Am aflat ca am sarcina oprita in evolutie. Mi-e dor de bebele meu - despre emotiile nespuse ale femeilor - confesiuni
Am aflat ca am sarcina oprita in evolutie. Mi-e dor de bebele meu - despre emotiile nespuse ale femeilor - confesiuni
Ieri mi-a fost confirmată teama cea mai mare, acea suspiciune care îmi bântuie gândurile de când am început să simt că ceva nu este în regulă. Sarcina nu mai evoluează. Mi se frânge inima gândindu-mă că speranța și bucuria de a aduce o nouă viață pe lume s-a transformat brusc într-un gol imens.
Cum să descriu această durere? Sunt devastată? Mă simt pierdută în propriul corp, un corp care acum pare mai mult un templu pustiu decât un leagăn al vieții. Și vinovăția, această vinovăție copleșitoare care mă apasă... pentru că nu am știut să mă bucur din prima clipă. Întrebările fără răspuns mă frământă: Oare acel suflețel mic nu s-a simțit suficient de dorit, de iubit? A ales să plece în căutarea unui cuib unde să fie mai apreciat?
Doamne, de ce mi se întâmplă asta? Inima mea este plină de dorul unui bebeluș pe care nu l-am cunoscut, dar pe care l-am iubit deja nespus.
Despre pierderile subtile pe care le experimentăm o dată cu pierderea unei sarcini
Pierderea unei sarcini este însoţită de o serie de alte pierderi pe care cei ce nu au trecut prin asta nu le pot percepe. Nu numai că ne-am pierdut copilul, dar suferim şi efectele unei naşteri şi pe cele ale unei morţi şi de cele mai multe ori nu avem un copil pe care să-l înmormântăm. Atunci când participă la o înmormântare cei din jur ştiu cum să se poarte. Dar dacă nu are loc o astfel de ceremonie uneori nici nu realizează că noi suferim.
Acesta este un stress în plus, pentru că ne poate face să ne simţim obligaţi să le explicăm, pe când dacă ar vedea un bebeluş născut mort sau un copil mort, toată lumea ar realiza cât de devastaţi suntem. Suferinţa noastră li s-ar părea normală.
Citeste Sarcina oprită in evoluție: cauze și probleme - sfatul medicului | Desprecopii.com
Povestea unei pierderi de sarcina....confesiuni personale
Iata povestea pierderii unei sarcini spuna in cuvinte simple si emotie multa de o membra a comunitatii Desprecopii.com.
Ieri mi s-a confirmat ceea ce bănuiam, dar speram totuși să nu fie adevărat: sarcina oprită în evoluție. Nu știu dacă subiectul este potrivit aici, dar nu știu unde altundeva să mă descarc și cred că voi mă înțelegeți cel mai bine. A fost a treia sarcină și prima oprită în evoluție. Am un băiețel de 5 ani și 8 luni și o fetiță de 1 an și 2 luni. Eu împlinesc 28 de ani în mai. După nașterea fetiței, am decis să ne oprim la doi copii. Motivele, pe atunci păreau întemeiate: sunt singură acasă, nu avem suficienți bani, soțul lucrează mult, eu încă nu am o carieră stabilă.
În ianuarie, în timp ce încă o alăptam pe fetiță, s-a întâmplat să nu ne protejăm. Am simțit din acea zi că am rămas însărcinată, dar speram să nu fie adevărat. Nu am avut curajul să iau pilula care poate preveni concepția. Două săptămâni am așteptat, sperând. Tocmai începusem niște cursuri, Florence urma să înceapă școala în aprilie, totul mergea conform planului; nu era loc de o sarcină neașteptată.
După câteva zile de întârziere a menstruației, nu am mai putut aștepta, dar nici nu am avut curaj să fac un test de sarcină. Așa că am mers direct la medicul ginecolog, unde testul și ecografia mi-au confirmat sarcina. Confirmarea m-a șocat; pe drumul spre casă abia mi-am stăpânit lacrimile. I-am spus soțului, care m-a întrebat ce vom face. Aveam îndoieli, recunosc că m-am gândit la avort, dar știam că nu aș fi în stare să-l fac. Am vorbit cu două prietene, una dintre ele pierduse a treia sarcină la 4 luni. M-am liniștit, am început să gândesc pozitiv. Cu doi sau cu trei copii nu e tot acolo? Am început chiar să mă bucur și să fiu mândră de burtica mea.
