Cât trebuie să doarmă un copil - ghid de somnic de la 0 la 12 ani

Cat trebuie sa doarma un copil - ghid de somnic de la 0 la 12 ani

Cât trebuie să doarmă un copil - ghid de somnic de la 0 la 12 ani

De cât somn are nevoie copilul tău? Când va dormi copilul toată noaptea? Câte reprize de somn pe zi sunt normale? Consultă diagrama și ghidul nostru de somn în funcție de vârstă!

Somnul poate fi o provocare atunci când ești părinte... Cu programele încărcate, serviciul, școala și un copil care crește și se schimbă constant, poate fi, de asemenea, o provocare să știi cât de mult ar trebui să doarmă copilul tău.

Următoarele sunt estimări pentru cât de mult ar trebui să doarmă un copil. Nu uita că toți copiii sunt diferiți și unii pot avea nevoie de mai mult sau mai puțin somnic decât alții.

Vei citi:
Diagrama somnului
Cât trebuie să doarma un nou-născut până la 2 luni
Cât trebuie să doarmă un bebeluș de 2 până la 4 luni
Cât trebuie să doarmă un bebeluș de 4 până la 6 luni
Cât trebuie să doarmă un bebeluș de 6 până la 12 luni
Cât trebuie să doarmă un bebeluș de 1 până la 2 ani
Cât trebuie să doarmă un copil de 2 până la 5 ani
Cât trebuie să doarmă un copil de 5 până la 12 ani

Diagrama somnului bebelușilor și copiilor în funcție de vârstă

 Nou-născut (0 până la 4 luni): 7–9 ore (3–5 reprize de somn pe zi), 8–9 ore de somn pe noapte, 16–18 ore de somn total.

Sugar (4 până la 12 luni): 4–5 ore (2–3 reprize de somn pe zi), 9–10 ore de somn pe noapte,   12–16 ore de somn total.

Copil mic (1 până la 2 ani): 2–3 ore (2 reprize de somn pe zin), 11 ore de somn pe noapte,   11–14 ore de somn total.

Preșcolar (3 până la 5 ani): 0–1 oră pe zi, 10–13 ore de somn pe noapte, 10–13 ore de somn total.

Școlar (6 până la 12 ani):  10–11 ore de somn pe noapte, 9–12 ore de somn total.

Cât trebuie să doarma un nou-născut până la 2 luni

Vom fi sinceri cu tine aici: etapa de somn al nou-născutului este o perioadă ciudată, deoarece nu există model de somn. Bebelușul tău va dormi mult – în jur de 14-17 ore la fiecare 24 de ore – dar, din păcate, acele ore nu vor fi consecutive.

Academia Americană de Medicină a Somnului (AASM) nici măcar nu urmărește somnul nou-născuților, deoarece creierul lor este încă în curs de dezvoltare, ceea ce înseamnă că într-adevăr nu există un model stabilit de somn la nou-născuți și toți sunt diferiți.

Aceasta poate fi atât o veste bună, cât și o veste proastă, deoarece este cu totul posibil ca bebelușul tău să doarmă decent și, dacă nu, nu trebuie să te stresezi. Există încă mult timp pentru a stabili obiceiuri bune de somn, deoarece creierul bebelușului tău se dezvoltă și este capabil să doarmă mai bine.

Cât doarme un nou-născut

Nou-născuții dorm de obicei la intervale de 2 până la 4 ore, trezindu-se pentru a mânca. Întotdeauna trebuie hrănit/alăptat la intervale regulate, ba chiar la cerere, chiar și pe timpul nopții, deoarece stadiul de nou-născut este unul crucial pentru creștere și dezvoltare și fiecare hrănire contează. Dacă bebelușul tău nu se trezește să mănânce, discută cu medicul pediatru pentru a vedea dacă este necesar să-l trezești pentru a mânca.

Sfaturi pentru un somn mai bun al nou-născutului

Bebelușii de această vârstă tind să se miște și să pară neliniștiți în timpul somnului. Din cauza reflexelor pe care nu le pot controla, este obișnuit să-i vezi frecându-și brațele și picioarele, zâmbind și scoțând zgomote de supt.

Nou-născuții nu se nasc știind cum să se liniștească pentru a adormi, așa că este posibil să ai nevoie de ajutor, cu trucuri precum folosirea suzetei, înfășarea, legănarea și alăptarea. Nu uita: nu există să răsfeți un nou-născut, așa că este în regulă să-l îmbrățișezi pentru a-l ajuta să doarmă.

