10 superstiții despre sarcină și ce mai spun babele despre sarcină

10 superstitii despre sarcina si ce mai spun babele despre sarcina

10 superstiții despre sarcină și ce mai spun babele despre sarcină

Cele 40 de saptamani de sarcina sunt perioada in care vei primi cele mai multe sfaturi ... pentru ca toata lumea pare sa stie totul despre sarcina ...  Dar este si perioada in care vei primi multe intrebari foarte personale „Ce vei avea? Cat de mare este? Cand vei naste? Vei dori sa nasti prin cezariana? Ce nume ii vei pune? Il vei alapta la san sau nu?” Apoi, fiecare intrebare adresata este urmata de un sfat, caci nu este nimic care sa scoata mai usor la iveala teoriile si simplele afirmatii asa cum o face sarcina.

Desi unele sfaturi si sentimente sunt nesolicitate si enervante, superstiile adauga culoare si amuzament oricarei sarcini. 🤪

→ Iata 10 superstitii despre sarcina sau ce mai spun babele despre sarcina ...

in acest articol veti citi mai multe despre:
Uneori, se dovedesc a fi adevarate
10. Testul inelului
9. Fenomenul Lunii Pline
8. Pozitia de concepere
7. Anumite alimente provoaca travaliul
6. Stai departe de inmormantari
5. Greturi severe? Vei avea o fata!
4. Cresterea burticii
3. Dieta si semnele din nastere
2. Asa mama, asa fiica
1. Ridicarea mainilor deasupra capului

Odiseea celor 40 de saptamani de sarcina: neclaritati, sfaturi si multe mituri ...

Ah, sarcina si odiseea celor 40 de saptamani...

Este o perioada atat de glorioasa si totusi inconfortabila, iar de cele mai multe ori, o perioada in care ti se invadeaza intimitatea. Din momentul in care o femeie ramane insarcinata, toata lumea ii pune intrebari mult prea personale: „Ce vei avea? Cat de mare este? Cand vei naste? Vei dori sa nasti prin cezariana? Ce nume ii vei pune? Il vei alapta la san sau nu?”

Fiecare intrebare adresata este urmata de un sfat, caci nu este nimic care sa scoata mai usor la iveala teoriile si simplele afirmatii asa cum o face sarcina. Desi unele sfaturi si sentimente sunt nesolicitate si enervante, povestile din batrani adauga o multime de culoare si amuzament oricarei sarcini.

Uneori, miturile se dovedesc a fi adevarate

De exemplu, daca ai avut vreodata arsuri la stomac in timpul sarcinii, exista multe sanse ca cineva sa spuna ca al tau copil se va naste cu foarte mult par pe cap. Spre adevarata surpriza a cercetatorilor, se pare ca exista o legatura semnificativa intre acestea doua – hormonii sarcinii au legatura atat cu arsurile la stomac, cat si cu cresterea parului fatului. Totusi, majoritatea femeilor vor trece printr-un un anumit nivel de arsuri la stomac, indiferent daca ai lor copii se nasc la fel de chei ca Charlie Brown sau nu.

In ciuda acestei confirmari, cele mai multe preziceri despre sarcina nu au nicio dovada care sa le sustina. Iata 10 astfel de preziceri la care ar trebui sa fii atenta.

10. Testul inelului

Una din vechile povesti afirma teoria ca un copil nenascut poate exercita un anumit control asupra obiectelor din afara uterului. Poate e o mica telekinezie? Oricum, „testul” poate fi efectuat cu o verigheta, un ac sau un elastic de par. Viitoarea mamica se intinde pe spate (folosind glume murdare despre cum a intrat in aceasta mizerie), iar cineva atarna peste pantecul ei obiectul legat cu o sfoara. Daca acesta se misca in directie circulara, va avea o fata. Daca se misca stanga-dreapta, inseamna ca este baiat.

Iata principala mea problema cu aceasta practica. Este foarte usor de manipulat directia obiectului, inconstient sau nu, pentru a atinge un anumit rezultat. (Se numeste efectul ideomotor.) Oricat de plina de cusururi ar fi acesta teorie, este totusi un mod inofensiv de a te bucura de maternitatea iminenta – si poate fi un joc amuzant de identificare a sexului copilului. insa nu innebuni intr-atat incat sa cumperi hainute roz sau albastre in functie de acest rezultat.