Cu un nou bebe în burtică, am devenit mai calmă, mai optimistă, am început să le acord mai multă atenție copiilor, să mă bucur mai mult de năzbâtiile lor și să nu mă mai supăr atât de tare.
Au apărut niște probleme în familie, am fost stresată, dar au trecut. La 6 săptămâni m-am prezentat la spitalul unde am născut-o pe fetiță pentru a fi luată sub observație. La ecograf mi s-a reconfirmat sarcina, dar era cu o săptămână mai mică decât vârsta reală. Existând și alte cazuri similare, am fost chemată peste o săptămână pentru a verifica bătăile inimii. Acesta a fost primul semn de îndoială care mi-a străpuns inima. M-am întors după 10 zile. Nu se vedea decât sacul embrionar și vag, vag ceva înăuntru. Doctorița mi-a sfătuit să mai așteptăm.
De la spital până acasă trebuie să schimb două autobuze (în ziua aceea nu am mers cu mașina și bine am făcut), am ținut-o strâns pe Florence în brațe și încercam să mă abțin să nu plâng. Mă rugam să nu fie adevărat. Oare de aceea nu aveam grețuri și eramplină de energie (la primele două sarcini m-am simțit foarte rău din cauza grețurilor)? Acasă, am plâns și m-am rugat. Acum, când mă bucuram de minunea mică, nu, nu!!! Am adormit cu Florence în brațe.
A doua zi am început să mă simt mai bine și am sperat. Sâmbătă și duminică chiar am avut ceva grețuri și dureri de burtă și spate. Le-am pus pe seama faptului că o iau destul de mult pe cea mică în brațe. Vineri mi-am făcut curaj și mi-am îndreptat pașii spre spital. Am lăsat-o pe Florence la o prietenă cu un băiețel de aceeași vârstă și pentru că nu mai aveam timp după ce terminam cu spitalul să-l iau pe Ștef de la grădiniță, l-am luat mai devreme, împreună cu fetița prietenei și cu două puncte de sprijin m-am prezentat la spital. Copiii mi-au mai atras atenția de la ceea ce mă măcina. Nu am vrut să înfrunt singură și recunosc că ei m-au ținut tare.
La ora 4 după-amiaza, vineri sala de așteptare goală. Mereu plină de viitoare mămici, trebuia să aștept, acum am intrat repede. Până la ușa cabinetului am sperat că poate am chiar gemeni în același saculeț și de aceea sunt așa de mici. Cum m-am așezat pe scaun pentru ecografia intravaginală am știut și foarte senină sau rece am privit ecranul: aceeași pată neagră, măsurată, aceeași vârstă gestațională: 5 săptămâni.
A urmat verdictul - sarcina oprită în evoluție. Nu știu de unde putere să aștept să-mi explice formalitățile pentru intervenția chirurgicală, să-mi explice despre riscuri și despre analiza de sânge pe care urma să mi-o facă imediat. Doctorul (cel care m-a supravegheat când am fost internată din cauza riscului de naștere prematură la Florence) a încercat să mă îmbărbăteze: nu e vina nimănui, e selecție naturală, 1 caz din 10, data viitoare va fi ok. Nu am putut să îi spun că nu a fost planificată sarcina, dar că a fost un dar minunat. Voi avea curaj pentru "o dată viitoare"?
(autor: eli, membra a comunitatii Desprecopii.com, cititi blogul ei aici )
Nu pot sa îmi revin dupa pierderea sarcinii. Cum pot sa îmi usurez perioada de criza?
Cititi totul despre: Pierderea sarcinii
Pierderea sarcinii: cum se poate preveni
Durerea pierderii unei sarcini
Inscrieti-ca in clubul Asteptand un Ingeras in viata noastra
E timpul sa primiti suport emotional si tactic de la colege de suferinta dar si de la mamici tinere care au reusit sa isi tina odorul in brate. Inscrieti-va pe forumul Asteptand un ingeras in viata noastra ! Acesta este un club special pe forumul Desprecopii.com, doldora de informatii si sfaturi de la mamici care au trecut prin acelasi stres ca dvs acum. Nu veti regreta!
