Vaccinarea femeilor însărcinate: Sfaturile medicului obstetrician

Vaccinarea femeilor însărcinate: Sfaturile medicului obstetrician | video | Desprecopii.com - Canal YouTube

Pandemia de COVID-19 a modificat viețile tuturor familiilor, pe întreg globul. Cu toții am fost nevoiți să regândim modul de viață, să venim cu noi modele sociale de interacțiune și unii dintre noi chiar s-au întrebat dacă nu e mai bine să planifice diferit momentul venirii pe lume a unui copil.

Varianta inițială a coronavirusului, cunoscută ca Alfa, nu a reprezentat un risc major pentru gravide. În schimb, de când ne confruntăm cu varianta Delta, care a devenit dominantă la nivel mondial, riscurile sunt mult mai mari, atât pentru mame, cât și pentru făt sau bebeluș. Mai multe despre acest subiect ne spune doamna doctor Negoescu Carmen, Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, MedLife Băneasa:

Veți citi:
Factori de risc suplimentari pentru femeile însărcinate în contextul COVID-19
Sfaturi pentru mame, din partea medicului specialist
Vaccinul nu afectează fertilitatea feminină și masculină
Vaccinarea înaintea procedurii de fertilizare in vitro - Ce riscuri elimină?
Anticorpii obținuți în urma vaccinării traversează placenta și aduc un bonus de imunitate fătului
La ce riscuri se așteaptă medicii când gravida nevaccinată sau vaccinată cu o singură doză contractează virusul SARS-CoV-2?
Ce beneficii aduce vaccinarea în cazul femeilor care au născut? 

Factori de risc suplimentari pentru femeile însărcinate în contextul COVID-19

În principiu, gravidele reprezintă o categorie de risc, întrucât imunitatea în sarcină este mai scăzută. În plus, dacă se adaugă și alți factori de risc care pot fi prezenți în sarcină, precum obezitatea, vârsta peste 35 de ani, hipertensiunea arterială pre-existentă sau care apare în cursul sarcinii, diabetul zaharat sau orice altă problemă pe care o poate avea gravida, riscurile cresc și mai mult. Medicii se confruntă adesea cu situații în care apar diverse complicații pe parcursul sarcinii, chiar dacă în momentul inițial femeile însărcinate păreau complet sănătoase.

Sfaturi pentru mame, din partea medicului specialist

În primul rând, mămicile sau viitoarele mămici trebuie să se protejeze, prin distanțare și prin purtarea măștii. Dar pentru că nu este suficient, cel mai important este să se vaccineze. De la apariția vaccinului, în întreaga lume (SUA, Canada, Marea Britanie, Israel) s-au făcut numeroase studii, atât retrospectiv, cât și prospectiv, pe loturi importante de gravide, iar concluziile extrase de experții în sănătate susțin vaccinarea gravidei în orice trimestru de sarcină, încă de la început. Mai mult decât atât, medicii le recomandă femeilor să se vaccineze chiar înainte de a rămâne însărcinate.

Vaccinul nu afectează fertilitatea feminină și masculină

În contextul pandemiei, fenomenul de fake news s-a amplificat rapid și astfel au apărut informații fără suport științific, care fac referire la efectele nedorite ale vaccinului asupra fertilității feminine și masculine. Altfel spus, s-a zvonit că vaccinul este o unealtă prin care se dorește inducerea infertilității și stoparea reproducerii umane. Fals, nu există nicio bază științifică care ar putea susține astfel de informații.

Din studiile observaționale disponibile până în prezent (1), vaccinul anti-COVID nu influențează fertilitatea feminină și masculină. Au fost speculate informații legate de o proteină numită sincitina-1 - implicată în formarea și atașarea placentei - care a fost greșit asociată cu proteina Spike. Sunt structuri proteice diferite.

Vaccinarea înaintea procedurii de fertilizare in vitro - Ce riscuri elimină?

Sunt cupluri care participă la proceduri de fertilizare în vitro (FIV), investind atât financiar, cât și emoțional în acest proiect. Dacă partenerii nu sunt vaccinați, iar femeia reușește să obțină o sarcină, însă contractează virusul SARS-CoV-2, de cele mai multe ori, sarcina nu evoluează. Tocmai din acest motiv, sfatul medicilor este să se vaccineze chiar înainte de a începe procedurile de fertilizare în vitro, înainte de a avea intenția de a concepe un copil și de a rămane însărcinate.

În cazul vaccinurilor de tip ARN mesager - care nu prezintă nici virus viu atenuat, nici particule virale vii - acestea nu pătrund în nucleul celulei gazdă la care este administrat, deci nu afectează sarcina viitoare sau în curs. Poate fi făcut înainte, în orice moment al sarcinii și chiar și în perioada alăptării, adaugă doamna doctor Negoescu Carmen.

Medicii confirmă faptul că beneficiile vaccinului sunt net superioare posibilelor riscuri. În ceea ce privește categoriile cu risc, dacă sunt patologii serioase (de imuno-depresie sau boli auto-imune), pacientele pot să meargă la medicul specialist și să ceară informații, să își ia măsuri de precauție, să fie supravegheate medical în momentul în care fac vaccinul și imediat după, pentru un plus de siguranță.

Din experiența proprie, dar și din experiența colegilor și din literatură, doamna doctor Negoescu Carmen spune că, în momentul în care gravidele își efectuează vaccinul împotriva COVID-19, acestea nici măcar nu prezintă simptome, în comparație cu partenerii lor sau ceilalți membri ai familiei.

Anticorpii obținuți în urma vaccinării traversează placenta și aduc un bonus de imunitate fătului

În ceea ce privește fătul: dacă nu este un vaccin cu virus viu, acesta nu are cum să îl afecteze. Vaccinul anti-COVID nu traversează placenta, ci doar anticorpii care se formează în urma vaccinării, aducând astfel un bonus de imunitate fătului. Au existat cazuri de copii născuți din mame vaccinate în timpul sarcinii, care au dobândit la rândul lor imunitate prin acest vaccin.

Dacă au temeri în privința eventualelor efecte adverse ale vaccinului, mai ales atunci când au patologii pre-existente (cum ar fi reacții alergice), gravidele sunt sfătuite să consulte medicul specialist înainte de vaccinare și să rămână sub supraveghere medicală după administrarea vaccinului.

S-a constatat că, după vaccinarea anti-SARS-CoV-2, riscul pentru gravidă de a contracta această infecție este de minim 5 ori mai mic. Riscul de a dezvolta o formă severă, cu internare în secția de terapie intensivă, este de minim 10 ori mai mic. Iar riscul de a deceda este de minim 11 ori mai mic.

Deși ideal este să efectueze schema completă de vaccinare, s-a constatat că și gravidele care au efectuat măcar o doză de vaccin au un risc înjumătățit în ceea ce privește aceste date anterior menționate.

La ce riscuri se așteaptă medicii când gravida nevaccinată sau vaccinată cu o singură doză contractează virusul SARS-CoV-2?

În timpul sarcinii, riscurile sunt mari și includ moartea embrionului sau fătului în uter, riscul de preeclampsie, riscul de tromboză, de hipertensiune, de formă severă de boală cu internare în terapie intesivă.

Când se apropie de termen, există riscul să facă forme severe de boală, iar în travaliu sau în timpul nașterii să se complice situația clinică: pot să apară complicații respiratorii, tromboembolice, cardiace, care le pun atât femeilor, cât și bebelușilor viața în pericol.

Ce beneficii aduce vaccinarea în cazul femeilor care au născut?

Dacă momentul de a se vaccina a fost ales după ce au născut, mămicile nu trebuie să întrerupă alăptarea în perioada respectivă, vaccinul nefiind un pericol pentru sănătatea lor sau a bebelușilor. Din contră - un beneficiu important este faptul că anticorpii pe care îi formează mama în urma vaccinării se pot transmite prin lapte la bebeluș.

În cadrul Maternităților MedLife au fost implementate măsuri de protecție și prevenție astfel încât viitoarele mămici să se simtă în deplină siguranță și să se bucure din plin de experiența nașterii și de primele momente petrecute alături de bebeluș.

autor: Desprecopii.com. Material realizat cu sprijinul doamnei Dr. Negoescu Carmen, Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, MedLife
Toate drepturile rezervate (c) 2021

Referințe:
(1)
MedLife.ro

 

Abonamente individuale MedLife

De ce să alegi MedLife?

Cu o experiență de aproape 3 decenii, am crescut cel mai mare sistem de servicii private de sănătate din România pe pilonii valorilor care ne definesc în primul rând ca oameni, apoi ca profesioniști. Când vii la MedLife, ești tratat cu respect, grijă, empatie, pentru ca în tine să cultivăm încrederea și speranța, ingredientele care ne ajută ca împreună să facem România bine.

Sănătatea este profesia și pasiunea noastră. Diagnosticarea și tratarea corectă a afecțiunilor sunt cele mai importante aspecte de care ținem cont zi de zi pentru a îmbunătăți calitatea vieții fiecărui pacient.

Mai multe informații aici

✔️ Dacă ti-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informatii pot fi utile altor mămici sau tătici. Iți mulțumim anticipat ❣️