Educația financiară a copilului: Cum îl învățăm să distingă între nevoi și dorințe?

Educatia financiara a copilului: Cum il invatam sa distinga intre nevoi si dorinte?

Educația financiară a copilului: Cum îl învățăm să distingă între nevoi și dorințe?

Curiozitățile legate de bani încep încă din copilăria mică, în jurul vârstei de 3 ani. Numai bine pentru a începe să construim educația financiară a copilului cu informații simple și ușor de reținut despre bani și despre cum și ce să facă cu ei cât mai înțelept posibil.

Ca despre orice lucru important în viață, și despre bani se învață din familie

Atitudinea noastră, a părinților, față de bani, comportamentele prin care îi gestionăm, discursul pe care-l avem vizavi de acest subiect, voluntar sau involuntar, față de cei mici - toate acestea creează o amprentă emoțională a banilor care se imprimă în procesul de dezvoltare a copiilor.

Dacă noi, ca părinți, avem o reticență în a le explica ce e cu banii și ce au de făcut constructiv cu ei, ascunzându-ne după scuza că „sunt prea mici, n-or să înțeleagă”, copiii nu vor rămâne decât cu informația pe care le-o oferim tacit atunci când reacționăm la cererile lor: „N-am bani!” sau „Îți ia mama și ție, cum să nu?!”. Oricare dintre aceste două reacții este la fel de dăunătoare în procesul de educație financiară, anulând din start procesul distingerii între nevoi și dorințe.

Niciuna dintre aceste situații nu îl va ajuta pe cel mic să înțeleagă că atitudinea față de bani trebuie să fie una echilibrată, cu respect și pentru nevoi, și pentru dorințe, dar cu o atenție diferită arătată fiecărei categorii în parte. Și că un comportament corect de gestionare a banilor implică perspectivă și planificare. Însă acestea sunt concepte prea complicate pentru un copil, așa că trebuie să le facem celor mici instructajul financiar cu exemple potrivite nivelului lor de înțelegere.

Normal că nu e ușor să facem educație financiară copiilor noștri dacă noi nu suntem, în primul rând, echipați cu informațiile necesare. Dar le putem afla, grație specialiștilor BCR, din cursul de pe www.scoaladebani.ro/curs-pentru-parinti, ca să deprindem iscusimea gestionării cu cap a finanțelor.

Sfaturi simple pentru a rezolva alegerile complicate ale copiilor

1. Explică-i copilului cum apar banii în viața (familia) voastră, precum și natura lor finită. Este primul pas pentru ca cel mic să înțeleagă că banii nu vin de la sine, nu „curg” continuu și în cantitate nelimitată. Serios, voi înțelegeați ceva când părinții vă întrebau sarcastici: „Tu crezi că banii cad din cer?!” sau „Crezi că fac bani cu ciocanul?”?

Ei bine, ei la asta se refereau, la frustrarea lor față de credința noastră, a copiilor lor, că banii sunt un flux continuu, care nu se termină niciodată. Pentru că nu ne explicase nimeni niciodată nimic altfel. Ne simțeam agresați sau stânjeniți de această atitudine, dar nici vorbă să aflăm informații clare despre ce era vorba, de fapt, în propoziție.

2. Explică-i copilului unde se duc banii. O mică descriere a circuitului lunar al veniturilor familiei (menționând și etapa extragerilor de la bancomat, pentru a lămuri și nedumerirea vizavi de mașina care eliberează bancnote „fără număr, fără număr”), până la transformarea acestor venituri în cheltuieli și economii îl fac pe copil să realizeze că există un „program”, o organizare și în ce privește banii familiei. Și că aceștia apar, în fiecare lună, într-o sumă predictibilă, conform căreia se fac niște planuri pe termen scurt, mediu și lung, pentru nevoi și dorințe.

3. Explică copilului diferența între nevoi și dorințe - dintre lucrurile de care avem neapărată nevoie pentru a trăi, a munci și a ne educa – mâncare, utilități, îmbrăcăminte, încălțăminte, cărți, rechizite etc. și lucrurile fără de care putem trăi, dar care ne înfrumusețează viața, ne fac să ne simțim mai bine, ne ajută să socializăm cu ceilalți etc. și pe care ar fi bine să ni le oferim din când în când, dar cu o frecvență mult mai scăzută decât pe cele din prima categorie. Evident, cele dintâi sunt nevoi, iar cele din urmă – dorințe.

4. Profită de situațiile concrete pentru a consolida în mintea copilului diferența dintre nevoi și dorințe. Când copilul îți va cere în parc o acadea, pentru că a văzut la un partener de joacă, iar tu nu ai luat la tine decât bani de pâine, nu-i vei ține toată teoria de mai sus, dar îi vei explica simplu care a fost destinația stabilită pentru suma pe care o ai, destinație de la care nu te poți abate. „Acum nu putem lua acadea, pentru că trebuie să mergem să luăm prânzul, iar aceștia sunt banii de pâine pentru prânz.”. Deși îi va fi greu să accepte la început situația, copilul tot va înțelege că un obiect este mai necesar decât altul. Că nevoia este superioară dorinței ca necesitate.

5. Explică-i diversele trepte ale unei dorințe și cum să le gestioneze în funcție bugetul și obiectivele financiare pe care le are. De exemplu, dacă cel mic își dorește să mănânce la o anumită pizzerie, în cealaltă parte a orașului, despre care i-a povestit un prieten, îi explici că puteți găsi o pizza la fel de bună la un restaurant mai aproape, mai rezonabilă la preț, plus că economisiți și banii de combustibil sau de bilet de transport până acolo. Suma salvată poate fi apoi adăugată la bugetului copilului, pentru ca alegerea pe care a făcut-o între treptele dorinței să aibă beneficii palpabile.

6. Introdu conceptul de planificare a bugetului, ceea ce îl va ajuta, pe termen lung, să-și îndeplinească dorințe arzătoare. Să spunem că, de cele mai multe ori când ieșiți în oraș în familie, treceți și pe lângă magazine de jucării, iar cel mic își dorește mereu câte ceva. Normal, aceasta este o dorință, nu o nevoie, dar am stabilit că îndeplinirea dorințelor din când în când este bună pentru suflet și pentru stima de sine. Astfel, îi explicăm copilului că va putea avea jucăria respectivă dacă va strânge banii necesari pentru ea.

Dar am bani în pușculiță! Hai să-i luăm de-acasă și să ne întoarcem s-o cumpărăm!”, va bate el din picioare. „Da, dar am stabilit că acei bani sunt pentru hainele de iarnă pe care le avem de cumpărat, nu-i putem folosi pentru o jucărie! Uite, ca să te ajut, îți dau 10 lei, pe care să-i pui deoparte pentru un fond de jucării. Iar când vei strânge banii necesari pentru această jucărie, dacă îți va mai plăcea, o vei cumpăra.”

Aceasta este o strategie care îi induce copilului și comportamentul de planificare a veniturilor, dar și obiceiul de a „măsura de mai multe ori înainte de a tăia o dată”, adică de a mai reflecta asupra achiziției dorite, prin întârzierea momentului în sine. Este foarte posibil să ai surpriza ca, odată banii strânși, copilul nici măcar să nu-și mai dorească acea jucărie, pentru că nu mai e „la modă”.

Părinții decid viitorul financiar al societății

Educația financiară este încă un domeniu în care societatea românească nu numai că nu excelează, dar nu se poate mândri nici măcar cu un nivel decent de informare. Statisticile spun că numai 22% dintre români sunt stăpâni pe subiectul gestionării sănătoase a finanțelor - ceea ce ne plasează pe ultimul loc la nivelul de educație financiară în Uniunea Europeană.

Din păcate, aceasta nu este o premisă deloc fericită pentru educarea generațiilor următoare. 1 din 3 români este expus riscului de sărăcie sau de excluziune socială din cauza nivelului extrem de scăzut de educație financiară și a condițiilor pieței locale a instrumentelor de profil. Această realitate tristă se va repercuta asupra copiilor societății, pentru că cei mici învață tot de la părinți despre ce este vorba în relația cu banii.

Din fericire, proiectul BCR Școala de Bani include o mulțime de cursuri financiare dedicate adulților, atât pentru informarea proprie, cât și pentru pregătirea lor ca îndrumători temeinici și responsabili pentru cei mici. Precum acesta de aici: www.scoaladebani.ro/curs-pentru-parinti.

Numai bine pentru a începe să construim educația financiară a copilului cu informații simple și ușor de reținut despre bani și despre cum și ce să facă cu ei cât mai înțelept posibil.

autor: Georgiana Idriceanu - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2022

Curs pentru părinți

Cum discuți cu cei mici despre bani?

Începe cursul de educație financiară pentru părinți și descoperă toate informațiile necesare pentru un buget inteligent, dar și totul despre cum să porți discuții smart cu cei mici despre bani.​ 🙌😉

Un curs recomandat de Desprecopii.com

Curs gratuit aici

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️