Va recomandam sa cititi de pe forumul Desprecopii
► Citeste si
In cat timp se elimină o sarcină oprită din evolutie: Intrebari și răspunsuri de la medic
Tinandu-mi primul copil in brate, stiam ca il pierdeam pe al doilea - Meghan povesteste deschis despre durerea pierderii sarcinii
Desprecopii.com -Toate drepturile rezervate© 2024
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Ultimile 6 comentarii
Si eu am pierdut prima sarcina din acelasi motiv, s-a oprit din evolutie, nu a putut nimeni sa imi spuna motivul...eu am avut hemoragie, a fost groaznic, am sperat pana in ultima clipa, dar din pacate s-a intamplat nenorocirea.......Nu cred a a fost vre-o clipa in care sa nu imi doresc copilul (iubitul meu nu era sigur), eram dispusa sa il cresc singura (desi eram extrem de indragostita), din pacate nu a fost cazul, incerc sa ma consolez cu gandul ca nu a fost bebe pregatit, ca a fost doar o incercare, si ca o sa vina atunci cand isi doreste el.
am trecut si eu prin asa ceva si cu siguranta este cel mai greu moment prin care poti trece,si mie mii dor de bebe al meu si nu ma pot obisnui cu acest gind ca el nu va fi cu toate ca a trecut deja jumatate de an,fii puternica si spera ca totul va fi bine si poate lui ii este mult mai bine acolo printre ingerasi!
stiu prin ce treci si au am pirdut o sarcina.e greu dar o sa vezi ca dumnezeu o sa iti aline toate durerile cu timpul.si mie imi este dor de bebele meu in fiecare zii dar ma gandesc ca e acolo sus un ingeras care ma protejeaza....ingerasul meu.trebuie sa fii tare.
Eu cred ca fiecare bebe este unic, sa ii dai o sansa inseamna sa itit dai insasi o sansa, si asta este foarte bine, dar daca vei hotara sa mai incercati pt un bebe parerea mea personala este sa mai asteptati pana ce durerea se va mai ameliora, avand copiilasi ei te vor face sa zambesti din nou sa te simti cu siguranta mai bine si sa le fi mama de care au nevoie si copilasi au nevoie de o mama pozitiva iubitoare care sa ii faca sa se simta increzatori. Daca veti hotara sa mai incercati pentru un bebe nu uita sa il tratezi ca pe un unic pentru ca asta este, poti doar se te bucuri mult mai intens pt ca acum ai suferit o mare pierdere si sti ce inseamna sa apreciezi fiecare moment alaturi de o sarcina devanid mai tarziu bebelusul tau.Multa tarie.
Imi pare tare rau.Cuvintele sunt de prisos ... eu am trait sarcina cu frica opririi in evolutie a sarcina... nu s-a intamplat, insa am nascut prematur si a murit 12 zile mai tarziu. Sfatul meu este ... chiar daca medicii nu iti dau sa iti faci analizele de trombofilie sa le faci pe cont propriu ... de multe ori sunt cauza opririi in evolutie a sarcinii.
Eli, imi pare rau de pierderea ta. Am avut si eu o sarcina oprita in evolutie la 8 saptamani. Asta se intampla acum 4 ani si jumatate. Acum am o fetita superba de 2 ani si 9 luni si am cam trecut peste acel esec, desi ma intreb cateodata ce ar fi fost. Culmea e ca si eu am avut acelasi sentiment ca si tine la inceput, cand am aflat de sarcina. Noi nu eram casatoriti, ne cunosteam de cateva luni, aveam oarecum alte planuri si nu ma asteptam la o sarcina. Dar dupa cateva zile de gandire, m-am bucurat de ea. E posibil sa fi fost prea tarziu, din pacate. Eu zic sa-i mai dai o sansa sufletelului; din punctul meu de vedere 3 copii este echilibrul perfect. :) Multa sanatate!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII