Am nascut la Filantropia in timp ce doctorul nu raspundea la telefon! Nașterea fulgulețului Patrick, între forceps, panică și miracol

TEMA: Am nascut prin cezariana: povestea mea | 0 | 13/7/2025

Am nascut la Filantropia in timp ce doctorul nu raspundea la telefon. Nașterea fulguletului meu intre forceps, panică și miracol

Naștere cu emoții mari, în noaptea dintre sarmale și ninsoare...Poveștile de naștere au mereu un fir de magie, dar unele seamănă izbitor cu un film în care suspansul, adrenalina și emoția se țin lanț până la ultima secundă. Așa este și povestea acestei mămici care a născut exact pe 26 decembrie, în mijlocul sărbătorilor de iarnă, când orașul dormea sub fulgi moi, iar maternitatea era pustie.

Ce faci când încep contracțiile, doctorul nu răspunde la telefon, anestezia nu prinde și cineva aduce forcepsul pe fundalul unui „Naștere de Crăciun”? Povestea de mai jos te va ține cu sufletul la gură. Nu este doar despre o naștere. Este despre curaj, instinct, speranță și acel moment unic când îți vezi copilul pentru prima dată și timpul se oprește.

Bine ai venit în povestea fulguletzului Patrick.

Crăciun cu contracții și fulgi de nea: cum am născut în timp ce ningea peste București și doctorul nu răspundea la telefon!

Povestea descrie o naștere vaginală asistată cu forceps, sub anestezie rahidiană, în travaliu natural, cu făt mare pentru bazinul matern (disproporție cefalopelvică parțial compensată).
nota redactiei Desprecopii.com

Într-un decor de sărbătoare, cu miros de sarmale și luminițe pe geam, viața mi-a făcut cel mai neașteptat dar: pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, l-am adus pe lume pe Patrick, „fulguletzul nostru cu greutate”. Dar nu fără suspans, emoții și o doză de panică demnă de scenariul unui film!

Seara de Ajun a trecut, Maya, fetița mea, nu voia să doarmă, iar eu nu bănuim ca în doar câteva ore voi fi întinsă pe o masă de nașteri, cu forcepsul cerut de urgență și un doctor care nu răspundea la telefon!

Prima contractie

23:30. Prima contractie. Dureroasă, brutală, cu Maya speriată și cu mine strângând din dinți. Peste 20 de minute, încă una. Atât de intense încât l-am chemat pe soț să stea cu ea. La ora 1:00 eram deja convinsă: asta e! Plecăm la spital!

Afara ningea liniștit. Era... magic. Primii fulgi. O promisiune că totul va fi bine. Am ajuns repede, blocul matern era pustiu, fără paznici, fără întrebări. Ca într-o poveste.

La spital: calmul dinaintea furtunii.

M-au pus la monitorizat în faimosul Salon 15. Aveam doar 2.5 cm dilatație. Mi-au zis că mai durează. Soțul s-a întors acasă. Mi-au făcut un no-spa și am rămas singură. Doar eu, durerile și un vis: să-mi țin copilul în brațe.

Contractiile au explodat. Vome, plimbări pe hol, priviri lungi către pătuțurile altor mămici. Apoi: 6.5 cm în doar o oră! Panicată, am cerut să mi se cheme doctorul. Nimic. Doctorul NU răspundea. Era ora 5:00. Aveam deja senzația că voi naște acolo, singură, cu o asistentă care îmi spunea că „medicul de gardă e cam ciufut”. Mă uitam la ea cu groază: „Așa nasc eu azi?!”

Și atunci… ca din filme. Apare Dr. Gherasie. Cu o privire serioasă și o mână sigură. Îmi cere analizele. Chemăm anestezistul. Mă uit la doamna mai în vârstă care îmi zâmbește cu voce blândă, dar pare nesigură. Prima doză nu face nimic. A doua... simt amorțeală doar pe dreapta. Dar e suficient cât să pot RESPIRA!

Încep să vorbesc cu doctorul despre elefanți (!), soțul apare din nou lângă mine, chiar când eu nu mai aveam putere să sper.

Momentul exploziei emoționale.

Dr. Nayel apare. Brusc. Inexplicabil. Îi văd silueta, îl aud cerând forcepsul. Îngheț. Forțez. Bebe aproape că zboară – doctorul abia apucă să arunce instrumentul din mână ca să-l prindă! Întreb: „De ce nu plânge?” Și atunci, ca un tunet blând, se aude primul țipăt. Plâng și eu. Îl pup pe obraz. E moale, cald, e... al meu.

După naștere, liniștea nu vine. Patrick are clavicula ruptă, dar o asistentă blonduță, ca un înger, ne duce la radiologie, îl poartă pe bebe în brațe, ne arată cum să-l îngrijim. Nu am avut perne în pat, lenjeria era spălată de mână, m-am sufocat de căldură, dar… n-a mai contat. Am avut parte de o echipă umană, caldă, peste așteptări. Inclusiv Nayel, care a fost impresionat de gestul soțului meu: i-am dat bebelușului numele lui ca al doilea prenume. Nayel – înseamnă „înțelept”.

Și uite așa, dintr-o noapte de Crăciun în care totul părea pierdut, s-a născut o minune de 3660 grame, la 7:37 dimineața. Patrick. Fulguletzul meu care m-a învățat ce înseamnă curajul și bucuria absolută.

– Cu dragoste, Florentina,
Material original publicat in sectiunea Nasterea unei Stele. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs. i

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!