necaz pe ea. Eu am pierdut sarcina la 35 saptamini, de necrezut in secolul nostru, dar dupa cum spuneati natura si dumnezeu hotarasec uneori pentru noi. Atunci cand sa intamplat am crezut ca totul sa prabusit si nu vroiam nimic decat sa fiu lasata sa plang intruna, nu am vrut nici macar sa incerc sa ma misc deoarece eu am cezariana in incercarea de a fi salvat baitelul meu, nu cred ca cineva poate intelege durera pe care o simti, o spun din experienta pentru ca atunci spuneam cu detasare ca mama mea a pierdut 4 sarcini toate intre 6 si 8 luni nu mi se parea o foarte mare pirdere sau nici macar nu ma gandeam la sentimentele pe care le-a avut, dar dupa cele intamplate si dupa ce am trait propria experienta am inteles ca durerea este imensa, ca legatura se formeaza din primele saptamani de viata nu dupa ce ai nascut, eu ii vorbeam in permanenta, ii cantam, il intrebam daca ii place ce am mancat, ii spuneam noapte buna sau buna dimineata, sau uneori cand ma sacaia il certam binenteles in gluma. Au trecut 9 luni de atunci chiar azi cand va spun povestea mea, pe data de 8 este ziua in care l-am inmormantat pentru ca sotul meu asa a dorit sa il inmormantam, eu nu l-am vazut pentru ca fusesem anesteziata total, am insa fotografii pe care insa nu le-am vazut inca, poate va intrebati de ce sincer imi este teama. Nu stiu cand voi scapa de durerea pe care o simt sau sa nu ma mai gandesc incepand cu momentul in care a inceput hemoragia si pana in momentul in care am adormit, nu pot sa il uit pe medicul meu curannt catodata simt nevoia sa il vad ma gandesc ca el la vazut ca a incercat sa il salveze ca la atins. Imi este dor de el si il intreb ce face si sper ca sa intalnit acolo sus cu tatal meu iar el are grija de el asa cum as fi avut eu, nu cred ca voi uita vreodata cu toate ca acum sunt din nou insarcinata in 10 saptamani, si sunt trista pentru ca eu tot la el ma gandesc mai mult decat la bebele din burtica si binteles ca imi este teama sa nu se repete motiv pentru care parca incerc sa neg sarcina acesta in loc sa fiu fericita, imi este necaz pe mine pentru ceea ce simt si sper ca cu timpul o sa ma comport ca si cu primul copilas, o sa incep sa ii vorbesc si sa il mangai. Acum o sa inchei felicitanduva inca odata pentru articol.

Am pierdut o sarcina dupa ce la 7 saptamani si 2 zile si-a incetat evolutia. Am suferit foarte mult. Am avut insa puterea de a trece peste si datorita fetitei mele, pe atunci de 3 ani si 8 luni, care avea multa nevoie de mine. In general acel an a fost unul de cosmar pentru noi. Regrat si acum acea pierdere, si, in general, cand merg la biserica aprind o lumanare si pentru sufletul acelui pui pierdut.Este foarte bun acest articol, pentru ca o femeie sa incerce sa-si revina dupa o asemenea pierdere. Imi doresc inca un copil, dar care intarzie sa apara. De cand am pierdut sarcina nu am mai ramas insarcinata, dar inca mai sper.

Cat de emotionant, mi-au dat lacrimile. Sa va traiasca papusica.