Cât trebuie să doarmă un bebeluș de 2 până la 4 luni

Vârstele între 2 și 4 luni sunt considerate un timp de tranziție, deoarece se află undeva între somnul nou-născutului și somnul sugarilor mai mari. Sunt șanse ca bebelușul tău să doarmă în continuare în moduri imprevizibile, dar pe măsură ce se apropie de 4 luni, creierul se dezvoltă suficient pentru a începe să aibă modele de somn recunoscute.

Cât doarme un bebeluș de 2 până la 4 luni

Bebelușii de această vârstă pot dormi timp de șase ore pe timp de noapte și pot începe să aibă în program un de pui de somn în timpul zilei.

Sfaturi pentru un somn mai bun

Pentru ca bebelușul să aibă o rutină bună de somn, asigură-te că te joci cu el și-l expui la multă lumină solară în timpul zilei. Dar evită să-l suprastimulezi seara.

Începerea unei rutine de somn înainte de culcare - cum ar fi o baie, alăptarea și o poveste - poate ajuta copilul să se pregătească de somn pentru perioade mai lungi.

Cât trebuie să doarmă un bebeluș de 4 până la 6 luni

Vârsta de 4 luni este momentul în care medicii încep să se aștepte ca somnul bebelușului să aibă un model mai regulat și mai previzibil. Începând cu aproximativ 4 luni (și nu uita, aceasta nu este o știință exactă, așa că bebe poate avea nevoie de puțin mai mult timp!), bebelușii vor avea nevoie de 12 până la 16 ore de somn pe zi (24 ore).

Cât doarme un bebeluș de 4 până la 6 luni

Bebelușii de această vârstă vor începe să renunțe la alăptarea pe timp de noapte și, adesea, sunt gata să doarmă toată noaptea, oriunde de la 6 până la 12 ore.

Sfaturi pentru un somn mai bun

Oferă-i copilului timp să învețe să doarmă; uneori, este nevoie de timp pentru ca bebelușul tău să dezvolte obiceiuri pozitive de somn. În timp, somnul bebelușului tinde să se îmbunătățească (deși progresul nu este întotdeauna liniar). Cercetările arată că aproximativ 60% dintre bebeluși dorm noaptea până la 6 luni și până la 80% până la 9 luni.

Toți bebelușii se trezesc în timpul nopții, dar cei care „dorm” au învățat singuri cum să adoarmă. Antrenamentul pentru somn poate fi început la această vârstă, dar poate dura. Nu te descuraja și adu-ți aminte că toți bebelușii sunt diferiți.

Cât trebuie să doarmă un bebeluș de 6 până la 12 luni

Bebelușii care înainte au dormit bine, pot avea stadii temporare de somn întrerupt, numite regresii de somn. Acestea se întâmplă pe măsură ce bebelușul trece prin perioade de creștere și dezvoltare intensă și sunt de fapt un semn bun, deoarece înseamnă că, creierul bebelușului tău se dezvoltă. Cu toate acestea, poate fi o perioadă dificilă. Cel mai bun lucru de făcut este să fii în consecvență cu rutinele de culcare.

Cât doarme un bebeluș de 6 până la 12 luni

AASM recomandă 12 până la 16 ore de somn în 24 de ore pentru bebelușii la această vârstă - atât somn pe timp de noapte, cât și de zi.

Sfaturi pentru un somn mai bun

Este în regulă să intri și să-ți verifici copilul care plânge, dar dacă-l antrenezi pentru a dormi singur, încearcă să păstrezi vizitele scurte și să încerci (oricât de greu este) să nu-l ridici sau să-l hrănești pentru a-l calma. Încearcă să-i atingi spatele doar, să-i cânți un cântec de leagăn liniștitor și să pleci după câteva minute.

De asemenea, unii bebeluși pot înceta să doarmă toată noaptea din cauza anxietății de separare. Bebelușul tău știe că ești prin preajmă chiar și atunci când nu te poate vedea și se poate supăra când se trezește. Reține că în această etapă, bebelușii sunt capabili să doarmă noaptea și nu au nevoie de hrănire peste noapte.

Cât trebuie să doarmă un bebeluș de 1 până la 2 ani

Unul dintre două lucruri se poate întâmpla în această etapă: copilul tău devine atât de activ încât doarme mai bine, deoarece este atât de obosit din punct de vedere fizic sau... este mult prea agitat și preferă să-și încerce noile abilități decât să doarmă.