9. Fenomenul Lunii Pline

Corpurilor ceresti li se ofera adesea credit pentru provocarea unei varietati de fenomene pamantesti. Unele dintre ele sunt plauzibile, in timp ce altele nu. Credinta conform careia mai multi copii sunt nascuti pe luna plina a fost pazita cu strasnicie si perpetuata de generatii intregi de femei, in ciuda faptului ca nu exista nicio dovada care sa o sprijine. De fapt, intr-un efort de a demonstra aceasta teorie, multe studii au fost efectuate, cu cele mai multe rezultate neconcludente sau in directa opozitie cu ceea ce se crede. De exemplu, o examinare stiintifica, de cinci ani, a nasterilor si a fazelor lunii din Carolina de Nord a aratat ca „ciclul lunii nu are nicio influenta previzibila asupra nasterilor sau a complicatiilor nasterilor” (sursa: Arliss et al). Din moment ce lunii i se atribuie totul de la innebunirea oamenilor la transformarea deplina a varcolacilor, cercetatorii sustin ca originea legaturii nasterii cu luna se afla cu multe secole in urma, pe cand oamenii credeau ca exista o legatura intre fertilitatea femeii si fazele lunii (sursa: Duke Medicine). Dar noi cunoastem mai multe acum, nu-i asa?

8. Pozitia de concepere si sexul copilului

O multime de oameni pastreaza limitele atunci cand este vorba despre impartasirea detaliilor intime sexuale cu familia si prietenii... pana cand un copil tocmai a fost conceput, asta e! Afland ca o prietena era insarcinata, mi-am exprimat bucuria adresand vesnica intrebare “Ce crezi ca ai?”. Sotul ei a raspuns imediat „stiu ca este baiat deoarece am fost deasupra tot timpul.” A fost o imagine pe care eu – si probabil ca nimeni altcineva din raza auditiva – nu aveam nevoie sa o stim.

Potrivit folclorului vechi de secole, pozitia misionarului iti creste sansele de concepere a unui baiat, iar femeia deasupra creste sansele conceperii unei fete. Totusi cercetatorii nu au reusit sa valideze aceasta superstitie. De fapt, singurul lucru care chiar are impact asupra sexului copilului este daca sperma care trece linia de sosire contine un cromozom X sau Y (sursa: Adams).

cuplu sarcina superstitii

Multi experti sustin ca pozitiile de penetrare profunda, ca pozitia misionarului, au mai multe sanse de a rezulta intr-o sarcina. De ce? Deoarece penisul si sperma rezultanta sunt astfel mult mai aproape de colul uterin, deci drumul de parcurs pentru a ajunge la ovulul de fertilizare este mult mai scurt (sursa: Genesis OB/GYN). De fapt, din pozitia femeii deasupra este mult mai dificil de ramas insarcinata, indiferent de sexul copilului, caci “baietii” trebuie sa lucreze mai greu cand inoata impotriva valului (sursa: Mann).

Ca sa stiti, eu am doi baieti iar noua ne place....asteapta, asta nu e treaba ta sa stii. Mergem mai departe!

7. Anumite alimente provoaca travaliul

Este destul de greu sa navighezi in timpul celor noua luni necesare, asa ca un minut peste data preconizata de nastere a unei femei poate transforma cea mai fericita mama in cea mai nervoasa, scoate-ti copilul asta din mine acum. Cand se stabileste un asemenea nivel de disperare, multe femei apeleaza la asa numitele alimente inducatoare de travaliu. Optiunile picante tind sa se afle in topul listei cu cele mai populare alegeri. Un cercetator a descoperit ca 10,9% din femei, in efortul lor de a-si induce travaliul, aleg bucataria picanta (sursa: Chaudhry et al).

Desi in mod normal aceasta abordare nu doare, exista putine dovezi, in afara de cele auzite, care sa o sustina. in realitate, expertii considera ca travaliul este, probabil, initiat atunci cand fatul insusi incepe sa produca hormoni specifici, asupra carora mama nu are control (sursa: Caldwell).

Totusi, odata ce un anumit aliment castiga reputatia de provocare a nasterii, tinde sa se inradacineze in mintile tuturor. Un astfel de fel de mancare legendar il reprezinta vinetele cu parmezan ale restaurantului Scalini’s Italian din Smyrna, Georgia. Femeile jura ca acest fel de mancare are capacitatea de a incepe travaliul, in timp ce testelor stiintifice le lipsesc dovezile cum ca vinetele inabusite in branza si sos ar avea vreo influenta asupra inducerii procesului de nastere. “La a doua mea sarcina am intarziat, neavand niciun semn de travaliu,” isi aminteste prietena mea Christy Daly. “Am decis sa incerc aceste vinete si am intrat cu succes in travaliu cateva ore mai tarziu, cu contractii la fiecare minut. Acum avem un copil Scalini.”

6. Stai departe de inmormantari

Nimeni nu-si doreste sa mearga la inmormantari, insa unele culturi si-au incurajat in mod traditional gravidele sa stea cat mai departe posibil de inmormantari sau orice altceva ce are legatura directa cu moartea, din teama de a nu provoca rau mamei si/sau copilului. Evreilor, printre altii, li s-a spus de mult, de catre batranii lor, sa nu uite aceasta credinta veche de secole...sau altceva (sursa: Abusch-Magder). Exista ceva special in aceste culturi ca multi oameni li se supun, desi toate semnele arata ca sunt total invechite. stii si tu asta.

Rational vorbind, multi traditionalisti cred mai putin in perspectiva unui spirit ce provoaca raul, fata de cei ce cred in trauma unui scenariu nefericit pentru copil. inmormantarile si evenimentele asemanatoare sunt vazute ca fiind prea stresante si emotionante neplacut pentru femeile insarcinate, acesta fiind probabil adevaratul motiv pentru care acest edict neoficial a fost facut cunoscut cu mult timp in urma. (Sa se stie, prezenta femeilor insarcinate la funeralii nu este interzisa de legea ebraica [sursa: Moss]. Asa ca, decat sa ratezi parastasul sau inmormantarea unei persoane dragi, probabil ca cel mai bine este sa te consulti cu medicul pentru a determina daca stresul ulterior este usor de controlat astfel incat tu si copilul tau sa va simtiti in siguranta si confortabil.

5. Greturi severe? Vei avea o fata!

Daa, vechile povesti ne-ar face sa credem ca femeile care experimenteaza greturi severe vor avea o fata (sursa: Saltiel). La prima mea sarcina, am avut greturi usoare. Baiatul Nr. 1 s-a nascut. La cel de-al doilea copil, greturile au crescut semnificativ in primul trimestru. Putin mai tarziu s-a nascut Baiatul Nr. 2, spre marea surprindere a femeilor din jurul meu. A treia mea sarcina a fost marcata de aproape noua luni de intensa greata hidoasa, timp in care am fost asediata de oameni bine-intentionati ce exclamau cu o extrema certitudine venirea iminenta a unei fete. Kenny s-a nascut in toata gloria sa masculina, si de atunci nu am privit niciodata inapoi.

Pentru toti cei care impartasesc o experienta similara, exista intotdeauna cineva care sustine contrariul, totul adaugandu-se la distractie. Interesant, unele cercetari au indicat ca o severa versiune a greturilor de dimineata numita hypermesis gravidarum este mult mai frecvent experimentata de mamele care poarta fete, insa exista posibilitatea de a experimenta greturi serioase in timp ce asteapta un baiat (sursa: Watson). Sa se stie, hypermesis gravidarum este aceeasi conditie pentru care Ducesa de Cambridge a fost spitalizata in timpul primei ei sarcini, dand nastere, ulterior, viitorului rege al Angliei (sursa: Campbell).

4. Cresterea burticii

Fie ca ai o burta mare sau una micuta, cineva se simte obligat sa isi ofere propria interpretare despre cum marimea burtii are legatura cu sexul copilului. Aceasta credinta inofensiva dateaza din folclorul englezei vechi (sursa: McCoy). Cu toate acestea, detaliile sunt neclare si, de multe ori, contradictorii. De exemplu, unele femei vor sustine cu tarie ca fetele sunt purtate in partea de sus a pantecului, iar baietii in cea de jos, existand multe altele care sustin exact contrariul. Aceeasi inconsecventa este si in cazul in care porti copilul intr-un pantec mare ca o minge de baschet sau intr-un pantec perfect rotund.

Cercetatorii curiosi au supus la test 104 femei gravide si le-au cerut sa ghiceasca sexul copilului lor pe baza acestor credinte sau a altora, rezultatul fiind ca femeile nu sunt „buni prezicatori” “ ai sexului copiilor lor. Cercetatorii au descoperit si ca „sexul fatului nu era legat sistematic de forma abdomenului femeii” (sursa: Perry et all). inca sunt 50/50 sanse de ghicire a rezultatului, deci, ghiciti in continuare!

3. Dieta si semnele din nastere

Semnele din nastere pot fi foarte diferite: mari, mici, in locuri ascunse sau foarte vizibile. Unul dintre cele mai populare semne din nastere legat de povestile din batrani ofera puteri magice alimentelor pe care le consuma viitoarea mamica, sau celor la care doar pofteste. Legenda spune ca daca mama mananca foarte mult un anumit tip de aliment, cum ar fi capsuni, va provoca aparitia unei forme similare din nastere pe corpul copilului sau. O alta versiune, mult mai exagerata, a acestei credinte este ca daca mama doar pofteste la un aliment iar apoi isi atinge o parte a corpului ei, copilul se va naste cu forma alimentului ravnit pe partea corpului atinsa de mama (sursa: SanFillipo). Daca acestea ar fi fost toate adevarate, fiecare dintre copiii mei ar fi avut pe fata mari semne de pizza si prajituri cu ciocolata.

Desi copiii tind sa aiba mai multe tipuri de semne din nastere, toate tind sa se bazeze pe explicatii stiintifice, si nu pe rationamente ce tin de superstitie.

Hemangioamele sunt cele mai frecvente, si apar atunci cand un grup de vase sanguine cresc sub piele. Drept rezultat, sunt de obicei de culoare rosie sau violet si se decoloreaza in timp. Sursa afirmatiei despre capsuni este, probabil, legata de faptul ca hemangioamele superficiale sunt adesea proeminente in piele si de o culoare rosie luminoasa, formandu-se astfel un aspect similar cu cel al fructului mult iubit (sursa: KidsHealth).

2. Asa mama, asa fiica

Sunt la fel de vinovata ca urmatorul mit obisnuit. In esenta, ideea mitului este ca fiicele vor naste copii, similar cu modul in care mamele lor le-au nascut. Cu alte cuvinte, exista o influenta genetica asupra modului in care o femeie naste sau nu devreme, tarziu sau la timp, influenta asupra greutatii copilului si asupra timpului de travaliu. Desi la mine s-a parut ca am urmat calea mamei mele, cunosc o multime de femei care nu au facut-o, neexistand nicio dovada stiintifica solida care sa sprijine similaritatile generationale.

De fapt, greutatea unui copil poate fi estimata in functie de greutatea pe care a acumulat-o in timpul sarcinii viitoarea mama, precum si in functie de greutatea ambilor parinti (sursa: Adams). De asemenea, metodele de prezicere a datei de nastere si a travaliului, din fericire, s-au imbunatatit mult in ultimele cateva decenii. Asa ca, chiar daca tu si mama ta ati nascut amandoua devreme, este foarte posibil ca ea sa nu fi avut inca de la bun inceput preconizata data corecta.

1. Ridicarea mainilor deasupra capului

Uterul este un mediu extrem de zgomotos, dar protectiv pentru micuta ta domnisoara sau cavaler. Deci de ce insista miturile cu afirmatia ca pe baza miscarilor inofensive ale mamei s-ar putea aduce potentiale prejudicii fatului? Vorbesc, desigur, despre basmul conform caruia ridicarea in aer a mainilor de catre mama va provoca infasurarea cordonului ombilical in jurul gatului copilului. Ai putea sa impletesti minunat, sa fii un baschetbalist, un dribbler sau un pictor grozav, insa indiferent de cat de talentate ti-ar fi mainile si bratele, ele pur si simplu nu sunt conectate de cordonul ombilical al copilului tau si, prin urmare, nu au capacitatea de a manipula tubul de alimentare al copilului.

