Vei citi:
Trăim într-o stare perpetuă de epuizare
Starea perpetuă de burnout este clară
Chiar și cu toată această epuizare, mergem mai departe
Numai mamele pot intelege: 6 Lucruri pe care nu vreau sa le uit niciodata
Despre meseria de mama

confesiunile unei mamici

Trăim într-o stare perpetuă de epuizare

Sindromul de burnout apare că răspuns la factorii de stres cronici, în special de la locul de muncă, dar din pacate nu se asociază neapărat cu orele suplimentare de la job, ci cu stresul cronic acumulat și starea de epuizare zilnică. De asemenea, formarea  sindromului de burnout matern pare a fi legată de o conjuncție de factori psihologici și contextuali asociați cu epuizarea maternă dar și cu cea legata de job.

Suntem alaturi de nenumărații alți părinți care lucrează, trăim într-o stare perpetuă de epuizare. Conform unui sondaj facut de Desprecopii.com - este vorba despre o majoritate: 93% dintre mame au declarat că se simt epuizate, cu 7 puncte în creștere față de sondajul de anul trecut, iar 16% spun că se simt epuizate tot timpul.

Sindrom de epuizare - simptome

Mamele trăiesc într-o eră extraordinară a epuizării și experimentează sindromul de burnout. Sunt momente în care flacăra se aprinde din nou, apoi se stinge complet și iar dispare. Asta se întâmplă atunci când comunitățile noastre, sunt smulse de sub noi. Bunicii, profesorii, vecinii, care ne-au ajutat să ne creștem copiii. Suntem pe cont propriu. Și am fost pe cont propriu, deoarece avem 2 ani de pandemie.

Starea perpetuă de burnout este clară - simptome

Starea perpetuă de burnout pentru noi, părinții care lucrează, este clară. Nu am nevoie de un diagnostic din partea unui expert, pentru că vă pot spune exact care sunt simptomele:

 Avem un temperament mai irascibil. Am țipat la copilul meu în timp ce încercam să scriu acest articol, fiindcă nu-mi auzeam gândurile. Apoi, m-am înfuriat pentru că nu-mi găseam încărcătorul pentru telefon, care era cumva cuibărit între plușurile sale preferate.

 Nu mai dormim la fel de bine. Mă trezesc în fiecare zi confuză... este miercuri sau vineri... și apoi decid că nu mai contează oricum. Lipsa unui somn sănătos îmi amintește de zilele de bebelușie, cu excepția faptului că acum... copilul mei are acum 7 ani.

 Suntem în mod constant epuizați. Epuizarea se agață de mine ca scamele pe un pulover. „Arăți atât de obosită...”, este o remarcă frecventă pe care o primesc. Nici măcar o cremă bună pentru ochi nu mai rezolvă aceste cearcăne.

 Ne-am retras mult. Nu mai am mulți prieteni. Nu sunt sigură unde s-au dus toți dar mulți dintre ei fac exact ceea ce fac eu. Deci... constat că pur și simplu suntem prea obosiți pentru a mai un alt apel video la sfârșitul unei zile lungi. Nici măcar un apel telefonic obișnuit nu mai are interes, deoarece vocea și creierul îmi sunt prea obosite.

 Simțim că orice sarcină nouă ne atinge limita. Am înlemnit când am văzut că frigiderul e gol și trebuie să fug la cumpărături în programul de muncă. Când mi-am dat seama că rufele spălate au stat în mașină de spălat timp de două zile, am avut o mini depresie... Am vărsat o lacrimă când o mamă de la scoală mi-a reamintit că avem o serbare...

 Ne simțim inferiori. Defilez pe Instagram și mă trezesc deodată supărată că nu locuim într-un complex cu un subsol finisat, care include o trambulină interioară și o mini-sală de cinema. Mă uit pe fereastră și îmi este greu să-mi amintesc de ce am ales să trăim aici...

 Ne simțim vinovați. Mi-e dor de copilul meu când dorm. Ma trezesc a doua zi dimineata si apoi ma uit la ceas cand va fi din nou ora de culcare. Mă întreb... oare copilul meu (ai tuturor)... cât de afectat emoțional și psihologic va fi (vor fi) din cauza acestei pandemii. Și ce aș fi putut face altfel...

 În unele zile, nu mai avem speranțe. În unele zile simt o revărsare de speranță. În alte zile e secetă totală... Nu există niciun motiv să nu fii plin de speranță. Trăiesc o viață cu privilegii. Eu și soțul meu muncim de acasă. Avem hrană, adăpost și sănătate (acceptabil oricum).

Chiar și cu toată această epuizare, mergem mai departe

Nu există timp pentru autocompătimire. Pentru că am pauză fix o oră cât aduc copilul de la școală și pentru a folosi baia. Pentru că în acest moment nu pot schimba cauza rădăcinii burnout-ului; niciunul dintre noi nu poate. Lupta este continuă dar consumă și puțina energie care mi-a mai rămas.

Și așa... mergem mai departe. Nu suntem supereroi, nu suntem creaturi mitice, nu avem baghete magice, poțiuni sau vrăji. Suntem oameni obișnuiți care trăiesc în vremuri extraordinare. Dacă ceva este stricat, reparăm. Noi, părinții care lucrează, ținem totul bine legat cu o cantitate excesivă de scotch, lipici și o sfoară pe care am găsit-o sub canapea lângă o prăjitură foarte veche cu ciocolată.

În luptele noastre zilnice de la mesele din bucătărie, pe canapeaua de pe colț cu laptopul pe ea, comutăm înainte și înapoi între supraviețuire și prosperitate, presărați cu momente zilnice de bucurie. O vizită a zânei măseluța... un meet rapid cu șeful, o masă de care s-a bucurat în sfârșit copilul.

S-ar putea să fiu singură în starea mea perpetuă de epuizare. Dar știu că nu sunt. Acel meme amuzant, acel text hilar și acel e-mail emoționant de la o altă mamă îmi oferă puțină mângâiere și confort în timp ce mă târăsc în pat așteptând să sosească din nou... aceeași zi.

Așa că te rog nu-mi vorbi despre epuizare

Când comunitățile noastre se vor întoarce la ceea ce erau și vor funcționa, ca odinioară, atunci poate putem discuta. Apoi voi putea descărca acea aplicație de meditație pe care mi-ai sugerat-o cu atâta amabilitate. Mă voi putea conecta pentru o sesiune gratuită de terapie virtuală, citi acea carte care mi-ar schimba viața... pe care mi-ai recomandat-o tot tu.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️