Trecerea peste această etapă înseamnă să rămâi la aceleași obiceiuri de somn sănătoase pe care le-ai folosit în trecut: nu lăsa copiii mici să sară peste puiul de somn de peste zi sau să adoarmă mai târziu.

Cât doarme un bebeluș de 1 până la 2 ani

AASM recomandă 11 până la 14 ore de somn în 24 de ore pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 2 ani.

Sfaturi pentru un somn mai bun

Copiii activi care încearcă o nouă abilitate pot avea probleme în a se relaxa și a dormi noaptea, provocând bătălii înainte de culcare. Încercă să menții lucrurile cât mai calme posibil seara.

Odată ce bebelușul tău învață să iasă din pătuț, va fi timpul să treci la un pat mare. Cu noua libertate, bebe poate să se ridice în mod regulat din pat și chiar să încerce să se ghemuiască în pat cu tine. Acesta este un obicei greu de înlăturat, așa că, dacă nu vrei să începi o situație de co-sleeping, du-l înapoi în propria sa cameră.

Cât trebuie să doarmă un copil de 2 până la 5 ani

Problemele de somn ale copiilor mici și preșcolarilor includ amânarea și rezistența orei de culcare, ieșirea din pat când se trezesc noaptea și dezvoltarea fricilor nocturne.

Cât doarme un copil de 2 până la 5 ani

Pot exista unele etape de suprapunere și de tranziție în jurul vârstelor de 2 și 3 ani, deoarece unii copii mici vor începe să aibă pui de somn mai scurt, în timp ce alții vor avea nevoie de unul mai lung. Dar AASM recomandă copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani să doarmă între 10 și 13 ore în 24 de ore.

Sfaturi pentru un somn mai bun

Respectă o rutină de culcare și un program de somn, asigură-te că cei mici înțeleg regulile și că trebuie să fie consecvenți în ceea ce privește aplicarea acestora.

Folosirea unei lumini de noapte sau a unui pluș drag poate alina copiii care tind să se sperie de întuneric sau să aibă coșmaruri.

Dacă copilul nu doarme noaptea în această etapă sau se trezește frecvent, asigură-te că discuți și cu medicul pediatru, deoarece poate exista o problemă de bază în spatele problemelor de somn care pot fi rezolvate.

Cât trebuie să doarmă un copil de 5 până la 12 ani

Temele, un program de socializare plin și timpul petrecut pe mijloacele media tind să împingă ora de culcare. Dar somnul în această etapă este încă esențial pentru a ajuta creierul copilului să crească și să se dezvolte, pregătindu-l pentru succesul și sănătatea ulterioară în viață, precum și sănătatea fizică și mentală.

Cât doarme un copil de 5 până la 12 ani

AASM recomandă 9 până la 12 ore de somn în 24 de ore, pentru toți copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani. Somnul pe timp de zi nu este de obicei necesar în această etapă.

Sfaturi pentru un somn mai bun

Reducerea consumului de dulciuri sau a altor băuturi acidulate, precum și reducerea vizionarii ecranelor și a utilizării mediei chiar înainte de culcare poate ajuta.

Copiii cu dormitoare confortabile – întunecate, răcoroase și liniștite, fără televizor sau telefon – tind să doarmă mai bine decât cei cu multe distrageri.

► Citeste si Cand bebelușul este agitat și nervos: 5 modalități de a-l calma

Despre somnul bebelusului - si mai multa informatie:

 O mamica ne impartaseste un truc genial de adormire si calmare a bebelusului
Co-sleeping sau cand bebe doarme in acelasi pat cu parintii: 7 mituri si multe adevaruri
4 produse ce stimuleaza somnul - pe care fiecare bebelus le apreciaza
10 semnale ca e timpul sa inveti bebelusul sa isi corecteze somnul
Bebelusul nou-nascut nu doarme suficient si este agitat: 9 sfaturi care pot shimba situatia
►si mai multe la sectiunea: SOMNUL BEBELUSULUI

Cat doarme bebelusul

Asadar, cat de mult doarme un bebelus dupa nastere? Ei bine, imediat dupa nastere, bebelusul e pentru scurta vreme treaz, apoi cade intr-un somn de cateva ore bune, caci experienta nasterii a fost si pentru el foarte obositoare.

In primele zile el e treaz cam o ora pe zi, aceasta perioada crescand la trei ore pana la sfarsitul plinei luni de viata. De asemenea, incepand de la o luna copilul va reusi sa doarma mai mult timp fara pauza.

Citeste mai departe...

Esti o mamica care are nevoie de sfaturi?

 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII