Petrece timp de calitate cu cel mic

Petrece timp de calitate cu cel mic

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru dezvoltarea copilului tău este să petreci timp de calitate cu el. Intervalele petrecute cu odraslele noastre, vor întări relația dintre noi și îi vor ajuta să se dezvolte în adulți independenți și echilibrați din punct de vedere emoțional. Mulți părinți sunt deseori măcinați de gândul că nu stau suficient de mult cu cei mici.

Dar oare cât este destul? Majoritatea dintre noi, uităm cu desăvârșire că nu contează numărul de ore petrecute cu piticul, ci calitatea acestora.

Acele momente în care îi ești alături copilului contează

Nu ai motive să te simți vinovat că lucrezi ore bune în fiecare zi, atâta timp cât reușești să te conectezi cu cel mic 30-40 de minute zilnic. Acest timp de calitate despre care îți povestim, reprezintă acele momente în care îi ești alături copilului, nu doar fizic, dar și mental și emoțional, acordându-i acestuia toată atenția de care are nevoie. Puteți să va jucați, să citiți, să povestiți, și cel mai important să lași toate celelalte griji deoparte. Acest timp nu se măsoară în minute neapărat, ci în experiențe, emoții și înțelegere. Copilul tău se va simți iubit și valorizat, văzut și înțeles.

Experiențele pe care le avem ca și copii creează o bază pentru toate relațiile viitoare pe care le vom dezvolta de-a lungul vieții. Prezența ambilor părinți în viața celor mici reprezintă o diferență semnificativă în dezvoltarea acestuia. Amintirile unui copil joacă un rol important în felul în care acesta percepe lumea. Felul în care ei înțeleg și reacționează la mediul lor sunt factori definitorii pentru dezvoltarea ca adult. Părinții sunt modele uriașe pentru copiii lor, deoarece aceștia învață cel mai mult prin imitație. Un mediu stabil acasă, poate proteja copilul de viitoare boli fizice și psihice, deoarece mintea și corpul se află într-o strânsă legătură. (i) 

Idei de activități în familie

Este foarte încurajator faptul că există multe familii care petrec timp de calitate împreună. Acestea sunt momentele care reprezintă totul pentru un copil, îl fac să se simtă în siguranță și iubit. Cea mai bună parte este că multe activități nu implică nici măcar mulți bani. Noi am pregătit pentru tine câteva idei despre cum poți petrece timp de calitate cu copilul tău.

• Ieșiți afară - nu vă costă nimic să petreceți timp la soare, în vacanța de vară, să vă jucați cu mingea, sau să faceți un picnic, în locul mesei de prânz, sub copacul din curtea casei. Poți chiar să îl înveți pe cel mic câteva jocuri din copilăria ta.
• Permite-i copilului să te ajute - puteți face o listă de cumpărături împreună, ba chiar să gătiți amândoi. Va fi foarte încântat de încrederea pe care i-o acorzi.
• Faceți poze împreună și râdeți - râsul îmbunătățește funcțiile cognitive, relaxează și ajută sistemul imunitar. Dar, mai presus de orice, vă conectează. (ii)
• Jucați-vă jocurile voastre preferate, afară sau în casă (în zilele ploioase).

Ei bine, vrem să dezvoltăm un pic această ultimă idee. Jocul va reprezenta întotdeauna o idee bună de a petrece timp de calitate cu cel mic.  Pentru el, joaca e ceva natural. De ce este atât de important timpul petrecut jucându-vă? (iii)

• Prin joacă se întărește legătura părinte-copil - este cea mai sigură cale de a ajunge la sufletul lui.
• Deschide o cale excelentă de comunicare - vei putea afla lucruri despre cel mic, pe care nu are cum să le comunice altfel.
• Dezvoltă imaginația copilului - îl poți ajuta să recreeze lucruri observate în viața de zi cu zi, sau să își dezvolte o lume imaginară plină de magie.
• Este cel mai ușor mod de a învăța - va câștiga noi experiențe și va găsi soluții mult mai rapid.
• Înlătură stresul - se va simți detensionat, prin crearea unor momente amuzante.

Din păcate, stresul cotidian face parte din viețile noastre mai mult decât ne-am dori

Acesta poate să afecteze semnificativ dezvoltarea socio-emoțională a copilului. Tocmai de aceea, timpul familiei petrecut la joacă le asigură celor mici o creștere corespunzătoare. Misiunea uneia dintre cele mai mari companii producătoare de jucării, LEGO®, a fost una foarte bine stabilită, de la început, și anume, aceea de a da copiilor posibilitatea de a-și crea propria lume prin joacă. Prin împărțirea momentelor de divertisment cu părinții, apar adevăratele beneficii, cu toții devenim mult mai productivi. 95% dintre părinți sunt de părere că joaca ajută la stabilirea unei conexiuni mai puternice cu cei mici și la o comunicare mai eficientă. Este dovedit faptul că, petrecând mai mult timp împreună, veți fi mult mai fericiți. De asemenea, 93% dintre copii susțin că joaca alături de părinți îi face mai fericiți. (iv)

De la naștere și până la vârsta de patru ani, copii trec prin schimbări neurologice majore

Cea mai rapidă perioadă de dezvoltare a ființei umane are loc în această perioadă. Primii ani reprezintă o bază solidă pentru formarea adultului de mâine. Când sunt întrebați cum se simt atunci când se joacă cu cei mici, 9 din 10 părinți descriu sentimente pozitive precum fericire și inspirație. Ei spun, de asemenea, că joaca îi face să fie mai relaxați, energici și pozitivi, fiind mult mai ușor să lase la o parte stresul adunat în timpul zilei. În același timp, 8 din 10 copii sunt de părere că, după o zi de școală, joaca îi ajută cel mai bine să se relaxeze. Activitățile distractive sunt asociate cu o mulțime de avantaje, nu numai pentru copil și părinte, ci pentru familie, ca un întreg. (v)

Familiile care se joacă mai mult timp împreună sunt mai fericite, astfel cei care petrec cinci ore pe săptămână distrându-se cu diverse activități, afirmă că se simt mult mai bucuroși.(vi)

Una dintre cele mai constructive experiențe de joacă este cea cu seturile de construit. Vrem să îți recomandăm cărămizile LEGO®DUPLO®, special create pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici. Toate detaliile cu care sunt proiectate aceste seturi, temele distractive și personajele interesante îl vor ajuta pe copilul tău să construiască o bază solidă pentru abilitățile de care va avea nevoie pentru un început MARE în viață. (vii)

LEGO®DUPLO®, sunt perfecte pentru mâinile mici ale preșcolarilor, fiind potrivite începând cu vârsta de un an și jumătate

Dimensiunea acestora este dublă față de cea a cărămizilor obișnuite. Această decizie a producătorului, de a alege un raport de dimensiune dublă a fost bine întemeiată. Motivul principal a fost siguranța preșcolarilor. (viii)

Cărămizile colorate susțin prin modalități nesfârșite procesul natural de descoperire și învățare al celor mici. Posibilitățile multiple pe care le creează vă vor permite să fiți ce vreți. Puteți construi un avion, să vă distrați cu personajele Disney, să învățați să numărați cu trenul cu cifre sau să descoperiți literele alfabetului din camionul LEGO DUPLO.

De asemenea, setul 10929 Casa Jocurilor, va pune la dispoziția copiilor distracția deschisă, auto exprimarea și învățarea veselă prin joacă. Suntem siguri că te vei bucura de acest joc, aproape la fel de mult ca și piticul tău, deoarece adoptă jocuri de rol și calmează stările de anxietate. Micuțul își va dezvolta abilitățile sociale și inteligența emoțională, ceea ce îl va pregăti pentru diverse scenarii din viața reală. (ix)

În lumea cărămizilor LEGO®, copilul tău poate să fie ce vrea

Un șofer de curse, o prințesă într-un castel înalt, un pilot de avion, doctor sau fermier. Aceste minunate jucării îl vor ajuta pe cel mic să își transmită percepția asupra lumii reale, în joc. Poveștile vor curge fără limită, deoarece imaginația copiilor nu are granițe. Jucați-vă împreună azi, pentru o zi de mâine mai bună!

Referințe:
(i) 
Norman Regional Health Sistem. Iul 15, 2021.
(ii) 
Psychologies. Iul 15, 2021.
(iii) 
The Woman. Iul 15, 2021.
(iv) 
LEGODUPLO România. Iul 15, 2021.
(v) 
LEGOFoundation. Iul 15, 2021.
(vi) 
LEGOFoundation. Iul 15, 2021.
(vii) 
LEGO. Iul 15, 2021.
(viii) 
LEGO. Iul 15, 2021.
(ix) 
LEGO. Iul 15, 2021.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Tema:Jucarii

Învățare prin joacă

Jocul părinte-copil înseamnă la urma urmei distracție. Dar este de asemenea extrem de benefic pentru dezvoltarea și învățarea copiilor. Copiii de până la 16 luni pot deduce informații esențiale despre o jucărie, doar observând adulții care se joacă mai întâi cu ea.

Ajută-l să se joace! Tu (chiar așa, tu!) ai șansa de a le înlesni joaca, ajutându-i să consolideze ceea ce știu deja și învățându-i lecții noi.

LEGO® DUPLO® înseamnă a oferi copilului tău oportunitatea să construiască, să creeze şi să se dezvolte, descoperind în acelaşi timp... ATÂT DE MULTE FELURI DE A SE JUCA! Află mai multe accesand Site-ul LEGO® DUPLO®!

Cumpără LEGO DUPLO online aici

Emag
Noriel