Expertii insista ca problemele legate de cordonul ombilical, care au loc in aproximativ o treime din sarcini, sunt rezultatul acrobatiilor facute de copii in pantec, in timp ce sunt inca relativ mici, din moment ce nu se pot deplasa foarte mult, ei cresc intr-un spatiu foarte mic (sursa:BabiesOnline). Chiar daca al tau copil experimenteaza aceasta complicatie, este de obicei identificata si tratata cu mare succes datorita tehnologiei avansate de imagistica si alte intrumente de diagnosticare. Asa ca arunca-ti mainile in aer si misca-le ca si cum nu ti-ar pasa, caci nu vei fi tu cauza unei probleme ombilicale.

in final ...

Cand vine vorba de astfel de povesti din batrani, e OK sa le asculti zambind atat timp cat timp totul este in spiritul distractiei. Nu gasim legendele despre moarte si paranoia ca fiind amuzante, din moment ce pot adauga stres inutil asupra unei viitoare mame deja ingrijorate. Asa ca preziceti sexul copilului cat doriti si faceti speculatii pe baza semnelor din nastere. Aceste lucruri nu vor rani pe nimeni!

► Citeste in continuare Ce are de-a face norocul cu o sarcina sanatoasa? Iata personajele - medicul, sotul si puterea imensa a unei gravide
 

Sarcina si 11 mituri si realitati pe care trebuie sa le stii

Imediat ce vei anunta ca esti insarcinata, aproape toti cei din jurul tau se vor transforma in  atotstiutori si se vor grabi sa-ti dea sfaturi despre ceea ce trebuie sa faci sau nu, pe perioada sarcinii. Desigur, unele sfaturi iti vor fi de un real folos; un lucru este insa cert: multe din informatiile si sfaturile de care vei avea parte in aceasta perioada sunt mituri sau jumatati de adevaruri.

Inainte de toate, hai sa trecem impreuna in revista lista de sfaturi de care nu ai sa mai scapi de acum in colo. Mama, soacra, colegele, vecinele, necunoscutele false de pe Facebook, toate te vor asalta cu tot felul de povete si sfaturi ... Ca sa nu te sperii insa, hai sa le trecem in revista pe cele care, in urma cercetarilor, s-au dovedit a fi nefondate. Iata, Desprecopii.com va trece in revista citeva din aceste mituri si realitati despre sarcina. 


Descarca aplicatia Odiseea Sarcinii: Calculator de sarcina si tot ce trebuie sa stii despre sarcina

Pentru in zilele noastre, telefonul este cel care ne insosteste la fiecare pas - ne-am hotarat sa creem o aplicatie pentru telefoane smart si tablete ODISEEA SARCINII. Iata asadar cadoul de la Desprecopii pentru fiecare graviduta care vrea sa stie in orice moment cum se dezvolta fatul din burtica, cum creste, ce teste de sarcina urmeaza, ce pericole poate aduce sarcina, cum sa nasca si cum sa se pregateasca pentru marele moment: acela in care se va intorce cu bebelusul acasa ... de la maternitate.

Te invităm să descarci această aplicație (pentru sistemele Android) AICI

Te invitam sa descarci aplicatia pentru IOS (Iphone sau tablete Mac) AICI

 Suport si grupuri de burtici

Sfatul nostru este sa comunicati cu colegele de generatie. La Desprecopii avem sute de generatii de burtici care au legat o prietenie speciala. In sectiunea Odiseea Sarcinii, veti gasi listele de gravidute - care vor naste in aceeasi luna. Nimic nu poate fi mai reconfortant decit sa pastrati legatura cu femei care trec exact prin aceleasi stari si emotii.

→ Cauta si pe Facebook Desprecopii - Desprecopii are un grup pentru fiecare luna - cauta Mamici de luna anul (de exemplu - Mamici de Septembrie 2022)

autor:  Desprecopii  -  toate drepturile rezervate - © 2022

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII