Sistemul imunitar al copilului merită un ajutor de nădejde în noul an școlar, iar noi avem secretul!

Sistemul imunitar al copilului merita un ajutor de nadejde in noul an scolar, iar noi avem secretul!

Sistemul imunitar al copilului merită un ajutor de nădejde în noul an școlar, iar noi avem secretul!

Este din nou acel moment al anului: copiii devin anxioși iar părinții entuziasmați și puțin îngrijorați, deoarece, pe măsură ce copiii se pregătesc pentru întoarcerea la școală cu rucsacurile pline de rechizite, părinții se pregătesc să combată toți microbii pe care îi întâlnesc aceștia, pentru a susține sănătatea întregii familii!

Sprijinirea sănătății copilului pe măsură ce se întoarce la școală este crucială pentru un an școlar fericit și de succes. Tocmai de aceea, preșcolarilor și elevilor nu trebuie să le lipsească câteva vitamine și minerale esențiale pentru a le sprijini și întări sistemul imunitar. Deci, care sunt acestea și cât de important este rolul lor în sănătatea copiilor?

Vitamina C - un real sprijin pentru sistemul imunitar

După cum mulți dintre voi știți, Vitamina C (sau acidul ascorbic), este o vitamină solubilă în apă cunoscută pentru capacitatea sa de a susține un sistem imunitar puternic. Pe lângă promovarea diferitelor funcții celulare ale sistemului imunitar, Vitamina C ajută organismul să crească și să repare țesuturile, să vindece rănile și să absoarbă fierul, care are un rol important în producerea globulelor roșii și transportul oxigenului către creier.

Vitamina C este, de asemenea, un antioxidant (ceea ce înseamnă că luptă împotriva radicalilor liberi) care poate ajuta la prevenirea anumitor tipuri de cancer și boli de inimă.

Studiile (1) arată că o deficiență de Vitamina C poate duce la un sistem imunitar afectat și un risc crescut de infecție.

Corpul uman nu poate produce vitamina C, așa că trebuie să provină din alimente sau suplimente alimentare.

În timp ce majoritatea studiilor (2) arată că administrarea de vitamina C nu previne răceala, poate ajuta la reducerea simptomelor și severității acesteia. De exemplu, o meta-analiză din 2018 (3) a constatat că administrarea de doze suplimentare de Vitamina C poate ajuta la reducerea duratei răcelii obișnuite cu până la jumătate de zi, precum și a simptomelor asociate: durere în piept, febră și frisoane.

Vitamina C mai este importantă pentru ca organismul să poată forma:

Colagen, vase de sânge, cartilaj și mușchi. Acest lucru ajută la menținerea multor țesuturi ale corpului, inclusiv a pielii.
 Neurotransmițători, substanțele chimice care sunt importante pentru semnalizarea în sistemul nervos.
 Carnitina, o substanță chimică care sprijină transportul și descompunerea acizilor grași pentru a genera energie.
 Oase și dinți sănătoși, care sunt foarte importante în timpul anilor de formare ai copilului.

Mulți dintre copii nu primesc suficientă vitamina C numai din alimentație, așa că suplimentele pot juca un rol important în obținerea unor niveluri optime pentru a-i menține sănătoși. Ca întotdeauna, calitatea este importantă, iar din acest motiv, recomandarea noastră se îndreaptă spre Molekin® IMUNO kids & junior care sprijină funcția sistemului imunitar al copilului pentru a lupta împotriva bolilor și pentru a menține sănătatea și bunăstarea generală.

Cele 2 produse Molekin din gama Imuno, acum și în variantele pentru copii, Molekin® IMUNO kids 4-6 ani și Molekin® IMUNO junior 7-12 ani, comprimate efervescente, sunt special formulate, întocmai cu vitaminele și mineralele esențiale de care spuneam la început că sunt atât de importante pentru sistemul imunitar.

Produsele Molekin® IMUNO kids & junior, atât varianta pentru preșcolari cât și cea pentru școlari, sunt comprimate efervescente care conțin Vitamina C, Vitamina D și Zinc:

 Vitamina C, Vitamina D și Zincul conlucrează la funcționarea normală a sistemului imunitar esențial ocrotirii organismului;
 Vitamina C și Zincul contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ (au acțiune antioxidantă);
 Vitamina D are rol esențial în menținerea sănătății sistemului osos și muscular.

Vitamina D - esențială pentru corp, minte și imunitate

Vitamina D are numeroase beneficii atât pentru copii, cât și pentru adulți. Aceasta joacă un rol esențial în menținerea sistemului imunitar puternic, astfel încât organismul să poată lupta împotriva bolilor bacteriene și virale, cum ar fi răceala. Unele studii clinice sugerează că suplimentarea cu 400 de unități internaționale (UI) (4) sau 10 micrograme (mcg) de Vitamina D pe zi poate ajuta la prevenirea răcelii comune.

Alte studii (5) arată că tratamentul cu Vitamina D poate reduce infecțiile tractului respirator, în special la cei cu deficiență de Vitamina D, iar unii cercetători (6) cred, de asemenea, că există o legătură între deficiența de Vitamina D și un risc crescut de spitalizare pentru COVID-19, deși există controverse cu privire la această ultimă afirmație.

Cu toate acestea, un lucru important de reținut este că organismul poate absorbi calciul (mineralul care întărește oasele) doar atunci când este prezentă Vitamina D. Copiii își construiesc oase de-a lungul copilăriei și adolescenței, așa că obținerea suficientă atât de calciu, cât și de Vitamina D este esențială în această perioadă. În cazuri rare, copiii pot rămâne atât de lipsiți de vitamina D încât dezvoltă o afecțiune numită rahitism, când apar deformări ale oaselor (oasele devin slabe, moi), întârzieri în creștere, precum și complicații de natură respiratorie sau neurologică.

Mulți dintre copii nu primesc suficientă Vitamina D doar din alimentație sau din lumina soarelui, tocmai de aceea este necesară suplimentarea. Vitamina D este foarte importantă pentru dezvoltarea creierului, neurodezvoltarea și scăderea riscului de obezitate infantile, dar ajută, de asemenea, la echilibrul hormonal, starea de spirit și chiar stabilizarea emoțională!

Zincul - micronutrient esențial pentru un copil sănătos

Zincul este un micronutrient esențial de care avem nevoie de-a lungul vieții; copiii nu fac excepție! Zincul are beneficii pentru susținerea funcției imunitare, creșterea sănătoasă, dezvoltarea cognitivă și sănătatea intestinală. Dar să aruncăm o privire mai atentă la fiecare dintre aceste beneficii.

Corpul uman nu poate produce Zinc, așa că trebuie să provină din alimentație. De asemenea, mai multe studii (7) sugerează că nivelurile scăzute de zinc pot crește riscul de infecții virale. Unele arată că suplimentele de Zinc, asemenea Vitaminei C, pot scurta durata unei răcelii comune.

Astfel, Zincul (împreună cu Vitamina C) poate fi foarte util în susținerea imunității copiilor în timpul tranziției de revenire în colectivitate. A obține cantitatea potrivită de Zinc este esențială pentru susținerea sistemului imunitar și pentru susținerea unui răspuns sistemic echilibrat (8).

Zincul este necesar pentru a menține atât sistemul imunitar înnăscut, cât și cel adaptativ la nivel celular; o deficiență de zinc poate determina formarea și activarea incorectă a acestor celule, precum și întreruperea comunicării intracelulare, ceea ce este esențial pentru apărarea coordonată a sistemului imunitar împotriva unui agent patogen.

Zincul este important și pentru susținerea creșterii (în înălțime și greutate). Se știe că deficiența de zinc cauzează încetinirea creșterii, deoarece acesta este implicat în metabolismul proteinelor, sinteza ADN și ARN, neurotransmisie și multe alte funcții (9).

La fel ca mulți micronutrienți esențiali, Zincul susține dezvoltarea creierului și cognitivă la copiii în creștere, fiind considerat a fi esențial în dezvoltarea neuronilor (celulele creierului), diferențierea neuronală și creșterea fizică a țesutului cerebral (substanța albă).

Zincul mai are, de asemenea, un rol foarte important în susținerea funcției intestinale sănătoase. Deficiența de Zinc poate duce la o funcționare deficitară a intestinului, care poate deveni un cerc vicios, deoarece o funcție proastă a intestinului duce la o deficiență suplimentară de Zinc atunci când nutrienții nu pot fi absorbiți bine prin mucoasa intestinală. Zincul poate crește absorbția nutrienților, ajutându-ne să producem acid din stomac, de care avem nevoie pentru a descompune alimentele.

Vitaminele și mineralele sunt elementele esențiale pentru o copilărie sănătoasă și pentru un sezon grozav de reintrare în colectivitate, iar Molekin® IMUNO kids & junior are dozele necesare destinate fiecărei grupe de vârstă.

Le datorăm copiilor noștri să-i pregătim pentru succes.

autor: Desprecopii - Toate drepturile rezervate (c) 2022
Referințe:
(1) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/labs/pmc/articles/PMC5707683/
(2) https://www.medwave.cl/link.cgi/English/Updates/Epistemonikos/7236?ver=sindiseno
(3) https://www.hindawi.com/journals/bmri/2018/1837634/
(4) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/labs/pmc/articles/PMC5949172/
(5) https://www.bmj.com/content/356/bmj.i6583
(6) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34139758/
(7) https://ods.od.nih.gov/factsheets/COVID19-HealthProfessional/#h16
(8) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29064429/
(9) https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29558383/

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII